Contestaţie la executare. Decizia nr. 936/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 936/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 936/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 936
Ședința publică din data de 26.11.2015
Completul constituit din:
Președinte: D. G. N.
Judecător: L. B.
Grefier: B. V.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către apelantul-contestator C. R. I., cu domiciliul în G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 6995/26.02.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., . și C. DE A. DE SĂNĂTATE G., cu sediul în G., .. 42, jud. G., având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează dosar repus pe rol în vederea perimării, după care;
Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 12.02.2015, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ, pentru lipsa părților, motiv pentru care invocă, din oficiu, excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. in data de 30.12.2013 sub nr._, contestatorul C. R.-I., în contradictoriu cu intimata Administrația Judeteana a Finanțelor Publice G. si C. de Asigurari de Sanatate Galati, a formulat contestație la executare, solicitand anularea tuturor actelor de executare emise in dosarul de executare nr._/_/1/2013/_ din 10.12.2013 si a executării silite înseși, inclusiv anularea:
- Somației nr. 17/_ /_ emisa in data de 10.12.2013.
- Titlul executoriu nr._ emis in data de 10.12.2013 si documentele precizate in titlul executoriu, respectiv: Decizia nr._/30.06.2012, Decizia nr._/27.06.2012, Decizia nr._/31.12.2012, Decizia nr._/30.06.2013, Doc. Nr._/27.06.2012, Doc nr._/30.06.2012, Doc nr._.04.2013 si Doc. Nr._/28.02.2013 si exonerarea contestatorului de la plata sumei de 9.510 lei.
Prin sentința civilă nr. 6995/26.06.2014 prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa de Asigurări de Sănătate G. și a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către contestator și a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul C. R. I..
Prin încheierea de ședință din data de 12.02.2015 instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul disp. art. 411 al. 1 pct. 2 NCPC pentru lipsa părților, iar prin încheierea pronunțată la data de 12.03.2015 a mențiunut măsura suspendării judecății cauzei dispusă la data de 12.02.2015.
La data de 05.10.2015 instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, în vederea verificării incidenței perimării.
La termenul de judecată din data de 26.11.2015, instanța din oficiu a pus în discuție excepția perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva excepției invocate, excepție care urmează să fie analizată cu prioritate, conform disp. art. 248 al. 1 cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 416 cod procedura civila „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”
Prin rămânerea în nelucrare se înțelege situația în care într-o pricină înregistrată pe rolul unei instanțe nu se efectuează niciun act de procedură, din culpa părților, perimarea fiind o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței o perioadă îndelungata în judecată.
Așa cum rezultă din actele dosarului judecata cauzei a fost suspendată, potrivit disp. art. 411 al. 1 pct. 2 NCPC prin încheierea de ședință din data de 12.02.2015, pentru lipsa părților.
Potrivit disp. art. 414 al. 1 și 2 cod procedură civilă atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului se poate declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.
Contestatorul nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art.416 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
De la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art.416 și urm Cpciv, urmează să constate perimat apelul civil de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul declarat de către apelantul-contestator C. R. I., cu domiciliul în G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 6995/26.02.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., . și C. DE A. DE SĂNĂTATE G., cu sediul în G., .. 42, jud. G..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. G. N. L. B. V. B.
Red. B.V./27.11.2015/5ex
.>
Jud. fond: I. D. C.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Pretenţii. Decizia nr. 792/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








