Legea 10/2001. Sentința nr. 436/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 436/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 436/2015
Dosar nr._ Operator de date cu caracter personal:2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Sentința civilă nr. 436
Ședința publică din 09.04.2015
Completul compus din:
Președinte: N. D. B.
Grefier: F. D.
Pentru astăzi, fiind amânată pronunțarea cauzei civile, privind pe reclamantul C. A., domiciliat în Bârlad, ., .-8, sc8, ., jud. V., în contradictoriu cu pârâții M. G. prin Primar și P. mun. G., ambii cu sediul în G., ., jud. G., având ca obiect Legea nr.10/2001.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 20 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta când instanța pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 27 martie 2015, iar ulterior la datele de 03.04.2015 și 09.04.2015, când a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului G.- Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de C. Administrativ și Fiscal, reclamantul C. A. a chemat în judecată pârâții P. M.. G., Primăria M.. G., Instituția Prefectului Județului G. și Prefectura Județului G. pentru ca P. M.. G. să fie obligat să emită o Dispoziție motivată prin care să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent cu alte bunuri, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, pentru imobilele situate în G., ., și . (fost nr. 50), să îi remită această dispoziție și întreaga documentație care stă la baza ei, Primăria M.. G. să respecte termenele și procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, toții pârâții să fie obligați să încheie un proces –verbal de divergență cf. art. 31 din H.G. 498/2003 și să îi plătească sumele de 100.000 lei, cu titlu de daune interese directe, de 50.000 lei, cu titlu de daune interese indirecte, de 20.000 lei cu titlul de daune morale și de 100 lei/zi de întârziere, cu titlul de daune cominatorii datorate de la data înregistrării notificării prevăzută de Legea 10/2001 și până la data plății efective a sumelor datorate.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a arătat că în cf. cu disp. art. 21 din Legea nr. 10/2001 a notificat Primăriei M.. G., intenția de a redobândi proprietatea asupra imobilelor situate în G., ., și . (fost nr. 50), imobile ce au fost preluate abuziv de către stat și deși a avut nenumărate inițiative în raport cu cei patru pârâți de ai fi soluționate cererile nu a primit nici un răspuns favorabil sau nefavorabil, respectiv nu ia fost emisă nici o dispoziție prin care să îi fie soluționate notificările nr. 268 și nr. 269/14.09.2002.
A mai arătat că hotărârea trebuie să fie pronunțată și în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului G. și Prefectura Județului G. întrucât aceștia realizează controlul de legalitate în faza administrativă a aplicării Legii nr. 10/2001 și întrucât răspunsurile pe care le-a cerut din partea lor nu explică, nu justifică și nu dovedesc motive plauzibile privind încălcarea termenelor, termenilor și condițiilor prevăzute de legea specială.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat administrarea probei cu acte.
În drept a invocat disp. art. 7, 8, 16 indice 1, 18, din Legea nr. 554/2004, art. 10 pct. 1, art. 1 pct. 2 Teza II, art. 31 pct. 1 din G.H. 498/2003 și art. 3, art. 1, art. 9, art. 10, art. 23-24 și art. 41 din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinare Instituția Prefectului Județului G. a invocat excepția calității procesuale pasive a acestuia, având în vedere că Prefectul nu are nici un fel de atribuții referitoare la emiterea unei dispoziții în baza Legii nr. 10/2001, și excepția lipsei capacității procesuale pasive a Prefecturii Județului G., având în vedere că în conformitate cu Legea nr. 340/2004, Prefectura reprezintă doar sediul Instituției Prefectului.
Totodată, pârâtul a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției de C. Administrativ Fiscal a Tribunalului G., având în vedere că în conformitate cu disp. art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și art. 2 pct. 4 C.p.civ. astfel de cereri sunt soluționate de Secțiile Civile ale Tribunalelor.
În dovedirea acestor poziții intimatul Instituția prefectului Județului G. nu a formulat cerere probatorii.
Prin întâmpinare Primăria M.. G. și P. M.. G. au solicitat respingerea acțiunii promovate în contradictoriu cu pârâta Primăria M.. G. pentru lipsa calității procesual pasive, având în vedere că doar unitatea administrativ-teritorială are capacitate de folosință și exercițiu, dar și ca inadmisibilă față de ambii pârâți întrucât reclamantul nu a respectat disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu a urmat procedura prealabilă a Legii contenciosului administrativ.
Cu privire la fondul cauzei pârâții au arătat că au înregistrat în baza Legii nr. 10/2001, notificările nr. 268 și nr. 269/2002 privind cele două imobile în discuție, dar acestea nu au putut fi soluționate prin emiterea unor dispoziții întrucât mai erau necesare unele acte, care au fost solicitate reclamantului.
În dovedirea acestei poziții pârâtele au depus la dosar documentația întocmită în faza administrativă cu privire la cele două notificări.
Prin Sentința civilă nr. 828/29.06.2009 Tribunalul G.- Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de C. Administrativ și Fiscal a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M.. G. și excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, invocate de către pârâții Primăria și P. M.. G., și a respins ca nefondate excepțiile necompetenței funcționale a Secției de C. Administrativ și a lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului, excepții invocate de către acesta din urmă.
A admis în parte acțiunea în contencios administrativ, a obligat pârâții Primăria și P. M.. G. să emită Dispoziții motivate în baza Legii nr. 10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele în discuție, iar în caz de neînțelegeri asupra măsurilor reparatorii să încheie un proces-verbal de divergență, și să plătească reclamatului sumele de 50.000 lei, cu titlul de daune interese, și de 20.000 lei, cu titlul de daune morale.
Totodată a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâților să respecte termenele și procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul C. A., care a invocat, în esență, că instanța de contencios administrativ de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acordând ceea ce nu a solicitat, nu a manifestat rol activ, nu a arătat motivele exonerării de răspundere a Instituției Prefectului G. și a Prefecturii Județului G. și nu a aplicat sancțiunile prevăzute de lege privind neexecutarea obligației sau neexecutarea acesteia cu întârziere.
Prin Decizia civilă nr. 266/16.02.2010 Curtea de Apel G. a admis recursul, a casat Sentința civilă nr. 828/29.06.2009 a Tribunalului G.- Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de C. Administrativ și Fiscal, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul G. –Secția Civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că în conformitate cu art. 26 alin. 3 și art. 27 din Legea nr. 10/2001 acțiunile de obligație de a face privind obligarea entității notificate de a emite o Decizie/Dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 sunt soluționate în primă instanță de Secțiile Civile ale Tribunalelor.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului G. –Secția Civilă același reclamant a solicitat în contradictoriu cu aceiași pârâți pentru ca P. M.. G. să fie obligat să emită o Dispoziție motivată prin care să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent cu alte bunuri, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, pentru imobilele situate în G., ., și . (fost nr. 50), să îi remită această dispoziție și întreaga documentație care stă la baza ei, Primăria M.. G. să respecte termenele și procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, toții pârâții să fie obligați să încheie un proces –verbal de divergență cf. art. 31 din H.G. 498/2003 și să îi plătească sumele de 100.000 lei, cu titlu de daune interese directe, de 50.000 lei, cu titlu de daune interese indirecte, de 20.000 lei cu titlul de daune morale și de 100 lei/zi de întârziere, cu titlul de daune cominatorii datorate de la data înregistrării notificării prevăzută de Legea 10/2001 și până la data plății efective a sumelor datorate.
În motivarea acestei solicitări reclamantul a adus ca argumente de fapt și de drept, argumentele prezentate în dosarul nr._ al Tribunalului G..
Prin întâmpinarea formulată la data de 24.03.2010 pârâtul P. M.. G. a invocat excepția de litispendență, solicitând reunirea dosarului nr._ cu dosarul nr._, având în vedere că privesc aceleași părți, au același obiect și aceeași cauză.
A mai solicitat ca în cazul în care excepția de litispendență s-ar respinge să se dispună conexarea celor două dosare întrucât au o strânsă legătură.
Cu privire la fondul litigiului pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât nu poate emite o Dispoziție prin care să îi fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent cu alte bunuri pentru cele două proprietăți deoarece prin corespondența purtată în timp reclamantul a refuzat acordarea de alte terenuri cu motivarea că oferta lunară publică nu-i satisface pretențiile.
A mai arătat că după emiterea unei Dispoziții în baza Legii nr. 10/2001 poate fi obligat doar să comunice reclamantului această Dispoziție, iar nu întreaga documentație administrativă, că nu poate fi obligat să încheie un proces –verbal de divergență cf. art. 31.1 din H.G. 498/2003 pentru că acest text a fost abrogat prin H.G. 250/2007, că nu poate fi obligat printr-o hotărâre judecătorească să respecte Legea nr. 10/2001 pentru că respectarea ei cade oricum în sarcina destinatarului normei juridice, și că daunele interese, daunele morale și daunele cominatorii nu pot fi primite deoarece nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu material sau moral și reclamantul încă nu are calitatea de creditor pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 580 indice 3 Cod procedură civilă.
Cu privire la fondul litigiului pârâtul a reiterat apărările formulate în dosarul nr._ al Tribunalului G., arătând că nu a emis cele două dispoziții privind imobilele în discuție deoarece reclamantul nu a depus toate actele pe care i le-a solicitat.
Prin Încheierea de ședință din data de 12.01.2011 Tribunalul G. a admis excepția de litispendență și a dispus reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
În cauzele reunite nu au mai fost administrate noi probatorii ulterior.
Prin sentința civilă nr. 294/2011 a Tribunalului G. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Județului G., precum și excepția lipsei calității procesuale de folosință a pârâtei Prefectura județului G..
A fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții P. Municipiului G. și Primăria Municipiului G. să emită și să îi remită reclamantului câte o dispoziție și documentația ce a stat la baza emiterii acestora, în ceea ce privește imobilele situate în G., ., G., . ( fost 50), conform notificărilor nr. 268 și 269 din 14.02.2002.
Prin Decizia civilă nr. 347/01.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul cu nr._ a fost admis recursul civil declarat de reclamantul C. A. împotriva sentinței civile nr. 294 din 11.02.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ și a fost casată sentința civilă nr. 294 din 11.02.2011 a Tribunalului G., dispunăndu-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului G., secția I civilă, sub nr._ la data de 13.02.2012 reclamantul C. A.,în contradictoriu cu UAT M. G., invocând disp. Legii 10/2001 și probele administrate în dosarul cu nr._ a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 4073/SR din 06.01.2012 a primarului Municipiului G. precum și împotriva dispoziției nr. 4074/SR din 06.01.2012 a Primarului municipiului G.. A solicitat anularea celor două dispoziții precum și obligarea pârâtei UAT M.. G. prin primar la emiterea unor dispoziții de restituire prin echivalent pentru imobilele situate în G., . și ., a căror solicitare de restituire a fost notificată pârâtei sub nr. 269/14.02.2002 și nr. 268/14.02.2002.
În motivarea cererii formulate a arătat că pârâta este de rea credință afirmând că reclamantul nu a făcut dovada vocației succesorale, considerând că numai prin sustragerea actelor de stare civilă se putea invoca lipsa vocației succesorale pe care a dovedit-o în dosarul cu nr._, acțiune conexată la dosarul_ a Tribunalului G..
A solicitat conexarea cauzelor.
A depus înscrisuri (f. 3-7)
La termenul de judecată din 26.04.2012 reclamantul a depus o cerere completatoare în care a arătat că solicită restituirea în natură a imobilelor din G., . și ., jud. G. solicitând să se facă dovada că nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor, să se facă dovada că actuala numerotare a . este aceeași cu cea revendicată.
În subsidiar a arătat că dacă în urma efectuării unei expertize tehnice imobiliare se va stabili că nu este posibilă restituirea în natură, înțelege să solicite restituirea în natură prin echivalent cu teren disponibil din domeniul privat al mun. G..
Prin încheierea de ședință din 26.04.2012 s-a dispus conexarea dosarului_ la dosarul cu nr._ al tribunalului G..
A fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică, raportul de expertiză tehnică topometrică realizat de d-na expert B. E. fiind depus la dosar, la acest raport de expertiză nefiind făcute obiecțiuni.(f. 29-39 vol. 2 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța urmează să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor invocate în dosarul cu nr._, în care acțiunea a fost formulată și în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului G. și cu Prefectura județului G..
Instanța reține că potrivit disp. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 340/2004 Instituția Prefectului este o instituție publică cu personalitate juridică, iar în conformitate cu disp. art. 3 din aceeași lege sediul Instituției Prefectului este Prefectura.
Din analiza întregului act normativ menționat mai sus nu rezultă că Prefectura ar avea personalitate juridică distinctă, motiv pentru care aceasta nu are nici capacitate de folosință și nici capacitate procesuală, motiv pentru care excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Prefectura Județului G. apare ca fiind fondat, cu consecința admiterii ei și respingerea acțiunii promovată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacității procesuale pasive de folosință.
Din analiza cap. 3 din Legea nr. 340/2004 coroborat cu disp. Legii nr. 10/2001 nu rezultă că Instituția Prefectului are atribuții privind emiterea unor decizii/Dispoziții în baza Legii nr. 10/2001, în faza administrativă a aplicării legii doar entitatea notificată având atribuții și obligații cu privire la aceste aspecte.
Faptul că prin Legea nr. 340/2004 Instituției Prefectului i se dau atribuții generale de verificare a activității primarului nu justifică în nici un fel calitatea procesuală pasivă a Prefectului în cauze judiciare privind aplicarea Legii nr. 10/2001, în acest caz, în mod derogatoriu de la normele dreptului administrativ, legea specială excluzându-l de la obligația de garantare a respectării legii și a ordinii publice la nivel local.
Față de aceste aspecte Tribunalul apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului este fondată, cu consecința admiterii ei și respingerea acțiunii față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Instanța mai reține că prin sentința civilă nr. 294 din 11.02.2011, într-un prim ciclu procesual, au fost respinse capetele de cerere în pretenții, instanța de control judiciar, prin Decizia civilă nr. 347/R din 01 Iunie 2011, reținând că această soluție nu a fost supusă criticilor în calea de atac formulată de către reclamant.
În esență, pentru soluționarea cauzei principale, cât și a cauzei conexe, se impune primordial analiza îndeplinirii de către reclamant a condițiilor prevăzute de legea nr. 10/2001.
Potrivit disp.art. 1 al. 1 și 2 din legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit disp. art. 3 și 4 din același act normativ sunt, printre alte categorii, persoane îndreptățite la restituire persoanele fizice care la momentul preluării abuzive a acestora erau proprietarii imobilelor, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, prin notificarea cu nr. 269/14.02.2002 reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în G., ., jud. G. (f. 121 dos._ ), iar prin notificarea cu nr. 268/14.02.2002 a solicitat restituirea în natură a imobilului din G., . (f. 55 dosar_ – I-ul ciclu procesual).
La data 23 august 1928 între Jean Calavre, în calitate de vânzător, și preot Boris N., în calitate de cumpărător, a fost încheiat actul de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Județului C. sub nr. 3089/23.08.1928, cu privire la imobilul situat în G., ., (f. 84 – 86 dosar_ primul ciclu procesual).
Potrivit actului dotal din 28 noiembrie 1940,autentificat sub nr. 2734 din 28 noiembrie 1940 de Tribunalul Județului C., Preotul Boris N., a constituit acest imobil ca dotă fiicei sale M. N., în vederea căsătoriei ce dorea să o încheie cu dl. dr. A. F., din G., .. 13.. În actul dotal se face mențiunea că imobilul este stăpânit de M. N. în virtutea actului dotal autentificat de Tribunalul C. nr. la nr. 1654 din 27 iunie 1934 și că aceasta își constituie imobilul ca dotă (f. 83-84_ vol.1).
La data de 1 martie 1947 a fost încheiat contractul autentificat sub nr. 549 de Tribunalului Județului C., prin care S. Fighel, în calitate de vânzător, vinde cumpărătorilor M. Dr. F. și Doctor A. F., soți, imobilul situat în G., . fost 89 bis, aceștia dobândind dreptul de proprietate în cote egale (f. 156-158 dos._ 72010 vol. 1).
Prin precizări depuse la dosar (f. 150 ds._ vol. 1) reclamantul afirmă că este moștenitorul defunctului F. A., fiind veri primari. Arată că F. M., născută în anul 1885 și decedată în 1961 este mama autorului F. A. și soră cu C. Gr. A., născut în 1890 și decedat în 1973, tatăl reclamantului.
Instanța reține că reclamantul C. A., născut la 1.04.1955, este fiul lui C. A. și C. M. (f. 106 dos._ vol. 1). C. A., tatăl reclamantului este născut la 11 ianuarie 1890 și decedat la 5.01.1973, fiind fiul lui G. și E. (f. 105 ds._ vol. 1).F. M., cea despre care se susține că este mama autorului F. A., este născută la 29.01.1885 și decedată la 18.11.1961 și este fiica lui C. G. și C. E., legătura de rudenie cu tatăl reclamantului reieșind din această filiație comună.
Reține instanța că această persoană, F. M., sora tatălui reclamantului, este o persoană diferită de F. M., cea care apare în actul de vânzare cumpărare pentru imobilul din G., ., în calitate de soție a dr. F. A., aceasta din urmă fiind fiica pr. Boris N..
Susține reclamantul că dr. F. A. este fiul mătușii sale, F. M. și în dovedirea acestei situații depune un extras din registrul de deces, cu privire la o persoană Floreș A., născută în 12 decembrie 1904, și decedat la 26.02.1985, fiul lui Floreș I. și Floreș M. (f. 154 dos._ vol. 1).
Reține instanța că persoana cumpărătorului imobilului din G., . cu o cotă de ½, restul cotei de ½ fiind cumpărată de soția acestuia F. (fostă N.) M., era Dr. F. A..
Instanța reține că reclamantul a dovedit faptul că F. M., fiica lui C. G. și C. E., este sora tatălui reclamantului, dar nu a dovedit în nici un fel legătura de rudenie dintre aceasta și autorul invocat F. A.. Certificatul de deces depus de către reclamant (f. (f. 154 dos._ vol. 1) se referă la o persoană cu un alt nume de familie, respectiv Floreș, care era fiul lui Floreș I. și Floreș M.. În același timp, atât prenumele de A., cât și prenumele de M. sunt nume de botez frecvente în România, astfel încât nu se poate reține că s-a dovedit faptul că există o legătură de rudenie, care să îi dea reclamantului vocație succesorală la moștenirea defunctului F. A..
Actul de stare civilă depus dovedește faptul că numele de familie al persoanei despre care se susține că este autorul reclamantului este un nume diferit de cel al mătușii reclamantului și de asemenea este diferit de numele persoanei care a cumpărat cota de 1/2 din imobilul de pe ., nefăcându-se de asemenea nici o dovadă că există o legătură de filiație directă între această persoană și mătușa reclamantului și ca atare nerealizându-se dovada calității de succesor al reclamantului.
Chiar în ipoteza în care s-ar fi făcut o asemenea dovadă, un alt aspect pe care îl reține instanța se referă la faptul că imobilul din G., ., a aparținut doar M. F. (născută N.), acest imobil constituind dota sa la căsătoria cu Dr. F. A. iar imobilul din . a fost cumpărat în cote părți egale de către F. A. și F. (fostă N.) M..
Potrivit regulilor regimului dotal bunurile aduse ca dotă de către soție erau proprietatea acesteia neintrând în proprietatea soțului și nici în proprietate comună. Reglementările vechiului cod civil în materia regimului dotal (art. 1233 – art. 1293 au fost abrogate prin art. 49 din Decretul nr. 32/1954 iar dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor a fost reglementat prin Legea nr. 319/10.06.1944.
Din această perspectivă are importanță data decesului M. F. (născută N.), pentru că în funcție de această dată, sunt sau nu aplicabile dispozițiile privind obligația soțului la restituirea bunurilor dotale către moștenitorii soției. Bunul dotal nu a intrat în patrimoniul soțului F. A. (autorul invocat de către reclamant) prin actul dotal din 28 noiembrie 1940,autentificat sub nr. 2734 din 28 noiembrie 1940 de Tribunalul Județului C. ci eventual, în tot sau în cotă parte, ca moștenitor al soției sale, raportat și la ceilalți moștenitori ai soției sale.
Chiar dacă s-ar fi dovedit (și realizarea dovezii îi revenea reclamantului conform art. 129 al. 1 C. de la 1865 și art. 1169 cod civil anterior)că reclamantul are vocație succesorală la moștenirea defunctului F. A., reclamantul ar fi trebuit să facă dovezi și cu privire la întinderea drepturilor acestuia asupra imobilelor. În cazul în care soția acestuia F. (născută N.) M. ar fi decedat anterior soțului său, funcție de . vigoare a decretului 32/1954, acesta ar fi trebuit sau nu să restituie bunul dotal, prezentând de asemenea importanță și dacă aceasta a lăsat și alți moștenitori, cu privire la cota de ½ din imobilul situat în G., ..
Dacă soția ar fi fost supraviețuitoare, este evident că reclamantul, care nu are nici o legătură de rudenie cu aceasta (numele mătușii sale fiind doar prin coincidență același) nu are chemare la succesiunea acesteia.
Este de asemenea de observat că, așa cum rezultă din anexa la decretul nr. 92/1950, depusă chiar de către reclamant, persoana de la care au fost naționalizate imobilele din G., . și . nu a fost F. A., despre care s-a susținut, fără a se dovedi, că este văr primar al reclamantului, ci soția acestuia, F. M. (născută N.).
Pentru aceste considerente, apreciind că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în sensul legii nr. 10/2001, urmează să respingă ca nefondată atât cererea principală cât și cererea conexă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Județului G. și, în consecință, respinge cererea formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Prefectura Județului G., și în consecință, respinge cererea formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacității procesuale pasive de folosință.
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul C. A., domiciliat în Bârlad, ., .-8, sc8, ., jud. V., în contradictoriu cu pârâții M. G. prin Primar și P. mun. G., ambii cu sediul în G., ., jud. G., în cauza înregistrată sub nr._ .
Respinge ca nefondată cererea formulată în cauza conexă, de reclamantul C. A., domiciliat în Bârlad, ., .-8, sc8, ., jud. V., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului G., Prefectura județului G., Instituția Primarului municipiului G. și Prefectul județului G..
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2015.
Pentru Președinte, Grefier
N. D. B. F. D.
Aflat în C.O.
Semnează potrivit art. 261 alin.2 C.p.c.
Președintele Tribunalului G.
Judecător A. P.
Red. jud. N.D.B./30.07.2015
Dact. F.D./03.08.2015/4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 437/2015. Tribunalul GALAŢI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 265/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
