Validare poprire. Decizia nr. 1042/2015. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 1042/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 1042/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 2949

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1042

Ședința publică din data de 14.12.2015

Completul constituit din:

Președinte: R. D.

Judecător: R. G. F.

Grefier: V. M. O.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelantul – debitor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. și apelantul – terț poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU în contradictoriu cu intimatul – creditor S.C. D. C. SOLLUTION DCS SRL G. și intimatul petent B.E.J. C. C., împotriva sentinței civile nr. 4675/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „validare poprire”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 07.12.2015, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 14.12.2015.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Galati sub nr._, BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC (B.) C. C. și creditoarea . DCS SRL, în contradictoriu cu debitoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. (AJFP) și cu terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU (AFM), au solicitat validarea popririi înființate de B. C. C. în dosarul execuțional nr. 333/2014. Totodată au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, executorul judecătoresc și creditoarea au arătat că au fost emise acte de executare prin poprire de B.E.J. C. C., în dosarul execuțional nr. 333/2014, pentru recuperarea sumei de 7660,20 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1763/25.05.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4216/05.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel G., către terțul poprit AFM.

Au mai precizat cei care au formulat acțiunea, că deși terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi la data de 11.12.2014, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile motivând că nu înțelege să onoreze poprirea, motivat de faptul că art. XV din OUG nr. 8/2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 28.02.2014, dispune în alin.(1), (4) și (7) suspendarea executărilor silite și achitarea sumelor de bani în mod eșalonat pe o perioadă de 5 ani, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

În opinia B. și a creditorului, dispozițiile art. XV OUG nr. 8/2014 nu sunt aplicabile în cauză, fiind contrare legislației europene și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ce trebuie aplicate cu prioritate.

S-a mai menționat prin acțiune că potrivit jurisprudenței CEDO (Ruianu c României, Pini s.a. c României, S. c României, V. I. c României, S. P. c României), statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești de condamnare a lor, termenul rezonabil prev. de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite iar refuzul de a aloca sume necesare plății, când statul are calitatea de debitor, constituie o atingere adusă art. 1 din Protocolul nr. I la Convenție.

Au subliniat creditorul și B. că a se pretinde, pentru realizarea creanței, îndeplinirea unei noi proceduri, formularea unor noi cereri sau acțiuni, ulterioare pronunțării hotărârii instanței de judecată în mod definitiv și irevocabil, dar anterioare executării silite, reprezintă o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.

A mai arătat creditorul că, potrivit Hotărârii din 18.04.2013 a C.J.U.E. în cauza C-565/11, procedura instituită de OUG nr. 8/2014 este discriminatorie, fiind o procedură în urma căreia este înlăturată egalitatea de tratament care presupune că un creditor, al unei creanțe asupra statului, trebuie să beneficieze de aceleași proceduri și dispoziții legale, precum cele de care beneficiază A.J.F.P. în raporturile în care are calitatea de debitor.

În drept, cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 780 și urm. C.proc.civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), art.1 din Protocolul nr. I CEDO.

În susținerea acțiunii, a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul și practică judiciară.

Legal informată asupra cererii de chemare în judecată și citată, debitoarea AJFP G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității formulării cererii și a solicitat respingerea cererii de validare poprire, motivat de faptul că executorul judecătoresc a ignorat prevederile art. XV din OUG nr.8/26.02.2014 potrivit cărora executările silite se suspendă de drept iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani.

În drept, au fost invocate prevederile OUG nr. 8/2014.

Terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentat în instanță.

La data de 02.04.2015, înaintea primului termen de judecată, debitoarea AJFP G. a completat întâmpinarea, invocând excepția tardivității formulării acțiunii, ca urmare a faptului că adresa de înființare poprire a fost primită de terțul poprit la data de 11.12.2014 iar cererea de validare poprire nu a fost formulată în termenul de o lună, ci abia la data de 19.01.2015.

În drept au fost invocate prevederile art. 789 C.proc.civ.

Prin încheierea de ședință din 10.04.2014, înainte de ., instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității invocată prin întâmpinare de debitoarea intimată, dat fiind faptul că deși a primit adresa de înființare a popririi la data de 11.12.2014, terțul poprit a comunicat abia la data de 30.12.2014 creditorului prin B. C. C., refuzul înființării respectivei popriri.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și la solicitarea instanței a fost atașat dosarul execuțional nr. 333/2014 al B. C. C..

Prin sentința civilă nr. 4675/24.04.2015, Judecatoria Galati a admis cererea având ca obiect validare poprire formulată de B. C. C. și creditoarea . DCS SRL, în contradictoriu cu debitoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și terțul poprit Administrația F. pentru Mediu, a dispus validarea popririi înființate în dosarul de executare silită nr. 333/2014 al B. C. C. și a obligat terțul poprit Administrația F. Pentru Mediu să rețină din sumele datorate debitoarei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., suma de 7660,2 lei și să se plătească această sumă creditoarei, consemnând suma poprită pe seama B. C. C.. A obligă debitoarea și terțul poprit la plata, către creditoare, a sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat. A obligat debitoarea și terțul poprit la plata, către B. C. C., a sumei de 496 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța aceasta hotarare, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, prin Sentința civilă nr. 1763/24.05.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3219/01.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel G., pârâta A.J.F.P. G. a fost obligată, către numitul P. M. I., la plata sumei de 4305 lei reprezentând taxă poluare și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 21.12.2012 până la rambursarea efectivă a sumei.

Prin contractul de cesiune nr. 64/12.09.2014 numitul P. M. I. a cedat creanța deținută față de AJFP G., creditoarei cesionare . DCS SRL.

Prin Încheierea nr. 333/16.09. 2014, B. C. C. a admis cererea de executare formulată de creditoarei cesionare și a deschis dosarul de executare nr. 333/2014.

Prin încheierea nr. 7116/03.10.2014 a Judecătoriei G. s-a încuviințat executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 333/2014.

La data de 13.11.2014, B.E.J. C. C. a emis Încheierea nr. 333/2014 prin care a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 2147,81 lei și Somația de plată pentru suma de 4974,27 lei și a emis adresă de înființare a popririi pentru suma totală de 7122,08 lei, adresă comunicată terțului poprit la data de 11.12.2014.

Prin adresa nr. 4685/30.12.2014, terțul poprit Administrația F. pentru Mediu a comunicat executorului faptul că nu poate onora poprirea deoarece, potrivit art. XV din OUG nr. 8/2014, orice executare este suspendată de drept iar plata creanțelor se face o perioadă de 5 ani, în cuantum de 20% pentru fiecare an.

În drept, potrivit art.789 C.pro.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Analizând cererea de validare a popririi, instanța a reținut că terțul poprit Administrația F. pentru Mediu a refuzat liberarea sumelor datorate către debitoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G..

Instanța a reținut că, deși nu se neagă puterea executorie a titlurilor deținute de creditori, sumele de bani datorate, în temeiul acestor titluri, nu au fost eliberate creditorilor deoarece au intervenit dispozițiile legale prevăzute de art. XV din OUG nr.8/2014, urmând ca sumele de bani să fie restituite eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, în cuantum de 20%.

Astfel, instanța a analizat concordanța, în circumstanțele concrete ale cauzei, a dispozițiilor legale menționate cu prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 martie 2005, în cauza Ș. c. României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1048 din 25.11.2005, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești.

Prin această hotărâre, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți.

Totodată, Curtea a reținut că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi.

S-a mai reținut că nu este oportun să se ceară unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.

Pe de altă parte, prin Hotărârea Secției a II-a a Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, definitivă la 25 iunie 2002, pronunțată în cauza Saggio contra Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale].

Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie, deci, prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile.

De asemenea, în cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească.

Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului.

În concret, instanța a reținut că obligația de plată față de creditorul din prezenta cauză îi era cunoscută debitoarei și terțului poprit câtă vreme aceasta a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească într-un proces în care debitorul și terțul au fost parte și care a fost comunicată părților.

În ciuda acestei situații și a faptului că hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu a rămas definitivă, deci executorie, la data introducerii prezentei acțiuni, terțul poprit și debitoarea nu achitaseră încă datoria avută față de creditor.

Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a reținut faptul că statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească, prin care au fost condamnați în calitate de debitori.

Totodată, instanța a reținut că dispozițiile derogatorii ale OUG nr. 8/2014 favorizează statul în raporturile de drept privat, deși statul ar trebui să se afle pe poziții de egalitate cu orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de debitor al unei obligații, nu ar putea invoca niciodată lipsa fondurilor, putând fi urmărită asupra tuturor bunurilor sale până la satisfacerea creanței.

Deși instanța a admis totuși că Statul beneficiază de o marjă de apreciere care i-ar fi permis, o anumită perioadă de timp, să amâne executarea obligațiilor ce-i incumbă în considerarea unor situații speciale, în cauza concretă, perioada nu poate fi luată în considerare, iar termenele de plată fiind incerte și fără vreo identificare a resurselor financiare din care acestea vor fi plătite.

Analizând art. XV din OUG nr.8/2014, demersurile pe care Statul trebuie să le îndeplinească nu sunt stabilite, creând dubiul alegerii lor la întâmplare, întrunind pe deplin condițiile arbitrariului și imprevizibilității, menționate în Hotărârea Saggio c. Italiei, ce au aplicabilitate mutatis mutandis în cauza de față.

Astfel, instanța a reținut că toate titlurile executorii emise până la data de 31 decembrie 2015 sunt suspendate de drept în privința executării lor, fie benevol, fie silit, potrivit alin. (4), cel puțin până la data de 31.12.2015, deși titlurile executorii emană de la puterea judecătorească și sunt executorii, fără a fi necesară nicio o altă procedură ulterioară.

Prin art. XV din OUG nr. 8/2014 nu se prevede, în concret, metoda de stabilire a duratei de 5 ani, în care în fiecare an se va restitui suma de 20% din valoarea creanței.

Titlurile executorii se supun, pe cale de consecință și Ordinului nr._ potrivit căruia creditorul, deși deține o hotărâre judecătorească, titlu executoriu, este nevoit să facă o cerere către autoritatea administrativă și, în temeiul acestei cereri, va primi o decizie de impunere sau o decizie de restituire, după caz, potrivit Anexa nr. I la Ordin.

În baza hotărârii autorității administrative se va stabili și durata de 5 ani în care se vor restitui cei 20% din creanță. Fără a exista o prevedere concretă, rezultă că primul an de la care începe restituirea este lăsat la latitudinea autorității administrative, potrivit Ordinului Ministerului căruia i se supune și care poate fi modificat de către acesta din urmă.

Instanța a mai reținut că art. XV din OUG nr. 8/2014 prevede și durata de 5 ani, care prin sine este o durată lungă de timp, încadrându-se ca termen juridic, potrivit dispozițiilor legale bugetare unui termen mediu spre lung. Așadar, în opinia instanței, simpla durată mare a termenului, fără a fi justificată ar fi fost suficientă pentru a constata încălcarea jurisprudenței CEDO.

Instanța a mai constatat că se impune restituirea sumei de 20% din creanță pe o perioadă de 1 (un) an, urmând ca în următorul an calendaristic (sau în următorul an în care se face noua achitare) să se achite o nouă tranșă de 20% din creanță, deși taxa a fost achitată integral. Are loc astfel ”sfărâmarea” în componente foarte mici a creanței, făcând-o indezirabilă. Pe de altă parte, câtimea însăși de 20% este acordată pe o perioadă mare de timp 1 (un) an calendaristic, creditorul fiind lipsit de beneficiul său, deși a fost și anterior lipsit, potrivit procedurilor legale de recuperare a sumei.

Instanța a mai reținut și că Preambulul OUG nr. 8/2014 referitor la măsurile din art. XV, potrivit căruia „luând în considerare dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea contravalorii taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, având în vedere influența negativă pe care o are executarea silită a titlurilor executorii, în condițiile dreptului comun, atât asupra bugetului Administrației F. pentru Mediu, cât și asupra bugetului general consolidat, având în atenție necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate contravalorile taxei pe poluare pentru autovehicule și taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Întrucât lipsa acestor prevederi ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, atât nerespectarea angajamentelor interne asumate de Administrația F. pentru Mediu, cât și neîndeplinirea obligațiilor, în domeniul protecției mediului, pe care România le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene”, prin care s-au arăta rațiunile instituirii măsurilor, nu conține elemente convingătoare, precum sunt cele impuse prin jurisprudența CEDO, existând numai referiri generale.

Astfel, s-a evitat precizarea rațiunii pentru care s-a adoptat un termen de 5 ani și nu un termen mai scurt, deși legea bugetară previzionează numai pe o durată de 1 an, de ce acest termen trebuie să curgă dintr-un moment aleatoriu, precum este introducerea cererii de către contribuabil, care este motivul pentru care creanța este împărțită în câtimi mici de 20%, și împrejurările care să justifice ca o câtime redusă de 20% să fie restituită pentru o perioadă de 1 an, precum și motivul pentru care nu s-a prevăzut o minimă procedură de restituire, lăsându-se aceasta din urmă, la completa latitudine a unui minister de resort.

În consecință, instanța a reținut că, prin aplicarea OUG nr. 8/2014 - care prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori și care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, fără acordul creditorilor și cu obligația acestora de a relua o procedură administrativă, deși dețin titluri executorii, în prezenta cauză se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, al principiului egalității armelor în proces cât și sub aspectul nerespectării marjei de apreciere cu privire la stabilirea limitelor dreptului de proprietate asupra creanței al creditorilor.

Instanta a retinut existenta unui conflict între aplicarea Ordonanței de Guvern ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe, constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretată prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care se soluționează în favoarea acestora din urmă, instanța fiind obligată să aplice prioritar dispozițiile Convenției în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) și art. 20 din Constituția României.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, instanța a respins apărarea de fond privind inadmisibilitatea cererii și a admis cererea de validare a popririi, a dispus validarea a popririi înființată în dosarul de executare nr. 333/2014 al B. C. C. și a obligat terțul poprit să rețină din sumele datorate debitoarei suma de 7660,2 lei și să o plătească creditoarei, consemnând suma poprită pe seama B.E.J. C. C..

Totodată, ca părți căzute în pretenții, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 452 și art. 451 C.proc.civ., instanța a obligat debitoarea și terțul poprit la plata, către creditor, a sumei de 420 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat achitat prin chitanța nr. 79 din 01.04.2015 și la plata către B. C. a sumei de 496 lei reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei hotarari au declarat apel atat debitoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cât și terțul poprit Administrația F. pentru Mediu, considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea cererii, debitoarea a arătat în esență că Judecătoria G. a dispus validarea popririi cu ignorarea faptului că procedura CEDO este numai împotriva statului, astfel că doar statul poate fi obligat la despăgubiri, însă o instituție a statului nu poate fi obligată în dreptul intern decât strict potrivit legii.

Mai arată că mecanismul de control instituit prin CEDO are caracter subsidiar, ceea ce presupune ca drepturile și libertățile garantate de art. 1 din Convenție să fie protejate mai întâi prin dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale, iar instanța națională nu a luat în considerare dispozițiile OUG nr. 8/2014 prin care sunt reglementate termenele de plată a sumelor pre văzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect restituire taxă de poluare pentru autovehicule, devenite executorii până la data de 31.12.2015, în sensul că se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Se susține că această ordonanță a fost apreciată ca fiind nelegală de către instanța de fond, deși nu a fost declarată neconstituțională, depășindu-și astfel atribuțiile puterii judecătorești.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 C.pr.civ.

În motivarea apelului, terțul poprit a arătat în esență că instanța de fond și-a depășit limitele de competență privind judecarea pricinii, întrucât și-a argumentat întregul demers printr-o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr. 8/2014 cu normele europene.

Mai arată că în mod greșit s-a reținut că terțul poprit a refuzat eliberarea sumelor datorate, având în vedere dispozițiile OUG nr. 8/2014, care reglementează modul de restituire a sumelor datorate, precum și procedura de efectuare a plăților stabilită prin Ordinul nr._ .

Se susține și faptul că această procedură reglementată de dreptul intern nu este contrară dispozițiilor CEDO, întrucât instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 CEDO, limitarea fiind permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite.

Astfel, arată că în cauză măsura contestată urmărește un scop legitim, respectiv asigur5area stabilității economice a țării, și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere, respectiv eșalonarea executării hotărârilor judecătorești.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 C.pr.civ.

Legal citati, intimatii nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței de judecată pentru a invoca apărări.

În calea de atac a apelului nu s-a administrat nicio probă.

Verificând legalitatea sentinței civile prin prisma motivelor de apel, instanța de control judiciar reține următoarele:

În mod corect a reținut instanța de fond că la cererea intimatei-creditoare . DCS SRL s-a pornit executarea silită împotriva apelantei-debitoare Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., în cadrul dosarului de executare nr. 333/2014 al B. C. C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1763/25.05.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4216/05.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel G., pentru recuperarea taxei de poluare.

S-a reținut că prin dispozițiile OUG nr. 8/2014 și Ordinul nr. 365/2014 sunt reglementate termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect restituire taxă de poluare pentru autovehicule, devenite executorii până la data de 31.12.2015, în sensul că se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora, dispoziții care intră în contradicție cu CEDO.

Cu toate acestea nu se poate reține susținerea apelantelor în sensul că făcând aplicarea dispozițiilor art. 6 CEDO această ordonanță a fost apreciată de instanța de fond ca fiind nelegală, deși nu a fost declarată neconstituțională, depășindu-și astfel atribuțiile puterii judecătorești. În acest sens, se reține că în situația în care s-ar constata existența unui conflict intre dispozițiile interne din OG nr. 8/2014 și prevederile art. 6 CEDO, instanța, în baza art. 11 și art. 20 alin. 2 din Constituție, având în vedere forța supralegislativă a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în dreptul intern, este obligată să dea prioritate dispozițiilor CEDO, fără a se putea reține că verifică legalitatea unui act normativ intern.

Se reține că instanța de fond a constatat că ar fi vorba de o încălcare a prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenție, apreciind că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut, în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului, să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație pe o durată îndelungată, însă pentru a răspunde la întrebarea dacă art. 6 a fost respectat, trebuie să ia în considerare comportamentul tuturor autorităților naționale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului național.

În consecință, se reține că măsurile luate prin OUG nr. 8/2014 pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică, având în vedere criza economică și financiară (aceeași criză determinând plata eșalonată și a drepturilor salariale obținute de diferite categorii sociale) și sunt proporționale cu scopul urmărit, respectiv restabilirea echilibrului bugetar, prin aceasta evitându-se totodată înrăutățirea situației sociale. În acest context, instanța constată că limitarea exercițiului dreptului intimatului este una temporară, expres și concret legiferată, printr-o normă care se bucură de atributul predictibilității, care nu aduce atingere dreptului pe fond și care, în temeiul art. 44 din Constituție se bucură de toate garanțiile Statului.

Prin urmare, având în vedere și faptul că pentru sumele ce vor fi restituite trebuie calculată și dobânda legală până la momentul achitării integrale a debitului, instanța consideră că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. XV din OUG nr. 8/2014 este reglementată modalitatea de restituire a sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect restituire taxă de poluare pentru autovehicule, devenite executorii până la data de 31.12.2015, în sensul că se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

În acest sens, trebuie formulată o cerere de restituire care se soluționează în termen de 45 zile de la înregistrare, stabilindu-se un grafic, menționându-se totodată că pe toată această perioadă este suspendată de drept orice procedură de executare.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada formulării unei astfel de cereri, pentru a se putea verifica dacă a început să curgă termenul de 5 ani calendaristici și dacă a existat un refuz din partea autorităților obligate la restituire, care să justifice cererea de validare poprire, instanța reține că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, astfel că în temeiul art. 480 alin. 2 C.pr.civ., instanța va admite apelurile, va schimba în tot sentința civilă nr. 4675/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria G. și în rejudecare va respinge cererea de validare poprire ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul – debitor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județul G., și apelantul – terț poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, . 6, în contradictoriu cu intimatul – creditor S.C. D. C. SOLLUTION DCS SRL G., cu sediul în G., ., nr. 50, ., județul G. și intimatul petent B.E.J. C. C., cu sediul în G., . B, .. 2, județul G., împotriva sentinței civile nr. 4675/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .

Schimbă în tot sentința apelată și în rejudecare, respinge acțiunea ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.12.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

R. D. R. G. F. V. M. O.

Red. R.G.F. /21.12.2015

Tehn. V.M.O/05.01.2016/6ex.

./4 ex.

Fond. A. M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 1042/2015. Tribunalul GALAŢI