Pretenţii. Sentința nr. 2077/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2077/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 1816/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1816/2015
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător D. F. S.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelanții reclamanți P. I. și P. D. S., împotriva sentinței civile nr. 2077 din 17 februarie 2015, în contradictoriu cu intimații pârâți M. M. Y., T. ( fostă M. ) E. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat A. Nataru pentru apelanții reclamanți P. I., P. D. S., avocat S. D. pentru intimata pârâtă T. E. D., intimata pârâtă M. M. Y...
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Avocat S. D. solicită ca instanța să ia act de schimbarea numelui intimatei pârâte M. E. D., în T. E. D., depune copia cărții de identitate în acest sens.
Instanța va lua act de schimbarea numelui intimatei pârâte M. E. D., în T. E. D. .
Avocat A. Nataru, pentru apelanții reclamanți P. I., P. D. S., depune certificat de moștenitor încheiat la 28 .02.2014 B.N. Budiană I. R., Contract de partaj voluntar, autentificat la data de 28 februarie 2014 de B.N. Budiană I. R..
Avocat S. D. învederează că are cunoștință despre aceste înscrisuri.
Instanța procedează la administrarea interogatoriului propus de apelanții pârâți, intimatei pârâte T. E. D. și intimatei pârâte M. M. Y., răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar, potrivit art. 354 C.pr.civ.
Avocat A. Nataru învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Avocat S. D. depune concluzii scrise, chitanța onorariului de avocat și învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Intimata pârâtă M. M. Y. învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Nemaifiind cereri de probatorii de formulat, excepții de invocat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească, deschide dezbaterile pe fond și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat A. Nataru, având, cuvântul solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile în sensul admiterii în parte a acțiunii, obligarea intimatei pârâte T. ( fostă M. ) E. D., la plata sumei de 42 000 lei reprezentând cota legală de ¾, conform Certificatului de moștenitor depus la dosar, luând act de cota depusă de cealaltă intimată M. M. Y., acordarea cheltuielilor de judecată de la fond plus taxele de timbru achitate și obligarea intimatei T. ( fostă M. ) E. D., la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat S. D., având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de instanța de fond, obligarea apelanților pârâți în solidar la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Intimata pârâtă M. M. Y., având cuvântul, învederează că relația cu sora sa apelanta P. D. S., este una normală, pe când relația intimatei T. ( fostă M. ) E. D., cu tatăl său este una anormală.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la data de 07.05.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanții P. I. și P. D.-S. au chemat în judecată pe pârâtele M. M. Y. și M. E. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 56.000 lei compusă din 17.000 lei preț vânzare imobil teren, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 698/24.06.2009 la B.N.P. D. L. și 39.000 lei preț vânzare imobil apartament, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 699/24.06.2009 la B.N.P. D. L., precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, în fapt, între reclamanți și soțul, respectiv autorul pârâtelor, defunctul M. Severica, au fost încheiate două contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect bunuri imobile.
În acest sens, în anul 2009, reclamanta P. D.-S., în calitate de cumpărătoare, a încheiat cu defunctul M. Severică două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 698/24.06.2009 la B.N.P. D. L., având ca obiect imobilul teren extravilan în suprafață de 313 mp situat în .. D., prețul vânzării fiind de 17.000 lei și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 699/24.06.2009 la B.N.P. D. L. având ca obiect imobilul apartament situat în Calafat, . 7, ., jud. D., prețul vânzării fiind de 39.000 lei.
Reclamanții au mai arătat că, ulterior încheierii contractelor, pârâta M. E. D. a formulat la data de 03.10.2009 o cerere de chemare în judecată în fața Judecătoriei C. – înregistrată sub nr._/215/2009 – prin care a solicitat, în contradictoriu cu numiții Pentelează, pârâta M. M. Y., defunctul M. Severică și numiții M. Teodorian și M. M., să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 698/2009 și 699/2009 la B.N.P. D. L..
Pe parcursul procesului, la data de 09.11.2009, numitul M. Severică a decedat.
Cu privire la parcursul procedural al cauzei înregistrate sub nr._/215/2009 pe rolul Judecătoriei C. reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr._/20.10.2010 Judecătoria C. a respins acțiunea formulată de pârâta M. E. D., împotriva acestei sentințe formulând apel reclamanta din respectiva cauză.
Prin decizia civilă nr. 94/28.02.2012 pronunțată de Tribunalul D. a fost admis apelul, a fost desființată sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.
Decizia civilă sus menționată a fost atacată cu recurs de pârâții din respectiva cauză – respectiv P. I. și P. D.-S. și de numiții M. Teodorian, M. M. și M. M. Y..
Prin decizia civilă nr. 6760/30.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de susnumiții împotriva decizieie civile nr. 94/28.02.2012 pronunțată de Tribunalul D. și a fost casată decizia civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul D..
În rejudecare, a fost schimbată în totalitate sentința civilă apelată, în sensul admiterii acțiunii și s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 698/24.06.2009 și 699/24.06.2009 la B.N.P. D. L..
Împotriva acestei sentințe P. I. și P. D.-S. au declarat recurs, recurs care a fost respins prin decizia civilă irevocabilă a Curții de Apel C. nr. 8363/2013, fiind menținută ca legală și temeinică sentința Tribunalului D..
Cu privire la petitul nr. 2 reclamanții au arătat că, în cadrul dosarului nr._/215/2009 instanța de judecată a fost investită de către reclamanta M. E. D. cu constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 698/2009 și 699/2009 la B.N.P. D. L.. Deși instanța de judecată s-a pronunțat în mod irevocabil în sensul constatării nulității absolute a contractelor indicate, aceasta a fost ținută de limitele investirii inițiale să statueze doar cu privire la acest aspect. Decizia instanței poartă doar asupra existenței contractelor și a cauzei imorale constatate în mod irevocabil nu și asupra altor elemente care duc la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cum este în speță plata prețului vânzării.
Dată fiind plata prețului și desființarea judiciară ulterioară a celor două contracte, reclamanții consideră că în cauză devin incidente dispozițiile art. 1073 și urm. C.civ., respectiv restituirea prețului de către vânzător atâta timp cât cele două contracte au fost desființate prin intermediul sancțiunii nulității absolute, părțile trebuie repuse în situația anterioară, adică a revenirii în patrimoniul vânzătorului a bunului cu consecința ca vânzătorul să restituie prețul în casat în schimbul vânzării bunului imobil.
Cum prin conținutul celor două contracte autentificate la notar s-a declarat plata prețului și încasarea lui efectivă de către vânzător ca urmare a desființării contractelor de vânzare-cumpărare se impune restituirea prețului pentru ca părțile să revină în situația anterioară.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1073-1077, art. 969 C.civ.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în copii conforme cu originalul, carte de identitate Penteleaza D.-S., contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 698/24.06.2009 și 699/24.06.2009 la B.N.P. D. L., decizia nr. 8363/23.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/215/2009*, invitație la mediere nr. 279 din 14.03.2013, invitație la mediere nr. 280 din 14.03.2013, factura nr. DIV00009718/14.03.2014, factura nr. DIV00009719/14.03.2014, proces verbal încheiat la data de 24.03.2014 la sediul Societății Civile de Avocați S. & P., confirmări de primire.
La data de 17.11.2014 pârâta M. E.-D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâta M. E.-D. a arătat că cererea de chemare în judecată este nefondată și, mai mult decât atât, exercitată cu rea-credință, având în vedere că pârâtă în aceeași cauză este chiar cumnata și respectiv sora reclamanților, urmărindu-se obligarea exclusivă a pârâtei M. E.-D. la plata sumei de 56.000 lei.
Pârâta M. E.-D. a mai arătat că decizia irevocabilă a Tribunalului D. constituie autoritate de lucru judecat asupra aspectelor ce au evidențiat existența unei cauze imorale la data încheierii contractelor.
Instanța a reținut în mod irevocabil răsturnarea prezumției de legalitate a contractelor de vânzare-cumpărare în baza probelor administrate care au evidențiat atât scopul pe care l-a avut vânzătorul la încheierea contractelor, acela de a diminua averea succesorală, cât și conveniența frauduloasă a cumpărătorilor, care au cunoscut despre existența acestui scop și au consimțit să încheie contractele în aceste condiții.
Mai mult, instanța a reținut irevocabil caracterul fictiv al prețului, fără ca acesta să se constituie într-un motiv de nulitate de sine stătător, ci doar într-un aspect de fapt ce a sprijinit teza cauzei imorale.
Actele atacate s-au încheiat de către vânzător în frauda dreptului de moștenitor al fiicei sale, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorilor, ceea ce constituie un caz tipic de nulitate absolută în virtutea cunoscutului adagiu latin "frauda corupe totul".
În aceste condiții nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1073 și urm. C.civ., referitoare la neexecutarea obligațiilor, întrucât nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 698/24.06.2009 și nr. 699/24.06.2009 la B.N.P. D. L. statuată prin hotărâre judecătorească lipsește de orice efecte aceste contracte, pe riscul cumpărătorilor de rea credință.
Libertatea contractuală statuată de dispozițiile art. 969 C.civ. invocate ca și temei legal al cererii de chemare în judecată nu este un principiu care să nu cunoască nicio limitare. Art. 5 din același act normativ stipulează că nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
În scopul verificării acestor conformități, codul civil prevede două instrumente: obiectul și cauza contractului, care trebuie să fie licite.
Acest demers l-a efectuat instanța, reținând în mod corect că scopul imediat pentru care vânzătorul a vândut imobilele nu a fost unul moral, licit, fiind făcut tocmai cu intenția de a diminua averea succesorală, cât și conveniența fraudulos cumpărătorilor, care au cunoscut despre existența acestui scop și au consimțit să încheie contractele în aceste condiții.
Într-o altă ordine de idei, pârâta a arătat că în acest caz, acțiunea se constituie într-o intenție de îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, perpetuându-se astfel intenția de fraudare, reaua-credință și atitudinea duplicitară a acestora.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 C.p.civ.
Prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta M. E. D., ca neîntemeiată.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții P. I. și P. D.-S., în contradictoriu cu pârâtele M. M. Y. și M. E. D., ca neîntemeiată.
Au fost obligați reclamanții la plata către parata M. E. D. a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele.
Reclamanta P. D.-S., casatorita cu reclamantul P. I., în calitate de cumpărătoare, a încheiat cu defunctul M. Severică două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 698/24.06.2009 la B.N.P. D. L., având ca obiect imobilul teren extravilan în suprafață de 313 mp situat în .. D., prețul vânzării fiind de 17.000 lei și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 699/24.06.2009 la B.N.P. D. L. având ca obiect imobilul apartament situat în Calafat, . 7, ., jud. D., prețul vânzării fiind de 39.000 lei.
Prin decizia nr.157/03.04.2013 pronuntata de Tribunalul D. in dosarul nr._/215/2009*, irevocabila prin decizia civilă a Curții de Apel C. nr. 8363/2013, ce a menținut ca legală și temeinică sentința Tribunalului D., s-a dispus constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 698/2009 și 699/2009 la B.N.P. D. L..
Reclamanții, menționând ca la notar s-a declarat plata prețului și încasarea lui efectivă de către vânzător, arata ca se impune restituirea prețului din cele doua contracte, constatate nule, pentru ca părțile să revină în situația anterioară, ca urmare a desființării contractelor de vânzare-cumpărare.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta M. E. D., instanța a reținut că, în manifestarea sa ca excepție procesuală autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 N.C.P.Civ: obiect, părți, cauză.
Cum dosarul nr._/215/2009* a avut ca obiect constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare cumpărare, iar in prezenta cauza se solicita restituirea prețului, instanta a reținut că excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată urmând a fi respinsă.
Instanta a reținut însă că în considerentele deciziei civile nr.157/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. in dosarul nr._/215/2009*, irevocabila prin decizia civilă a Curții de Apel C. nr. 8363/2013, Tribunalul D. a reținut menționarea in contracte a unui preț fictiv, ce nu a fost achitat in realitate, acest fapt venind in sprijinul existentei unui scop mediat imoral . Mai mult, Tribunalul D. retine in aceeași decizie ca, caracterul fictiv al prețului, se retine in privința contractelor de vânzare-cumpărare nr. 698/2009 și 699/2009 încheiate de M. Severică cu reclamanta P. D.-S..
Instanta a reținut astfel că în acest al doilea proces, ce are ca obiect restituirea prețului din cele două contracte de vânzare-cumpărare, în urma constatării nulității absolute a acestora, efectul pozitiv al lucrului judecat se manifesta ca prezumție, mijloc de probă de natura sa demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Astfel în decizia civila nr.157/03.04.2013 pronuntata de Tribunalul D. s-a statuat caracterul fictiv al prețului în cele două contracte de vânzare-cumpărare, reținându-se ca acesta nu a fost achitat in realitate.
In acest context, având în vedere că între părți prezumția lucrului judecat are caracter absolut, nu exista posibilitatea dovezii contrare, ., care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Instanta a reținut că acest principiu corespunde necesitații de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea in fata instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut el putând cunoaște limitări decurgând din aplicarea unor principii.
In acest sens sunt si deciziile civile nr.3028 din 4 mai 2012 si nr.955 din 4 februarie 2009 pronunțate de ICCJ.
Stabilindu-se astfel caracterul fictiv al prețului in cele două contracte de vânzare-cumpărare: nr. 698/2009 și 699/2009, încheiate de M. Severică cu reclamanta P. D.-S., printr-o decizie irevocabila, fără posibilitatea ca reclamanții, in calitate de ostenitori ai vânzătorului, să poată face dovada contrara, instanta retine ca cererea acestora de restituire a unui pred, care in realitate nu s-a plătit, este neîntemeiată și a fost respinsă.
Având in vedere dispozitiile art. 454 N.c.p.c., a obligat reclamanții la plata către la plata către pârâta M. E. D. a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, conform chitanței nr.009/16.02.2015 depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P. I. și P. D. S., care au arătat că soluția din dosarul nr._/215/2009* a fost pronunțată în urma învestirii instanței cu o cerere de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare bazată pe cauza imorală existentă la momentul încheierii acestora și nu pe neplata prețului, iar în acel dosar instanța a depășit obiectul speței, fără a se face cercetări temeinicie, direcționate în acest sens, ci pur adiacente; în cauza de față, instanța era datoare să facă astfel de cercetări, fiind prima instanță învestită cu o cerere având acest obiect; de abia în prezent există un asemenea obiect ce face de sine-stătător obiectul judecății.
Se mai arată că situația celor trei contracte de vânzare-cumpărare ce au făcut obiectul judecății în dosarul respectiv nu trebuie privită global, reclamanții fiind persoane diferite față de ceilalți cumpărători, M. Teodorian și M. M., care erau fratele și cumnata defunctului; contractul în care reclamanții au fost părți trebuie să fie analizat distinct. În decizia pronunțată, Tribunalul D. s-a folosit doar de prezumții, fără a se referi la probe directe, neexistând o certitudine în privința caracterului fictiv al prețului în privința contractului încheiat de reclamanți.
Apelanții mai arată că au achiziționat teren în vederea ridicării unei construcții, scopul urmărit fiind și realizat, potrivit autorizației de construire nr.105/2010 și procesuluiu-verbal de recepție, astfel încât există și de partea lor cel puțin prezumția că vânzarea nu a fost fictivă, numai plecând de la acest aspect.
Apelanții precizează că, dacă în cazul contractului de vânzare-cumpărare nr.701/2009, încheiat de defunct cu fratele său se poate afirma că prețul nu a fost achitat, atunci nu ar fi existat nici un interes al vânzătorului M. Severică să înstrăineze un teren și un apartament fără a solicita o contraprestație, deși suferea de o boală incurabilă, ce necesita tratament și cheltuieli însemnate.
Intimata M. E. D. a formulat întâmpinare, arătând că acțiunea este exercitată cu rea-credință, cealaltă pârâtă fiind cumnata și sora reclamanților, ea având o atitudine procesuală pasivă, iar prin acțiune se urmărește obligarea sa exclusivă la plata sumei de 56.000 lei, ce constituie obiectul acțiunii.
Se mai arată că decizia civilă nr.157/03.04.2013 a Tribunalul D. prezintă autoritate de lucru judecat, că instanța a reținut irevocabil caracterul fictiv al prețului; se mai arată că, în cauza A. împotriva României, pronunțată în anul 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că instanțele trebuie să țină seama și de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate din hotărâri definitive, și să nu le repună în discuție într-o nouă procedură, mai mult, în funcție de particularitățile cauzei, trebuie să analizeze și posibilitatea ca, în anumite situații, constatările din hotărârile judecătorești să poată fi opuse chiar și terților.
Se precizează că, raportat la caracterul fictiv al prețului și la reaua-credință a cumpărătorilor, care au realizat conivența frauduloasă, depunerea în situația anterioară prin restituirea prețului solicitată prin acțiune se constituie într-o intenție de îmbogățire fără justă cauză reclamanților, perpetuându-se astfel intenția de fraudare, reaua-credință și atitudinea duplicitară a acestora.
La dosar s-a depus, în copie, un ordin de plată din data de 16.07.2015, prin care intimata M. M. I. a virat în contul apelanților suma de 14.000 lei, cu titlul de "pretenții dosar nr._ ".
În cauză s-a mai administrat proba cu interogatoriu, ce a fost luat de apelanți intimatului.
Apelul este nefondat.
Dezlegarea în fapt și în drept dată pricinii prin sentința apelată și raționamentul juridic expus în considerentele sentinței sunt temeinice și legale, neexistând motive pentru a se proceda la reformarea acestora în calea de atac devolutivă a apelului.
Tribunalul observă că reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată, care este actul de învestire a instanței, prin care au înțeles să solicite obligarea pârâtelor la restituirea sumelor de_ lei și_ lei, reprezentând prețul consemnat în contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 698 și 699/24.06.2009, cererea fiind redactată în condițiile stipulate de art. 194 C.proc.civ.
Formularea cererii de chemare în judecată este guvernată de principiul disponibilității, care este de esența procesului civil, și sub incidența aceluiași principiu intră toate elementele cererii. În speță este relevantă motivarea în fapt a cererii, ca element reglementat de art. 194 lit.d C.proc.civ. Motivarea în fapt a oricărei cereri de chemare în judecată are o importanță deosebită, întrucât acest element procedural reprezintă versiunea pe care înțelege să o susțină reclamantul cu privire la situația litigioasă dedusă judecății și pe care instanța de judecată este datoare să o verifice și să o cenzureze, pe baza probelor administrate în cadrul procedurii judiciare respective.
Expunerea unor motive de fapt în cuprinsul cererii de chemare în judecată reprezintă, așadar, o obligație procedurală a reclamantului, deoarece în absența unei asemenea motivări nu se poate derula procedura judiciară în condiții firești. În același timp, potrivit art. 14 alin.3 C.proc.civ., "părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute".
Motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată ai cărei titulari sunt reclamanții P. I. și P. D.-S. este centrată pe unele din aspectele de fapt și de drept tranșate prin decizia civilă nr. 94/28.02.2012 a Tribunalului D. în cadrul dosarului civil nr._/215/2009*; practic, întreaga motivare în fapt reprezintă o expunere a istoricului acelei cauze civile, însoțită de câteva aserțiuni referitoare la faptul că părțile trebuie repuse în situația anterioară încheierii contractelor, la faptul că în contracte au fost consemnate prețurile încasate de vânzător și la faptul că decizia menționată nu-și poate extinde efectele asupra altor elemente ale contractelor, în condițiile în care instanța a fost învestită doar cu constatarea cauzei imorale a acelor contracte.
Reclamanții nu au formulat răspuns la întâmpinare în dosarul primei instanțe, iar următorul act de procedură scrisă pe care l-au făcut în cadrul prezentului proces civil este reprezentat de motivele de apel, al căror conținut sintetizat a fost expus mai înainte, în considerentele prezentei decizii.
Tribunalul observă că pretenția dedusă judecății în cadrul prezentului litigiu se bazează, în esență, pe considerații referitoare la dezlegările date, la ceea ce a analizat instanța și ceea ce nu ar fi trebuit să analizeze instanța prin hotărârea irevocabilă pronunțată în cadrul litigiului anterior, pe susținerea că se impun cercetări temeinice cu privire la plata prețului și pe susținerea că achitarea prețului a fost consemnată în conținutul contractelor autentice de vânzare-cumpărare.
Referitor la considerațiile făcute de apelanții reclamanți cu privire la aspectele tranșate prin decizia civilă nr. 157/3.04.2013 a Tribunalului D., instanța de apel constată în cadrul procesului respectiv, reclamanții din cauza de față au beneficiat de toate drepturile și garanțiile procesuale pentru a-și face apărările corespunzătoare. Prin decizia respectivă, instanța a reținut caracterul fictiv al prețului consemnat în toate cele trei contracte de vânzare-cumpărare deduse judecății, ca împrejurare de fapt ce nu se constituie într-un motiv de nulitate de sine stătător, dar care vine în sprijinul tezei juridice a cauzei imorale, având o strânsă legătură cu scopul mediat în baza căruia M. Severică a încheiat contractele. În aceeași decizie s-a mai reținut că P. D. a arătat la interogatoriu că a dat banii la biroul notarial și că proveniența acestor bani îi privește doar pe cumpărători, instanța apreciind că banii proveniți dintr-o sursă financiară licită pot și trebuie să fie declarați fără rezerve de orice parte litigantă, atunci când este implicată într-un proces cu o miză patrimonială însemnată, întrucât printr-o întrebare legată de posibilitățile financiare și de resursele financiare nu se încalcă dreptul la viață privată. S-a mai luat act de faptul că intimata pârâtă din acel dosar, apelantă reclamantă în cauza de față, a declarat, prin răspunsurile la interogatoriu, că era pensionară la data încheierii actelor. S-a mai reținut că intimata M. M. I. a declarat că banii obținuți din vânzări au fost cheltuiți pentru efectuarea unor tratamente specifice afecțiunii de care suferea autorul și pentru realizarea unei gropi la cimitir; s-a constatat că autorul a decedat în noiembrie 2009, fiind greu de crezut că până la această dată s-au cheltuit toți banii menționați drept preț în cele două contracte, ce ar fi fost încasați pe data de 24.06.2009, în scopurile declarate de intimată, în condițiile în care banii ar fi fost încasați în urma remiterii de către cumpărători, și că nu s-a procedat la depunerea lor, cel puțin în parte, la o instituție bancară, așa cum în mod uzual se procedează în situația unor sume importante, ținând seama și de faptul că vânzătorul era medic de profesie, având un grad ridicat de cultură socială.
Aspectele reproduse în paragraful anterior reprezintă elemente esențiale (alături de alte elemente esențiale, motivarea deciziei fiind mult mai amplă) ale raționamentului juridic ce a condus la reținerea unei conivențe frauduloase și a scopului mediat imoral al contractelor de vânzare-cumpărare deduse judecății în litigiul anterior. Decizia civilă nr. 157/2013 a fost susceptibilă de recurs, pe care l-au declarat doar pârâții P. I. și P. D., nu și pârâta M. M. I.. Așa cum s-a arătat mai înainte, în cadrul acelui litigiu părțile au avut toate drepturile și garanțiile procesuale pentru a-și face apărările de rigoare. În cuprinsul motivelor de recurs, expuse în decizia civilă nr. 8363/2013 a Curții de Apel C., s-a arătat că autorul nu a urmărit îndepărtarea fiicei sale de la moștenire, că actele autentice beneficiază de prezumția de legalitate, că din proba testimonială rezultă situația materială extrem de grea în care se găsea autorul, care avea cheltuieli legate de medicamente, că s-a soluționat în mod greșit cauza în baza unor prezumții simple, că dobânditorii sunt de bună-credință, ridicând o construcție pe terenul achiziționat.
Aspectele de fapt reținute în considerentele deciziei civile nr. 157/2013 a Tribunalului D. reprezentau adevărul judiciar din acel dosar, stabilit în urma evaluării probelor de către instanța de judecată. Prin motivele de recurs, pârâții din acea cauză nu au încercat să răstoarne acel adevăr judiciar și nu au combătut în concret situația de fapt reținută de instanță la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare; nimic nu i-ar fi împiedicat pe recurenți ca, la redactarea motivelor de recurs, să expună situația de fapt din punctul lor de vedere, să expliciteze răspunsurile date la interogatoriu și să furnizeze detalii concrete cu privire la achitarea prețului.
Modul în care au fost tranșate aspectele de fapt și de drept ale cauzei a fost validat de instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 8363/2013 a Curții de Apel C..
În litigiul de față instanța de apel are în vedere, dincolo de prezumția absolută a puterii lucrului judecat, ce a fost corect reținută de prima instanță, și regula de drept a subrogației reale cu titlu universal, exprimată prin adagiul "in iudiciis universalibus pretium succedit loco rei .". În virtutea acesteia, o sumă de bani pe care o deține un subiect în patrimoniul său este înlocuită de bunul achiziționat cu acea sumă de bani (res loco pretii), așa încât, după desființarea actului juridic prin care s-a achiziționat bunul, principiul restitutio in integrum readuce părțile la situația patrimonială anterioară, prețul întorcându-se la cumpărător, iar bunul la vânzător.
În cauza de față, apelanții reclamanți nu au relatat nimic în legătură cu sumele de bani pe care le-ar fi avut în patrimoniu anterior încheierii contractelor autentice de vânzare-cumpărare și nu au dat nici un fel de detaliu cu privire la remiterea lor către vânzător.
Susținerile din cadrul cererii de chemare în judecată și din cadrul motivelor de apel reprezintă, în esența lor, o reluare a criticilor aduse în faza recursului deciziei civile nr. 157/2013, critici ce au fost găsite drept nefondate de instanța de recurs.
Aceste susțineri sunt total inconsistente sub aspectul detaliilor pe care reclamanții ar fi fost destul de firesc să le furnizeze despre sumele de bani ce au constituit prețul contractelor și despre modul în care s-a efectuat plata; față de circumstanțele particulare ale speței, aserțiunea că plata prețului este consemnată în acte (declarația vânzătorului că a primit prețul înainte de autentificarea actului) este mai mult decât evazivă.
Dincolo de prezumția ce operează pe deplin, art. 249 C.proc.civ. le impunea reclamanților să-și probeze pretențiile. Interogatoriul încuviințat și administrat în faza apelului conține întrebări total nerelevante – dacă pârâtele aveau cunoștință despre încheierea contractelor, dacă au cunoștință despre soluția dată în litigiul anterior, dacă au discutat cu autorul despre încasarea prețului, dacă sunt de acord cu restituirea prețului. Poziția procesuală a pârâtelor a fost similară celei din litigiul anterior, în care s-au aflat pe poziții de adversitate procesuală; este irelevantă poziția procesuală a pârâtei M. Y., soția defunctului vânzător, care este sora apelantei P. D., dat fiind că între cele două pârâte nu există solidaritate procesuală, pozițiile procesuale din litigiul anterior perpetuându-se și în cadrul prezentului litigiu. Apelanții se prevalează în mod nefondat de declarația vânzătorului din actele autentice, care nu poate avea vreo forță probantă în susținerea pretențiilor lor, în contextul dezlegărilor date în litigiul anterior, intrate în puterea lucrului judecat.
Față de cele ce preced, în baza art. 480 alin.1, apelul va fi răspuns ca nefondat, urmând a se face și aplicarea art. 453 alin.1 C.proc.civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți P. I. și P. D. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. A. din C., .. 48, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 2077 din 17 februarie 2015, în contradictoriu cu intimații pârâți M. M. Y., cu domiciliul în Calafat, ..A, ., județul D. și T. ( fostă M.) E. D., CNP_, cu domiciliul procesual ales la cabinet Avocat D. S., ..9, județul D..
Obligă apelanții în solidar către intimata T. E. D. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2015.
Președinte, S. L. M. | Judecător, D. F. S. | |
Grefier, E. B. |
Red.jud.S.L.M.
Tehn.S.V./6 ex.
Jud.fond-S.M.B.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 668/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 675/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
