Pensie întreţinere. Decizia nr. 30/2015. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 30/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 278/316/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 30/2015

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G. N.

Judecător M. M.

Judecător E. M.

Grefier L. T.

Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurenta T. M. C., cu domiciliul în Centrul de persoane fără adăpost, G., ., nr.27C, jud. G., în contradictoriu cu intimatul T. N., cu domiciliul în ., jud. G., împotriva sentinței civile nr.310/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria G..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta T. M. C., legitimată cu CI, CNP_, lipsă celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că prezenta cauză a fost suspendată la data de 13.11.2013, în temeiul disp.art. 242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., cauza fiind repusă pe rol pentru a se pune în discuție excepția perimării, după care;

Recurenta solicită acordarea unui termen pentru angajare apărător. Arată că la acest moment locuiește în G., ., nr.27 C, La Centrul de persoane fără adăpost.

Tribunalul respinge cererea de acordare termen având în vedere că sancțiunea perimării intervine de drept.

Tribunalul, din oficiu invocă excepția perimării pe care o pune în discuția părților.

Recurenta lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția perimării.

TRIBUNALUL

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că prezenta cauză a fost suspendată conform disp. art. 242 alin.1 pct.2 C.pr.civ. la data de 13.11.2013 și că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților;

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civilă, perimarea se poate constata și din oficiu;

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată cauza de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul promovat de recurenta T. M. C., cu domiciliul în Centrul de persoane fără adăpost, G., ., nr.27C, jud. G., în contradictoriu cu intimatul T. N., cu domiciliul în ., jud. G., împotriva sentinței civile nr.310/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria G..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.01.2015.

Președinte,

D. G. N.

Judecător,

M. M.

Judecător,

E. M.

Grefier,

L. T.

L.T. 12 Februarie 2015/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 30/2015. Tribunalul GALAŢI