Contestaţie la executare. Decizia nr. 587/2013. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 587/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 13169/233/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIA Nr. 587

Ședința publică de la 11 Iunie 2013

PREȘEDINTE L. B.

Judecător R. J.

Judecător A. F.

Grefier N. J.

La ordine se află recursul civil având ca obiect „contestație la executare” declarat de recurentul – reclamant F. M., cu domiciliul în mun. G., .. 5, jud. G., împotriva Sentinței civile nr. 7851 pronunțată la data de 17.08.2011 de către Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă B. C. Română SA – Corpul executorilor bancari – executor bancar D. C., cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează că părțile au fost citate pentru a se pune în discuție excepția perimării, după care;

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față, înregistrat sub nr._ din 27.09.2011;

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 29.02.2012, de când cauza a fost suspendată conform disp. art. 242 pct.2 C.pr.civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, astfel că instanța urmează a constata perimat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul având ca obiect „contestație la executare” declarat de recurentul – reclamant F. M., cu domiciliul în mun. G., .. 5, jud. G., împotriva Sentinței civile nr. 7851 pronunțată la data de 17.08.2011 de către Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă B. C. Română SA – Corpul executorilor bancari – executor bancar D. C., cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 11.06.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. B. R. J. A. F.

aflată în CO, semnează, aflată în CO, semnează,

potrivit disp. art. 261 C. pr. Civ., potrivit disp. art. 261 C. pr. Civ.,

Președintele Tribunalului G. Președintele Tribunalului G.,

Judecător A. P. Judecător A. P.

Grefier,

N. J.

Red. NJ

Tehnored. NJ/2ex./24.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 587/2013. Tribunalul GALAŢI