Reparare prejudicii erori judiciare. Sentința nr. 33/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 33/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 33/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința nr. 33/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. N.
Grefier G. D.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul D. a participat procuror C. N..
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul T. G.-C. și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009, ca urmare a declinării competenței de soluționare de către Tribunalul G..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța pune în discuție cu prioritate legea aplicabilă speței deduse judecății, constatând în primul rând că se solicită prin acțiune despăgubiri materiale pt. perioada în care reclamantul a fost arestat preventiv, respectiv perioada 23.09.2002 – 23.12.2005, reclamantul arătând că actul procedural care a stabilit nelegala arestare îl constituie ordonanța procurorului din 22.05.2008 de scoatere de sub urmărire penală și, in al doilea rand ca reclamantul nu a indicat expres temeiul juridic al actiunii deduse judecatii, astfel incat se impune a se stabili cu prioritate dacă sunt aplicabile disp. art. 504 – 506 Vechiul Cod de procedură penală sau disp. art. 541 Noul Cod de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 504 – 506 Vechiul Cod de procedură penală.
Instanța constată că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 504 – 506 Vechiul Cod de procedură penală, având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, respectiv despăgubiri materiale pt. arestare nelegală, reclamantul solicitand prin actiune despăgubiri materiale pt. perioada în care reclamantul a fost arestat preventiv, respectiv perioada 23.09.2002 – 23.12.2005, reclamantul arătând că actul procedural care a stabilit nelegala arestare îl constituie ordonanța procurorului din 22.05.2008 de scoatere de sub urmărire penală, urmând a se rectifica mențiunea în ecris cu privire la obiect care îl reprezintă reparări erori judiciare și nu Lg. nr. 221/2009, după care pune în discuție prescripția dreptului de a solicita despăgubiri materiale, în raport de disp. art. 506 Vechiul Cod de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public arată că a intervenit prescripția raportat la data formulării acțiunii și data când s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
După strigarea cauzei, se prezintă reclamantul în stare de detenție, i se aduc la cunoștință cele puse în discuție.
Cu privire la legea aplicabilă, reclamantul arată la interpelarea instanței, că apreciază că prin plângerea adresată instanței, a urmărit să obțină o hotărâre penală din care să rezulte dacă arestarea a fost nelegală, urmând ca ulterior, după obținerea hotărârii, să solicite despăgubiri.
De asemenea, arată că sunt aplicabile disp. art. 541 N.C.p.c..
Instanța aduce la cunostinta relcmantului ca a constatat ca în cauză sunt aplicabile disp. art. 504 – 506 Vechiul Cod de procedură penală, dată fiind perioada în care s-a invocat arestarea nelegală, si ca in cuprinsul actiunii reclamantul a aratat că actul procedural care a stabilit nelegala arestare îl constituie ordonanța procurorului din 22.05.2008 de scoatere de sub urmărire penală, reclamantul solicitand prin actiune doar acordarea de despagubiri, după care acordă cuvântul pe excepția prescripției dreptului de a cere despăgubiri în raport de disp. art. 506 Vechiul Cod de procedură penală.
Reclamantul lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constata ca:
La data de 28 mai 2014, reclamantul T. G.-C. a formulat cerere pe rolul Tribunalului G. sub nr._ din 05.06.2014, prin care a solicitat acordarea de despăgubiri, pentru faptul ca S. roman l-a tinut arestat preventiv foarte mult timp ., cauza care s-a solutionat cu scoaterea de sub urmarire penala a reclamantului.
Reclamantul a aratat astfel ca la 23.09.2002, P. de pe langa Tribunalul G. a emis pe numele sau mandatul de arestare preventiva nr. 101/23.09.2002, cauza penala fiind inregistrata initial cu nr. 4112/P/2002 la Tribunalul G., apoi fiind stramutata la Tribunalul Valcea sub nr. 163/P/2004 si la Curtea de Apel P. la nr. 1175/P/2005. Tribunalul Valcea a decis trimiterea dosarului la parchetul care l-a instrumentat pentru completarea urmaririi penale, dar dosarul nu s- a mai intors la instanta de judecata, ci prin ordonanta nr. 525/P/2002 emisa la 22.05.2008 de P. de pe langa Tribunalul G. a fost scos de sub urmarire penala.
Reclamantul a precizat ca a fost liberat din Penitenciarul Colibsi la 23.12.2005 conform decizieii penale nr. 597/2005 a Curtii de Apel P., si ca solicita despagubiri de orice natura pentru perioada de timp in care a ofst arestat preventiv in cauza respectiva, respectiv de la 23.09.2002 la 23.12.2005.
La termenul de judecată din data de 25.11.2014 instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G. invocată de pârât.
Prin sentința civilă nr.131 din 25.11.2014 pronunțată de Tribunalul G. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor și s-a declinat competența de soluționare privind pe reclamantul T. G. C. și de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor, în favoarea Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că excepția invocată de pârât este întemeiată.
Din coroborarea dispozițiilor art.541 alin.3 Cproc.pen. rezulta că acțiunea persoanei interesate se introduce la tribunalul în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalul D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, dispunandu-se citarea partilor, iar reclamantul cu mentiunea de a preciza cuantumul despagubirilor solicitate si temeiul juridic al actiunii.
In sedinta publica de astazi, avand in vedere ca reclamantul nu a indicat expres temeiul juridic al actiunii deduse judecatii, instanta a pus in discutie si a constatat ca sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 504 – 506 Vechiul Cod de procedură penală, având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, respectiv despăgubiri materiale pt. arestare nelegală, reclamantul solicitand prin actiune despăgubiri materiale pt. perioada în care reclamantul a fost arestat preventiv, respectiv perioada 23.09.2002 – 23.12.2005, reclamantul arătând că actul procedural care a stabilit nelegala arestare îl constituie ordonanța procurorului din 22.05.2008 de scoatere de sub urmărire penală.
Totodata instanta a pus in discutie si a acordat cuvantul pe excepția prescripției dreptului de a solicita despăgubiri materiale, în raport de disp. art. 506 Vechiul Cod de procedură penală.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 N.C.proc.civ., excepția invocata, instanța constată că aceasta este întemeiata, cu următoarea motivare:
Potrivit art.504 C.pr.penala, persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare. Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal. Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit j ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit j C.pr.penala.
Potrivit dispozițiilor art.506 Cod procedură penală, acțiunea pentru repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal poate fi pornită de persoana îndreptățită, în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504.
Așadar, legiuitorul a stabilit un termen special in care persoana care are calitate procesuală activă în acțiunea pentru repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal sa promoveze actiunea civila pentru despagubiri, termen pe care in speta reclamantul nu l-a respectat. Aceasta in considerarea faptului ca arestarea din perioada 23.09.2002 – 23.12.2005 invocata de reclamant apare ca fiind stabilita ca nelegala prin ordonanța procurorului din 22.05.2008 de scoatere de sub urmărire penală, astfel ca in speta termenul de 18 luni prevazut de art. 506 C.pr.penala a inceput sa curga de la data pronuntarii ordonantei de scoatere de sub urmarire penala din 22.05.2008, actiunea promovata de reclamant in luna mai 2014 fiind formulata cu mult peste termenul legal de 18 luni.
Instanta are in vedere ca desi in cuprinsul ordonantei din 22.05.2008 nu s-a analizat in mod expres legalitatea masurii privative de liberatate in privinta reclamantului din perioada 23.09.2002 – 23.12.2005, totusi avand in vedere solutia pronuntata de scoatere de sub urmarire penala in temeiul art. 11 pct. 1 lit. b si art. 10 lit d C.proc.pen, este cert ca acesta este actul procedural care a stabilit ca masura arestarii din cursul procesului penal fata de reclamant a fost nelegala, nefiind necesară constatarea în mod expres a nelegalității măsurii privative de liberatate prin ordonanta de scoatere de sub urmarire penala.
În același sens este și jurisprudența în materie. Astfel, prin decizia civilă nr.143/2009 a Curții de Apel București s-a stabilit că în materia reglementată de art.504-507 C.pr.pen., caracterul nelegal al privării de libertate nu se raportează numai la dispozițiile art.143, art.148 C.pr.pen., când are loc revocarea măsurii preventive conform art.139 alin.2 teza I C.pr.pen, ci și la terminarea procesului penal prin una din soluțiile enumerate la art.504 alin.3 C.pr.pen., inclusiv achitarea. Ceea ce a urmărit legiuitorul a fost acordarea de despăgubiri persoanelor a căror nevinovăție a fost stabilită la finalizarea procesului penal, după ce au suportat privări sau restrângeri de libertate, chiar dacă respectivele măsuri apăreau ca fiind justificate în lumina cercetărilor penale efectuate până la data adoptării lor. Aceeași idee este reluată și în considerentele deciziei civile nr.301/2007 a Curții de Apel C., ca răspuns la aspecte similare cu cele din prezenta cauză, invocate de către S. R. prin recursul formulat împotrva hotărârii de fond, în decizia civilă nr. 269/2002 a Curții de Apel București, menținută prin decizia civilă nr.5292/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în decizia civilă nr.40/2010 a Curți de Apel B., menținută prin decizia civilă nr.1179/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În această din urmă decizie s-a subliniat că nelegalitatea măsurii reținerii și arestării preventive rezultă din achitarea prin hotărâre judecătorească definitivă, cererea reclamantului în repararea pagubei fiind admisibilă în temeiul art.504 alin.2 și 3 C.pr.pen. Simpla existență a hotărârii de achitare, indiferent în ce temei, așa cum s-a statuat prin decizia Curții Constituționale nr.45/1998, conduce la concluzia că lipsirea de libertate a fost ilegală, făcând admisibilă acțiunea în despăgubiri.
In toate cazurile insa, in jurisprudenta mentionata, s-a apreciat in mod constant ca momentul de la care începe să curgă termenul de 18 luni pentru exercitarea acțiunii nu poate fi altul decât momentul pronunțării hotărârii definitive de achitare sau ordonantei procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau incetare a procesului penal, numai prin pronunțarea acestora măsurile restrictive sau privative de libertate dispuse în cursul procesului penal căpătând caracter nelegal.
In consecință, urmeaza a se respinge ca prescrisa actiunea formulata de reclamantul T. G.-C. la 28 mai 2014 pentru repararea pagubei în cazul privării de libertate în mod nelegal, impotriva pârâtului S. R., prin Ministerul de Finanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. G.-C., deținut în Penitenciarul C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, cu sediul în București, sector 5, ., ca prescrisă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2015.
Președinte, M. E. N. | ||
Grefier, G. D. |
Red. Jud. M.E.N.
Tehn. SV – 5 ex.
24.02.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 9536/2015. Tribunalul DOLJ | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7305/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
