Revendicare imobiliară. Hotărâre din 08-03-2013, Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 4427/324/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
DECIZIA CIVILĂ NR. 231
Ședința publică de la 08.03.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător M. M.
Judecător R. G. F.
Grefier F. B.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant C. V., cu domiciliul în .. Cosmești, jud. G., împotriva sentinței civile nr. 3216/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect ”revendicare imobiliară”, în contradictoriu cu intimata –pârâtă U. A. TERITORIALĂ COSMEȘTI, cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul –reclamant, lipsă fiind intimata -pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al pricinii, fiind primul termen de judecată fixat în recurs; că pârâta a depus întâmpinare care a fost comunicată recurentului –reclamant și că recursul este tardiv formulat și netimbrat, după care;
Recurentul –reclamant C. V. se legitimează cu CI, ., nr._, CNP_. Acesta depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 3 lei, aferentă cererii de recurs.
Tribunalul constată că cererea de recurs este legal timbrată.
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția tardivității prezentului recurs având în vedere că hotărârea de la instanța de fond a fost primită de recurent la data de 19.12.2012, conform mențiunilor factorului poștal, iar recursul a fost promovat la data de 07.01.2013.
Recurentul –reclamant C. V. lasă la aprecierea instanței.
Tribunalul rămâne în pronunțare pe excepția tardivității recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 3216/23.11.2012 Judecătoria T., a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. V. și, în consecință, a respins cererea având ca obiect ,,revendicare imobiliară” promovată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu U. A. Teritorială Cosmești, prin primar, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul – reclamant C. V..
Potrivit disp. art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speță, comunicarea hotărârii către reclamantul C. V., a fost făcută la data de 19.12.2012, așa cum rezultă din dovada de comunicare existentă la fila 27 dosar fond. Cererea de recurs a fost depusă la data de 07.01.2013, după termenul prevăzut de lege.
Față de această situație, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant C. V., cu domiciliul în .. Cosmești, jud. G., împotriva sentinței civile nr. 3216/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata –pârâtă U. A. TERITORIALĂ COSMEȘTI, cu sediul în ., ca fiind tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. M. M. M. R. G. F. F. B.
red.MA
tehnodact.FB/2ex.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 132/2013. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 758/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|