Pretenţii. Sentința nr. 437/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 437/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 437/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.437
Ședința publică din 09.04.2015
Completul compus din:
Președinte: R. N.
Grefier: A. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta U. A. TERITORIALA MUNICIPIUL T. PRIN PRIMAR cu sediul in T. ..66 jud.G. în contradictoriu cu pârâtul F. E. cu domiciliul in T. ..4A jud.G., având ca obiect despăgubire.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03.04.2015, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 09.04.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului G. - Secția 1 civilă, la data de 31.07.2014 reclamanta U. A. Teritorială Municipiul T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Filkelstain E., obligarea acestuia la plata sumei de 1.097.970,00 lei reprezentând drepturi salariale acordate funcționarilor publici și personalului contractual în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009, precum și la plata sumei de 461.753,31 lei cu titlu de foloase nerealizate aferente, calculate de la data efectuării auditului financiar până la data de 30.06.2014.
Motivându-și în fapt acțiunea reclamanta a arătat că în urma unui control efectuat, Camera de Conturi G. a constatat plata nelegală a unor drepturi salariale ce au fost acordate personalului contractual și funcționarilor publici angajați ai UAT T., în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009, în cuantum total de 1.249.755 lei.
A mai susținut reclamanta că, prin Decizia nr. 42/25.11.2011 Curtea de Conturi a dispus la măsura nr. 4, stabilirea întinderii „prejudiciului aferent plăților nelegale efectuate la cheltuieli de personal … acordate pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009 .. inclusiv foloasele nerealizate” și luarea măsurilor „ legale pentru recuperarea acestuia”, decizie care a fost contestată, contestația fiind respinsă de către instanță, ca nefondată.
De asemenea, a precizat reclamanta că potrivit prevederilor legale persoanele cu atribuții în vederea ducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de către Camera de Conturi, respectiv, persoana care avea obligația stabilirii întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, a fost primarul municipiului T. – E. F., care, a îndeplinit funcția de ordonator principal de credite în perioada în care s-au efectuat plățile nelegale.
Precizând că s-a împlinit termenul de prescripție și prejudiciul nu mai poate fi recuperat de la persoanele care au beneficiat de sumele acordate fără temei legal, a apreciat reclamanta că acesta urmează a fi recuperat de la pârâtul E. F., care nu a dispus măsurile legale pentru recuperarea lui.
Au fost citate dispozițiile art. 55 din Legea nr. 393/2004 potrivit cărora aleșii locali răspund, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin. Reclamanta a invocat în același sens dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, art. 128 din Legea nr._. Și dispozițiile art. 1349 C.civ..
În opinia reclamantei, în cauză, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, iar pârâtul se face vinovat pentru omisiunea de a emite ordinul sau decizia de imputare în termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei și neluarea unei măsuri în termenul prevăzut de art. 85 alin. 3 din legea nr. 188/1999.
Reclamanta a arătat că sporurile a căror recuperare s-a dispus prin decizia Curții de Conturi au fost aprobate prin hotărârea consiliului local al mun. T., iar primarul este obligat prin Legea nr. 215/2001 să pună în executare hotărârile consiliului local. A apreciat reclamanta că, în fapt, culpa primarului rezidă și din faptul că nu a luat măsurile legale ca acordul/contractul colectiv de muncă să fie înregistrat ca să producă efecte juridice.
În susținerea cererii, s-a folosit de proba cu înscrisuri (f. 3 – 9; 21 – 58; 63 – 67; f. 181 - 200).
În drept, a invocat disp. Legii nr. 393/2004, Legii nr. 215/2001, disp. art. 1349 cod civil și art. 31 din Legea nr. 94/1992.
Pârâtul legal citat a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual și a arătat că, prin prisma unei plăți nedatorate, calitatea procesuală pasivă aparține salariaților, respectiv foștilor salariați care au beneficiat de sporurile considerate de către Curtea de Conturi ca fiind acordate nelegal în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009.
A menționat că termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în plată nedatorată urmează a se împlini la data de 29.11.2014, astfel încât susținerile reclamantei cu privire la imposibilitatea recuperării sumelor considerate prejudiciu de la cei pentru care s-a efectuat o plată nedatorată sunt nefondate.
În ceea ce privește funcția publică potrivit legii nr. 393/2004, pârâtul a apreciat că, în speță, calitatea procesuală pasivă aparține membrilor Consiliului Local G., dat fiind faptul că, în calitate de primar, nu a făcut decât să pună în executare o hotărâre a consiliului local, iar, potrivit art. 55 – 56 din Legea nr. 393/2004, membrii consiliului local sunt responsabili pentru hotărârile adoptate.
A mai menționat pârâtul că pentru lipsa măsurilor de recuperare a plăților nedatorate, calitatea procesuală pasivă aparține Primarului în funcție în perioada 2012 – 2016.
Pârâtul a arătat că, la comunicarea deciziei nr. 42/2011 către Consiliul Local T. la data de 29.11.2011, a solicitat cu maximă celeritate, prin rezoluția scrisă pe document doamnei M. N. 8secretarul Consiliului Local), domnului H. C. (Directorul executiv al Direcției Economice) și domnișoarei V. F. (juristul Cabinetului Primarului9, măsuri legale conform deciziei. A precizat pârâtul că, prin rezoluție, a solicitat conducerii aparatului de specialitate in primăria T. punerea în aplicare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, punerea în aplicare fiind declanșată prin rezoluțiile puse de către Directorul executIv în partea de jos a comunicării 2903/2011 prin care se repartizau sarcini specifice personalului din subordinea sa pentru realizarea măsurilor dispuse.
A mai învederat pârâtul că a urmat toate căile legale pentru contestarea procesului – verbal de constatare nr._/28.10.2011 al Curții de Conturi, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 42/2011 și pentru contestarea deciziei menționate. S-a arătat că s-a solicitat și suspendarea executării punctului 4 din decizie odată cu înregistrarea dosarului nr._ la data de 01.03.2012, însă primul termen a fost stabilit de instanță la data de 15.05.2012, iar suspendarea deciziei s-a dispus în octombrie 2012.
Pârâtul a arătat că, întrucât cunoștea faptul că înregistrarea acțiunii nu suspendă executarea deciziei, la data de 13.03.2012, în calitate de Primar al Municipiului T. și ordonator principal de credite, a aprobat referatul nr. 3087/13.03.2012 emis de Cabinetul Primarului – consilier juridic V. F. cu rezoluția „rog emitere dispoziții conform referatului. În atenția: Direcția economică, C. R.U. (resurse umane) și secretar CL”.
Potrivit pârâtului, referatul și-a urmat cursul potrivit procedurii privind circuitul corespondenței în instituție, iar în perioada martie – aprilie 2012 s-a efectuat de către Serviciul Buget contabilitate individualizarea sumelor pentru fiecare salariat în parte.
Pârâtul a învederat că, la data de 21.06.2012, mandatul său de Primar al Municipiului T. a încetat ca urmare a alegerii noului primar, iar, după această dată, realizarea demersurilor necesare, în sensul celor de mai sus, reveneau actualului primar.
A mai invocat excepția prematurității având în vedere că nu s-au efectuat toate demersurile necesare în vederea recuperării de la salariați a sumelor încasate de către aceștia nelegal.
De asemenea, a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii prin prisma dispozițiilor art. 35 C.proc.civ., cererea în constatarea răspunderii sale civile delictuale fiind, în opinia sa, inadmisibilă.
În susținerea aceleiași excepții, a subliniat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală, ci dispozițiile Legii nr. 393/2004.
D. fiind faptul că acțiunea a fost formulată la data de 31.07.2014, iar pretențiile sunt aferente perioadei ianuarie 2009 – decembrie 2009, pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune, apreciind că termenul de prescripție s-a împlinit în cauză cel mai târziu în decembrie 2012.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că Hotărârea Consiliului Local nr. 10/14.08.2008 a primit avizul de legalitate al secretarului Consiliului local și avizul de legalitate al Instituției Prefectului, conform adresei nr._/26.08.2008, iar susținerea potrivit căreia, în calitate de primar, a comis o faptă care atrage răspunderea civilă delictuală prin faptul că a pus în aplicare o hotărâre de consiliu local care avea toate avizele de legalitate prevăzute de lege, este greșită.
A reiterat pârâtul argumente legate de modalitatea în care a contestat și, în același timp, a realizat demersurile necesare pentru punerea în aplicare a deciziei Curții de Conturi.
Pârâtul a apreciat că nu sunt îndeplinite, în ceea ce îl privește, condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
În combaterea susținerilor reclamantei pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale. Au fost atașate, la dosar, în copie, înscrisuri (f. 88 – 164; f. 6 – 17 dosar C6F).
Prin completarea la întâmpinare formulată la data de 07.10.2014 (f. 162), pârâtul a invocat dispozițiile Legii nr. 124/2014 și a învederat că pct. 4 al Deciziei nr. 42/2011 emise de Camera de Conturi G. intră sub incidența legii care prevede exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială.
Au fost invocate și dispozițiile
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamanta a arătat, cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive, că această calitate a pârâtului este dată de scopul urmărit prin formularea acțiunii, respectiv recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale de către pârât, în calitate de primar.
A subliniat reclamanta că termenul de prescripție în ceea ce privește eventuala acțiune ce ar putea fi îndreptată împotriva salariaților pentru recuperarea sumelor de care aceștia au beneficiat pe nedrept este împlinit, acesta fiind calculat nu de la data deciziei curții de Conturi, ci conform dispozițiilor art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 și art. 270 din Codul Muncii.
A mai menționat reclamanta că un angajator poate pretinde restituirea de la salariați a sumelor datorate, chiar dacă nu a fost emisă o decizie a Curții de Conturi care să îl oblige la astfel de măsuri.
Cu referire la excepția prematurității, reclamanta a arătat că dreptul ce face obiectul judecății este născut și actual. A precizat că au fost emise notificări către salariați pentru restituirea sumelor plătite în mod nelegal, însă aceștia au refuzat restituirea sumelor în termenul de 15 zile indicat în cuprinsul notificărilor.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, reclamanta a arătat că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată a u fost invocate și dispozițiile art. 55 din Legea nr. 393/2004, iar răspunderea primarului care a cauzat prejudicii persoanei juridice verificate este o răspundere civilă delictuală, astfel încât excepția invocată este neîntemeiată.
Cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamanta a arătat că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru acțiunea exercitată este diferit de momentul la care ar începe să curgă termenul de prescripție în ceea ce privește eventuala acțiune exercitată împotriva salariaților pentru recuperarea prejudiciului. Potrivit reclamantei, termenul de prescripție pentru acțiunea de față curge de la data măsurilor dispuse prin decizia Curții de Conturi.
Pe fondul cauzei, reclamanta a reiterat argumentele invocate în cuprinsul acțiunii și a subliniat că acțiunea sa nu are la baza faptul că ar fi acordat plăți nelegale către salariați și motivul pentru care solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului este legat exclusiv de neîndeplinirea obligației impuse prin Decizia nr. 42/2011 a Curții de Conturi.
La termenul din 16 ianuarie 2015, instanța, față de temeiul de drept al acțiunii, a invocat din oficiu excepția necompetenței funcționale.
Prin Încheierea din data de 23.01.2015, instanța a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea completelor specializate în judecarea fondurilor civile din cadrul Secției I Civilă a Tribunalului G..
Cauza a fost repartizată aleatoriu la completul C6F.
În ședința publică din data de 03.04.2015, instanța a încuviințat, pentru părți, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Cu referire la excepția prematurității, constată că, dată fiind cauza acțiunii introductive, respectiv temeiul de drept invocat, astfel cum acesta a fost calificat juridic de către reclamantă, atât prin cererea formulată, cât și prin răspunsul la întâmpinare, exercitarea prezentei acțiuni nu era condiționată de parcurgerea unei proceduri prealabile care să vizeze recuperarea de la salariați a sumelor achitate nelegal acestora conform constatărilor Curții de Conturi.
Astfel, reclamanta invocă o răspundere civilă delictuală specială a pârâtului ce ar trebui angajată, în opinia sa, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 393/2004, pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a omisiunii pârâtului de a lua măsurile ce se impuneau, în calitate de primar, pentru recuperarea sumelor plătite nelegal conform constatărilor Curții de Conturi.
Instanța apreciază că, în speță, dată fiind cauza cererii de chemare în judecată, pot fi analizate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului chiar anterior unor eventuale demersuri pentru recuperarea de la angajații reclamantei a sumelor plătite nelegal, acestea din urmă având o altă cauză decât cea invocată de reclamantă în speță.
Pentru aceste considerente, va respinge excepția prematurității cererii, ca nefondată.
Cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii, reține, pe de o parte, contrar susținerilor pârâtului, că prezenta acțiune nu are caracterul unei acțiuni în constatare în sensul dispozițiilor art. 35 C.proc.civ., ci reprezintă o adevărată acțiune în realizare, reclamantul urmărind recuperarea unor sume de care, în opinia sa, a fost privat în mod nelegal. Faptul că, pentru a aprecia acțiunea ca fiind întemeiată, instanța este ținută să constate întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nu poate imprima caracterul de acțiune în constatare acțiunii de față.
Pe de altă parte, față de celălalt argument al pârâtului, constată că acțiunea introductivă este motivată în drept atât conform dispozițiilor art. 1349 C.civ., cât și conform dispozițiilor Legii nr. 393/2004. Astfel, nu poate fi reținut un fine de neprimire pentru acțiunea introductivă pe motiv că nu s-ar aplica prevederile privind răspunderea civilă delictuală, ci prevederile Legii nr. 393/2004. Mai mult, este de remarcat că, răspunderea instituită prin dispozițiile Legii nr. 393/2004 reprezintă, în drept, o răspundere civilă delictuală cu un caracter special, condițiile pentru angajarea acesteia fiind reglementate tot de dispozițiile generale cuprinse în Codul Civil.
Pentru aceste argumente, va respinge excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, reține că, potrivit dispozițiilor art. 2528 C.civ. (2009), prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
În speță, este invocată fapta ilicită a pârâtului constând în aceea că, în calitate de primar, respectiv în calitate de ordonator principal de credite, nu a luat măsurile necesare indicate în cuprinsul Deciziei nr. 42/25.11.2011 a Curții de Conturi, pentru recuperarea prejudiciului constatat.
Față de fapta ilicită pentru care se solicită angajarea răspunderii civile delictuale, reține că momentul la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea este situat ulterior emiterii Deciziei nr. 42/25.11.2011.
Or, acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 31.07.2014, înaintea împlinirii termenului de 3 ani indicat de art. 2517 C.civ. (2009), calculat de la data emiterii deciziei menționate.
În consecință, apreciază că excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată și o va respinge ca atare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, reține că argumentele invocate de pârât în susținerea excepției vizează, în concret, condițiile ce se cer a fi întrunite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite și vinovăția.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și persoana chemată în judecată în calitate de pârât.
În împrejurarea în care reclamantul îl indică pe pârât ca fiind persoana vinovată de prejudiciul pretins, orice discuție legată de posibilitatea angajării răspunderii acesteia vizează întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, respectiv fondul cauzei, iar nu o problemă preliminară, cum este calitatea procesuală pasivă.
În consecință, apreciind că, fiind indicat drept autor/responsabil pentru fapta ilicită, pârâtul are calitate procesuală pasivă în cauză, va respinge excepția invocată prin întâmpinare, ca nefondată.
Cu referire la fondul cauzei, constată că, potrivit prevederilor art. 55 din Legea nr. 393/2004, aleșii locali răspund, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 128 din Legea nr. 215/2001, consilierii locali sau județeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului București, primarii și viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, secretarii unităților administrativ-teritoriale și personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii.
Trimiterea făcută de ambele texte normative citate anterior la răspunderea civilă în condițiile legii trebuie considerată ca fiind făcută la condițiile generale pentru angajarea răspunderii civile, astfel cum sunt acestea reglementate de Codul Civil.
Potrivit art. 1349 alin.1 C.civ. (2009) „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane ”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol ”cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane, este necesar a fi întrunite mai multe cerințe respectiv existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între acestea și existența vinovăției celui care a determinat producerea prejudiciului.
În fapt, conform pct. 4 din Decizia nr. 42/25.11.2011 (f. 110), în urma unui control efectuat la U. A. Teritorială Municipiul T. și finalizat prin raportul de audit financiar și procesul – verbal nr._/29.10.2011, Camera de Conturi G. a constatat plata nelegală a unor drepturi salariale ce au fost acordate personalului contractual și funcționarilor publici angajați ai UAT T., în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009.
Prin Decizia nr. 42/25.11.2011 – pct. 4, Curtea de Conturi a dispus stabilirea întinderii „prejudiciului aferent plăților nelegale efectuate la cheltuieli de personal … acordate pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009 .. inclusiv foloasele nerealizate” și luarea măsurilor „ legale pentru recuperarea acestuia”.
Conform fișei de calcul prezentate de reclamantă (f. 8), prejudiciul indicat în cuprinsul pct. 4 din Decizie nr. 42/2011 a Camerei de Conturi G., a fost evaluat la data de 30.06.2014, la 1 097 970 lei.
Așa cum rezultă din cuprinsul contestației înregistrate la Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi G. sub nr. 2662/03.11.2011 (f. 120), UAT – Municipiul T., reprezentată prin Primar E. Finkelștain a contestat punctul 3 alin. a1, a2, și a3 din procesul – verbal nr._/28.10.2011 cu privire la efectuarea unor cheltuieli de personal neprevăzute de legislația în vigoare ori fără respectarea prevederilor legale în anul 2009 reprezentând indemnizația de hrană, sporul de dispozitiv și sporul pentru lucru în condiții vătămătoare.
Prin Încheierea nr. 19/01.02.2012 (f. 123), pronunțată de Curtea de Conturi a României, a fost respinsă contestația înregistrată sub nr. VI/4162/21.12.2011 formulată de reprezentantul legal al UAT Municipiul T. cu privire la măsurile dispuse la pct. 4 din Decizia nr. 42/25.11.2011 emisă de Camera de Conturi G..
Prin Încheierea din data de 24.10.2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ (f. 143), instanța a dispus suspendarea în parte a Deciziei nr. 42/25.11.2011 emisă de Camera de Conturi G., respectiv a pct. 4, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Prin sentința civilă nr. 1721/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ (f. 146), irevocabilă prin decizia nr. 439/15.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel G. (f. 149), instanța a respins, ca nefondată, contestația formulată de Primăria Municipiului T., în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi G. prin care se solicita anularea în parte a Deciziei nr. 42/25.11.2011, respectiv a pct. 4 din decizie.
În sensul dispozițiilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.
În fapt, așa cum rezultă din cuprinsul rezoluției întocmite pe adresa nr. 2903/25.11.2011, emisă de Camera de Conturi a Județului G. și înregistrată la Primăria Municipiului T. sub nr._/29.11.2011 (f. 119), necontestate de reclamantă, la comunicarea deciziei nr. 42/2011, pârâtul, în calitate de Primar al Municipiului T., a solicitat doamnei M. N. (secretarul Consiliului Local), domnului H. C. (Directorul executiv al Direcției Economice) și domnișoarei V. F. (juristul Cabinetului Primarului), măsuri legale conform deciziei. Au fost solicitate conducerii aparatului de specialitate din primăria T. punerea în aplicare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, punerea în aplicare fiind declanșată prin rezoluțiile puse de către Directorul executiv în partea de jos a comunicării 2903/2011 prin care se repartizau sarcini specifice personalului din subordinea sa pentru realizarea măsurilor dispuse.
În cuprinsul Referatului nr. 308/13.03.2012, întocmit de numita V. F. – consilier juridic din cadrul Cabinetului Primarului (f. 127), s-a semnalat faptul că, în împrejurarea în care, în materie de contencios administrativ, înregistrarea acțiunii pe rolul instanței de judecată nu suspendă executarea actului administrativ, se impun măsuri, conform Deciziei nr. 42/25.11.2011 – pct. 4 privind stabilirea prejudiciului pentru fiecare salariat în parte, stabilirea modului de recuperare, identificarea locurilor de muncă ale persoanelor care nu mai lucrează în instituție și emiterea dispozițiilor/deciziilor de imputare pentru fiecare salariat în parte.
Conform Rezoluției din data de 13.03.2012, depuse pe referatul menționat (f. 127), în calitate de Primar al Municipiului T. și ordonator principal de credite, pârâtul a aprobat referatul nr. 3087/13.03.2012 cu mențiunea „rog emitere dispoziții conform referatului. În atenția: Direcția economică, C. R.U. (resurse umane) și secretar CL”.
Potrivit susținerilor pârâtului, coroborate cu Încheierea nr. 186/16.11.2012 emisă de Curtea de Conturi a României (f. 133), până la data de 31.07.2012 s-a efectuat individualizarea sumelor pentru fiecare salariat în parte.
La data de 21.06.2012, mandatul pârâtului de Primar al Municipiului T. a încetat ca urmare a alegerii noului primar.
Față de demersurile efectuate de pârât, în calitate de primar, încă de la comunicarea Deciziei nr. 42/25.11.2011 și până la încetarea mandatului, în îndeplinirea obligației instituite în sarcina sa, conform dispozițiilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, instanța apreciază că nu poate fi reținută o omisiune ilicită în ceea ce îl privește.
Este de remarcat că obligația instituită în sarcina primarului, în calitate de conducător al entității auditate, vizează stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia, iar nu recuperarea efectivă. Astfel, este vorba de o obligație de diligență, iar nu de o obligație de rezultat.
Or, înainte de împlinirea termenului de realizare stabilit în cuprinsul Deciziei nr. 42/25.11.2011 (29.02.2012), pârâtul a luat măsuri pentru recuperarea prejudiciului, conform rezoluției întocmite pe adresa nr. 2903/25.11.2011.
Față de complexitatea demersurilor ce se impuneau în executarea măsurilor dispuse conform pct. 4 din Decizia nr. 42/25.11.2011, respectiv pentru recuperarea sumelor indicate ca fiind plătite nelegal, nu i se poate imputa pârâtului o eventuală prescripție a dreptului material la acțiune împotriva salariaților.
Este de remarcat că sumele de recuperat erau aferente anului 2009, iar controlul Camerei de Conturi G. a fost efectuat la sfârșitul anului 2011. Dacă ar fi să acceptăm argumentația reclamantei cu privire la imposibilitatea recuperării sumelor de la angajați, imputabilă pârâtului, conform susținerilor aceleiași reclamante, motivată de împlinirea termenului de prescripție în sensul art. 270 din Codul Muncii, ar însemna ca pârâtului să îi fie imputată inclusiv omisiunea de a acționa a Curții de Conturi până la data Deciziei nr. 42/2011.
Pe de altă parte, reține că mandatul de primar al pârâtului a încetat în luna iunie 2012, iar reclamanta nu a formulat acțiuni în instanță împotriva salariaților săi și nu a emis decizii de imputare în vederea recuperării prejudiciului invocat nici ulterior acestei date. Chiar dacă am accepta argumentația reclamantei cu referire la modalitatea de calcul al termenului de prescripție în ceea ce privește eventuale acțiuni împotriva angajaților săi, constată că, la data încetării mandatului pârâtului, nu ar fi fost împlinit termenul de prescripție pentru toate sumele a căror recuperare s-a dispus conform Deciziei nr. 42/2011.
Trebuie subliniat, în acest context, că susținerile reclamantei referitoare la împlinirea termenului de prescripție a unor eventuale acțiuni împotriva salariaților și la modalitatea în care se calculează acest termen rămân simple supoziții ale acesteia care nu au fost supuse analizei unei instanțe de judecată și, implicit, nici nu au fost confirmate prin hotărâri definitive sau irevocabile. Abia în anul 2014, reclamanta a emis unele notificări pentru recuperarea sumelor de la angajați (f. 153 – 160), fără însă a concretiza demersul în fața instanței sau prin emiterea unor decizii de imputare.
Instanța reține, totuși, că, anterior comunicării Deciziei nr. 42/25.11.2011 a Camerei de Conturi G., orice demers al pârâtului în vederea recuperării unor sume pretins a fi plătite în mod nelegal în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr. 10/14.08.2008, respectiv în temeiul Contractului colectiv de muncă și Acordului Colectiv de muncă, aprobate prin această hotărâre, ar fi fost, la rândul său, nelegal. Astfel, așa cum a arătat și pârâtul, Hotărârea Consiliului Local nr. 10/14.08.2008 (f. 93) a primit avizul de legalitate al secretarului Consiliului local și avizul de legalitate al Instituției Prefectului, conform adresei nr._/26.08.2008 (f. 114), iar în calitate de primar, pârâtul a fost împuternicit să semneze convențiile indicate mai sus. Or, în aceste condiții, eventualul refuz al primarului de a executa măsurile indicate în cuprinsul unei hotărâri a Consiliului Local ce a primit avizele de legalitate necesare, nu ar putea fi calificat decât ca nelegal și, astfel, nu îi poate fi imputat pârâtului.
Într-o altă ordine de idei, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 84/2012 (publicată în Monitorul Oficial la data de 15.06.2012), a fost aprobată exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
În sensul art. 1 din actul normativ menționat, legea se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:
a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;
b) hotărârilor consiliilor locale și județene;
c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener.
De altfel, conform Încheierii nr. 186/16.11.2012, pronunțate de Curtea de Conturi a României (f. 133), cu referire la măsura menționată la pct. 4 din Decizia nr. 42/25.11.2011, s-a constatat că aceasta își încetează de drept efectele ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 84/2012 și s-a indicat a se ține seama pe cale administrativă de prevederile actului normativ menționat.
Mai mult, potrivit art. 2 din Legea nr. 124/2004, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
În sensul art. 1 lit. a din același act normativ, legea se aplică personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Or, în acest context legislativ, reclamanta nu poate pretinde un prejudiciu suferit din cauza omisiunii pârâtului de a efectua demersuri în vederea recuperării unor sume de la salariați pentru care s-a decis exonerarea încă din iunie 2012 și, astfel, orice demersuri de recuperare erau invalidate prin lege.
Pentru toate argumentele invocate mai sus, apreciind că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, va respinge acțiunea, ca nefondată.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., îl va obliga pe reclamant, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 4960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 230/15.01.2015 (f. 9).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prematurității acțiunii, ca nefondată.
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, ca nefondată.
Respinge acțiunea formulata de reclamanta U. A. TERITORIALA MUNICIPIUL T. PRIN PRIMAR cu sediul in T. ..66 jud.G. în contradictoriu cu pârâtul F. E. cu domiciliul in T. ..4A jud.G., ca nefondată.
Obligă pe reclamant la plata către pârât a sumei de 4960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul G. – Secția I Civilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2015.
Președinte, Grefier,
R. N. A. D.
Red.RN/17.06.2015
Tehn.AD/17.06.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 197/2015. Tribunalul GALAŢI | Legea 10/2001. Sentința nr. 436/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
