Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2437/2013. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 2437/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 8345/121/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

SENTINȚĂ CIVILĂ NR.2437

Ședința publică de la 18.12.2013

Completul compus din:

Președinte: F. L. N.

Grefier: A. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul G. – a fost reprezentat de procuror I. I..

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. E. cu domiciliul în G. ..55 . jud.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București . sector 5, având ca obiect Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul a fost repus pe rol în vederea perimării, după care;

Tribunalul invocă din oficiu excepția perimării.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției perimării.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției perimării.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile privind pe reclamanta R. E. cu domiciliul în G. ..55 . jud.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București . sector 5;

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 16.02.2011 când cauza a fost suspendată în baza art.155 indice 1 Cod proc.civ. și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 C.p.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 248 și următoarele C.p.civ., urmează a constata perimată cauza civilă de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția perimării cererii formulată de reclamanta R. E. cu domiciliul în G. ..55 . jud.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București . sector 5, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 18.12.2013.

Președinte, Grefier,

F. L. N. A. D.

Red.tehn.AD/3ex/23.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2437/2013. Tribunalul GALAŢI