Uzucapiune. Sentința nr. 2486/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2486/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 17983/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizie civilă Nr. 196/2015
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. C. C.
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta-pârâtă M. C. PRIN PRIMAR împotriva Sentinței civile nr. 2486/2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. A., A. M., A. C., A. P., având ca obiect uzucapiune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 27.01. 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, și când tribunalul, a amânat pronunțarea.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.05.2013 sub nr._, reclamanții A. A., A. M., A. C. și A. P. in contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar, au solicitat instanței ca prin hotărârea pronunțată să se constate dreptul de proprietate al reclamanților prin uzucapiune, in baza art. 916, 917, 919, 930, 923, 933 C.civ, asupra suprafeței de teren de aproximativ 120 mp situate in C., ., pe care reclamanții au construit o magazine, 2 cămari si un WC, cu următoarele învecinări: N – V. M. B., S – P. V., E – Ica D., V – L. C..
In subsidiar, reclamanții solicita conform art. 577, 578, 579 din Noul C.civ, să se rețină dreptul acestora de proprietate asupra magaziei, celor doua cămări care se afla pe terenul de 120 mp prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.
În motivarea în fapt a acțiunii s-a arătat ca a fost emis certificatul de moștenitor nr. 120 din 11 decembrie 2012 al BNP D. T. & S. T., din care rezulta ca de pe urma defunctului A. C., decedat la 31.10.2012, cu ultimul domiciliu in C., ., jud. D., au rămas următorii moștenitori: A. A., în calitate de soție supraviețuitoare cu o cota de ¼ din masa succesorala, A. M. in calitate de fiica, cu o cota de ¼ din masa succesorala, A. C., in calitate de fiu cu o cota de ¼ din masa succesorala, A. P., in calitate de fiu cu o cota de ¼ din masa succesorala.
Reclamanții arată că masa succesorală se compune din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție, situat in C., ., cu suprafața construită desfășurată pe 71 mp și regim de înălțime parter, construită din cărămidă, acoperita cu țiglă, fiind amplasata pe un teren intravilan care este proprietatea statului.
Se mai arată ca imobilul construcție a fost dobândit de către defunct prin construire, împreună cu soția supraviețuitoare, conform autorizației pentru executare de lucrări nr. 548/22.02.1975 eliberata de Consiliul Popular al mun. C., iar cealaltă cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului aparține soției supraviețuitoare A. M. și este cota de bun comun.
Se menționează ca numitei A. M. I s-a atribuit in proprietate terenul în suprafață de 100 mp aflat in intravilanul localitatii C., ., prin Ordinul Prefectului D. nr. 335/28.12.2006.
De asemenea, reclamanții arată ca nu le-a fost tulburata posesia asupra terenului de aproximativ 100 mp, pe care se afla edificate construcțiile de nici un vecin și au achitat la zi impozitele la Administrația Financiară, comportându-se ca adevărați proprietari.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 577, 578, 579, 916, 917, 930, 932, 933 C.civ.
In susținerea acțiunii au fost depuse la dosar copii de pe următoarele acte: certificate de moștenitor nr. 120/11.12.2012, act de lichidare a regimului comunității legale, certificate de deces al autorului, Ordinul Prefectului, certificate de nomenclatură stradală, certificate căsătorie, certificate de naștere, certificat fiscal, autorizație pentru executare lucrări nr. 348/22.02.1975, decizia nr. 463/20.09.1974, autorizație pentru executare lucrări nr. 548/22.02.1975, contract de împrumut nr. 600/01.09.1975, adresa nr. 263/26.04.2013 emisă de Instituția Prefectului D., adresa nr. 4166/21.01.2013 emisa de Primăria C..
Pârâtului, deși i s-a comunicat cererea de chemare in judecata cu mențiunea ca in termen de 25 de zile de la primirea comunicării sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca excepții are obligația de a depune întâmpinare, la dosar existând dovada comunicărilor efectuate către parată, în procedura de regularizare a cererii, pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare, instanța reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .
La data de 07.06.2013, reclamanții au formulat precizare la acțiune, prin care au arătat ca sunt reprezentați în proces de av. C. T. si ca evalueaza provizoriu terenul la suma de 400 lei.
Referitor la modul de calcul prin care s-a adus la determinarea acestei valori, reclamanții arată că au avut in vedere certificatul de atestare fiscala pentru persoane fizice nr._/23.05.2013 emis de Primăria mun. C..
In cauza reclamanții au solicitat si instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba testimoniala, fiind audiați martorii Pârcalabu A. si D. M. si proba cu expertiza tehnica specialitatea topo și construcții, rapoartele de expertiza fiind întocmite de către expert I. I., respective M. A. D. si depuse la dosar la 13.01.2014, respective 14.01.2014.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria C. cu solicitarea de a comunica daca au fost formulate cereri de reconstituire sau constatare a dreptului de proprietate pe terenul in litigiu, respective teren in suprafața de 120 mp situat in C., ., modul de soluționare al acestora si daca terenul face parte din domeniul public sau privat, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._/28.10.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că:
După cum rezultă din declarațiile martorilor Pircalabu A. si D. M. audiați în cauză (filele 73, 74), reclamanții au început să posede terenul situat în C., ., din anul 1975, aceștia stăpânindu-l neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietari până în prezent.
Potrivit raportului de expertiză construcții întocmit de expertul I. I.(filele 82-86), a autorizatiei pentru executare de lucrari nr.548/22.02.1975 și a certificatului de atestare fiscală nr._/23.05.2013 eliberat de Primaria mun.C.-Serviciul taxe și impozite (fila 23), în anul 1975 pe acest teren au fost edificate construcții.
Aceiași martori precizează că terenul a fost împrejmuit pe toate laturile de reclamanți fiind îngrădit și în prezent, ceea ce denotă intenția acestora de a se comporta față de bun ca niște veritabili proprietari ai acestuia. Tot martorii au arătat că reclamanții nu au fost tulburați în exercitarea posesiei asupra terenului, aceștia fiind recunoscuți ca proprietari.
Prin rapoartele de expertiză specialitatea topografie și construcții întocmite în prezenta cauză au fost identificate terenul în suprafață de 193 m.p. situat în orașul C., . (fost nr.36), județul D. și construcțiile edificate pe acest teren, formate din locuința și doua anexe.
Instanța a constatat astfel că, prin comportamentul reclamanților, care au împrejmuit terenul și au edificat pe acest teren o construcție casă de locuit se evidențiază intenția acestora de a se comporta față de bun întocmai ca și niște proprietari ai acestuia, cu excluderea altor persoane. În plus, aceștia au probat că au fost înregistrați în evidențele fiscale cu imobil compus din construcție, pentru care au plătit impozit. Totodată, la data de 30.10.2006 s-a depus de către Primăria orașului C. adresa nr._/28.10.2013 (fila 68), prin care arată că pentru terenul din . a fost formulata cerere de emitere a titlul de proprietate de către A. A. care a fost aprobata prin Hotărârea nr.275/2006 cu suprafata de 100 m.p ulterior fiind emis Ordinul Prefectului nr.335/28.12.2006 pentru suprafața de 100 m.p.
Conform Codului civil uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesiuni utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani astfel cum este reglementat în art. 1890 C.civ. e necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.
În acest sens, art. 1846 alin. 1 C.civ. prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, conform art. 1847 C.civ., ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, iar potrivit art. 1860 C.civ., orice posesor posterior al unui imobil are facultatea, pentru a putea invoca prescripția achizitivă, să unească posesia sa cu cea a autorului său.
Așadar, ceea ce trebuia să dovedească reclamantul care a invocat în favoarea sa efectele uzucapiunii de 30 de ani, este că stăpanirea pe care a exercitat-o pe toată durata termenului, respectiv a reunit cele două elemente constitutive ( animus și corpus) și toate calitățile cerute pentru ca posesia să fie utilă, precum și faptul că este un succesor în drepturi al autorilor săi.
În consecință, față de situația de fapt reținută, instanța a apreciat că reclamanții au făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă pe tot termenul prevăzut de lege, iar toate aceste acte materiale de stăpânire reflectă intenția acestora de a se comporta ca adevărați titulari ai dreptului de proprietate, ceea ce caracterizează o atitudine subiectivă specifică titularului real al dreptului de proprietate.
Totodată, instanța a constatat că este împlinit și termenul de 30 de ani prevăzut de art. 1890 C. civil pentru a opera uzucapiunea de lungă durată.
Față de cele expuse, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1846 și urm. C.civ., instanța va admite capătul de cerere privind constatarea dobândirii terenului situat în orașul C., ., județul D., prin uzucapiune și va constata că reclamanții au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului-teren în suprafață de 93 m.p., situat în orașul C., . ce face parte din suprafața totală de 193 m.p astfel cum a fost individualizata in raportul de expertiza întocmit in cauza de expert M. A. D..
În ce privește capătul al doilea de cerere prin care reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului (două cămări și o magazie) aflat pe terenul situat în orașul C., . județul D., instanța reține că accesiunea reprezintă încorporarea materială a unui bun considerat mai puțin important într-un bun mai important, cu efectul dobândirii dreptului de proprietate asupra primului bun de către proprietarul celui de-al doilea.
În materia accesiunii imobiliare artificiale, legiuitorul a reglementat în art. 492 C. civil o prezumție relativă în favoarea proprietarului terenului, arătând că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate că sunt ale proprietarului terenului, până ce se dovedește din contra, celui ce contestă aceste aspecte revenindu-i sarcina să răstoarne prezumția făcând dovada contrară.
Totodată, art. 482 C. civil dispune că “proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se unește ca accesoriu cu lucrul, într-un mod natural sau artificial” iar art. 488 C. civil prevede că tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului. Astfel, accesiunea imobiliară artificială apare ca un mod de dobândire a dreptului de proprietate, proprietarul terenului devenind prin accesiune și proprietarul construcției edificate din materialele ce au fost încorporate în sol.
Ori, prin efectul prescripției achizitive, reclamanții au devenit proprietari asupra terenului pe care s-a edificat construcția în mod retroactiv, din chiar momentul intrării în posesia acestuia.
Concluziile raportului de expertiză construcții I. I., confirmă împrejurarea că pe terenul situat în orașul C., . județul D., au fost edificate două anexe, anexa 1 cu destinația de magazine si anexa 2 reprezentând o încăpere de serviciu.
Față de cele arătate, în baza art. 482, 488 și 492 C. civil instanța a admis acțiunea reclamanților așa cum a fost precizată și pe cel de-al doilea capăt de cerere și va constata că aceștia au dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul situat în orașul C., . județul D.:, anexa 1 cu destinația de magazie si anexa 2 reprezentând o încăpere de serviciu astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză constructor I. I..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta M. C. prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, atâta timp cât partea a avut la îndemână acțiunea în realizare care s-a concretizat prin emiterea Ordinului Prefectului nr.335/28.12.2006.
Instanța de fond nu a analizat îndeplinirea obligațiilor fiscale de către reclamanți în raport cu suprafața de teren care pretind că au posedat-o ca buni proprietari, dată de la care s-a făcut declarația de impunere și actele doveditoare care au stat la baza înregistrării la masa impozabilă, aspecte care nu au fost verificate.
Susține că reclamanții nu au făcut dovada proprietății cu privire la suprafața de teren pentru care au solicitat instanței constatarea dreptului de proprietate.
Cu privire la construcțiile ce fac obiectul litigiului, instanța de fond trebuia să analizeze constatarea dreptului de proprietate asupra construcției edificate prin raportare la Legea nr.50/1991R privind autorizarea executării lucrărilor de construire ca lege specială. Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție, la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale sau a unui certificat eliberat de autoritatea locală
Astfel, înscrierea unei construcții se face de regulă pe baza autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, iar, prin excepție, înscrierea se poate face pe baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției prin care se atestă faptul că proprietarul a edificat construcțiile.
Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii.
Intimații A. A., A. M., A. C. și A. P. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică, susținând că prin acțiunea formulată au urmărit tranșarea situației juridice a construcțiilor pe care le-au edificat pe teren, invocând accesiunea.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței prin prisma criticilor formulate, se constată că apelul este nefondat.
În mod corect, instanța de fond a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 93 mp prin uzucapiunea de 30 ani și în mod corect a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864, respectiv art.1890.
Potrivit art.82 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, în cazul în care posesia a început înainte de . acestui cod, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil de la 1864.
În cauza de față, posesia autorilor reclamanților asupra terenului a început în anul 1974, odată cu atribuirea în folosință a 100 mp prin Decizia nr.463/20.09.1974 a Consiliului Popular C., iar clădirea de locuit a fost construită în anul 1975 în baza autorizației nr.348/22.02.1975 a Consiliului Popular al municipiului C..
Pentru terenul de 100 mp atribuiți în folosință s-a emis Ordinul Prefectului nr.335/28.12.2006, iar pentru diferența de teren de 93 mp existentă în plus și pentru care reclamanții nu dețin un act de proprietate, au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 ani, prin unirea posesiei lor cu cea a autorilor lor, pe care i-au moștenit.
Reclamanții nu aveau la îndemână o acțiune în realizare, respectiv obținerea Ordinului Prefectului și pentru această suprafață de teren, așa cum greșit susține apelanta, întrucât pentru această suprafață de 93mp, reclamanții și autorii lor nu aveau un act de atribuire în folosință, așa cum a fost cazul pentru suprafața de 100 mp pentru care dețineau Decizia nr.463/1974, astfel că nu exista posibilitatea eliberării Ordinului Prefectului pentru întreaga suprafață de 193 mp, ținând seama de prevederile art.36 din Legea nr.18/1991.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica referitoare la faptul că instanța nu a analizat îndeplinirea de către reclamanți a obligațiilor fiscale în raport cu suprafața de teren care pretind că au posedat-o, întrucât îndeplinirea sau neîndeplinirea unor astfel de obligații nu are efecte asupra dreptului de proprietate.
Susținerea apelantei că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul pentru care au solicitat constatarea dreptului de proprietate și că potrivit art.1191 C.civ. nu se poate primi niciodată o dovadă prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nu are legătură cu cauza, întrucât reclamanții nu au invocat un drept de proprietate asupra terenului, ci o posesie îndelungată care, îndeplinind condițiile cerute de lege, referitoare la durata posesiei și buna credință a posesorilor, duce la dobândirea dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, posesia fiind un act juridic, ea poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, inclusuv martori și prezumții.
Cu depozițiile martorilor audiați în cauză, reclamanții au făcut dovada că ei și anterior autorii lor, au stăpânit terenul începând din anul 1975, întreg terenul fiind îngrădit pe toate laturile în aceleași limite care există și în prezent, iar posesia a fost netulburată, pașnică și sub nume de proprietar, astfel că reclamanții au făcut dovada calității posesiei lor, cerută de art.1846 și 1847 C.civ. de la 1864 dar și a perioadei de timp de 30 ani, în condițiile cerute de art.1890 C.civ. de la 1864.
În ceea ce privește construcțiile existente pe terenul în suprafață de 93 mp pentru care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților prin uzucapiune, apelanta a arătat că instanța de fond trebuia să analizeze constatarea dreptului de proprietate asupra acestor construcții prin raportare la Legea nr.50/1991 republicată, precum și la Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobilare, cu modificările și completările aduse prin Legea nr.127/2013.
Aceste acte normative invocate de apelantă se referă la înscrierea în cartea funciară a construcției ridicate cu sau fără autorizație, însă ele nu au legătură în cauza de față, întrucât prin acțiune nu s-a solicitat înscrierea construcțiilor în cartea funciară și constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra acestor construcții prin accesiune imobiliară, în condițiile art.492 C.civ. de la 1864.
Față de cele arătate mai sus, se constată că instanța de fond a făcut o apreciere corectă a probelor și dispozițiilor legale în cauză, astfel încât apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă M. C. prin PRIMAR, cu sediul in C., ., nr. 7, jud. D., împotriva Sentinței civile nr. 2486/2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. A., A. M., A. C. și A. P., toți domiciliați în C., ., jud. D., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2015.
Președinte, A. B. | Judecător, L. C. C. | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.B.
Tehn.S.V./7 ex.
Jud.fond T.G.C.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 30/2015. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1805/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
