Evacuare. Sentința nr. 6794/2013. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 6794/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 19920/233/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE CIVILA

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 47

Ședința publică de la 30.01.2013

Completul compus din:

Președinte – A. F.

Judecator – M. M.

Grefier – L. C.

La ordine fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul M. Ș. împotriva sentinței civile nr 6794/19.06.2012 a Judecatoriei G. în contradictoriu cu intimații-pârâți C. D. și M. G. având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant personal, legitimat cu CNP_, CI . nr._, lipsă fiind intimații-pârâți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, taxa judiciară de timbre aferentă cererii de repunere pe rol în cuantum de 2,5 lei și timbre judiciar de 0,15 lei, precum și concluzii scrise prin care se solicită judecata în lipsă.

Tribunalul, în baza disp.art. 282 ind.1 C.pr.civ. recalifică prezenta cale de atac recursul, dosarul fiind soluționat de completul format din

Președinte – A. F.

Judecator – M. M.

Judecător – C. R. M.

Întrebat fiind, recurentul arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Recurentul-reclamant învederază instanței că din eroare a fost emis titlul de proprietate nr. 3820 soției sale pe terenul său, acesteia i se cuvin doar camerele conform sentinței de partaj. Solicită admiterea recursului, dar lasă la aprecierea instanței.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamantul M. Ș. a solicitat în contradictoriu cu C. D. și M. G. pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună evacuarea de pe terenul proprietatea sa, situat în satul C., ..

În motivare, s-a arătat în esență că, în anul 1973, necăsătorit fiind, a achiziționat o casă formată din două camere și o verandă, cât și un teren, pe baza unei chitanțe de mână și că ulterior s-a căsătorit cu pârâta C. D. și împreună cu care a construit alte camere la imobil. În mod greșit, cu ocazia partajului, instanța a atribuit pârâtei C. casa, incluzând în masa de partaj și cele două camere cu verandă. F. soție și ginerele său au obținut și titlu de proprietate pe pământ. Reclamantul a solicitat evacuarea pârâților de pe teren și din cele două camere cu verandă.

Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat la termenul de judecată și nu au formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 6794/2012 Judecătoria G. a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în principal că titlul pe care îl invocă pârâtul în apărarea sa este o chitanță de mănă, în care se specifică că a cumpărat o casă. Din moment ce casa a făcut obiectul partajului, fiind atribuită în exclusivitate pârâtei C., reclamantul avea posibilitatea doar de a executa sulta, în măsura în care aceasta nu i-a fost achitată. Sentința civilă nr. 3130 din 30.03.1992 pronunțată de către Judecătoria G. reprezintă titlu de proprietatea pentru pârâta C., fiind un act autentic. Nu poate fi reținută apărarea reclamantului în sensul că nu trebuia inclusă în masa de partaj casa achiziționată de el înainte de căsătorie, întrucât sentința menționată a rămas irevocabilă, intrând sub puterea lucrului judecat.

În ceea ce privește terenul, reclamantul nu a menționat ce suprafață deține și nici nu a putut prezenta un titlu de proprietate. Mai mult, a susținut că fosta soție are titlu de proprietate pe terenul său. Reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat și a obținut anularea titlului de proprietate obținut de C. D. pe terenul său, astfel încât nu îți poate justifica calitatea de proprietar pe care a invocat-o în petitul acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, învederând că în mod greșit instanța de fond a reținut că titlul de proprietate pentru intimata-pârâtă este reprezentat de hotărârea de partaj întrucât acestuia i-au fost atribuite doar două camere din construcție, însă terenul este proprietatea sa, cumpărat cu chitanță de mână, astfel că se impune ca prin hotărâre, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate să dispună anularea titlului de proprietate nr. 3820 emis pe numele acesteia.

Recurentul a depus la dosar concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii.

Legal citați, intimații-pârâți nu s-au prezentat în instanță, nu au depus întâmpinare.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate din prisma motivului de recurs invocat cât și din oficiu, conform disp. art. 304 1 C.pr.civ. constată că recursul este nefondat și de impune a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente care vor fi expuse:

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și dispozițiile legale incidente în speță din coroborarea cărora rezultă că reclamantul a achiziționat la 20.10.1973 cu „chitanță de mână” un imobil, reprezentat de o construcție simplă – pe care în timpul căsătoriei cu pârâta C. D. l-au reconstruit și extins, imobil care a făcut obiectul partajului și a fost atribuit pârâtei prin sentința civilă 3130/30.03.1992 pronunțată de Judecătoria G..

Instanța de fond a reținut de asemenea în mod corect că terenul în suprafață de 1800 mp intravilan situat în satul C., . aparține conform titlului de proprietate nr. 3820/11.11.2003 pârâtei C. D..

Cum disp.art. 1169 cod civil impun reclamantului să-și dovedească pretenția dedusă judecății iar acesta nu și-a dovedit calitatea de proprietar care să-i confere atributele de a se bucura și dispune de bunurile sale potrivit art. 480 Cod civil, în mod corect instanța de fond constatând că pârâta C. D. a dovedit cu actele depuse calitatea de proprietar asupra imobilului pentru care reclamantul invocă un drept nedovedit a respins acțiunea acestuia ca nefondată.

Solicitarea recurentului, pentru prima dată în calea de atac a recursului, ca instanța să se pronunțe în contradictoriu cu o parte care nu a avut calitatea de parte la instanța de fond – Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 3820 – este inadmisibilă.

Instanța de recurs verificând hotărârea instanței de fond și constatând că nu sunt motive de ordine publică care să se impună a fi invocate din oficiu, văzând și disp.art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca fiind nefondat recursul declarat de reclamantul M. Ș. domiciliat în com. Vînători, . împotriva sentinței civile nr 6794/19.06.2012 a Judecatoriei G. în contradictoriu cu intimații-pârâți C. D. și M. G. cu același domiciliu, având ca obiect evacuare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.01.2013.

PREȘEDINTE,JUDECATOR,JUDECATOR,

A. FilipMagdalena MuscăCosmin R. M.

GREFIER,

L. C.

Red.A.F.

CL/2 ex.

11.04.2013

Fond: jud. O.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 6794/2013. Tribunalul GALAŢI