Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 557/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 557/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 1842/324/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 557
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător A. F.
Grefier C. B.
Ministerul Public reprezentat de Procuror D. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de petenta ASOCIAȚIA G. BEAUTY SALON, cu sediul în comuna Brăhășești, ., împotriva Încheierii din 6.05.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.07.2015, când Instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 09.07.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 06.05.2015 pronunțată de Judecătoria T., s-a respins cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA G. BEAUTY SALON G., prin președinte G. V., de înscriere în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel, numitul G. V..
La data de 01.07.2015, președintele ASOCIAȚIEI G. BEAUTY SALON G., numitul G. V., a depus la dosar o declarație prin care a declarat că renunță la judecată (fila 8 dosar apel).
Cu privire la declarația de renunțare la judecarea apelului, se rețin următoarele:
Potrivit art.9 alin.1 și 3 C.proc.civ., procesul civil poate porni la cererea celui interesat, iar în condițiile legii partea poate renunța la cererea de chemare în judecată sau la judecarea unor căi de atac.
Dispoziții similare se regăsesc și în art. 406 din același Cod.
Cum renunțarea la judecarea prezentului apel, emană de la numitul G. V., care are calitatea de președinte a Asociației petente, se constată că aceasta este voința Asociației prin organele de conducere, motiv pentru care pentru a da eficiență principiului disponibilității, potrivit art. 9 și 406 C.proc.civ. va lua act de declarația de renunțare la judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată că petenta ASOCIAȚIA G. BEAUTY SALON, cu sediul în comuna Brăhășești, ., a renunțat la judecarea apelului declarat împotriva Încheierii din 6.05.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ .
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul G..
Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2015.
Președinte, L. B. | Judecător, A. F. | |
Grefier, C. B. |
RED.LB/tehn .CB
Ex. 3/10.07.2015
Fond – A.M.G.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 829/2015. Tribunalul GALAŢI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 555/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








