Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 185/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 6225/233/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
DECIZIA CIVILĂ NR.185
Ședința publică de la 18.06.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. C.
JUDECĂTOR – L. B.
GREFIER – I. Ș.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de reclamanții C. JUDEȚULUI G. și JUDEȚUL G., cu sediul în G., ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.4408/24.04.2013 pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimatul-pârât P. R. M. – FILIALA G., cu sediul în G., ., jud.G., având ca obiect „ordonanță președințială-evacuare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.06.2013, când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat soluționarea cauzei la data de 18.06.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria G. sub nr._, reclamanții C. Județului G. și Județul G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. R. M.-Filiala G., pronunțarea unei hotărâri pe cale de ordonanță președințială prin care să se dispună evacuarea din imobilul situat în G., ., jud. G..
În drept, a invocat dispozițiile art.996 alin.1 si art.1033 NC.proc.civ.
Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 4408/24.04.2013, Judecătoria G. a respins cererea ca inadmisibilă, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 alin.1 N.C.proc.civ.
Aceste dispoziții prevăd condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale si anume vremelnicia, urgența, precum și aparența dreptului.
În cauză, cererea reclamanților nu are un caracter provizoriu, reclamanții dorind evacuarea definitivă iar nu temporară a paratului din spațiul locativ.
În ceea ce privește aparența dreptului, instanța a reținut că paratul deține spațiul în temeiul unui contract de închiriere, contract a cărui încetare nu apare ca fiind evidentă potrivit dispozițiilor art. 21 alin.3 din Legea nr. 334/2006 și art.14 alin.3 din OUG 40/1999.
Pentru aceste motive, ordonanța președințială a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr. 4408/24.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. au declarat apel reclamanții C. Județului G. și Județul G., invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
La data de 14.06.2013, reclamanții au formulat cerere de renunțare la judecată, în baza art. 406 N.C.proc.civ.
Intimatul, nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Potrivit art. 406 alin.1 N.C.proc.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată.
Potrivit art. 406 alin.5 N.C.proc.civ. dacă renunțarea la judecată se face în apel, instanța va lua act de renunțare și va dispune anularea hotărârii pronunțate în cauză.
Renunțarea la judecată este un act de dispoziție care nu poate fi cenzurat de instanță.
În cauză, reclamanții C. Județului G. și Județul G. au înțeles să-și exercite dreptul de dispoziție prin renunțarea la judecată în calea de atac a apelului, motiv pentru care constatând că nu există impedimente pentru a lua act de această manifestare de voință, potrivit art. 480 alin.2 în ref. la art. 406 alin.1 și 5 N.C.proc.civ. va admite apelul, și va anula în tot sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții C. Județului G. și Județul G., cu sediul în G., ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.4408/24.04.2013 pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimatul-pârât P. R. M. – Filiala G., cu sediul în G., ., jud.G..
În baza art 406 Cod procedură civilă, ia act de renunțare la judecata ordonanței președințiale și în consecință:
Anulează sentința civilă nr. 4408/24.04.2013 a Judecătoriei G..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare care se va depune la Tribunalul G..
Pronunțată în ședința publică azi, 18.06.2013.
Pt.PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR, GREFIER,
M. C. L. B. I. Ș.
Promovată la Curtea de Apel B. Aflată în concediu odihnă
-cf. disp.art. 261 C.pr.civilă -cf. disp.art. 261 C.pr.civilă
Semnează Semnează
PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI G. PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI G.
JUDECĂTOR A. P. JUDECĂTOR A. P.
Red.:L.B./tehnored.:IS/4 ex./01.07.2013
Fond:jud.C.-M. V.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 792/2013. Tribunalul GALAŢI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 886/2013.... → |
---|