Anulare act. Decizia nr. 46/2016. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 46/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 46/2016

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 2949

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 46

Ședința publică din data de 21.01.2016

Completul constituit din:

Președinte: A. P.

Judecător: A.-M. M.

Grefier: V. M. O.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul pârât M. G. în contradictoriu cu intimatul reclamant – P. G. M., împotriva sentinței civile 3634/27.03.2015 pronunțate de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, pentru apelantul – pârât, avocat M. C., conform delegației depuse la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, stadiul procesual al cauzei, fiind primul termen de judecată, apelul este motivat, semnat și scutit de taxă de timbru, după care:

Apărătorul apelantului – pârât precizează că nu mai are alte cereri.

În conformitate cu dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în apel.

Avocat M. C. solicită admiterea apelului, cu obligarea părții la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat. La filele 99-100 din dosarul de fond există depuse la dosar factura și extrasul de cont reprezentând contravaloarea plății onorariului avocat. Potrivit art. 453 alin. 1 c. pr. civilă instanța de fond trebuia să oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces. Solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile pronunțate la fond de Judecătoria G., în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 4960 reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.

Tribunalul, în temeiul art. 394 c. pr. civilă, declară închise dezbaterile si rămâne in pronunțare asupra cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată:

Prin sentința civilă nr. 3634/27.03.2015, Judecătoria G. a respins ca nefondată excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P. G. M. în contradictoriu cu pârâtul M. G. prin Primar și a respins ca nefondată cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, următoarele:

La data de 19.06.2014, reclamantul P. G. M. a sesizat Judecătoria G. cu o acțiune formulată în contradictoriu cu pârâtul M. G. prin Primar solicitând constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. 204/76/23.07.2012, motivând că acesta a fost încheiat cu încălcarea normelor legale în vigoare, fiind încheiat cu toate că existau datorii la întreținere, fiind semnat de un primar căruia îi încetase mandatul, fiind încheiat pentru o perioadă mai scurtă de timp decât cea de 5 ani prev. de art. 44 din Legea nr. 114/1996 și nefiind depuse toate înscrisurile cerute de lege pentru încheierea unui contract de închiriere valabil.

Pârâtul M. G. prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Judecătoria G., prin sentința civilă mai sus menționată a respins excepția invocată cu motivarea că reclamantul este titular al contractului de închiriere ce s-a solicitat a fi anulat, iar interesul său în a obține nulitatea contractului îndeplinește condițiile prevăzute de art. 33 din cod, fiind determinat, legitim, personal, născut și actual.

Pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând că reclamantul în calitate de titular al contractului de închiriere nr. 203/76/25.06.2009, având ca obiect imobilul din G., ., .. 27, a fost cel care s-a adresat pârâtului, cu cererea înregistrată sub nr. 9877/14.03.2012, solicitând prelungirea contractului de închiriere.

Faptul că s-a mutat din imobil în septembrie 2013 și a început demersurile pentru rezilierea contractului de închiriere, întrucât nu putea deține împreună cu soția sa două contracte cu ANL, nu reprezintă un motiv pentru constatarea nulității contractului de închiriere.

Cât privește celelalte motive de nulitate invocate, ele nu au fost reținute, nefiind considerate cauze de nulitate.

În ceea ce privește cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta a fost respinsă întrucât pârâtul nu a făcut dovada existenței și întinderii lor.

Împotriva hotărârii a declarat apel pârâtul M. G., nemulțumit fiind de faptul că nu i s-au acordat cheltuielile de judecată solicitate și a căror dovadă a fost făcută prin copie de pe factura nr. 1178/20.10.2014, pe care este evidențiat onorariul de 4860 lei conform contractului de asistență juridică nr._/17.10.2014 și de pe extrasul de cont ce probează plata efectuată de către pârât în temeiul facturii nr. 1178/20.10.2014expres menționate în cuprinsul extrasului.

Tribunalul, verificând în limitele cererii de apel, temeinicia și legalitatea sentinței apelate, cu privire la cele invocate, constată că apelul este nefundat pentru cele ce se vor arăta:

La instanța de fond, pârâtul M. G. a fost reprezentat de Societatea Civilă profesională de avocați „D. și Asociații”, conform împuternicirii avocațiale depusă la fila 29.

Pe împuternicirea avocațială nu este trecut numărul contractului de asistență juridică, ci doar numărul dosarului sub care acțiunea s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei G., respectiv dosar nr._ .

Factura nr. 1178/20.10.2014 și extrasul de cont cu care apelantul pârât susține că a făcut dovada existenței și întinderii onorariului de avocat din cauza dedusă judecății vizează mai multe contracte de asistență juridică (a se vedea înscrisurile depuse la filele 99 și 100 în dosarul de fond).

De vreme ce pe împuternicirea avocațială din dosar nu este trecut însă numărul contractului de asistență juridică, nu se poate trage concluzia că suma de 4960 lei aferentă contractului nr._/17.10.2014 este cea achitată cu titlu de onorariu avocat în dosarul de față.

Pe cale de consecință, în mod corect a apreciat prim a instanță că pârâtul nu a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedura civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. G. reprezentat prin Primar, cu domiciliul procesual la Societatea Civilă profesională de avocați „D. și Asociații”, cu sediul în G., ., ., . în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G. M., domiciliat în G., ., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 3634 din 27.03.2015 pronunțată de Judecătoria G..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.

Președinte, Judecător, Grefier,

A. P. A.-M. M. V. M. O.

Red. A.P. /08.02.2016

Tehn. V.M.O/08.02.2016/4 ex.

./2ex.

Fond. E.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 46/2016. Tribunalul GALAŢI