Rezoluţiune contract. Hotărâre din 30-03-2015, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 15290/215/2014
Dosar nr._ -rezoluțiune antecontract-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 590/2015
Ședința publică din data de 30 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. P.
Judecător: D. G.
Grefier: E. D. C.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de către apelantul-reclamant P. L., împotriva sentinței civile nr._/22.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. V. și P. M., având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 23.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.03.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
La data de 18 aprilie 2014, reclamantul P. L. a chemat în judecată pe pârâții P. V. și P. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții și obligarea acestora să-i restituie reclamantului prețul de 4700 lei ROL, cu reactualizarea sumei de la data de 19 iulie 2001 până la data plății efective.
Reclamantul a arătat că, la data de 27 iunie 2001, a cumpărat de la cei doi pârâți o casă de locuit cu 2 camere și terenul aferent în suprafață de 1000 m.p. situat în ..
Reclamantul a mai arătat că a încheiat cu pârâții un antecontract de vânzare-cumpărare și că a achitat prețul de 4700 lei, intrând în posesia terenului.
Reclamantul a menționat că, în nenumărate rânduri, a solicitat pârâților să se prezinte la notariat în vederea perfectării actelor autentice, dar aceștia au refuzat.
Reclamantul a învederat că folosea imobilul la sfârșit de săptămână și, la un moment dat, a văzut că anumite obiecte erau mutate de la locul unde le lăsa, motiv pentru care a formulat plângere penală.
Astfel, a aflat că pârâții au înstrăinat, prind două acte succesive, imobilul numiților P. M. și P. I..
La data de 30 iunie 2014, pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: dovada achitării taxei de timbru și în copii: notificare nr. 93/N/2013, acte de stare civilă, contract de vânzare-cumpărare nr. 2252/23 mai 2012, contract de vânzare-cumpărare nr. 5201/15 noiembrie 2012, chitanță din data de 27 iunie 2001, proces verbal de încheiere a medierii, certificat de informare, convocare la procedura de informare, recipisă poștală, încheiere de certificare nr. 36/18 noiembrie 2013, proces verbal din 23 iulie 2011.
La data de 16 iulie 2014, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției arătând că, în anul 2001, a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, a achitat integral prețul și a intrat în posesia terenului, fără a fi tulburat în posesie.
În drept, au fost invocate disp. art. 1021 C. pr. civilă.
Prin sentința civilă nr._/22.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. L. în contradictoriu cu pârâții P. V. și P. M., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 27.06.2001, între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil situat în ..
Având în vedere obiectul acțiunii, respectiv rezoluțiune antecontract de vânzare-cumpărare, instanța a reținut că prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care curge de la data încheierii convenției respectiv 27.06.2001.
Cum cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 18.04.2014, cu mult peste termenul de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul 167/1958, instanța a admis excepția prescripției și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul apelant P. L., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamantul a arătat că, chiar dacă suntem în prezenta unei acțiuni prescriptibile, termenul de prescripție curge de la momentul neîndeplinirii culpabile a obligațiilor asumate.
A precizat că prețul imobilului a fost achitat în totalitate, iar reclamantul și-a exercitat și exercită posesia și în prezent.
Reclamantul a arătat că, în decursul anului 2013, a observat ca anumite bunuri mobile erau mutate de la locul în care erau lăsate și, în urma plângerii penale depuse, a aflat că pârâții intimați înstrăinaseră, în anul 2012, imobilul prin două acte succesive.
Așadar, între reclamant și pârâți a existat un acord tacit de prelungire a termenului de perfectare a formalității de autentificare a vânzării-cumpărării.
Abia în anul 2013, a aflat ca, datorita contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de parați cu o terță persoană, reclamantul se află în imposibilitatea de a mai solicita executarea contractului.
Reclamantul a menționat că, datorită imposibilității de executare a contractului survenită din partea pârâților intimați, se naște dreptul de a solicita rezoluțiunea antecontractului.
Reclamantul a solicitat admiterea apelul, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă de timbru conform chitanței depuse la fila 27 din dosar, reclamantul achitând și diferența de taxă de timbru pentru fond potrivit chitanțelor depuse la filele 8-9 din dosar.
Intimații P. V. și P. M. au formulat întâmpinare la data de 23.01.2015, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței, în speța operând excepția prescripției dreptului material la acțiune (filele 17-18 din dosar).
Intimații au arătat că, între părți, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, iar, in caz de neexecutare de către părți a obligațiilor asumate, răspunderea este contractuala si, pe cale de consecința, executarea silita in natura a obligației de a face/solicitarea de a se pronunța rezolutiunea, se asigura prin acțiunea personala a pârtii interesate (care nu este în culpă), supusă termenului de prescripție de 3 ani din Decretul 167/1958, care curge din momentul încheierii convenției în situația în care, în cadrul actului, nu se prevede un termen limita de a încheia contractul în forma autentică (cazul din speță), în speța începând cu 27.06.2001.
Promisiunea care nu prevede un termen limita de a se încheia contractul în forma autentică, este încheiată pe 27.06.2001, iar reclamantul promitent cumpărător care a venit la imobil, doar de câteva ori (în perioada vara 2001-vara 2003), a abandonat definitiv posesia imobilului în vara 2003.
Au arătat că, la data când s-a emis acea singura notificare cu nr. 93/N/2013, dreptul material la acțiune era deja prescris.
Nu poate opera, cum nefondat se susține prin motivele de apel, ca ar spera un tacit acord de prelungire a termenului de perfectare a formalității de autentificare a vânzării-cumpărării, întrucât, pe de o parte, este o apărare de fond nouă ce nu a fost invocată în fața instanței de fond, iar, pe de alta parte, nici în convenție nu se prevede așa ceva si, așa cum rezultă expres din conținutul promisiunii, actul final de vânzare-cumpărare urma să se facă la solicitarea promitentului cumpărător, ori acesta nu a solicitat acest lucru decât prin notificarea nr. 93/N/2013 când deja imobilul fusese înstrăinat de intimați, în calitate de proprietari, deci la acel moment exista o imposibilitate obiectivă de a se încheia contractul in forma autentică.
Intimații au precizat că reclamantul a venit la imobil doar de câteva ori în perioada vara 2001-vara 2004, iar după acea dată, acesta a părăsit definitiv posesia imobilului și nu a mai trimis nici o notificare prin care să solicite ca intimații să se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare-campare și, având în vedere, pe de o parte, prescripția dreptului la acțiunea în realizarea executării contractului (care s-a împlinit cel mai târziu în vara 2007), iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a mai trimis nici o notificare prin care să solicite ca pârâții să se prezinte la notariat, obligație care-i incumbă prin convenție (perioada 2004 -2012), pârâții au înstrăinat acest imobil, în calitate de proprietari, cu contract de vânzare-cumpărare in forma autentica.
Intimații au arătat că reclamantul apelant (promitent cumpărător) a produs o . stricăciuni majore proprietarilor imobilului, pe care le-a constatat pe 23.07.2011, așa cum atestă procesul-verbal aflat la dosar.
În ceea ce privește starea de fapt invocată prin cererea de chemare în judecata, cât și prin motivele de apel, aceasta nu corespunde realității, fiind doar o invenție a reclamantului, care încearcă doar să impresioneze instanța, arătând "buna sa credință", când de fapt reclamantul nu s-a mai interesat deloc de imobil după vara 2004, după ce, anterior, crease o mulțime de stricăciuni/prejudicii.
Apelantul reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Părțile nu au solicitat încuviințarea și administrarea de noi probe în calea de atac a apelului.
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în raport de disp. art. 477-479 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat este fondat pentru următoarele considerente:
La data de 18 aprilie 2014, reclamantul P. L. a chemat în judecată pe pârâții P. V. și P. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții și obligarea acestora să-i restituie reclamantului prețul de 4700 lei ROL, cu reactualizarea sumei de la data de 19 iulie 2001, până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr._/22.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. L. în contradictoriu cu pârâții P. V. și P. M., ca prescrisă.
În motivarea acțiunii, instanța de fond a reținut că, la data de 27.06.2001, între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil situat în . și că, în raport de obiectul acțiunii, respectiv rezoluțiune antecontract de vânzare-cumpărare, prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care curge de la data încheierii convenției, respectiv, 27.06.2001, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 18.04.2014, cu mult peste termenul de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul 167/1958.
Tribunalul constată că, într-adevăr, ca o consecință a faptului că antecontractul de vânzare-cumpărare dă naștere doar unor drepturi de creanță, atât acțiunea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, cât și acțiunea în rezoluțiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare reprezintă acțiuni personale și nu reale, considerate prescriptibile extinctiv, fiind aplicabil termenul general de prescripție prevăzut de disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește începutul termenului de prescripție, fiind incidente disp. art. 7 din Decretul nr. 167/1958, s-a considerat că termenul de prescripție începe să curgă la momentul stabilit de părți în antecontract în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar, în lipsa stabilirii unui asemenea moment, de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Cu privire la cursul prescripției, au fost considerate aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind cauzele de suspendare, întrerupere sau repunere în termenul de prescripție.
Astfel, în cauză se pune problema existenței unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție, ori, mai degrabă, a existenței unei cauze de amânare a începutului acestui termen, situație în care, de la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, promitentul vânzător predă promitentului cumpărător posesia bunului ce face obiectul promisiunii.
Posesia permisă promitentului-cumpărător este considerată drept o recunoaștere a dreptului de a cere instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, în cazul antecontractului de vânzare-cumpărare, transmiterea posesiei bunului către promitentul-cumpărător echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cerere încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având ca efect întreruperea prescripției dreptului material la acțiune, conform disp. art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
În consecință, situația în care a fost predată folosința imobilului și a fost plătit prețul are semnificația unei recunoașteri reciproce a drepturilor părților, de natură a întrerupe curgerea prescripției.
Numai în situația în care părțile și-au restituit benevol prestațiile reciproce încetează cauza de întrerupere a prescripției, termenul de prescripție începând să curgă de la această dată, context în care, partea interesată poate să își exercite dreptul material la acțiune, solicitând fie executarea silită, fie rezoluțiunea antecontractului înăuntrul termenului legal de prescripție.
Prin urmare, aceleași considerente cu privire la acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare se aplică și în cazul în care obiectul acțiunii este reprezentat de rezoluțiunea antecontractului încheiat între părți, acțiunea în rezoluțiune fiind întemeiată pe neexecutarea unei obligații personale de a face, asumată prin antecontract, context în care se pune problema și a aprecierii atitudinii culpabile a părții chemate în judecată în calitate de pârâtă.
Astfel, rezoluțiunea antecontractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a acestuia, cu caracter sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a sa și repunerea părților în situația avută anterior încheierii acestuia.
În acest context, pentru a se putea aprecia asupra intervenirii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamantului apelant din cauza de față, instanța de fond trebuia să administreze probele necesare în vederea verificării aspectului legat de posesia efectivă a imobilului ce a făcut obiectul antecontractului, în contextul în care posedarea acestuia de către reclamant conferă acțiunii formulate de către acesta un efect întreruptiv cu privire la prescripție, având în vedere considerentele expuse anterior.
Astfel, din materialul probator deja administrat în cauză rezultă că, potrivit chitanței de vânzare-cumpărare din data de 27.06.2001, depusă la fila 9 din cadrul dosarului de fond, cumpărătorul, respectiv apelantul reclamant din speța de față, urma să intre în posesia imobilului obiect al vânzării-cumpărării în momentul achitării sumei totale, adică la 17.07.2001, iar, potrivit mențiunilor din data de 19.07.2001, s-a constatat că s-a primit restul sumei de 4 000 000 lei reprezentând contravaloarea imobilului vândut și că urmează ca, la solicitarea cumpărătorului, să se facă actele la notariat.
De asemenea, potrivit procesului-verbal din data de 23.07.2011, depus la fila 28 din cadrul dosarului de fond, intimații pârâți au pătruns în imobilul ce a făcut obiectul antecontractului în litigiu în cauza de față, la această dată, în prezența a doi martori.
Potrivit mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a intrat în posesia imobilului ce a făcut obiectul antecontractului în litigiu la data de 19.07.2001, când pârâții au primit banii reprezentând prețul vânzării, fiind folosit de către acesta la sfârșit de săptămână, pentru recreare, nefiind tulburat nici în prezent în folosința imobilului (aspect reiterat și în cadrul răspunsului la întâmpinare depus în dosarul de fond, dar și în cadrul motivelor de apel de față), în contextul în care, prin întâmpinare, pârâții au precizat că reclamantul promitent cumpărător a venit doar de câteva ori, la imobilul în litigiu, în perioada vara 2001-vara 2004, perioadă în care au existat chiriași în imobil, după care a abandonat definitiv posesia imobilului, după ce a făcut o . stricăciuni majore acestuia, în vara anului 2003.
Având în vedere toate aceste motive, în speță, instanța de fond nu a analizat aspectul legat de posesia efectivă a imobilului ce a făcut obiectul antecontractului a cărui rezoluțiune se solicită în dosarul de față pentru a putea aprecia asupra temeiniciei excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, prin administrarea unui probatoriu în acest sens, dosarul fiind soluționat, la primul termen de judecată, prin admiterea excepției prescripției în sensul anterior precizat, excepție care a fost invocată de către pârâți prin întâmpinare.
Ca atare, se constată că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în judecata fondului, respectiv a respins acțiunea reclamantului ca fiind prescrisă, astfel că, în speță, sunt aplicabile disp. art. 480 alin. 3 teza a-II-a NCPC.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 teza I N.c.p.c., tribunalul va admite apelul declarat de către reclamantul apelant P. L., împotriva sentinței civile nr._/22.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții P. V. și P. M., va anula sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca instanța de fond să administreze probatoriul necesar în vederea justei soluționări a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, excepție invocată de către pârâți, prin întâmpinare, în raport de posesia efectivă a imobilului ce a făcut obiectul antecontractului în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de către reclamantul apelant P. L., domiciliat în municipiul C., .. 42, ., ., împotriva sentinței civile nr._/22.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. V. și P. M., ambii domiciliați în municipiul C., . E, ., județul D..
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30 Martie 2015.
Președinte, V. P. | Judecător, D. G. | |
Grefier, E. D. C. |
Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 5 ex./08.05.2015
Jud. fond: M. M.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2268/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 216/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
