Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 69/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 69/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 4618/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ NR.69
Ședința publică din 16.02.2015
Completul compus din:
Președinte: A. P.
Judecător: R. N.
Judecător: N. D. B.
Grefier: A. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul M. N. M. cu domiciliul in com.Nistoresti . împotriva sentinței civile nr.7889/2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata BASALÎC L., cu domiciliul in com.Vânători . jud.G., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 16.02.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta Basalîc L. a chemat în judecată pe pârâtul M. N. M., solicitând ieșirea din indiviziune cu privire bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, respectiv teren în suprafața de 1100 mp dobândit prin donație și casă de locuit, situate în ..
Reclamanta a solicitat atribuirea imobilului cu obligarea la plata sultei către pârât, întrucât locuiește în casă împreună cu copiii săi.
Cererea nu a fost motivată în drept și s-a solicitat proba cu acte, interogatoriu, martori și expertize.
La cerere, au fost anexate în copie, SC nr._/02.12.2011 pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._/233/2011, contract de donație autentificat sub nr.1416/10.04.1996 la BNP C. M., autorizație de construire nr.14/26/06.1996, certificat de urbanism nr.14/26.06.1996, memoriu tehnico-justificativ (filele 5-11 dosar).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a precizat că terenul nu poate fi inclus în masa partajabilă, fiind un bun exclusiv al său, întrucât a fost dobândit prin contract de donație.
În plus, pârâtul a solicitat instanței să constate că are o cotă mai mare (80%) la dobândirea bunului comun – casă, formată din 3 camere și un chiler, magazie din paiantă acoperită cu tablă, fântână cu tuburi înguste în adâncime de 22 m, împrejmuite cu gard de scândură.
A mai precizat pârâtul că în timpul conviețuirii cu reclamanta, a plantat 22 de pomi fructiferi din care o parte au fost tăiați pentru foc, în prezent mai existând 7 pomi.
Pârâtul a solicitat atribuirea imobilului cu obligarea sa la plata sultei către reclamantă.
În drept, si-a întemeiat cererea pe art.114-116, 119, 673 Cod proc.civ., art.340 alin.1 lit.a cod civil și solicită proba cu acte, martori, expertize tehnice, interogatoriu.
La cererea reconvențională, a fost anexat în copie, contract de donație autentificat sub nr.1416/10.04.1996 la BNP C. M. (fila 16).
Prin încheierea de Cameră de Consiliu din data de 10.05.2012, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamantă și a dispus scutirea acesteia de plata taxei judiciare de timbru de 191 lei pentru partaj imobil.
Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 470 lei și timbru judiciar de 6,5 lei (fila 100).
La termenul de judecată din data de 28.03.2013, reclamanta a suplimentat masa partajabilă cu autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare_ (1000 lei) și a precizat că a achitat impozitul de ultimii 3 ani, respectiv 199 lei, motiv pentru care invocă un drept de creanță de ½ din această sumă împotriva pârâtului.
Reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru de 40,97 lei.
La data de 27.05.2013, pârâtul a depus precizări în sensul că solicită includerea în masa partajabilă și a celor 22 de pomi fructiferi, din care în prezent mai există doar 7.
Pârâtul a mai achitat o diferență de taxă judiciară de timbru de 55 lei aferentă cererii reconvenționale precizate.
Din oficiu, s-a dispus emiterea unei adrese către OCPI G., care a comunicat că imobilul partajabil nu figurează înscris în cartea funciară și a depus un certificat de sarcini (filele 17-19).
Prin încheierea din data de 21.06.2013, instanța a admis în principiu și în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională și a stabilit masa partajabilă și un drept de creanță de 99,5 lei în favoarea reclamantei.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, declarația martorilor C. Casia, P. L. și L. Dorică, expertiză tehnică auto, agricolă și imobiliară.
Reclamanta a achitat o diferență de taxă judiciară de timbru de 819,09 lei în urma expertizei tehnice imobiliare.
Prin sentința civilă nr.7889 din data de 23.07.2014 Judecătoria G. a admis în parte cererea principală având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamanta - pârâtă B. L., cu domiciliul în COM. VÂNĂTORI, ., județul G. în contradictoriu cu pârâtul - reclamant M. M., cu domiciliul în com. NISTOREȘTI, ..
A admis în parte cererea reconvențională „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamantul - pârât M. M., cu domiciliul în com. NISTOREȘTI, . în contradictoriu cu pârâta - reclamanta B. L., cu domiciliul în COM. VÂNĂTORI, ., județul G..
A dispus sistarea stării de indiviziune între pârâți și, ca efect al partajului, atribuie în deplină proprietate și posesie către reclamantă, imobilul-casă, situat în ., T 32, P 11, împreună cu o magazie-anexă și o fântână, precum și 7 pomi fructiferi.
A obligat reclamanta la plata sumelor de_ lei și 115 lei cu titlu de sultă către pârât pentru imobil cu anexe și respectiv pentru pomii fructiferi, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A atribuit în deplină proprietate și posesie către pârât autoturismul Dacia, număr de identificare UU1R11711M2397485, ._.
A obligat pârâtul la plata sumei de 445 lei cu titlu de sultă către reclamantă în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A compensat sultele părților până la concurența sumei de 445 lei.
A obligat reclamanta la plata sumei de_ lei către pârât cu titlu de diferență sulte după compensare.
A obligat pârâtul la plata sumei de 99,5 lei către reclamantă reprezentând drept de creanță (impozit imobil pentru 2011-2013).
A obligat pârâtul la plata sumei de 439,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
A obligat reclamanta la plata sumei de 1782 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât.
A compensat cheltuielile de judecată ale părților până la concurența sumei de 439,68 lei.
A obligat reclamanta să plătească suma de 1342,32 lei către pârât cu titlu de rest cheltuieli de judecată după compensare.
A obligat pârâtul să restituie către stat suma de 20,5 lei, reprezentând ½ din ajutorul public judiciar acordat reclamantei pentru partaj locuință.
A obligat reclamanta să restituie către stat suma de 20,5 lei, reprezentând ½ din ajutorul public judiciar acordat pentru partaj locuință.
Suma de 150 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei pentru partaj imobil-teren a rămas în sarcina statului.
A dispus comunicarea hotărârii către OCPI G., după rămânerea irevocabilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 21.06.2013, instanța a admis în principiu și în parte cererea principală și cererea reconvențională și față de probele administrate în cauză, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, următoarele bunuri comune:
- imobil-casă situat în ., T 32, P 11, împreună cu o magazie-anexă și o fântână;
- 22 pomi fructiferi, din care în prezent mai există 7;
- autoturism Dacia, număr de identificare UU1R11711M2397485, ._.
De asemenea, instanța a recunoscut părților cote egale al dobândirea bunurilor comune, a constatat că imobilul-teren în suprafață de 1100 mp, situat în ., T-32, P-11, nu intră în comunitatea matrimonială și a recunoscut reclamantei un drept de creanță de 99,5 lei împotriva pârâtului, pentru motivele expuse pe larg în considerentele încheierii de admitere în principiu, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În drept, conform art. 669 Noul Cod civil (N.C.C.), încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Instanța a reținut că potrivit art. 6736 C.pr.civ. coroborat cu art. 6733 C.pr.civ., dacă părțile nu se înțeleg asupra valorii bunurilor supuse partajării sau instanța nu are elemente prin care să determine această valoare, se dispune efectuarea unei expertize prin care se stabilește, printre altele, și valoarea bunurilor.
În aplicarea acestor dispoziții legale, au fost efectuate expertiza tehnică imobiliară (filele 220-231), expertiză tehnică agricolă (filele 208-211) și expertiză tehnică auto (filele 215-218).
La termenul de judecată din data de 11.06.2014, părțile au precizat că nu au obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică auto, iar pârâtul a renunțat la obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză tehnică agricolă. Totodată, instanța a respins obiecțiunile formulate de către pârât cu privire la propunerile de lotizare a imobilului avansate de către expert, apreciind că reprezintă o simplă opinie a expertului, urmând ca instanța să stabilească în ce măsură sunt justificate.
La termenul de judecată din data de 11.07.2014, pârâtul a formulat noi obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică imobiliare. Instanța a admis excepția tardivității suplimentării obiecțiunilor și a constatat decăderea pârâtului din dreptul de a suplimenta obiecțiunile la raportul de expertiză.
Prin urmare, întrucât nu s-au formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză tehnică agricolă și auto, iar obiecțiunile privind raportul de expertiză tehnică imobiliară au fost respinse, precum și faptul că rapoartele de expertiză au răspuns obiectivelor stabilite și cuprind în mod detaliat, modul de stabilire a valorilor prezentate, instanța a retinut că bunurile partajabile au valorile indicate de către experți, respectiv_ lei – casa de locuit cu anexele, 890 lei – autoturismul și 230 lei – pomii fructiferi.
În referire la expertiza tehnică agricolă, instanța a constatat că expertul nu a diferențiat valorile pomilor fructiferi (de altfel o parte fiind tăiați, motiv pentru care nu au mai putut fi prezentați în vederea expertizării), apreciind global că toți 22 au valoarea de 230 lei. În consecință, instanța a retinut că cei 7 pomi fructiferi incluși în masa partajabilă au valori egale de aproximativ 32,85 lei/pom fructifer.
În ceea ce privește modalitatea de partajare a bunurilor, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 6739 Cod proc.civ., în sensul că la formarea și atribuirea loturilor, instanța a tinut seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În cauza de față, ambele părți au solicitat atribuirea imobilului casă de locuit situat în ., T 32, P 11, împreună cu o magazie-anexă și o fântână.
Din raportul de expertiză tehnică imobiliară (filele 220-231), a rezultat că imobilul casă de locuit și anexele, situat în ., T 32, P 11, nu este comod partajabil în natură.
Prin urmare, instanța a apreciat că se impune atribuirea locuinței către unul dintre foștii soți, care justifică cel mai bine acest drept. Or, în cauza de față, prin aplicarea criteriilor stabilite de art.673 ind.9 Cod proc.civ., instanța a apreciat că se impune atribuirea imobilului către reclamanta Basalîc L..
În concret, instanța a avut în vedere faptul că după cum în mod întemeiat a susținut reclamanta, locuiește în imobil, împreună cu cei doi copii ai săi, dintre care unul minor (M. M.), în privința căruia exercită în mod exclusiv autoritatea părintească potrivit SC nr._/233/2011 (filele 35-36 dosar).
Or, atribuirea locuinței către pârât ar însemna o rupere a minorului de mediul în care acesta este obișnuit să trăiască, măsură ce nu poate fi în beneficiul acestuia. Din această perspectivă, instanța nu a putut primi apărările pârâtului în sensul că cei doi copii vor putea rămâne în casa părintească, sub îngrijirea tatălui, câtă vreme cel puțin în privința minorului M. M. o astfel de măsură nu este posibilă (mama exercitând în exclusivitate autoritatea părintească).
Este adevărat că astfel cum a susținut pârâtul, prin încheierea de admitere în principiu, instanța a constatat că terenul pe care este edificată locuința (situat în ., T-32, P-11) nu intră în masa partajabilă, în considerentele încheierii reținându-se că acesta este bun propriu al pârâtului, dobândit prin donație, conform art.31 lit.b Cod Familiei.
Totuși, instanța a apreciat că această împrejurare nu poate reprezenta un argument hotărâtor pentru atribuirea locuinței către pârât, cu atât mai mult cu cât acesta a și părăsit fostul domiciliu comun, putându-se prezuma că a avut posibilitatea de a-și asigura o locuință, spre deosebire de reclamantă care a rămas cu minorii în casă.
Astfel, punând în balanță împrejurarea că pârâtul este proprietar exclusiv al terenului pe care se află locuința pe de o parte și faptul că reclamanta are mai mare nevoie de o locuință stabilă (având doi copii în întreținere și realizând venituri reduse, ceea ce a și justificat admiterea cererii sale de ajutor public judiciar în prezenta cauză), instanța a apreciat că se impune atribuirea locuinței către reclamantă.
Prin urmare, instanța a obligat reclamanta la plata sumei de_ lei cu titlu de sultă către pârât în 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Pe de altă parte, instanța nu a avut în vedere solicitările reclamantei de a i se recunoaște un drept de superficie asupra terenului pe care este ridicată locuința, și nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, având în vedere că a fost formulată în momentul concluziilor pe fond.
Câtă vreme reclamanta nu a formulat o astfel de pretenție anterior termenului din 11.07.2014, în momentul concluziilor pe fond, nu mai putea învesti în mod legal instanța cu un nou capăt de cerere (netimbrat și cu privire la care partea adversă nu ar avea posibilitatea de a-și formula apărări și probe), motiv pentru care această cerere nu a fost avută în vedere.
În ceea ce privește pomii fructiferi aduși la masa de partaj, instanța a apreciat că se impune atribuirea către reclamantă, câtă vreme aceasta urmează a folosi efectiv locuința în curtea căreia se află și pomii fructiferi, fiind inechitabil ca aceștia să fie atribuiți părții adverse care nu are posibilitate de exploatare normală a acestora, câtă vreme locuiește în altă localitate.
Totuși, având în vedere că ambele părți au recunoscut faptul că au existat 22 pomi fructiferi, iar reclamanta a recunoscut faptul că o parte dintre pomi au fost tăiați pentru lemn de foc după separarea în fapt (întrebarea nr.9 interogatoriu, fila 107), aceasta a fost obligată la plata sumei de 115 lei cu titlu de sultă către pârât (incluzând valoarea totală a pomilor, astfel cum a fost calculată de către expert). În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a recunoscut că o parte din pomii fructiferi au fost tăiați după separarea în fapt (când pârâtul nu mai locuia în imobil), astfel încât se poate prezuma că au fost folosiți în exclusivitate de către aceasta, motiv pentru care se impune restituirea a ½ din valoarea pomilor către pârât.
În ceea ce privește autoturismul Dacia 1310, instanța l-a atribuit către pârât (fiind singurul care a formulat o astfel de cerere), cu obligarea sa la plata sumei de 445 lei cu titlu de sultă către reclamantă, în 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
De asemenea, instanța a compensat sultele părților până la concurența sumei de 445 lei și va obliga reclamanta să plătească pârâtului suma de_ lei către pârât, cu titlu de rest după compensare în 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 99,5 lei către reclamantă reprezentând drept de creanță (impozit imobil pentru 2011-2013) recunoscut prin încheierea de admitere în principiu, sumă ce nu a intrat în calculul compensărilor, câtă vreme este exigibilă imediat, spre deosebire de sulte pentru care instanța a stabilit un termen de plată de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de ambele părți, deși potrivit art.274 Cod proc.civ., acestea trebuie suportate de partea căzută în pretenții, față de specificul acțiunii de partaj care profită întotdeauna tuturor coproprietarilor (indiferent dacă au calitate de reclamant sau pârât), instanța a apreciat că acestea trebuie suportate proporțional cotelor acestora.
Astfel, instanța a constatat că reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată legate de timbrarea cererii principale, după cum urmează:
- taxă judiciară de timbru de 19 lei + timbru judiciar de 0,30 lei (fila 2 și 4);
- taxă judiciară de timbru de 40,97 lei f.102 -105;
- taxă judiciară de timbru de 819,09 lei (rest după expertiză imobiliară).
D. fiind că pretențiile reclamantei legate de partajarea locuinței, a autoturismului Dacia și recunoașterea unui drept de creanță reprezentat de ½ din impozitul pentru imobil în perioada 2011-2013, instanța a încuviințat reclamantei cheltuieli de judecată de 879,36 lei.
Pe de altă parte, pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată legate de timbrarea cererii reconvenționale,după cum urmează:
- taxă judiciară de timbru de 20 lei și timbru judiciar de 1 leu (fila 83);
- timbru judiciar de 2 lei (fila 24);
- taxă judiciară de 470 lei și timbre judiciare de 6,9 lei (fila 100), din care taxă de 411 lei și timbru de 5 lei pentru contestare calitate de bun comun a terenului adus la masa de partaj, iar taxă de 59 lei și timbru de 1,5 lei pentru contestare 30% din cota pretinsă de reclamantă asupra locuinței (încheierea din 21.09.2012, fila 84);
- taxă judiciară de timbru de 55 lei (fila 150) pentru suplimentarea masei de partaj cu anexe locuință (magazie și fântână) și pomii fructiferi;
- onorarii expert tehnic imobiliar, agricol și auto în cuantum total de 1900 lei (filele 174, 180-182 și 196-198);
- 1400 lei onorariu avocat conform chitanțelor nr.341, 291/22.06.2012 și . UNBR nr._/23.09.2013;
- 70 lei cheltuieli deplasare apărător pârât din Focșani pentru termenul din 11.06.2014, conform bonului fiscal 65/11.06.2014.
În stabilirea cheltuielilor de judecată ce au fost încuviințate pârâtului, instanța nu a inclus taxa judiciară de timbru de 55 lei și timbru judiciar de 1,5 lei pentru contestare 30% din cota pretinsă de reclamantă asupra locuinței, câtă vreme s-au stabilit părților cote egale la dobândirea bunurilor comune, practic pârâtul fiind parte căzută în pretenții din această perspectivă.
De asemenea, instanța a exclus din onorariile de expert suma de 300 lei achitată în plus, câtă vreme în ședința publică din data de 02.04.2014, s-a constatat că onorariul pentru expertiza tehnică mobiliară a fost stabilit din eroare, în realitate fiind vorba despre expertiza tehnică imobiliară încuviințată prin încheierea de admitere în principiu.
Este adevărat că instanța a stabilit că onorariul achitat va fi avut în vedere pentru expertiza tehnică imobiliară, dar prin încheierea din 19.09.2013, s-a stabilit un onorariu de 600 lei pentru expertul tehnic imobiliar. Astfel, rezultă o diferență de 300 lei (achitată în plus de către pârât), care nu poate fi inclusă în cheltuielile de judecată.
Prin urmare, instanța a încuviințat pârâtului cheltuieli de judecată de 3564 lei.
Având în vedere că astfel cum s-a arătat anterior, față de specificul acțiunii de partaj, cheltuielile de judecată încuviințate au fost suportate în raport de cota parte a fiecărui coproprietar, iar instanța a obligat fiecare parte la plata a ½ din suma încuviințată cu titlu de cheltuieli de judecată celeilalte părți.
În consecință, instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 439,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă și respectiv reclamanta la plata sumei de 1782 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât.
În baza art.276 Cod proc.civ., instanța a compensat cheltuielile de judecată ale părților până la concurența sumei de 439,68 lei și a obligat reclamanta la plata diferenței de 1342,32 lei către pârât.
De asemenea, instanța a constatat că reclamanta beneficiat de ajutor public judiciar, prin încheierea de ședință din data de 10.05.2012, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru de 191 lei (diferență până la 210 lei taxă judiciară de timbru pentru partaj locuință și teren, conform valorii de 7000 lei, indicată inițial de reclamantă, în condițiile în care aceasta a achitat o taxă de 19 lei, fila 4 dosar).
În ceea ce privește această taxă judiciară de timbru, instanța a constatat că la termenul de judecată din 03.05.2012, reclamanta a evaluat casa la 2000 lei, iar terenul la 5000 lei, prin urmare taxa judiciară de timbru aferentă imobilului-teren este în cuantum de 150 lei.
În aceste condiții, întrucât instanța a reținut că imobilul teren nu face parte din masa partajabilă (aspect susținut de pârât în cererea reconvențională), rezultă că pentru acest capăt de cerere doar reclamanta este parte căzută în pretenții, iar nu și pârâtul.
Prin urmare, taxa judiciară de timbru aferentă partajării imobilului teren (150 lei) a fost scăzută din cuantumul taxei judiciare de timbru totale de 191 lei (partaj teren și locuință), pentru care reclamanta a primit ajutor public judiciar.
În aplicarea art.19 alin.1 din OUG nr.51/2008, întrucât reclamanta este parte căzută în pretenții în ceea ce privește partajul imobilului-teren (pentru care s-a reținut că nu este bun comun), suma de 150 lei (ajutor public judiciar sub forma scutirii de taxă judiciară de timbru pentru partaj teren) a rămas în sarcina statului.
Pe de altă parte, întrucât din ajutorul public de 191 lei acordat reclamantei, diferența de taxă judiciară de timbru de 41 lei reprezintă taxa judiciară de timbru aferentă partajării locuinței comune, aceasta trebuie suportată de cele două părți proporțional cotelor la dobândirea comunității matrimoniale, conform art.18 – 19 și 50 ind.2 din OUG nr.51/2008.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 20,5 lei către stat, corespunzător cotei sale de ½ din dreptul de proprietate asupra locuinței partajate.
Totodată, instanța a constatat că și reclamanta datorează statului suma de 20,5 lei (1/2 din ajutorul public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru pentru partaj locuință).
Practic, instanța a constatat că ajutorul public judiciar acordat a depășit limita maximă prevăzută de art.502 din OUG nr.51/2008, întrucât prin raportare la cota care a fost recunoscută reclamantei, respectiv ½ din dreptul de proprietate asupra masei partajabile (valoare totală_ lei, reprezentând locuință, anexe, sulte), aceasta a obținut bunuri sau drepturi care reprezintă 10 ori valoarea ajutorului primit.
Prin urmare, instanța a obligat reclamanta la plata sumei de 20,5 lei, reprezentând restituire ajutor public judiciar acordat în prezenta cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul reclamant M. N. M., solicitând modificarea sentinței în sensul atribuirii în lotul recurentului a imobilului casă de locuit ce face parte din masa bunurilor comune precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului formulat a arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, în mod greșit fiind dispusă atribuirea către intimată a imobilului casă de locuit. A arătat că potrivit art. 673 ind. 9 C. la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama după caz și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunului, domiciliul și ocupația părților. A arătat că imobilul construcție casa de locuit este construită pe terenul proprietatea sa, dobândit prin contract de donație, aspect reținut și de instanța de fond, aceasta neținând însă cont de faptul că recurentul este proprietar unic al terenului, atribuirea casei către intimată putând genera noi afaceri judiciare, aceasta nesolicitând și un drept de superficie asupra terenului. A arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță că aceasta împrejurare nu poate reprezenta un argument hotărâtor pentru atribuirea locuinței către recurent pentru că acesta a părăsit domiciliul comun, prezumând că a avut posibilitatea de a-și asigura o locuință, spre deosebire de intimată care a rămas cu minorii în casă.
A precizat că a fost dat afară din imobilul bun comun și a fost nevoit să își găsească o locuință cu chirie iar acest fapt nu poate fi folosit drept argument pentru atribuirea bunului în lotul intimatei.
A arătat de asemenea că este greșită motivarea instanței în sens]ul că se impune atribuirea casei către intimată pentru că atribuirea locuinței către pârât ar însemna o rupere a minorului, fiul apelantului de mediul în care acesta este obișnuit să trăiască, arătând că în prezent acesta urmează cursurile liceale în an terminal și urmează să părăsească domiciliul pentru a merge la facultate, ca și ceilalți copii ai părților. A arătat că este de acord ca cei doi copii să locuiască în continuarea în casa părintească, dar prima instanță a apreciat că acest lucru nu ar fi posibil întrucât intimata exercită în mod exclusiv autoritatea părintească, fără să țină seamă că acesta va împlini în curând 18 ani.
A mai precizat că prima instanță a avut în vedere că se impune atribuirea casei către intimată întrucât aceasta are venituri reduse și doi copii în întreținere, arătând că minorii se află în întreținerea ambelor părți, recurentul contribuind la cheltuielile legate de creșterea și educarea minorilor iar obligarea reclamantei la plata sultei de_ lei este de natură să împovăreze situația financiară a acesteia, neachitarea sultei către recurent putând genera noi afaceri judiciare intre părți.
În drept au fost invocate disp. art. 409 pct. 9 cod proc. civilă și art. 304 ind. 1 cod procedură civilă.
Intimata Basalîc L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind hotărârea pronunțată ca fiind legală și temeinică.
În motivarea întâmpinării formulate, intimata a arătat că, in mod corect, prima instanță a retinut împrejurarea că desfacerea căsătoriei a fost pronuntata din culpa pârâtului-recurent, acesta părăsind domiciliul comun și a prezumat că acesta si-a găsit o altă locuință, argument de natura a crea convingerea că intimata, împreună cu cei doi copii minori, este cea mai îndreptățită să rămână în continuare in imobil. A mai arătat intimata că in beneficiul său nu a fost recunoscut un drept de superficie asupra terenului pe care este ridicată locuința, teren ce apartine recurentului-pârât, acest fapt nesemnificând însă că nu ar fi îndreptățită să i se recunoască un atare drept, ci doar că la momentul introducerii acțiuni in partaj nu a solicitat un asemenea drept in instanță.
Intimata a mai arătat că, in mod corect, prima instanță a reținut că intimata are nevoie de o locuință stabilă, deși imobilul se află pe un teren proprietatea exclusivă a pârâtului-recurent. Așa cum a reieșit din cercetarea judecatorească, intimata are in intreținere doi copii minori si, chiar dacă acestia se apropie de vârsta majoratului, se află la o vârstă la care ambii trebuie să susțină examene importante pentru viitorul lor, astfel incât au nevoie de un climat de stabilitate si liniste pentru a se concentra supra studiilor, o eventuală îngrijorare provocată de lipsa unei locuințe putând avea consecințe negative asupra copiilor. Intimata a mai arătat si că veniturile pe care le realizează nu ii permit să suporte o chirie lunară si cheltuielile aferente, neputând oferi copiilor săi cele necesare. Astfel, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, interpretând-o in spiritul ei și pronunțând o soluție morală, având în vedere contextul expus.
A apreciat că disp. art. 673 ind. 9 C. nu au un caracter imperativ și nici limitativ ci normele legale cuprinse în acest text au un caracter orientativ și exemplificativ. A apreciat că întinderea cotei deținute de unul dintre coproprietari nu reprezintă o premisă menită să determine în mod obligatoriu atribuirea imobilului în deplină proprietate acestuia, fără a fi luate în considerare și alte criterii cum ar fi modul de folosire al imobilului ori ocrotirea intereselor terților (copiii) ce în mod frecvent au fost acceptate în literatura și practica judiciară, în vederea realizării unui partaj cât mai echitabil și tocmai în considerarea acestor argumente judecătoria a ales soluția atribuirii imobilului în proprietate exclusivă către intimată, criticile recurentului fiind neîntemeiate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Printre bunurile comune dobândite de părțile din prezenta cauză în timpul căsătoriei, este inclusă și o construcție casă de locuit situată în ., împreună cu o magazie – anexă – și o fântână, construcția fiind evaluată la valoarea totală de 29.330 lei, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmită de expert judiciar G. Nițica (f. 220 – 231 dos. fond), singurul care a formulat obiecțiuni în fața primei instanțe cu privire la raportul de expertiză fiind recurentul.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză construcțiile sunt amplasate pe un teren în suprafață de 1.100 mp. aparținând exclusiv recurentului M. M. în baza contractului de donație autentificat sub nr. 1416 din 10.04.1996 la BNP C. M..
Pe același teren aparținând în mod exclusiv recurentului sunt plantați un număr de 17 pomi fructiferi în valoare totală de 230 de lei.
Prin hotărârea pronunțată de prima instanță s-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți și ca efect al partajului a fost atribuită în deplină proprietate și posesie către intimata reclamantă imobilul casă situat în ., T.32, P. 11, împreună cu o magazie anexă și o fântână, precum și 7 pomi fructiferi, aceasta fiind obligată către recurent la plata unei sulte în cuantum de_ lei și de 115 lei pentru imobilul cu anexe și pentru pomii fructiferi.
În analizarea modalității de atribuire a bunului prima instanță a arătat că va avea în vedere dispozițiile art. 673 ind. 9 C., dar în aplicarea criteriilor stabilite a avut în vedere în realitate criterii ce țin de persoana părților, neavând în vedere cota părților, acordul părților, natura bunurilor, ci a avut în vedere faptul că intimata locuiește în imobil, exercită în mod exclusiv autoritatea părintească cu privire la minorul M. M., născut la 17.12.1997, prezumând că recurentul a avut posibilitatea să își asigure o altă locuință, având în vedere și faptul că intimata are venituri reduse.
Deși prima instanță a enunțat dispozițiile art. 673 ind. 9 C., nu le-a avut în vedere în mod real.
Potrivit dispozițiilor articolului menționat la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Este însă de observat că potrivit dispozițiilor art. 673 ind. 10 al. 1 și 2 C. instanța trebuie să procedeze în mod obișnuit la atribuirea în mod provizoriu a bunului către copărtașul către care apreciază că se impune atribuirea bunului, acordând un termen pentru plata sumelor cuvenite celorlalți copărtași iar în măsura în care nu se depun sumele va dispune atribuirea bunului către un alt copărtaș.
Este adevărat că potrivit disp. art. 673 ind. 10 al. ultim C. instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului dar aceste motive temeinice nu au fost indicate în considerentele hotărârii criticate, sub acest aspect însă hotărârea primei instanțe nefiind însă criticată.
În schimb, din disp. art. 673 ind. 10 al. 1 și 2 C. rezultă că un alt criteriu pe care trebuie să îl aibă în vedere instanța la momentul atribuirii bunului este capacitatea părții de a plăti sumele cuvenite celorlalți copărtași, instanța de fond invocând însă în argumentarea soluției la care a ajuns un argument contrar, respectiv împrejurarea că intimata are venituri reduse.
Cu privire la criteriile enunțate de disp. art. 673 ind. 9 C. aceste criterii sunt într-adevăr orientative, nu sunt exclusive, dar trebuie avute în vedere de instanța de judecată la atribuirea bunului. Între părți nu a existat un acord, ambele părți solicitând atribuirea bunului iar cu privire la mărimea cotei părți, acestea au cote egale.
Un alt criteriu menționat în art. enunțat se referă la natura bunurilor. În discuție se pune partajarea casei de locuit, bun comun, construită pe terenul aparținând exclusiv unuia dintre soți, respectiv recurentului. Prin natura sa o construcție nu poate fi separată de terenul pe care se află construită.
În aprecierea instanței de recurs împrejurarea că imobilul casă de locuit este construit pe terenul aparținând recurentului reprezintă un criteriu care trebuie să prevaleze asupra faptului că intimata exercită în exclusivitate autoritatea părintească în privința minorului M. M., care în anul 2015 va împlini 18 ani, fiind născut la 17.12.1997.
Folosirea casei de locuit fără folosirea terenului aferent curții, asupra căreia intimata nu are nici un drept real sau de folosință, face practic imposibilă folosirea corespunzătoare a bunului atribuit, valorificarea bunului putând fi realizată în condiții optime doar prin atribuirea construcțiilor către recurent.
De asemenea, atribuirea casei către intimată în condițiile în care recurentul este proprietar exclusiv al terenului îl pune și pe acesta în imposibilitatea practică de a-și exercita dreptul de proprietate asupra terenului, având în vedere relațiile dintre părți, expertul agricol arătând în cuprinsul raportului de expertiză (f. 210 dos. fond) faptul că recurentul nu a putut intra în curtea casei la momentul efectuării expertizei.
În același timp instanța de recurs reține că nici anexa gospodărească sau fântâna și nici copacii fructiferi nu pot fi în mod corect folosite în absența unui drept asupra terenului curții.
Pe cale de consecință, văzând și disp. art. 312 C., urmează să fie admis recursul formulat și va fi modificată în parte sentința recurată, urmând să îi fie atribuit pârâtului imobilul casă, magazia anexă și fântâna, precum și cei 17 pomi fructiferi, urmând să fie obligat către reclamantă la plata sumei de_ lei cu titlu de sultă pentru imobil cu anexe.
Cu privire la sulta la care urmează să fie obligat recurentul instanța de recurs reține că din probatoriile administrate în cauză rezultă că părțile aveau inițial un număr de 22 de copaci fructiferi, în valoare totală de 230 de lei, însă, după despărțirea în fapt intimata a folosit în mod exclusiv un număr de 5 pomi fructiferi, pe care i-a tăiat, așa cum a recunoscut la interogatoriu (f. 107), astfel încât la stabilirea sultei va fi scăzută valoarea cotei aparținând intimatei, dar nu din totalul valoric al celor 22 de copaci inițiali ci din valoarea celor 17 existenți la momentul partajului.
Având în vedere că cei 22 de pomi fructiferi valorează 230 de lei, conform expertizei agricole realizate în fața primei instanțe, rezultă că valoarea unui pom fructifer este de 10,545 lei, valoarea cotei de ½ aparținând reclamantei din 5 pomi fiind de 26,13 lei, sumă ce urmează să fie scăzută din suma la care are dreptul cu titlu de sultă pentru aceste bunuri, urmând să fie obligat pârâtul la plata sumei de 62,69 lei cu titlu de sultă pentru pomii fructiferi (cota de ½ din contravaloarea a 17 pomi – 89,632 lei – din care este scăzută valoarea de 26,13 lei reprezentând cota de ½ a reclamantei din cei 5 copaci folosiți în mod exclusiv de aceasta). A aprecia altfel ar însemna ca pârâtul să îi plătească reclamantei sultă pentru cota valorică a unor bunuri de care aceasta a beneficiat deja.
Urmează de asemenea să fie înlăturate mențiunile privind compensarea sultelor și respectiv cele privind obligarea reclamantei la plata sultei de 14.335 lei către pârât cu titlu de diferență sultă după compensare.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate și vor fi înlăturate dispozițiile contrare.
În temeiul disp. art. 274 al. 1 C. urmează să fie obligată intimata reclamantă la plata către recurentul pârât a cheltuielilor de judecată, respectiv la plata sumei de 4 lei plătită cu titlu de taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M. N. M. împotriva sentinței civile nr. 7889/23.07.2014 a Judecătoriei G. pe care o modifică în parte în sensul că:
Atribuie pârâtului imobilul – casă situat în ., T 32, P 11, împreună cu o magazie anexă și o fântână, precum și 17 pomi fructiferi.
Obligă pe pârât către reclamantă la plata sumei de_ lei, cu titlu de sultă pentru imobil cu anexe și la plata sumei de 62,69 lei, cu titlu de sultă pentru pomii fructiferi.
Înlătură din dispozitivul sentinței civile recurate mențiunile privind compensarea sultelor până la concurența sumei de 445 lei și respectiv obligarea reclamantei la plata sumei de 14 335 lei către pârât cu titlu de diferență sultă după compensare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Înlătură orice dispoziții contrare prezentei decizii.
Obligă pe intimata – reclamantă la plata către recurentul – pârât a sumei de 4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2015.
Președinte,Judecător, Judecător, Grefier,
A. P. R. N. N. D. B. A. D.
Red.NDB/10.06.2015
Tehn.AD/10.06.2015
Fond M. K.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 30/2015. Tribunalul GALAŢI | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 153/2015.... → |
|---|
