Înregistrare tardiva a nasterii. Decizia nr. 279/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 279/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 839/316/2014
Dosar nr._ Operator de date cu caracter personal:2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Decizia civilă nr. 279
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. F.
Judecător: M. M.
Grefier: F. D.
M. P. – P. de pe lângă Tribunalul G. - a fost reprezentat de Procuror I. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanții-petenți C. V. și C. V., ambii domiciliați în . Bălășești, jud. G., în contradictoriu cu intimatul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, cu sediul în Bârlad, ..4, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 561/27.08.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.B. în dosarul nr._, având ca obiect înregistrare tardiva a nasterii.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 16.04.2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie civilă:
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. B. la data de 16.05.2014, reclamanții C. V. cu domiciliul în ., CNP_ și C. V. cu domiciliul în .. Bălășești, jud. G., CNP_ în contradictoriu cu S. P. Comunitar Local de Evidența Persoanelor Bârlad, jud. V. au solicitat instanței înregistrarea tardivă a nașterii fiului C. M. S..
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au învederat că în conformitate cu certificatul medical constatator al născutului viu nr. 745 eliberat de Spitalul de adulți Bârlad, jud. V., în data de 04.05.2002 s-a născut numitul C. M. S., însă părinții au fost în imposibilitate de a se prezenta la starea civilă Bârlad pentru a solicita eliberarea certificatului de naștere.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Intimatul S. P. Comunitar Local de Evidența Persoanelor Bârlad, nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 13.08.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității cererii și a dispus citarea reclamanților cu mențiunea de a semna cererea, sub sancțiunea disp. art. 133 C.pr.civ., reclamanții neconformându-se acestei obligații.
Prin sentința civilă nr. 561/2014 Judecătoria Târgu B. a anulat ca nesemnată cererea, reținând în motivarea soluției, în principal, incidența în speță a disp. art. 133 al.1 C.pr.civ., întrucât deși legal citați cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru semnarea cererii la termenul din 27.08.2014 reclamanții nu s-au prezentat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții solicitând admiterea căii de atac exercitată și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată întrucât nu au manifestat dezinteres față de situația minorului și nici față de obligația dispusă de instanță.
Legal citată intimata nu a formulat întâmpinare.
La termenul din 08.04.2015 apelanții s-au prezentat în instanță și au solicitat să se ia act că insistă în soluționarea cererii.
Apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 561/2014 de Judecătoria G. este fondat și va fi admis ca atare, pentru concluziile care vor fi expuse.
Instanța de fond a procedat corect și constatând că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți nu a fost semnată de aceștia a procedat la citarea lor pentru termenul din 27.08.2014.
Constatând că părțile nu s-au prezentat, instanța de fond a invocat nulitatea cererii omițând că niciuna din părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nici nu a solicitat judecata în lipsă caz care impunea suspendarea pricinii prin lipsa părților potrivit disp. art. 411 alin.1 pct.2 NCPC aplicabil speței, dată fiind data promovării acțiunii, 16.05.2014.
Având în vedere disp. art. 480 alin.3 NCPC instanța, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea principiului disponibilității, va admite apelul și va rejudeca pricina evocând fondul potrivit poziției exprimate de apelanți la termenul din 08.04.2015.
Constatând potrivit certificatului medical constatator al născutului viu nr. 745/15.01.2004 nașterea minorului C. M. S. născut la 04.05.2002 fiul lui C. V. și C. V. urmează a admite acțiunea astfel cum a fost formulată.
Va dispune înregistrarea tardivă a nașterii minorului C. M. S. și va dispune ca S. de Stare Civilă din cadrul Serviciului P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al municipiului Bârlad, să efectueze cuvenitele mențiuni în registrele de stare civilă și să elibereze certificatul de naștere pentru minorul C. M.-S. născut la 04 mai 2002 în Municipiul Bârlad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanții-petenți C. V. și C. V., ambii domiciliați în . Bălășești, jud. G., în contradictoriu cu intimatul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, cu sediul în Bârlad, ..4, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 561/27.08.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.B. în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința civilă nr. 561/2014 pronunțată de Judecătoria Tg. B. și în rejudecare:
Admite acțiunea formulată de petenții C. V. și C. V., în contradictoriu cu intimatul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Bârlad.
Dispune înregistrarea tardivă a nașterii minorului C. M.-S., născut la data de 04 mai 2002 în municipiul Bârlad, jud. V., sex bărbătesc, având ca tată pe C. V. CNP_ și ca mamă pe C. V. CNP_, ambii de naționalitate și cetățenie română, domiciliați în comuna Bălășești, .. G..
Dispune ca S. de Stare Civilă din cadrul Serviciului P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al municipiului Bârlad, să efectueze cuvenitele mențiuni în registrele de stare civilă și să elibereze certificatul de naștere pentru minorul C. M.-S., născut la data de 04 mai 2002 în municipiul Bârlad, jud. V.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16 aprilie 2015.
Președinte,JudecătorGrefier
A. FilipMagdalena MuscăFlorina D.
Red. A.F./06.07.2015
Dact. Gref. F.D./16.07.2015
Jud. fond: A.M.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 277/2015. Tribunalul GALAŢI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|








