Contestaţie la executare. Decizia nr. 104/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 104/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 104/2015
Ședința publică de la 05 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător D. G. N.
Judecător A. F.
Grefier A. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de către recurent C. I. DE AVOCATURĂ B. L. în contradictoriu cu intimații C. B. E., B. M., M. V., împotriva sentinței civile nr. 209/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când Tribunalul a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea succesiv la 02.03.2015, respectiv 05.03.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare formulată de către contestatorii CONSTATINESCU B. E., B. M. și M. V., în contradictoriu cu C. I. de Avocat „B. L.”, înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești, în data de 02.04.2013, sub nr._, s-a solicitat să se constate perimarea executării silite în dosarele execuționale nr. 292/2008 și nr. 293/2008 deschise la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. Ș. și V. V., desființarea tuturor actelor de executare silită, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatorii au arătat că la data de 17.07.2008, creditoarea C. I. de Avocat „B. L.” a solicitat punerea în executare silită a contractelor de asistență juridică nr._/22.08.2006, respectiv nr._/08.06.2006, împotriva debitoarei C. B. E. și a altor două contracte împotriva debitoarei B. M., respectiv a contractelor de asistență juridică nr._/22.08.2006 și nr._/08.06.2006.
Au mai arătat că în temeiul acestor titluri executorii creditoarea a solicitat executorului judecătoresc să procedeze la executarea silită a 10% din valoarea de circulație a terenului ce a făcut obiectul litigiului soluționat prin Decizia civilă nr. 678/2007 pronunțată de Tribunalul G., obligații reieșite din contractele de asistență juridică emise de către creditoare, că imobilul a fost vândut la licitație publică, fiind adjudecat de către M. V. la data de 13.10.2009, iar întreaga sumă realizată ca urmare a valorificării imobilului a fost distribuită în favoarea intimatei C. I. de Avocat „B. L.”, însă acesta a înțeles să conteste să conteste procedura de executare silită sub aspectul subevaluării imobilului adjudecat la licitație publică.
După ce s-au obținut anularea actelor de executare silită efectuate până la data de 20.12.2010, când Tribunalul G. s-a pronunțat prin decizia civilă nr. 929/2010 inclusiv a vânzării la licitație publică a imobilului disputat,executorul judecătoresc a notificat creditoarea în data de 20.06.2011 că pentru a relua procedura în condiții de legalitate este necesar returnarea sumelor primite ca urmare a valorificării imobilului.
Au precizat că de la acest moment creditoarea a rămas în pasivitate cu privire la solicitarea executorului judecătoresc și la soluționarea cererii sale de executare silită, arătând că ultimul act de executare a fost întocmit la data de 12.10.2009.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 398 alin. 1, art. 399 alin. 1 C.pr civ.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată. În esență, s-a susținut că ultimul act de executare este procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 13.03.2013 și nu procesul verbal de distribuire a sumelor din data de 12.10.2009, care a fost anulat de către instanța de judecată.
A mai arătat că eventuala stare de pasivitate a intimatei nu poate să fie în niciun caz confundată cu activitatea executorului judecătoresc și cu neglijența sau cu reaua credință a acestuia în a executa actele de executare la care este obligat.
Cu privire la restituirea sumelor ca urmare a valorificării imobilului a precizat că nu s-a dispus acest lucru prin niciuna din hotărârile judecătorești pronunțate.
La termenele din 20.11.2013 și 22.01.2014 instanța a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a apărătorului contestatorilor, invocată de intimată.
Prin sentința civilă nr. 209/26.03.2014, Judecătoria Liești a admis excepția perimării executării silite, invocată de contestatori, a admis contestația la executare și a constatat perimată executarea silită pornită în dosarele execuționale nr. 292/2008 și nr. 293/2008 deschise la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. Ș. și V. V., desființând actele de executare silită din dosarele indicate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat în primul rând că sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă 1865, conform ar. 3 din Legea nr. 76/2012.
Cu privire la excepția perimării executării silite, instanța a reținut că dosarul execuțional nr. 293/ 2008 a fost întocmit pentru executarea silită a contractelor de asistență juridică nr._/08.06.2006 și nr._/22.08.2006 încheiate între C. B. E. și C. I. de Avocat L. Batschi (f.246 d.f.), iar dosarul execuțional nr. 292/2008 a fost întocmit pentru executarea silită a contractelor de asistență juridică nr._/08.06.2006 și_/22.08.2006 încheiate între C. B. E. și C. I. de Avocat L. Batschi
În cadrul executării silite, executorul judecătoresc a organizat licitația pentru vânzarea unor terenuri, fiind declarați adjudecatari M. V. și M. S. (procese verbale încheiate la 26.08.2009, filele 260, 266, 317, 323 d.f.).
Potrivit mențiunilor efectuate pe copiile recipiselor de consemnare a sumelor de 1000, respectiv 8900 de lei (fila 271, 327 d.f.), la invitația executorului judecătoresc (f.269 d.f.), recipisele, în original, au fost ridicate de avocatul titular al cabinetului de avocat, la data de 28.10.2009, semnând în registrul de valori (filele 272, 328 poz. 23, 24, 26 și 27 d.f.).
Prin Decizia civilă nr. 929/20.12.2010 a Tribunalului G. (filele 29-30, 342-343 d.f.), procesul verbal de distribuire a sumelor a fost anulat, ca și toate celelalte acte de executare ulterioare datei de 02.07.2009.
Prin adresele nr. 578/17.06.2011, 579/17.05.2011, 759/15.12.2011, 876/07.05.2012, 891/ 18.05.2012, 1092/15.11.2012, aflate la filele 279, 280, 280 verso, 283, 283 verso d.f., s-a solicitat comunicarea situației juridice a imobilelor pentru continuarea executării silite. S-a mai solicitat și citarea părților.
Ca urmare, prin adresele din data de 20.06.2011 și 22.12.2011 (filele 353 – 354 d.f.) creditoarei i s-a solicitat restituirea sumelor primite în urma executării silite, însă aceasta nu s-a conformat acestor cerințe, executarea silită neputând continua, adjudecatarului nefiindu-i restituită, până în acest moment, suma achitată.
Neprocedând la restituirea sumelor încasate, executarea silită nu a putut fi continuată din vina exclusiv a creditoarei, nefiind admis ca bunurile urmărite să fie din nou vândute silit, iar sumele obținute să îi fie din nou eliberate, întrucât ar fi condus la o îmbogățire a acesteia fără justă cauză.
Pe de altă parte, în situația în care executorul ar fi organizat o nouă licitație pentru vânzarea terenurilor, adjudecatarilor ale căror titluri au fost anulate prin decizia tribunalului nu li s-ar fi putut restitui prețul vânzării, în condițiile nerestituirii acestuia de către creditoare.
Ultimul act de executare l-a constituit procesul verbal de distribuire a sumelor, întocmit la data de 12.10.2009, însă termenul de perimare a fost întrerupt prin pronunțarea deciziei din 20.12.2010 a Tribunalului G., prin care au fost anulate actele de executare ulterioare datei de 02.07.2009. Deși cunoștea efectele deciziei, intimata nu a restituit sumele încasate.
Intimata nu s-a conformat nici solicitării executorului judecătoresc, care i-a pus în vedere creditoarei, la două date diferite, să restituie sumele încasate în urma vânzării silite anulate.
Instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 1 C. pr. Civ., părțile au îndatorirea ca, in condițiile legii, sa urmărească desfășurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația sa îndeplinească actele de procedura in condițiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecător, sa-si exercite drepturile procesuale conform dispozițiilor art. 723 alin.1, precum si sa-si probeze pretențiile si apărările.
Executarea silita este ultima faza a procesului civil si una din formele de manifestare a acțiunii civile, fiind de asemenea guvernata de principiul disponibilității. Actele de executare pe care executorul judecătoresc este obligat sa le efectueze urmare a învestirii cu o cerere de executare sunt acele acte procedurale prin care se marchează o etapa in cadrul procedurii execuționale, cum ar fi somația de plata, procesul-verbal de situație, procesele-verbale încheiate conform prevederilor art. 388 C. pr. civ., comunicarea înființării popririi, publicația de vânzare, îndreptarea unei erori materiale etc.
Potrivit art. 389 alin.1 C.pr.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.
Din dispozițiile legale menționate anterior instanța de fond a reținut că perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de cererea de executare făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată. Momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este marcat de data ultimului act de executare îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina creditorului, de actele de executare ce trebuia să se succeadă în mod firesc, astfel încât executarea silită a rămas în nelucrare. Instanța de fond a apreciat că în cazul neîndeplinirii de către creditoare a obligației stabilite în sarcina sa de executor, ca urmare a anulării actelor de executare ulterioare datei de 02.07.2009, termenul de perimare începe să curgă nu de la data comunicării obligației de restituire a sumelor încasate, ci de la data pronunțării deciziei civile nr. 929/20.12.2010 a Tribunalului G., deoarece din acest moment creditoarea avea îndatorirea de a restitui sumele și a stărui în executarea silită.
Împrejurarea că partea interesată a formulat cereri repetate de continuare a executării, fără a restitui sumele încasate, nu face să curgă un nou termen de perimare, întrucât creditoarea este în culpă pentru împiedicarea continuării executării silite.
Instanța de fond a reținut că în dosarele execuționale nr. 292/2008 și 293/2008, termenul de 6 luni, care a început să curgă, conform celor arătate anterior, de la data deciziei tribunalului, 20.12.2012, s-a împlinit.
Astfel, în speța dedusă judecății a trecut mai mult de 6 luni de când dosarul a rămas în nelucrare din vina creditoarei, care a împiedicat continuarea executării, nu s-a preocupat de soluționarea dosarului și nu a întreprins niciun alt demers după comunicarea de către executor a obligației de restituire, pentru efectuarea vreunui act de executare, cu excepția cererilor repetate de reluare a executării, citarea părților, fără să precizeze exact actul de urmărire pe care îl dorește a fi îndeplinit de către executorul judecătoresc și fără a formula plângere, în situația în care se considera prejudiciată, împotriva refuzului executorului de a răspunde cererilor legal formulate.
Scopul legii, acela de a realiza grabnic dispozițiile cuprinse in titlul executoriu, se realizează prin acte firești de urmărire. Aceasta înseamnă că, odată declanșată urmărirea, creditorul urmăritor va trebui să se implice in activitatea execuțională, conform prevederilor art. 129 alin. 1 C. pr. civ., nu să se limiteze doar la a depune periodic cereri de continuare a executării silite.
Având în vedere dispozițiile art. 388 C. pr. civ., conform cărora pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat sa încheie procese-verbale, că prin ”act de executare” se înțelege orice operațiune juridică sau înscrisul care o constată, întocmit de către executorul judecătoresc, cărora legea le conferă consecințe juridice și prin care se urmărește, în condițiile legii, realizarea activității de executare silită și se marchează o etapă în cadrul acestei proceduri, instanța de fond a apreciat că cererile de continuare a executării silite nu fac dovada „stăruinței” în executare, nu sunt de natură a împiedica operarea perimării de drept, întrucât, pe de o parte, cererile nu constituie prin ele însele acte de executare, nefiind asimilate cererilor de executare silită in baza cărora începe executarea silită (care au caracter de acte de executare silita ce întrerup termenul de prescripție reglementat de art. 405 C.pr.civ.), iar pe de altă parte, nu au fost urmate de acte firești de executare, creditoarea având la îndemână un mijloc procesual pentru obligarea executorului sa continue executarea silită, în măsura în care acesta ar refuza să o facă, respectiv plângerea prevăzuta de art. 56 din Legea nr. 188/2000.
În consecință, în temeiul art. 389 alin. 1 C.pr.civ., apreciind că nu există nicio cauză de întrerupere a termenului perimării, instanța a admis excepția perimării și a constatat perimată executarea silită.
Împotriva acestei sentințe, precum și a încheierilor din 13.11.2013, 19.11.2013, 20.11.2013, 15.01.2014 și 22.01.2014, a declarat recurs intimatul C. individual de avocat „B. L.”, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea contestației.
După scurt istoric al litigiului, s-a invocat excepția lipsei capacității de folosință a contestatoarelor C. B. E. și B. M., apoi a invocat că soluția instanței de fond este nelegală și lipsită de temei.
A învederat că a procedat în limitele permise de lege pentru ca executarea silită să fie finalizată, culpa pentru neefectuarea actelor de executare aparținând executorului judecătoresc, astfel încât nu ar putea fi sancționat creditorul.
A mai invocat încălcarea prevederilor legale referitoare la mandat, la reprezentarea părților în judecată, deoarece contestația a fost semnată de avocat, fără ca la dosar să se depună mandatul în vederea exercitării acțiunii, iar contractul de asistență juridică depus de avocatul contestatorilor nu face dovada calității de reprezentant a acestuia cât timp este semnat doar de unul din contestatori (M. V.), care nu deține mandat de la celelalte două contestatoare.
Astfel, procurile depuse de acesta la dosar sunt procuri speciale date pentru cu totul alte activități, procura din 27.12.2005 dată de B. M. pentru reconstituirea dreptului de proprietate, procura din 07.08.2003 dată de C. B. E. pentru obținerea despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, procura din 23.01.2006 dată de C. B. E. pentru reconstituirea dreptului de proprietate, procura din 02.08.2010 dată de B. M. pentru vânzarea imobilelor sale.
A invocat recurentul că instanța de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant prin raportare la art. 68 alin.1 teza a II-a C.pr.civ., chiar în lipsa semnăturii presupusului mandant, semnătură care nu trebuie să îmbrace forma legalizată, ea certificându-se de către avocat, cu condiția ca semnătura să existe, altfel avocatul neavând ce să certifice, precum și că în continuarea aceluiași raționament eronat, instanța de fond a făcut trimitere la împuternicirea avocațială de pe care lipsește, de asemenea, semnătura contestatoarelor C. și B..
Recurentul a invocat și încălcarea dispozițiilor referitoare la conformitatea cererii de chemare în judecată, precum și cu privire la consecințele formulării unei cereri care nu se supune exigențelor art. 112 C.pr.civ., respectiv obligația instanței de a le cita pe contestatoare cu mențiunea de a complini lipsa semnăturii.
A mai învederat recurentul că greșit a analizat instanța de fond excepția perimării prin raportare la un act de executare (procesul verbal de distribuire sume din 12.10.2009) ce a fost anulat de o instanță de judecată, nemaiproducând efecte juridice, când în cauză ultimul act de executare este procesul verbal încheiat de executor în 13.03.2013, prin care executorul a încercat să închidă executarea prin înțelegerea părților.
Recurentul a apreciat și că nu a rămas în pasivitate, deoarece a stăruit în executare, dar executorul judecătoresc și-a încălcat abuziv obligațiile de care era ținut.
În privința restituirii sumelor, recurenta a invocat că instanța de fond a făcut un raționament eronat, fără ca la baza acestuia să fie indicat vreun temei de drept, deoarece niciun temei legal nu îl obliga să restituie sumele până la lămurirea situației executării, având în vedere că prin hotărârea prin care s-au anulat actele de executare nu s-a dispus și întoarcerea executării, astfel încât executorul era obligat să continue executarea de la ultimul act de executare legal efectuat, respectiv evaluarea imobilului prin raportul de expertiză efectuat.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ.
Intimatul M. V. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea întâmpinării a prezentat pe scurt situația de fapt, reliefând că după notificarea din 20.06.2011, prin care executorul judecătoresc a solicitat recurentei returnarea sumelor primite ca urmare a valorificării imobilului, aceasta a rămas în pasivitate, iar executorul nu a putut relua executarea silită, anterior procesului verbal din 13.03.2012 ultimul act de executare fiind procesul verbal de distribuire a sumei obținute la licitație, din data de 12.10.2009.
A învederat că simpla corespondență a executorului nu reprezintă acte de executare silită apte să întrerupă termenul de perimare, astfel încât executarea silită s-a perimat.
A invocat intimatul că argumentul procurilor speciale date de către contestatoarele C. și B. nu a fost folosit în fața instanței de fond în susținerea excepției lipsei calității de reprezentant, ci motive referitoare la nelegala încheiere a contractului de asistență juridică, întemeiate pe prevederile art. 122 din Statutul profesiei de avocat, ce au fost respinse de instanță. A arătat că instanța de recurs nu poate analiza aspecte care nu au fost anterior invocate în fața primei instanțe, dar oricum cât timp s-a constatat perimată executarea față de contestatorul M. V., nu s-ar putea adopta altă soluție în privința contestatoarelor C. și B..
Intimatul a precizat că recurentul nu a solicitat instanței de fond citarea contestatoarelor, conform mențiunilor din încheierea de ședință, presupusa eroare a instanței nefiind invocată la termenul următor, în condițiile art. 108 alin.3 C.pr.civ.
A apreciat intimatul că în mod corect a stabilit instanța de fond că nu se poate raporta la data procesului verbal de distribuire a sumelor (12.10.2009) ca fiind cea a debutului termenului de perimare, întrucât termenul a fost întrerupt prin decizia civilă nr. 929/20.12.2010 a Tribunalului G., prin care s-au anulat toate actele de executare silită, de la această dată începând să curgă termenul de perimare.
În opinia intimatului solicitarea de informații executorului judecătoresc nu poate întrerupe termenul de perimare, recurentul trebuia să restituie sumele obținute în urma vânzării anulate de instanță, fiind de neconceput ca bunurile urmărite să fie din nou vândute silit, iar adjudecatarul M. V. să se afle în situația ca bunul său să fie scos din nou la licitație fără a i se restitui banii plătiți.
A mai învederat intimatul că recurentul nu avea motive pentru a solicita înlocuirea executorului judecătoresc, ci putea solicita fie restituirea titlului pentru a învesti un alt executor, fie să formuleze plângere împotriva refuzului executorului de a-și îndeplini atribuțiile, fie să formuleze contestație la executare împotriva unui asemenea refuz.
La termenul din 21.10.2014, recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a intimatului M. V. în a formula contestația la executare, având în vedere că nu mai are calitate de adjudecatar urmare a deciziei civile nr. 929/20.12.2010 a Tribunalului G., iar la termenul din 23.02.2015 au fost puse în discuție aceste excepții, precum și excepția lipsei capacității de folosință a contestatoarelor C. B. E. și B. M..
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 209/26.03.2014, pronunțate de Judecătoria Liești, Tribunalul constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Instanța de recurs constată că, în condițiile art. 137 C.pr.civ., se impune analizarea cu prioritate a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a contestatoarelor C. B. E. și B. M., asupra căreia reține următoarele:
Capacitatea civilă de folosință este aptitudinea generală și abstractă a unei persoane de a avea drepturi și obligații civile. Pe plan procesual, ea se traduce în capacitate procesuală de folosință, privită ca parte a capacității procesuale care constă în aptitudinea unei persoane care are folosința unui drept, de a valorifica singură acest drept în justiție, prin exercitarea drepturilor procesuale și îndeplinirea obligațiilor procesuale. Potrivit disp. art. 41 C.pr.civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Conform relațiilor furnizate de Consulatul General al României la Bonn, f. 104 -109, rezulta că numita C. B. E. a decedat în 27.05.2008 în localitatea Frankfurt am Main, iar numita B. M. a decedat în 31.10.2010 în localitatea Karlsruhe, astfel incat la data formulării contestației la executare și în numele lor de contestatorul M. V. (02.04.2013), contestatoarele erau decedate.
Data decesului reprezintă data încetării capacității de folosință a persoanei fizice, contestatoarele C. B. E. și B. M. nemaiavând la data formulării cererii de chemare în judecată exercițiul drepturilor lor civile, și deci nici al drepturilor procesuale care derivă din acestea. Instanța mai reține că în cauză nu sunt incidente disp. art. 243 alin.1 pct. 1 C.pr.civ., care permit reclamantului să introducă în cauză moștenitorii pârâtului doar în situația în care acesta a decedat pe parcursul procesului, nu anterior declanșării lui.
Față de cele reținute în fapt și în drept, instanța va admite excepția lipsei capacității de folosință a contestatoarelor C.-B. E. și B. M. și va anula contestația la executare formulată de contestatoarele C.-B. E. și B. M., pentru lipsa capacității de folosință.
În privința excepției lipsei calității procesuale active a contestatorului M. V. în a formula contestația la executare, instanța de recurs reține că acesta avea calitatea de terț adjudecatar al următoarelor imobile: teren arabil în suprafață de 5,5 hectare, situat în tarlaua 5/1 . ., în baza actului de adjudecare încheiat în 09.10.2009 în dosarul de executare nr. 292/2008 al B. V. D. și teren arabil în suprafață de 5 hectare, situat în tarlaua 5/1 . ., în baza actului de adjudecare încheiat în 09.10.2009 în dosarul de executare nr. 293/2008 al B. V. D..
Prin decizia civilă nr. 929/20.12.2010 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._, au fost anulate actele de executare întocmite în dosarele nr. 293/08/18.07.2008 și respectiv 292/08/18.07.2008, efectuate ulterior datei de 02.07.2009 de către B.E.J. „V. D.”, prin urmare și actele de adjudecare, după cum s-a precizat și în contestația la executare.
În consecință, contestatorul M. V. nu mai avea calitatea de adjudecatar la data formulării contestației la executare și neinvocând în contestația la executare vreo vătămare ce i s-ar fi adus prin actele de executare, nu are nici calitatea procesuală activă pentru a formula contestație la executare în înțelesul art. 399 alin.1 teza întâi C.pr.civ., astfel excepția urmează a fi admisă.
Fiind admise excepțiile absolute invocate în recurs, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs invocate, ci în condițiile art. 312 alin.2 C.pr.civ., se va admite recursul, se va modifica în tot sentința recurată în sensul admiterii excepțiilor mai sus analizate și, pe cale de consecință, se va anula contestația formulată de contestatoarele C.-B. E. și B. M. ca fiind formulată de persoane lipsite de capacitate de folosință, iar contestația formulată de contestatorul M. V. va fi respinsă ca formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata C. I. de Avocat „B. L.”, cu sediul în București, .-13 ., împotriva sentinței civile nr. 209/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria Liești, pe care o modifică în tot și în consecință:
Admite excepția lipsei capacității de folosință a contestatoarelor C.-B. E. și B. M., ambele cu domiciliul procesual ales la C. avocat R. A., în G., ., ..
Anulează contestația la executare formulată de contestatoarele C.-B. E. și B. M., pentru lipsa capacității de folosință.
Admite excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului M. V., cu domiciliul procesual ales la C. avocat R. A., în G., ., ..
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. V., pentru lipsa calității procesuale active.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2015.
Președinte, L. B. | Judecător, D. G. N. | Judecător, A. F. |
Grefier, A. P. |
Red. D.G.N./30.04.2015
Tehn. P.A./2 ex. /30.04.2015
Fond: O. S.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 176/2015. Tribunalul GALAŢI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 197/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
