Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 530/2016. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 530/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-05-2016 în dosarul nr. 530/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBGLT:2016:037._
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 530
Ședința publică din data de 16.05.2016
Președinte: R. G. F.
Judecător: R. D.
Grefier: B. V.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către apelantul A. R. L. împotriva sentinței civile nr.653/23.09.2015 pronunțate de Judecătoria Tg. B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații H. I., H. N., H. N. și H. V., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 121 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează prim termen de judecată, lipsă de procedură cu intimații H. I. și H. N., întrucât dovezile de citare cu aceștia s-au restituit la dosarul cauzei cu mențiunea „destinatar decedat”, respectiv „destinatar necunoscut” apel motivat, motive de apel comunicate, apel netimbrat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța constată că, în prezenta cauză, au calitate de părți doar apelantul A. R. L. și intimații H. V. și H. N., moștenitori ai lui H. I.. Prin urmare, dispune rectificarea citativului în acest sens și constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Față de împrejurarea că apelantul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare stabilite în sarcina sa, Tribunalul invocă, din oficiu, excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 653/23.09.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu B. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. R. L., în contradictoriu cu pârâtul H. I., ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinței civile a declarat apel, în termen legal, reclamantul A. R. L..
Apelantului i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 448,5 de lei și nu făcut dovada achitării acestei taxe.
La termenul de judecată din 16.05.2016 instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Potrivit disp. art. 1 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care, așa cum prevăd disp. art. 33 al. 1 și 2 din prezentul act normativ, se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 al.2 teza I C.pr.civ. obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță.
În conformitate cu disp.art.32 din O.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
De asemenea, art.23 al.1 din O.G. nr. 80/2013 prevede că cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță, dar nu mai puțin de 20 lei.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit disp.art. 36 alin.2 din O.G. nr. 80/2013.
În cauza de față, apelantul-reclamant A. R. L. a fost înștiințat să timbreze apelul cu taxă judiciară de timbru în sumă de 448,5 lei, astfel cum rezultă din adresa de la fila 7 dosar și dovada de înmânare (fila 22 dosar).
Având în vedere că apelantul-reclamant nu a timbrat apelul, Instanța urmează a admite excepția netimbrării, invocată din oficiu și va anula cererea de apel, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării apelului.
Anulează apelul declarat de către apelantul A. R. L., domiciliat în Târgu B., ., județ G., împotriva sentinței civile nr.653/23.09.2015 pronunțate de Judecătoria Tg. B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații H. N., domiciliat în Dărmănești, ., județ Bacău și H. V., domiciliat în Dărmănești, Calea Trotușului, nr. 48, județ Bacău, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.05.2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. G. F. R. D. B. V.
Red. B.V./19.05.2016/5ex.
.>
Jud. fond: R. L. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 175/2016. Tribunalul GALAŢI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 531/2016. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








