Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 340/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 20770/233/2011
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 340
Ședința publică din data de 07.05.2015
Completul constituit din:
Președinte: L. B.
Judecător: D. G. N.
Grefier: V. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de către apelantul–reclamant B. V., domiciliat în G., .. 9, . și de către apelanta–pârâtă B. V. G., cu domiciliul în G., Micro 17, . civile nr. 6068/10.06.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.04.2015, 30.04.2015 și data de 07.05.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, la data de 25.10.2011, reclamantul B. V. a chemat în judecată pe pârâta B. (Tenie) V.-G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei, respectiv un imobil apartament, situat în mun. G., cartier Micro 17, ., un autoturism marca Dacia, un autoturism marca F. și mai multe bunuri mobile.
Reclamantul a solicitat instanței să constate că are o contribuție de 100% cu privire la dobândirea bunului imobil dobândit în timpul căsătoriei, un drept de creanță reprezentând ½ din ratele achitate în perioada iunie 2009 – decembrie 2010 pentru achiziționarea în sistem leasing a autoturismului Marca F. precum și o cotă de 50% din celelalte bunuri mobile.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 669-670 și 676 C.civ.
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 4.565,31 lei și timbru judiciar de 5 lei, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței să constate că ambele părți au avut o contribuție egală la dobândirea tuturor bunurilor dobândite în cursul căsătoriei, arătând în același timp că toate bunurile mobile se află în posesia ei, autoturismul Dacia N. se află în posesia reclamantului, iar autoturismul F. Linea nu există.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiză tehnică specialitatea evaluare imobiliară, evaluare mobiliară și auto.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 03.06.2013, instanța a admis în principiu și în parte cererea și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 70% reclamantul și 30% pârâta, imobilul situat în mun. G., cartier Micro 17, . și cu o contribuție de 50% fiecare celelalte bunuri mobile, respingând totodată restul pretențiilor formulate.
La termenul din data de 26.05.2014, reclamantul, prin reprezentant, a solicitat suplimentarea încheierii de admitere în principiu, având în vedere faptul că, după completarea probatoriului, din înscrisurile depuse de S.C. Impuls-Leasing Services S.R.L., societate cu care a fost încheiat contractul de leasing având ca obiect autoturismul F. Linea, rezultă că acesta a fost achiziționat de cele două părți, pe numele B. V. în timpul căsătoriei.
Prin sentința civilă nr. 6068/10.06.2014, Judecătoria G. a admis în parte acțiunea, a constatat că masa bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei se compune din: un imobil apartament situat în mun. G., cartier Micro 17, ., un autoturism marca Dacia N. cu nr. de înmatriculare_, nr. de identificare UU1R52319X2870875 conform CIV, șase corpuri mobilă sufragerie, un colțar plus un fotoliu, o măsuță TV și o măsuță TV din sticlă, un scaun birou, un birou, o imprimantă HP, o lustră sufragerie, un aspirator marca Trion, un covor sufragerie, un calorifer electric marca Universal, trei scaune pliante din lemn, opt corpuri mobilă bucătărie, un aragaz inox marca Glemgaz, un cuptor microunde marca Fox, o hotă de bucătărie marca Cata din inox, o canapea de două locuri, o combină frigorifică marca Whirpool, un telefon marca Digi mobil și un telefon fix, un cuier haine, o mașină de spălat marca Arctic, un pat de două persoane, un șifonier suspendat, un TV marca Platinium, o combină muzicală marca Sony și o lustră dormitor.
A constatat că reclamantul B. V. are o cotă de contribuție de 70%, iar pârâta Tenie V. G. are o cotă de contribuție de 30% la dobândirea imobilului apartament situat în mun. G., cartier Micro 17, ., ., jud. G., precum și că ambele părți au fiecare câte o cotă de contribuție de 50% la dobândirea bunurilor mobile.
S-a dispus ieșirea din indiviziune, au fost atribuite în proprietatea exclusivă a reclamantului imobilul apartament situat în mun. G., cartier Micro 17, ., ., jud. G., autoturismul marca Dacia N. cu nr. de înmatriculare_, nr. de identificare UU1R52319X2870875 conform CIV și lotul nr. 1 cuprinzând bunurile mobile evidențiate în cuprinsul expertizei judiciare evaluări bunuri mobile.
A fost atribuit în proprietatea exclusivă a pârâtei lotul nr. 2 cuprinzând bunurile mobile evidențiate în cuprinsul expertizei judiciare evaluări bunuri mobile, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În temeiul dispozițiilor art. 67310 alin. 4 C.proc.civ., a fost obligat reclamantul la plata, în favoarea pârâtei, a sumei de 33.808 lei, cu titlu de sultă, în termen de 60 de zile de la pronunțarea hotărârii.
În temeiul dispozițiilor art. 6737 C.pr.civ., a fost respinsă cererea formulată de reclamant de suplimentare a masei de partaj.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.060 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.660 lei taxă de timbru și 400 lei onorariu de expert, iar reclamantul a fost obligat la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la valoarea cea mai mică, respectiv 2.000 de lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 728 alin. 1 raportat la art. 669 C.civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, încetarea coproprietății prin partaj putând fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
A reținu că prin încheierea de admitere în principiu din data de 03.06.2013, ce face parte din sentință, instanța a admis în principiu și în parte cererea principală, și întemeindu-se pe probele administrate în cauză, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu o contribuție de 70% reclamantul și 30% pârâta imobilul situat în mun. G., cartier Micro 17, ., jud. G. și cu o contribuție de 50% fiecare celelalte bunuri mobile.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de suplimentare a masei partajabile cu dreptul său de creanță reprezentând ½ din ratele achitate în perioada iunie 2009 – decembrie 2010 pentru achiziționarea, în sistem leasing, a autoturismului Marca F., instanța a apreciat, după analiza actelor aflate la dosarul cauzei, a interogatoriilor și a declarațiilor martorilor, că autoturismul în cauză nu este un bun comun deoarece nu s-a putut dovedi momentul intrării bunului în patrimoniul comun al celor doi soți, în final dovedindu-se că acel autoturism era proprietatea unei rude a pârâtei.
Asupra cererii de suplimentare reiterate de reclamant la termenul din data de 26.05.2014, având în vedere caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere în principiu a cererii de partaj, instanța a apreciat că se află în imposibilitate de a reveni asupra constatărilor efectuate asupra componenței masei de partaj, chiar și în situația suplimentării probatorului, motiv pentru care a respins cererea.
În ceea ce privește atribuirea loturilor, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 6739 și ale art. 67310 C.proc.civ., în sensul că la formarea și atribuirea loturilor, se va ține seama, după caz, de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea, avându-se în vedere regula atribuirii la cerere a bunului către unul dintre coproprietari atunci când partajul în natură nu este posibil.
În ceea ce privește partajarea imobilului situat în mun. G., cartier Micro 17, ., ., instanța a avut în vedere atât faptul că reclamantului i s-a recunoscut o cotă de contribuție de 70% la dobândirea bunului, cât și faptul că acesta nu este comod partajabil în natură, motiv pentru care a admis cererea și a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunului imobil, pe care l-a atribuit în deplină proprietate și posesie reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 67310 alin. 4 C.proc.civ., obligându-l pe acesta la plata, în favoarea pârâtei, a sumei de 33.808 lei, cu titlu de sultă.
În ceea ce privește partajarea bunurilor mobile, instanța a reținut că potrivit concluziilor expertului, cele două loturi propuse au aceeași valoare, precum și aceleași condiții de calitate. La atribuirea efectivă a ținut cont și de poziția părților, exprimată pe parcursul procesului și în cuprinsul concluziilor asupra fondului cauzei, reclamantul solicitând atribuirea lotului nr. 1, iar pârâta a lotului nr. 2, atribuindu-le așa cum au solicitat părțile.
În ceea ce privește modalitatea efectivă de partajare a bunului mobil reprezentat de autoturismul marca Dacia, în considerarea poziției manifeste a părților, instanța a admis cererea și a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunului mobil, pe care l-a atribuit în deplină proprietate și posesie reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 67310 alin. 4 C.proc.civ., obligându-l pe acesta la plata, în favoarea pârâtei, a sumei de 360 lei, cu titlu de sultă
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de părți, deși potrivit dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., acestea trebuie suportate de partea căzută în pretenții, față de specificul acțiunii de partaj care profită întotdeauna tuturor coproprietarilor, indiferent dacă au calitate de reclamant sau pârât, instanța a apreciat că acestea trebuie suportate proporțional cotelor acestora.
În ceea ce privește onorariul apărătorilor pârâtei, instanța a reținut că se impune cenzurarea cuantumul acestuia și limitarea până la suma de 2.000 lei, din totalul de 7.300 lei, atestat prin chitanțele depuse la termenul din 26.05.2013, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata sumei de 2.060 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.660 lei taxă de timbru și 400 lei onorariu de expert. Totodată, a admis în parte cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și l-a obliga pe acesta la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, dispunând compensarea cheltuielilor de judecată până la valoarea cea mai mică.
Reclamantul B. V. a formulat recurs atât împotriva sentinței civile nr. 6068/10.06.2014, cât și a încheierii de admitere în principiu din data de 03.06.2013, apreciind că sunt lipsite de temei legal, cuprind motive contradictorii și au fost pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. A solicitat modificarea lor în parte, în sensul admiterii acțiunii principale. Apelantul a evocat situația de fapt, precum și soluțiile pronunțate de prima instanță.
Criticile reclamantului vizează componența masei de partajat, calitatea de bun propriu al apartamentului din G., .. 4, ., precum și dreptul de creanță reprezentat de avansul, ratele, dobânzile și asigurările plătite la autoturismul F. Linea.
Cu privire la componența masei de partaj, reclamantul a învederat că în mod eronat a înlăturat instanța autoturismul F. Linea, ce a fost dobândit în timpul căsătoriei, în sistem leasing, iar reclamantul a apreciat că are doar un drept de creanță reprezentat de cheltuielile efectuate împreună cu pârâta de la momentul achiziționării și până la despărțirea în fapt.
Referitor la calitatea de bun propriu a apartamentului din G., .. 4, . că prima instanță nu a reținut în mod corect situația de fapt și succesiunea actelor translative de proprietate, în sensul că apartamentul din . achiziționat prin vinderea unui bun propriu la care s-a adăugat suma de 10 milioane lei vechi.
Reclamantul a învederat că prin contractul nr._/1992 a cumpărat imobilul din .. L3, . moment nefiind căsătorit, imobil pe care l-a vândut 1996 cu suma de 2 milioane, iar prin contractul nr. 202/1996 a cumpărat împreună cu pârâta un apartament cu o cameră cu suma de 2 milioane, obținută din vânzarea anterioară, astfel încât bunul a devenit propriu. În anul 1998, printr-un contract de schimb, a cedat imobilul cumpărat în 1996 cu cel care face obiectul partajului, plătind și suma de 10 milioane lei vechi, pe care o primise de la fratele său.
A mai învederat că la stabilirea cotelor de 70% - 30% instanța nu a ținut cont că apartamentul dobândit în timpul căsătoriei, prețul fiind achitat de unul din soți cu banii proprii, devine bun propriu chiar dacă în actul de vânzare-cumpărare sunt menționați ambii soți.
Reclamantul a invocat că proveniența sumei de 10 milioane lei vechi a fost dovedită, fiind primită de la fratele său B. M., pentru a compensa împărțeala pe care părinții lor au făcut-o între copii. Astfel, casa din . fost dată lui B. M., care realiza venituri mai mari și o putea întreține, convenindu-se ca acesta să-i dea reclamantului suma de 10 milioane lei vechi, dar pârâta a afirmat în mod mincinos că această suma ar fi fost restituită. A mai învederat că eventuala contribuție a pârâtei trebuia să se constituie într-un drept de creanță, cerere pe care însă aceasta nu a formulat-o.
Reclamantul a afirmat că pârâta nu a realizat venituri, beneficiind de veniturile sale, până în 2004 când a început să muncească, înscriindu-se și la studii superioare de lungă durată, urmând cursuri de formare profesională, iar din 2008 s-a înscris și la masterat. În privința sumelor trimise de familia pârâtei din Spania, reclamantul a arătat că o parte au fost folosite de pârâtă pentru a plăti cursurile de master, taxele și onorariile pentru divorț, iar după despărțirea în fapt din decembrie 2010 a achitat ratele la leasing.
Cu privire la sumele achitate pentru autoturismul F. Linea, reclamantul a invocat că la momentul pronunțării încheierii de admitere în principiu, instanța a înlăturat în mod eronat autoturismul din masa de partajat, reținând că n-ar avea calitatea de bun comun pentru că aparține altei persoane. A precizat că bunul a fost achiziționat în 2009, în timpul căsătoriei, astfel încât trebuia analizata cererea sa de constatare a unui drept de creanță, că până în august 2010 a achitat împreună cu pârâta ratele aferente contractului, suma plătită fiind de 36.354,82 lei, conform scadențarului depus la dosar, astfel încât i se cuvenea jumătate din această valoare, respectiv 18.177,48 lei.
A mai învederat că pârâta a încercat să inducă instanța în eroare, afirmând că acest autoturism nu a existat, de fapt existând două contracte de leasing pentru autoturisme F. Linea, cu două coduri client diferite, cel cu nr._/12.06.2009 fiind pentru autoturismul lor, iar cel cu nr._/01.10.2008 pentru cel al părinților pârâtei.
Reclamantul a mai arătat că pârâta a recunoscut că în perioada iunie 2009 – decembrie 2010 au gospodărit împreună, perioadă în care au suportat împreună cheltuielile, că autoturismul a rămas în posesia pârâtei, intrând ulterior în proprietatea ei, astfel încât cererea sa este întemeiată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 1, 7 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., și s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta B. (Tenie) V. a declarat apel, motivele fiind depuse separat, f. 10-13 dosar.
Cu privire la cota de 1/2 solicitată cu privire la apartament, a arătat că reclamantul a avut anterior căsătoriei un apartament cu două camere, că ulterior au cumpărat un apartament cu o cameră situat în cartierul A. V., cu banii primiți de la mama sa care își vânduse apartamentul. A arătat că și reclamatul își vânduse apartamentul, dar acest lucru s-a întâmplat după cumpărarea celui din A. V., iar cu banii obținuți reclamantul și-a ajutat părinții să cumpere un teren în T. V. și a plătit o datorie, după cum au declarat martorii audiați în primă instanță.
A învederat că pentru apartamentul obținut prin schimb au plătit 1.000 lei, împrumutați în dolari de la fratele reclamantului, suma pe care i-au returnat-o acestuia în decurs de un an.
A arătat că reclamantul nu a fost ajutat cu bani de părinții săi, care erau bătrâni și bolnavi, fără posibilități materiale, altfel s-ar fi încheiat acte în acest sens. Actul din 1997 prevede cum se va împărți moștenirea între reclamant și frații săi, o situație viitoare care se putea schimba, iar faptul că suma a fost donata de fratele reclamantului nu poate fi reținută deoarece nu s-a depus niciun act notarial. A mai învederat că pentru scurta perioadă în care nu a lucrat, fiind în concediu postnatal, nu se poate aprecia că nu a contribuit în gospodărie, deoarece primea concediu postnatal și ținea evidența la asociația familială a mamei sale, care îi dădea în schimb sume de bani și produse pentru întreținerea gospodăriei, iar ulterior a și fost angajată. A mai precizat că a terminat studiile cu ajutorul familiei sale care au ajutat-o material, a solicitat o cotă de 1/2 din îmbunătățirile aduse apartamentului deoarece au fost făcute cât timp au locuit împreună.
Reclamantul a depus întâmpinare la apelul pârâtei, f. 29-30 dosar, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. A precizat și că raportat la valoarea obiectului cererii principale se impune a fi calificată calea sa de atac din recurs în apel.
A arătat că cele invocate de pârâtă nu sunt susținute de materialul probator administrat, reiterând pe scurt motivele pentru care în opinia sa apartamentul în cauză este dobândit în timpul căsătoriei, dar are caracterul de bun propriu. A arătat că suma de bani primită de la fratele său nu a fost restituită, iar pretenția pârâtei la 50% din contravaloarea îmbunătățirilor la apartament este una nouă care nu poate fi invocată direct în apel și a reluat considerațiile din cererea sa de apel referitoare la autoturismul F. Linea.
La rândul său, pârâta a depus întâmpinare la apelul reclamantului, f. 18-20 dosar, solicitând respingerea acestuia. Au fost reluate susținerile din cererile părților, soluția pronunțată de prima instanță, precum și unele din susținerile din cererea de apel a pârâtei pentru a justifica de ce i se cuvine acesteia o cotă de 50% la dobândirea apartamentului. A solicitat cheltuieli de judecată.
Apelul reclamantului a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru de 1506 lei, iar apelul pârâtei cu taxă judiciară de timbru de 725 lei, calculate în raport de motivele de apel ale fiecăreia din părți.
Cu ocazia cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentința apelată, în raport de motivele de apel invocate de ambele părți, instanța de apel reține următoarele:
Referitor la apartamentul din G., .. 4, . au criticat modul în care a stabilit prima instanță cotele de contribuție la dobândirea acestuia ce se cuvin părților. Astfel, reclamantul a învederat că apartamentul este bun propriu ca efect al subrogației, ceea ce echivalează unei cote de 100%, iar pârâta a solicitat să i se atribuie o cotă de 50%, deși nu a declarat apel în mod expres împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 03.06.2013, prin care prima instanță a stabilit o cotă de 70% în favoarea reclamantului și o cotă de 30% în favoarea pârâtei.
Pentru determinarea caracterului de bun propriu sau comun a acestui apartament se impune a fi evocat succint cum a ajuns acesta în patrimoniul părților.
Astfel, reclamantul B. V. a cumpărat prin contractul nr._/23.10.1992 apartamentul nr. 130 situat în blocul L 3 de pe . G.. La data cumpărării apartamentului reclamantul nu era căsătorit astfel încât bunul a devenit bun propriu al reclamantului.
În data de 05.05.1994 reclamantul B. V. și pârâta B. (Tenie) V. s-au căsătorit.
În data de 23.01.1996 reclamantul și pârâta au cumpărat la prețul de 2.000.000 lei (ROL) apartamentul nr. 14 situat în blocul U 8 de pe . G.. În contract s-a menționat că prețul a fost achitat în numerar, anterior autentificării actului.
La data de 25.01.1996 reclamantul a vândut apartamentul achiziționat de el prin contractul nr._/23.10.1992, la prețul de 2.000.000 lei (ROL). În contract s-a menționat că prețul a fost primit anterior autentificării actului.
La data de 13.05.1998 reclamantul și pârâta au făcut un schimb de imobile, primind apartamentul nr. 48 din blocul L 8 din Micro 17 G., ce face obiectul litigiului de față, în schimbul apartamentului nr. 14 situat în blocul U 8 de pe . G. și a sumei de 10.000.000 lei (ROL).
Prin sentința civilă nr. 9064/03.10.2011, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._/233/2010, depusă în copie la f. 64-66 vol.I d.f., s-a desfăcut căsătoria dintre reclamant și pârâtă.
Având în vedere că în contractele de vânzare-cumpărare încheiate în 23.01.1996 și 25.01.1996 se menționează că prețul vânzării a fost plătit anterior autentificării actelor juridice, diferența de doar câteva zile dintre acestea, împrejurarea că părțile nu au probat dincolo de orice îndoială proveniența sumelor achitate, precum și dificultatea preconstituirii de înscrisuri în acest sens în cadrul relațiilor de familie, instanța de apel apreciază că se poate prezuma în mod rezonabil că suma obținută din vânzarea apartamentului bun propriu al reclamantului a fost folosită pentru cumpărarea apartamentului nr. 14 situat în blocul U 8 de pe . G..
Instanța nu poate reține apărările pârâtei conform cărora banii pentru cumpărarea apartamentului din . provenit de la mama sa, care vânduse un apartament în 20.06.1995 și nici că banii încasați ca urmare a vânzării apartamentului reclamantului au fost dați în parte părinților acestora, iar restul au fost folosiți pentru plata unor datorii, acestea nefiind susținute de material probator. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare din 20.06.1995 atestă că mama pârâtei a vândut împreună cu soțul său un apartament în schimbul unui preț de 900.000 lei (ROL), care nu era suficientă pentru achiziționarea apartamentului din . G., pentru care prețul plătit a fost de 2.000.000 lei (ROL), iar în privința celorlalte susțineri pârâta nu a produs nici măcar un început de dovadă.
Astfel, regimul juridic al acestuia era de bun propriu al reclamantului, dobândit prin subrogație reală cu titlu particular, împrejurarea că în contract era menționată că și cumpărătoare și pârâta neavând semnificația că bunul era comun.
La momentul efectuării schimbului prin care s-a dobândit apartamentul 48 din blocul L 8 din Micro 17 G. părțile erau căsătorite, iar în schimbul apartamentului dobândit s-a predat apartamentul bun propriu al reclamantului (ce valora 2.000.000 lei raportat la prețul de achiziție, valoare care este firesc să fi scăzut la doi ani de la achiziționare) și suma de 10.000.000 lei (ROL). Instanța de apel reține că această sumă reprezintă aportul comun al soților, neputându-se reține că reprezintă un bun propriu al reclamatului, care a invocat că i-a fost donată de fratele său. Pentru a justifica proveniența sumei reclamantul a invocat o înțelegere pe care ar fi făcut-o cu frații și părinții săi, prin care ar fi convenit cu privire la moștenirea acestora din urmă. A depus în dovedire, copia unui înscris sub semnătură privată, intitulat „Înțelegere frățească” și datat 12.12.1997, f. 154 vol. I d.f., din care rezultă că fratele reclamantului, B. M., primea imobilul situat pe .. 38 din G., proprietatea părinților, cedând fratelui său, B. I., apartamentul său din .. 39, iar reclamantului o sumă de bani neindividualizată. Instanța de apel reține pe de o parte că nu s-a indicat suma concretă ce urma a fi primită de reclamant, iar pe de altă parte, înțelegerea are caracterul unui pact asupra unei succesiuni viitoare, sancționat cu nulitatea absolută.
Pe de altă parte, împrejurarea că în perioada de până la efectuarea schimbului doar reclamantul a obținut venituri de natură salarială nu poate duce la concluzia că pârâta nu a avut nicio contribuție la dobândirea apartamentului, deoarece nu se poate trece cu vederea contribuția acesteia la munca prestata in gospodărie și cea depusa pentru creșterea minorului B. C. V., născut la 29.10.1995, pe care însă prima instanță nu a echivalat-o cu cea a reclamantului, după cum rezultă din faptul că a stabilit cote diferențiate de contribuție, cea a reclamantului fiind de 70%, iar a pârâtei de 30%.
Astfel, apreciind în raport de valoarea virtuală a apartamentului 48 din blocul L 8 din Micro 17 G. la momentul dobândirii acestuia, în funcție de valoarea apartamentului dat în schimb și de natura sumei de 10.000.000 lei, soluția primei instanțe de a atribui o cotă de 70% reclamantului și o cotă de 30% pârâtei este nu numai legală și temeinică, în raport de probele administrate, dar și echitabilă.
Având în vedere considerentele anterioare, dar și că pârâta a solicitat pentru prima oară în apel o cotă de 50% din valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului (care de altfel au fost avute în vedere la stabilirea valorii apartamentului prin raportul de expertiză, f. 217-219 vol. I d.f., și cuantificate la 8011 lei (RON) și nu ar putea fi valorificate a doua oară prin solicitarea unui drept de creanță), apelul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat, după cum tot nefondat este și primul motiv de apel al reclamantului.
În privința celorlalte motive de apel ale reclamantului, instanța de apel reține că reclamantul a criticat neincluderea autoturismului F. Linea în masa partajabilă și neacordarea unui drept de creanță reprezentat de cheltuielile efectuate în temeiul contractului de leasing până la data despărțirii în fapt.
Se constată că deși părțile au avut poziții oscilante în legătură cu existența acestui autoturism, din probatoriul administrat în primă instanță și completat în apel rezultă că în mod neîntemeiat a reținut prima instanță că autoturismul în cauză aparținea unei rude a pârâtei. Consecința a fost neincluderea lui în masa de partajat, dispoziție care se impune a fi menținută, dar pentru alte considerente.
Astfel, instanța de apel reține că în data de 12.06.2009 a fost încheiat contractul de leasing operațional nr._ de către pârâta B. V. G. și . SRL, prin care s-a transmis pârâtei dreptul de folosință asupra autoturismului F. Linea 1.3 MJET 90 CP Emotion. Bunul a rămas în proprietatea locatorului . SRL, valoarea totală a contractului fiind de 15.457,38 euro fără TVA, iar contractul a fost încheiat pe o durată de 4 ani.
Având în vedere specificul contractului de leasing operațional, dreptul de proprietate nefiind transferat în patrimoniul utilizatorului decât în cazul în care la sfârșitul perioadei de leasing, acesta optează să cumpere bunul, autoturismul nu a intrat în patrimoniul pârâtei la momentul încheierii contractului, data la care aceasta era căsătorită cu reclamantul, ci la data de 24.10.2011, după ce se pronunțase divorțul, astfel încât nu poate fi inclus în masa partajabilă.
Reclamantul a apreciat că trebuie admisă cererea sa de constatare a unui drept de creanță, motivat de faptul că până în august 2010 a achitat împreună cu pârâta ratele aferente contractului, suma plătită fiind de 36.354,82 lei, conform scadențarului depus la dosar, astfel încât i se cuvenea jumătate din această valoare, respectiv 18.177,48 lei.
Instanța de apel reține că simplul fapt că în timpul căsătoriei au fost plătite o parte din ratele datorate în temeiul contractului de leasing nu conduce în mod automat la concluzia că reclamantul este îndreptățit să primească jumătate din contravaloarea ratelor achitate până la despărțirea în fapt. Astfel, din fișa de cont depusă în apel, f. 47-51 dosar apel, rezultă că ratele au fost achitate de pârâtă, reclamantul necontestând acest lucru. De altfel, la termenul din 12.02.2015, la întrebarea adresată de instanță, acesta a confirmat că toate chitanțele au rămas la pârâtă. În perioada achitării ratelor, între părți era aplicabil regimul comunității devălmașe de bunuri, datoria asumată era una comună, iar reclamantul nu a făcut dovada că a plătit-o din bunurile sale proprii pentru a putea solicita un drept de creanță, astfel încât și aceste motive de apel sunt nefondate.
Deși ambele părți au solicitat cheltuieli de judecată, cum ambele apeluri urmează a fi respinse ca nefondate, instanța de apel nu va obliga pe niciuna din părți să achite celeilalte vreo sumă cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. V., domiciliat în G., .. 9, ., împotriva Încheierii de Admitere în Principiu din data de 6068/10.06.2014 și a sentinței civile nr. 6068/10.06.2014, ambele pronunțate de Judecătoria G..
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta B. V. G., cu domiciliul în G., Micro 17, ., ., împotriva sentinței civile nr. 6068/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria G..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 07.05.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. B. D. G. N. V. B.
Red. Jud. NDG/24.06.2015
Tehnored. B.V./24.06.2015 /4ex
Comunicat 2ex..
Jud. Fond: A. B.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 683/2015. Tribunalul GALAŢI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4835/2015.... → |
|---|
