Pretenţii. Decizia nr. 136/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 2165/233/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 136
Ședința publică din data de 19.03.2015
Completul constituit din:
Președinte:M. M.
Judecător: R. G. F.
Judecător: A. M.
Grefier: B. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentul-reclamant D. E. împotriva sentinței civile nr. 5015/16.05.2014 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. A., având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.03.2015, 12.03.2015, iar ulterior la data de 19.03.2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ la data de 30.01.2013, reclamantul D. E. a chemat în judecată pe pârâtul S. A. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri-daune morale pentru prejudiciul produs prin afirmațiile calomnioase și insultătoare pe care le-a efectuat în cadrul emisiunii televizate „Tribuna electorală” transmisă de RTV G.-B. la data de 29.11.2012.
A mai solicitat și obligarea pârâtului la publicarea hotărârii ce se va pronunța în cauză, în cazul admiterii acesteia, pe propria sa cheltuială, într-un ziar cu tiraj național, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și executorie a acesteia.
În motivarea cererii, a arătat că la data de 29.11.2012 pârâtul-candidat în Colegiul 4 G.-Senat din partea Partidului Poporului-D. D. pentru alegerile parlamentare din 08.12.2012, a fost invitat în emisiunea „Tribuna electorală”, difuzată în direct între orele 20:00-22:00, la postul RTV G.-B..
Precizează că, în cadrul alegerilor din 08.12.2012, a candidat pentru demnitatea de senator în cadrul alianței USL din partea Partidului Conservator în același Colegiu nr. 4 cu pârâtul.
Apreciază că în cadrul acestei emisiuni electorale, la o oră de maximă audiență, prin afirmațiile sale calomnioase, pârâtul i-a încălcat dreptul la demnitate, onoare și imagine prin afirmațiile calomnioase și insultătoare, folosind un limbaj suburban, fără bază reală și nesusținute de probe.
Învederează că, fiind ales prin vot popular în mod repetat ca primar, consilier județean, Președinte CJ G., senator, acuzațiile aduse de pârâtul S. A. i-au afectat în mod grav dreptul la imagine, onoare, demnitate, reputația și prestigiul de care se bucură în rândul concetățenilor.
Reclamantul procedează la redarea afirmațiilor apreciate ca fiind calomnioase difuzate în cadrul emisiunii la min.10:40, min.35:02, min.41:53, min.49:00, ora 1:15:20 și ora 1:50:39.
Referitor la afirmația pârâtului „ceangău din Bacău”, reclamantul arată că părinții acestuia sunt de naționalitate română și religie ortodoxă, născuți în județul B. și mutându-se, ulterior, cu locul de muncă, în Bacău.
Referitor la afacerea C. Cola precizează că terenul și construcțiile aferente fabricii au aparținut și aparțin Municipiului G., afirmațiile despre presupusele nelegalități nefiind susținute de nicio probă.
Apreciază că afirmațiile sunt făcute cu rea credință, în scopul defăimării și a atragerii de consecințe penale împotriva acestuia, iar urmare a difuzării emisiunii a fost nevoie să dea explicații și lămuriri diverselor persoane care l-au interpelat cu privire la acuzele aduse de pârât.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.72, 73, 252 și urm., art.1531 C.civ.
Cererea este scutită de taxa de timbru conform dispozițiilor art.15 lit.f1 din Legea nr. 146/1997.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.
În motivare a arătat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale.
Apreciază că în privința caracterului ilicit al faptei și a vinovăției pârâtului trebuie avute în vedere dispozițiile art. 30 și 31 din Constituția României și ale art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența CEDO și dispozițiile art.19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Referitor la afirmațiile privitoare la afacerea C. Cola și la activitatea reclamantului pe perioada cât a deținut funcții publice, precizează că sunt judecăți de valoare, aprecieri personale, raportat la afirmațiile apărute în presă, în special ziarul Viața Liberă și posturile locale de televiziune, acestea fiind informații de interes public, iar reclamantul este persoană publică, având cunoștință despre acestea.
Învederează că afirmațiile nu sunt făcute cu rea credință, iar faptul că persoana vizată se poate simți lezată de unele aprecieri personale, subiective, nu poate determina exigența caracterului insultător al expresiei, mai ales în condițiile unei persoane publice, în timpul unei emisiuni electorale difuzată în cadrul campaniei electorale.
Subliniază că a urmărit să-și îndeplinească cu bună credință sarcina de a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes public printr-un minimum de informații, înțelegând să avertizeze publicul asupra incertitudinii informației(„sunt întrebări retorice și putem răspunde pragmatic”).
În opinia pârâtului, pentru reținerea caracterului ilicit al faptei și poziția psihică a făptuitorului, trebuie să se aibă în vedere și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, mobilul și scopul.
Arată că existența faptelor poate fi dovedită, dar adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de probațiune, când vizează opinia subiectivă a unei persoane, iar comentariile pârâtului, deși au un caracter provocat, nu îl acuză direct pe reclamant.
Precizează că s-a făcut o paralelă între momentul în care s-a încheiat afacerea C. Cola și faptul că reclamantul deținea o funcție publică, de decizie la acel moment.
Concluzionează în sensul că afirmațiile acestuia s-au subsumat noțiunii de informații de interes public și nu a prezentat aspecte care țin de viața privată a reclamantului, astfel că se încadrează în limitele libertății de exprimare ocrotite de art.30 din Constituție și art.10 din Convenție.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C.civ., art. 30 și 31 din Constituția României, art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența CEDO și dispozițiile art.19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În ședința publică din data de 07.11.2013, instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, iar pentru reclamant și proba testimonială cu martorul L. G., audiat la termenul de judecată din data de 13.03.2014.
Prin sentința civilă nr. 5015/16.05.2014 pronunțată de Judecătoria G. a fost respinsă cererea ca fiind nefondată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că la data de 29.11.2012 pârâtul a fost invitat în emisiunea „Tribuna electorală”, transmisiune electorală difuzată de postul local de televiziune RTV G.-B. în intervalul orar 20:00-22:00.
Emisiunea a fost difuzată în contextul apropierii alegerilor parlamentare care au avut loc la data de 08.12.2012, pentru care reclamantul D. E. și pârâtul S. A. au candidat la funcția de senator în Senatul României, în cadrul aceluiași Colegiu nr.4 G., ca reprezentanți ai Partidului Conservator, respectiv Partidului Poporului- D. D..
Discuția a avut ca punct de plecare un interviu acordat de reclamant în luna octombrie a anului 2011, la același post de televiziune și în care au fost tratate punctual subiectele care au făcut obiectul reproșului în cauza de față.
În cursul emisiunii în cauză pârâtul S. A. a făcut diverse afirmații referitoare la activitatea publică desfășurată de reclamant și apreciate de acesta din urmă ca fiind calomnioase, nesusținute de probe și de natură a aduce atingere gravă demnității, onoarei și prestigiului de care se bucură din partea concetățenilor. A mai arătat reclamantul că acuzațiile aduse de către pârât au produs consecințe negative înregistrate și la nivelul votanților și ai simpatizanților săi, resimțite în rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie 2012.
Referindu-se la reclamantul D. E., cu precădere la activitatea desfășurată de reclamant în calitate de om politic, în perioada cât acesta a îndeplinit mandatul de Primar al orașului G.(1992 – 2000) și Președinte al Consiliului Județean G.(2004 – 2008), pârâtul a afirmat următoarele:
- „dar maestrul PC-ului e ceangău din Bacău, că e limba de-adevărat, dar cel de pe colegiul 9 este din Lugoj, cea din Dunărea este din…Lucreția este din Techirghiol, e machedoancă, dar ălălaltu, e din B. … de la Navrom cum că am un Ș. V. care nu a făcut absolut numai a furat, … păi a furat în ghilimele spun pentru că și-a luat dreptul pentru el, n-a venit, n-a făcut nimic și încep toată lista asta lungă. Vreau să știu care din acești oameni sunt sesizați în clipa de față, sunt înfuriați, sunt speriați, sunt supărați, nu se duc mâine și se îmbuibă, că se vor îmbuiba reprezentanții poporului la restaurant foarte tare, din cauza faptului că la Sidex, astăzi a bubuit furnalul 1 în mod intenționat”
Întrebat fiind de moderatorul emisiunii dacă „afacerea C. Cola” a fost o afacere avantajoasă, pârâtul afirmă „sunt întrebări retorice și putem să răspundem pragmatic. Galațiul a fost jefuit sistematic. Primul mare, prima țeapă a orașului a fost această afacere C. Cola, după care s-au făcut afaceri, s-a data drumul așa, ca un om de zăpadă care se face tot mai mare. Această primă afacere cu C. Cola, ne-au mințit că e celebra firmă C. Cola, era o firmă care avea o licență, din cauza faptului că n-a respectat contractul din G. și au venit cu o mașină veche, le-au luat americanii licența când au descoperit că-și bat joc de C. Cola. Nici măcar n-am băut C. Cola de calitate. Să depui asemenea efort ca să iei 7% pentru municipiul G., păi după aceea spui că nu ai bani să faci ANL-uri, că n-ai bani să faci infrastructură, că n-ai bani să faci…nu strigător la cer, o adevărată batjocură, deci ce să mai comentez la faza asta? Dar sunt altele pe care nu-și aduce aminte, decât…dar altceva voiam să spun: ați văzut limbajul?...carotaj, ăsta este un limbaj de pocherist.”
-„Păi, da, dar ce hal de politicieni avem noi? Niște nemernici, niște bandiți, niște hoți, asta este, îi lasă în timp ce francezii ripostează. A venit altă putere în Franța … polonezii au ripostat, cehi au ripostat, ucrainenii au ripostat, ucrainenii au ripostat, noi nu ripostăm noi venim cu șmecherii, chiorul-i vinovat de totul, chiorul a făcut totul, serios? Cine a vândut Sidex-ul? De ce nu ripostați? Vă duceți pe malul Prutului? Când a venit acela pentru autorizație de demolare, trebuia să spună „Poftim? Da de ce?”, dar asta a fost pentru că acest tip de personaj politic care a făcut C. Cola, înțelegi, a fost protejat și este în continuare protejat, este un mare mincinos, azi a zis că le face la cei de la Liceul Metalurgic, atenție, cei de la Liceul Metalurgic cu dreptatea în buzunar și în inimă și în acte, nu. Pentru că USL-ul n-a vrut să i-o facă, dintr-o dată, cu o săptămână înainte de alegeri, le fac buletin la oameni deși oamenii au buletin, zice dar „Votați cu noi ca să vă facem buletin”, în halul acesta vreți să trăim? Ca să îmi dea o bucată de pâine, că am văzut chestii din astea în junglă, îți dau pâine dar muncești 7 zile nu știu unde, așa vrei să fii popor român? Asta e condiția ta? Foarte bine dacă asta vrei, așa să-ți dea Dumnezeu, ceea ce vrei, nu? „
- „C. Cola e precursorul, ca să zicem așa, avangard al jafului care a urmat asupra Galațiului, cu zâmbetul pe buze, șmecheresc (…)”
-„Deci când nu mai era Primar cine era, nu mai era personajul și cu un milion de euro acela a cumpărat toate fundațiile. Și a aia a fost o batjocură, dar nu mai contează. Milionul de dolari, practic, era al Primăriei și aici e, dar la Primărie a dat 274…”
-„E vorba de un om care are o cadență a respirației mai mică decât cadența minciunii, respiră mai rar decât minte, un om care a contribuit enorm la distrugerea acestui oraș, un om care nu iubește Galațiul sub nicio formă, un om uns cu toate alifiile și care s-a învechit în rele, un om care nu crede în Dumnezeu. Și stau și mă întreb dacă acesta este tipul de politician de care are nevoie orașul acesta”
În cauză s-a apreciat că se pune problema angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru săvârșirea unei fapte ilicite constând în redarea afirmațiilor sus indicate în vederea reparării prejudiciului de natură morală adus reclamantului.
Conform dispozițiilor art. 1349 C.civ., (1)orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2)Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.(…)
Specificul răspunderii civile în cauza de față rezidă în natura drepturilor pretins încălcate versus dreptul la liberă exprimare, dreptul la opinie și informare al persoanei.
Prin dispozițiile art. 72 din noul C.civ. este garantat dreptul la demnitate: (1)orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. (2)Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75, iar prin art. 73 se protejează dreptul la propria imagine: (1)orice persoană are dreptul la propria imagine. (2)În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile.
Dispozițiile art. 70 C.civ., alături de dispozițiile art. 30 din Constituția României garantează dreptul la liberă exprimare, drept a cărui exercitare nu poate fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75 C.civ., care prevede că „(1) nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
(2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune”, respectiv la art.30 alin. 6-8 din Constituție, conform cărora „(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.”
Incidența în cauză a acestor dispoziții legale din dreptul intern s-a apreciat că trebuie analizată însă și prin prisma prevederilor existente în tratatele internaționale referitoare la drepturilor fundamentale ale omului, la care România este parte, respectiv jurisprudența constantă a CEDO, în condițiile în care urmează a fi analizate, pe de o parte, libertatea de exprimare a pârâtului, reglementată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și dreptul reclamantului la respectarea onoarei, demnității și reputației sale. Aceasta, în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Articolul 10 din Convenția Europeană a drepturilor omului prevede că:
“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.„
S-a reținut că acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi și comunica informații ori idei, fără a exista limite frontaliere ori impuse de autoritățile publice.
În cauza Handyside c. Marii Britanii, Curtea Europeană drepturilor Omului a subliniat că „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului său și ale împlinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al art. 10, ea acoperă nu numai „informațiile” sau „ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci și pe acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis, în absența cărora nu există societate democratică”.
Cum nicio libertate nu este absolută, pentru a preveni arbitrariul, sunt prevăzute și anumite limite ale exercițiului libertății de exprimare, limite ce decurg din necesara asumare a unei responsabilități pentru orice activitate care ar avea potențialul de a aduce atingere drepturilor altora și a căror depășire poate duce la angajarea răspunderii disciplinare, civile ori chiar penale, pentru cel vinovat.
Paragraful 2 al articolului 10 din Convenție prevede condițiile în care este permisă o ingerință în dreptul la liberă exprimare, acestea putând fi generate fie de nevoia de a proteja anumite interese publice (cum ar fi cele privitoare la siguranța națională, integritatea teritorială, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni, protejarea sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și a imparțialității puterii judiciare) dar și pentru a ocroti unele interese de ordin privat, precum reputația și drepturile altor persoane ori nevoia de a împiedica divulgarea de informații confidențiale. Acest paragraf autorizează, practic, statele să ia unele măsuri pentru ocrotirea respectivelor interese, măsuri ce se materializează printr-o ingerință în exercitarea dreptului la liberă exprimare, transpuse în legea internă prin reglementarea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale.
Așadar, s-a reținut că exercițiul dreptului la liberă exprimare presupune unele îndatoriri și responsabilități, ce fac posibile restricționări, impunerea unor condiții în exercițiul acestuia, iar aceste ingerințe trebuie să întrunească trei caracteristici: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, așadar să fie proporționale cu scopul urmărit.
Pentru ca o ingerință să fie proporțională cu scopul urmărit, se are în vedere, în primul rând, natura și gravitatea sancțiunii aplicate, contextul în care s-au produs faptele și interesul public vizat. Curtea Europeană a stabilit și elementele care conturează contextul producerii faptei și de care se va ține seama, precum calitatea specifică pe care o poate avea autorul discursului, persoana lezată, tipul discursului, posibilitatea de a folosi alte expresii, canalul de comunicare prin care a fost difuzat mesajul și impactul acestuia, locul unde a fost ținut discursul.
În ceea ce privește tipul discursului și natura alegațiilor făcute, Curtea a statuat că trebuie făcută distincție între judecățile de valoare de tip subiectiv supuse probei bunei-credințe, iar nu probei verității și afirmații factualece privesc imputarea unor fapte determinate (cauza Muller c. Eveției, cauza De Haes și Gijsels împotriva Belgiei), astfel că de fiecare dată când are de analizat un caz ce implică libertatea de exprimare, instanța este ținută a califica mai întâi discursul ca fiind unul referitor la fapte, ori la judecăți de valoare, dar nu se va trece cu vederea nici atitudinea subiectivă a pârâtului în momentul comiterii faptei.
O altă distincție importantă a jurisprudenței CEDO, cu implicații specifice în cauza de față, s-a cristalizat în principiul potrivit căruia „Limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni decât în raport cu indivizii obișnuiți. Spre deosebire de cei din urmă, politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil și conștient verificarea strictă a fiecărui cuvânt și fapta, atât din partea jurnaliștilor, cât și a marelui public, și, în consecință, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranță. Indubitabil, articolul 10 paragraful 2 conferă reputației altora - cu alte cuvinte, tuturor persoanelor - dreptul de a fi protejată, iar această protecție include și politicienii, chiar și atunci când aceștia nu acționează în nume propriu; dar, în astfel de cazuri, cerințele acestei protecții trebuie cântărite cu interesele dezbaterii libere a chestiunilor politice.”(cauza Lingens c. Austriei).
În cauza Refik Karakoc c. Turciei, Curtea a reținut că „reclamantul s-a exprimat în calitate de om politic, în cadrul rolului său de actor al vieții politice, nu a incitat la violență și nu a promovat niciun discurs bazat pe ură”, iar în cauza Bresilier c. Franța, Curtea a reținut că „libertatea dezbaterii politice este esențială pentru buna funcționare a democrației. Curtea acordă cea mai mare importanță posibilă libertății de exprimare, în contextul dezbaterilor politice și consideră că nu se poate restrânge discursul politic, fără o motivare imperioasă. [...] Ingerințele în libertatea de exprimare a unui membru al opoziției, care își reprezintă electorii și le apără interesele, impun Curții un control de o mare strictețe.”
A fost reținut și aspectul că nu este important ca autorul afirmațiilor să fie un ziarist, aceeași protecție fiind acordată și altor persoane care își exprimă opiniile prin intermediul presei, mai ales când acesta este tot un politician(cauza Castells contra Spaniei).
Or, reclamantul din prezenta cauză, fiind un om politic cu experiență s-a apreciat că trebuie să fie obișnuit cu duelul politic, cu replicile acide și criticile dure, mai ales în contextul în care acestea au fost emise în cursul campaniei electorale pentru alegerea într-o funcție de demnitate publică.
Nu se poate contesta faptul că, în cauză, ingerința este prevăzută de lege (art.1349 C.civ.) și urmărește un scop legitim, respectiv "apărarea reputației (...) altora", răspunzând deci la două dintre condițiile care permit ca ingerința să fie considerată ca justificată din punct de vedere al alin. 2 al art. 10 din Convenție.
În ceea ce privește chestiunea de a ști dacă atingerea este necesară "într-o societate democratică", în conformitate cu jurisprudența constantă a CEDO, s-a reținut că trebuie stabilit dacă atingerea în litigiu corespunde unei nevoi sociale imperioase, dacă este proporțională cu scopul legitim urmărit, dacă motivele invocate de reclamant pentru a o justifica sunt întemeiate și suficiente (Hotărârea Bladet Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei din 20 mai 1999, Cauza D. c. României, 1999).
Astfel, raportat la calitatea specifică a părților implicate în prezentul litigiu, s-a reținut calitatea acestora de oameni politici, de candidați la funcția de senator în Parlamentul României, înscriși în partide oponente, iar, raportat la tipul de discurs, este evident că discursul pârâtului este unul de natură politică, înscriindu-se într-o dezbatere de interes general, fiind firească informarea publicului local cu privire la administrarea bunurilor din patrimoniul municipiului G. (terenul de 10 ha afectat „afacerii C. Cola”, concesionarea unui teren situat în zona Falezei din G.), managementul investițiilor de capital străin și modul în care oamenii politici își îndeplinesc mandatul.
În ceea ce privește alegațiile ce au determinat prezentul litigiu, instanța a reținut că pârâtul S. A., contracandidat politic al reclamantului, a emis o . judecăți de valoare, personale, la limita imputării unor fapte determinate de natură a sugera neregularități care ar fi fost comise cu ocazia încheierii unui contract de asociere între Municipiul G. și o societate privată turcă, respectiv cu ocazia concesionării unui teren proprietatea Municipiului G.. Aceste chestiuni au fost supuse atenției publicului în prealabil, pe rând, în cadrul altei emisiuni, „Punctual” difuzată în data de 13.10.2011 de același post TV, într-un dialog direct purtat între pârâtul S. A.(de această dată moderator al emisiunii) și reclamantul D. E..
Secvențe din cursul acestei emisiuni au fost difuzate și pe parcursul emisiei electorale din data de 29.11.2012, afirmațiile pârâtului reprezentând practic comentarii la adresa datelor expuse în interviul acordat de reclamant la data de 13.10.2011.
În cursul acestei din urmă emisiuni, s-au prezentat reclamantului aceleași aspecte legate de „afacerea C. Cola”, concesionarea terenului în suprafață de 4800 mp situat pe faleza superioară a Dunării-. alte măsuri întreprinse în perioada în care a exercitat funcția de primar al orașului, cu referire strictă la documente oficiale individualizate, respectiv hotărâri ale autorităților publice locale și contracte încheiate de acestea(HCL nr.116/1992, HCL din data de 14.03.1993 de modificare a HCL nr.116/1992, informații ONRC referitoare la asocierea româno-turcă, HCL nr.144/1997, contractul de concesiune nr._/30.12.1997).
În acest context instanța a reținut că pârâtul și-a respectat obligația de a furniza publicului și o bază factuală adecvată raportat la alegațiile făcute, prin intercalarea secvențelor din emisiunea difuzată în data de 13.10.2011, furnizându-se informații concrete, accesibile și verificabile, în condițiile în care acestea proveneau din acte de interes public.
De altfel, chiar reclamantul, invitat în cadrul emisiunii la care s-a făcut trimitere, nu a contestat datele concrete prezentate de moderatorul S. A., iar întrebat în legătură cu scopul concesionării terenului de 4800 mp din . nerespectarea prevederilor contractuale în sensul că au fost construite de către concesionar 3 blocuri de locuințe în loc de patru, a răspuns „probabil”, iar referitor la prețul concesiunii, respectiv la afirmația moderatorului că „este jaf”, a declarat „e posibil să aveți dreptate că prețul e prea mic”(ora 01:03:50 din emisiune).
Este adevărat că formulele folosite de reclamant pentru a-și exprima părerea asupra practicilor reclamantului în calitate de ales și asupra modului în care acesta și-a îndeplinit mandatul au fost redate într-un stil virulent, după cum rezultă din utilizarea unor termeni duri precum „e ceangău din Bacău”, „ăsta este un limbaj de pocherist”, „avangard al jafului”, „e vorba de un om care are o cadență a respirației mai mică decât cadența minciunii, respiră mai rar decât minte, un om care a contribuit enorm la distrugerea acestui oraș, un om care nu iubește Galațiul sub nicio formă, un om uns cu toate alifiile și care s-a învechit în rele, un om care nu crede în Dumnezeu”, dar s-a apreciat că acestea corespund libertății de opinie a persoanei prin exprimarea unor judecăți de tip subiectiv asupra calităților profesionale sau morale ale unui oponent politic și în legătură cu subiecte de interes public.
Astfel, chiar dacă, într-un limbaj profan, expresiile folosite au o puternică conotație peiorativă, în circumstanțele particulare ale cauzei, caracterizate de o polemică politică între părți, ca reprezentanți ai partidelor opozante, s-a reținut că acestea nu reprezintă decât o exagerare, ce nu pot avea natura unei fapte ilicite, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, s-ar fi adus atingere drepturilor subiective ale reclamantului și nici a unei „declarații de culpabilitate”, cu semnificație pe planul dreptului penal.
În acest sens, s-a reținut cauza Malisiewicz-Gasior c. Poloniei, în care se reține că în situația în care acuzațiile conțineau cuvinte dure, ele vizau un om politic cunoscut, în raport de care limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în cazul unei simple persoane private, iar discursul politic nu poate fi restricționat decât din cauze imperioase.
Astfel, Curtea Europeană a reținut că într-o societate democratică, puterile publice se expun, în principiu, controlului permanent din partea cetățenilor, și, sub rezerva bunei-credințe, fiecare poate atrage atenția opiniei publice asupra situațiilor pe care le consideră ilegale (cauza Vides Aizsardzibas Klubs c. Letoniei).
Mai mult, s-a reținut că aceste afirmații au fost făcute în cadrul dezbaterii unor subiecte de interes general, nu lipsite de ecou în presa locală, nefiind îndreptate către lezarea inutilă a reputației persoanei vizate.
Pârâtul a depus la dosar articole de presă despre reclamantul din prezenta cauză, în care se prezintă informații privind implicarea acestuia în rețineri ilegale din salariile angajaților IUG G. în perioada în care reclamantul a deținut funcția de director al acestei societăți, în concesionarea terenului de 4800 mp situat pe . G., în anul 1997, la prețul de 457 lei/mp/an, precum și a altor terenuri din patrimoniul municipiului către societăți aparținând membrilor familiei reclamantului în perioada când acesta deținea funcția de primar al orașului G., astfel încât pârâtul avea informații publice care să-i determine îndoieli cu privire la profilul moral al reclamantului, exprimate într-un mod personal, ceea ce nu poate determina reținerea relei-credințe a acestuia.
În acest sens, s-a reținut că hotărârile Curții de la Strasbourg indică principiul, conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe, în situația în care analizează o acuzație de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna-credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația părții vătămate. În consecință, este necesară analiza atitudinii subiective a acestuia, în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale, cât și cu scopul demersului său-a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, chiar dacă aceasta implică, uneori, în mod inerent, afectarea reputației persoanei vizate, sau a avut numai intenția de a afecta în mod gratuit reputația acestora (cauza Radio France si alții c. Franței)
În cauză, s-a reținut că nu s-a făcut dovada relei credințe a pârâtului, afirmații sale fiind făcute în contextul unei dezbateri referitoare la probleme de interes general, chiar dacă, pe fondul polemicilor dintre părți, ca reprezentanți ai unor partide politice diferite.
Or, faptul de a favoriza libera dezbatere politică este o caracteristică esențială a unei societăți democratice, astfel că doar considerații foarte puternice pot justifica restrângerea discursului cu caracter politic.
În cauza Lopes Gomes Da S. c. Portugaliei, reclamantul afirmase, cu privire la un candidat la alegerile locale, că nu se putea găsi „un candidat mai grotesc și mai nesăbuit din punct de vedere ideologic, caracterizat de grosolănie reacționară, intoleranță fascistă și anti-semitism”. În contextul analizei acestei cauze, Curtea a apreciat că invectiva politică are adesea tendința să capete accente personale, aceasta fiind una dintre consecințele inerente ale jocului politic și ale liberei dezbateri de idei, garante ale unei societăți democratice.
Cu privire la conținutul deciziei prin care Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) privind amendarea . SRL, postul de televiziune care a difuzat această emisiune, instanța a reținut că sancționarea postului a survenit constatării nerespectării de către moderatorul emisiunii a prevederilor deciziei nr. 738/2012 privind principii și reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale, care prevăd obligația radiodifuzorilor de a asigura tuturor competitorilor electorali condiții echitabile în ceea ce privește libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor și echidistanța. S-a reținut în aceeași decizie faptul că „moderatorul emisiunii, care ar fi trebuit să fie un arbitru neutru și imparțial, a găsit necesar să facă introducerea unora dintre materialele înregistrate, dovedind astfel că avea cunoștință de conținutul acestora, un conținut în care candidatul prezent în emisiune aducea acuzații de natură morală sau penală la adresa unor persoane, cu consecința prejudicierii dreptului la imagine al persoanei”.
Instanța a reținut, în contextul argumentelor expuse anterior referitoare la circumstanțierea limitărilor dreptului la exprimare în situația dezbaterilor de natură politică pe chestiuni de interes public, că decizia invocată de reclamant nu reprezintă în sine un argument în dovedirea în cauză a vinovăției pârâtului, aceasta sancționând postul de televiziune pentru nerespectarea obligațiilor specifice.
Referitor la impactul afirmațiilor făcute de pârât asupra rezultatului alegerilor în campania din decembrie 2012, contrar susținerilor reclamantului coroborat cu depoziția martorului, instanța a reținut că acesta a câștigat votul publicului, fiind ales în funcția de senator în Parlamentul României pentru perioada 2012-2016.
Referitor la proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, în cauza Bento contra Portugaliei, în care au fost implicate un primar și un consilier municipal, s-a apreciat de către Curte că plata unei sume de bani, ca sancțiune civilă, a reprezentat o ingerință a libertății de exprimare, fiind reluate principiile anterior expuse, potrivit cărora un om politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale, de aceea trebuind să demonstreze o mai mare toleranță la afirmațiile critice făcute publice, iar în acest domeniu invectiva politică trece adesea și în planul personal.
În consecință, instanța a apreciat că exercitarea libertății de exprimare a pârâtului, în calitate de candidat politic, nu a depășit limitele criticii admisibile, în cazul unei dezbateri politice, cu privire la un subiect de interes general și că, în absența unei fapte ilicite, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1349 C.civ., sancționarea pârâtului, chiar și doar pe tărâmul civil al răspunderii civile delictuale, ar reprezenta o ingerință nejustificată asupra libertății sale de exprimare, instanța urmând a respinge acțiunea principală.
Cu privire la cererea pârâtului de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată, instanța a reținut că acesta nu a făcut dovada suportării acestor cheltuieli în legătură cu prezentul litigiu, motiv pentru care, în temeiul art. 274 alin. 1 și 2 C.pr.civ., a respins ca neîntemeiată cererea.
Împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria G. a declarat recurs reclamantul D. E., arătând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii, a arătat că afirmațiile denigratoare ale pârâtului la adresa sa sunt contrare dispozițiilor art. 72 din C.civ., întrucât deși este om politic cu experiență, această calitate nu-l exonerează pe pârât de obligația civilă de a nu aduce atingere onoarei și reputației sale.
Mai arată că aceste afirmațiile calomnioase nu au avut trăsăturile discursului politic, ci au avut doar scopul de a revolta masa de alegători împotriva sa în contextul alegerilor și mai mult se impunea obligația unei minime verificări cu privire la realitatea celor afirmate. Astfel, trebuie să existe un echilibru între dreptul de informare și libertatea de expresie.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Legal citat, intimatul-pârât S. A. nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În calea de atac a recursului nu s-a mai administrat nicio probă.
Verificând legalitatea sentinței civile pronunțată de Judecătoria G. prin prisma motivelor de recurs, instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se reține că potrivit art. 1.349 din C.civ. o persoană care încalcă obligația de a respecta regulile de conduită prin acțiunile sale și cauzează altuia prejudiciu, are obligația de a-l repara integral.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Față de specificul cauzei deduse judecății, în mod corect a apreciat instanța de fond că aceste cerințe trebuie analizate în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte, în special ale Convenției Europene ale Drepturilor Omului.
Fapta ilicită poate fi definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei alte persoane.
În speță, reclamantul susține că afirmațiile denigratoare ale pârâtului din emisiunea „Tribuna electorală” din data de 29.11.2012 au avut drept scop discreditarea sa și distrugerea imaginii sale, reprezintă o faptă ilicită, în sensul dispozițiilor legale mai sus citate, de natură a-i crea un prejudiciu moral.
În mod corect prima instanță a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, potrivit cărora orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevazute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenierea infracțiunilor, protecția moralei sau a sănătății, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Libertatea de exprimare, apărată de către art. 10, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenție, ea stă la baza noțiunii de „societate democratică” ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită Convenția.
Este adevărat că dreptul garantat de art. 10 nu este însă unul absolut. Dacă paragraful 1 al art. 10 consacră existența dreptului la libertatea de exprimare, paragraful 2 al acestui articol permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra.
În speță, reclamantul invocă tocmai faptul că libertatea de exprimare a fost exercitată de către pârât împotriva reputației sale, aducându-i grave prejudicii de imagine, însă se reține că reclamantul nu a făcut dovada că cele menționate de pârât sunt în totalitate false și că servesc alimentării unei campanii de defăimare a sa. Mai mult, afirmațiile nu fac referire la aspecte ale vieții particulare ale reclamantului, ci la aspecte de interes general referitoare la modul în care a înțeles să-și îndeplinească atribuțiile în perioada în care a fost primar sau președinte al consiliului județean, aspecte care au mai fost făcute publice și în alte publicații.
Mai mult, se reține că potrivit art. 8 din Convenție, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Dreptul la viață privată garantat de acest articol al Convenției privește și dreptul la reputație al persoanei. Prin urmare, în prezenta cauză s-a apreciat că a existat un just echilibru între protecția dreptului reclamantului la reputație, element integrant al dreptului la respectarea vieții private, și libertatea de expresie protejată de art. 10.
Din analizarea afirmațiilor incriminat de reclamant, se constată că exprimă părerea pârâtului în legătură cu aspectele prezentate, nefiind, neapărat acuzații de vinovăție la adresa reclamantului.
Cele prezentate și incriminat sunt, astfel, „judecăți de valoare” exprimate de către pârât care, inainte de a-și exprima opiniile, a prezentat și baza lor factuală prin menționarea șirului evenimentelor care l-au condus la aceste concluzii.
Reclamantul din prezenta cauză este persoană publică, având calitatea de om politic.
Este adevărat că din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă că ziariștii care fac anumite afirmații critice la adresa unor persoane publice trebuie să acționeze cu bună-credință, însă se reține în același timp că libertatea de exprimare a presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează, neputându-se concepe ca o persoană să poată formula judecăți de valoare critice numai cu condiția de a putea să le demonstreze realitatea(cauza D. contra României).
Pârâtul a prezentat opinia sa, nefiind un atac personal gratuit la adresa reclamantului.
Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice. Sub rezerva paragrafului 2 al art. 10 din Convenție, ea se aplică nu numai pentru „informații” sau „idei” privite sau considerate inofensive sau indiferente, dar și pentru cele care contrariază, șochează sau neliniștesc. Acestea sunt imperativele pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere fără de care nu există societate democratică. Presa joacă un rol eminent într-o asemenea societate, ea are îndatorirea de a comunica informații și idei privitoare la toate problemele de interes general, aceasta presupune, de asemenea, posibilitatea de a recurge la o oarecare doză de exagerare și chiar de provocare.
În cauze asemănătoare celei de față, marja de apreciere a existenței unei fapte ilicite se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să își joace rolul indispensabil de „câine de pază” și să își exercite aptitudinea de a da informații cu privire la problemele de interes general.
Față de toate acestea, în mod corect s-a apreciat că afirmațiile pârâtului nu pot fi încadrate în definiția faptei ilicite, așa cum rezultă acesta din art. 1349 C.civ., neputând fi, astfel, catalogate drept o încălcare a normelor dreptului obiectiv la reputație al reclamantului.
Față de aceste considerente de drept și de fapt, văzând că nu este îndeplinită condiția săvârșirii unei fapte ilicite de către pârât, prin aceea că nu poate fi reținut scopul legitim al apărării reputației în realizarea unei ingerințe în libertatea de exprimare a pârâtului, se constată că cererea reclamantului formulată împotriva pârâților a fost în mod corect respinsă. Astfel, în mod corect instanța de fond nu a mai analizat și celelalte cerințe ale răspunderii civile delictuale și implicit nu a mai fost apreciată declarația martorului audiat în cauză, pentru dovedirea daunelor morale care au fost solicitate.
Pe cale de consecință, reținând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de reclamant cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței atacate, potrivit dispozițiilor art. 312 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurentul-reclamant D. E., domiciliat în G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 5015/16.05.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. A., domiciliat în G., ., ., ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
M. M. R. G. F. A. M. B. V.
red.MA/22.04.2015
dact.B.V./ex.2/22.04.2015
fond: jud.: E. L. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 130/2015. Tribunalul GALAŢI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
