Validare poprire. Decizia nr. 1110/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1110/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 1110/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr.1110/2015
Ședința publică din data de 21.12.2015
Completul constituit din:
Președinte: L. B.
Judecător: D. G. N.
Grefier: I. A. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de către apelantul C. L. G., cu sediul procesual ales la SCPA D. SI ASOCIATII, în G., ., ., jud. G., și apelanta AJFP - T. G. cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu intimata . V. SA, cu sediul în București, .. 31-33, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 3295/19.03.2015, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „ validare poprire”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.12.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor civile de fata, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Galati, la data de 07.11.2014, sub nr._, creditoarea S.C.A. Româneasca Asirom Vienna Insurance Group S.A., în contradictoriu cu debitorul C. L. G. și terțul poprit T. G., a formulat cerere de validare a popririi înființate de B.E.J. P. S. în dosarul de executare nr. 488/2014, la data de 29.09.2014, asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit debitorului, pana la concurenta sumei de 20.112,97 lei.
În motivare, creditoarea a arătat că are calitatea de creditoare a debitorului C. L. G., titlul executoriu fiind reprezentat de Sentința civila nr. 876/01.02.2011, pronunțata de Judecătoria G. în dosarul nr._, iar, în vederea executării silite a titlului executoriu, executorul judecătoresc a înființat poprire asupra sumelor de bani datorate debitorului de către terțul poprit.
A învederat creditoarea că, deși adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 09.10.2014, acesta nu a înțeles să execute în termen de 5 zile obligația reglementată de dispozițiile art. 786 alin. 1 C.proc.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 și urm C.proc.civ. și O.G. nr. 22/2002.
În susținerea cererii formulate, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. Au fost depuse, la dosar, în copie, adresa de înființare a popririi din data de 29.09.2014, încheiere și dovada de comunicare din data de 09.10.2014 (f. 4-7 d.f.), precum si copia dosarului de executare.
Legal citat, terțul poprit A.J.F.P. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
A aratat ca la data de 10.10.2014, cu adresa nr. 6109, T. G. a înștiințat Municipiul G. ca prin adresa nr. 488/2013 din 29.09.2014 s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor sale către B.E.J. P. S., la cererea creditoarei S.C. A. Româneasca Asirom Vienna Insurance Group S.A., iar B.E.J. P. S. a fost înștiințat despre demersurile efectuate și răspunsul primit de la Municipiul G..
A precizat terțul poprit că s-a adresat din nou Municipiului G. cu mențiunea că s-a procedat la deschiderea de credite bugetare, însă de fiecare dată a primit același răspuns, în sensul că nu se indisponibilizează nicio sumă, întrucât se încadrează în categoria celor prevăzute de art.1 alin.2 din OG nr. 22/2002.
A subliniat terțul poprit că, potrivit Ordinului MF nr. 2336/2011, dreptul de a dispune asupra sumelor din conturile deschise la Trezorerie îl are instituția sau autoritatea publică titulară de conturi, iar nu terțul poprit.
Legal citat, debitorul C. L. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat în motivare că nu se poate reține, în cauză, existența unui raport juridic obligațional între Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și T. Statului, ca debitor al acestei obligații este T. Municipiului G., dar consecințele patrimoniale ale obligației stabilite prin hotărârea de validare poprire vor fi suportate de Ministerul Finanțelor, titular al Contului curent general al Trezoreriei Statului.
În drept a invocat disp. art. 205 și 453 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 05.03.2015 instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila nr. 3295/19.03.2015, Judecatoria Galati a admis cereea si a dispus validarea popririi înființate prin Adresa din data de 29.09.2014, în dosar execuțional nr. 488/2014 al B.E.J. P. S., privind pe partea creditoare S.C. A. Româneasca ASIROM Viena Insurance Group S.A., partea debitoare C. L. G. și terțul poprit T. G., până la concurența sumei de 20.112,97 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare. A obligat terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței acesteia, sumele datorate debitorului.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a reținut următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 876/01.02.2011, pronunțata de Judecătoria G. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 140/15.12.2011 a Tribunalului G., a fost admisă cererea formulată de creditoarea S.C. A. Româneasca Asirom Vienna Insurance Group S.A. și obligat debitorul C. L. G. la plata sumei de 10.720 lei reprezentând daune civile, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data de 26.05.2006 și pana la data plații efective.
În temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă sus indicată, la cererea creditoarei S.C. A. Româneasca Asirom Vienna Insurance Group S.A. s-a pornit executarea silită în contra debitorului C. L. G., în cadrul dosarului de executare nr. 488/2014 al B.E.J. P. S., executarea silita fiind încuviințată prin Încheierea nr. 4427/17.07.2013 a Judecătoriei G..
Prin Adresa din data de 29.09.2014 s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitorului C. L. G. deschise la terțul poprit T. mun. G., până la încasarea sumei de 20.112,97 lei, aceasta fiind comunicată terțului poprit la data de 09.10.2014.
Prin Adresele comunicate în data de 29.10.2014 (f. 47 d.f.), in data de 07.11.2014 (f. 49 d.f.), respectiv în data de 19.11.2014 (f. 51 d.f.), Municipiul G. a învederat faptul că debitorul C. L. G. nu poate fi executat silit, motivat de faptul că nu deține conturi deschise la unitățile bancare, iar T. Municipiului G. informează greșit Municipiul cu privire la poprirea conturilor.
Ca răspuns la adresa de înființare a popririi din data de 29.09.2014, terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică G. a comunicat executorului judecătoresc prin adresa nr. 6109/14.10.2014 (f. 44 d.f.) că instituția publică debitoare a învederat că nu indisponibilizează nicio sumă, întrucât sumele existente în conturi se încadrează în categoria celor prevăzute de art.1 alin.2 din OG nr. 22/2002. De asemenea, s-a învederat executorului că se va proceda, în continuare, conform art. 5 din Ordinul nr. 2336/2011, în sensul că se vor solicita informații cu privire la indisponibilizarea sumelor de bani.
În drept, potrivit art. 786 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere.
Din economia disp. art. 789 Cod proc.civ. instanta a retinut că pentru a se dispune validarea popririi este necesar a se stabili întrunirea mai multor condiții, respectiv existența titlului executoriu și a celor trei raporturi juridice obligaționale specifice: raportul juridic valabil între debitor și terțul poprit, în temeiul căruia acesta din urmă datorează sume de bani debitorului, raportul juridic valabil între debitor și creditor, respectiv raportul juridic între creditor și terțul poprit.
În ceea ce privește raportul obligațional între debitor și terțul poprit, instanța a reținut că in cauza exista o situație specială în care terțul poprit nu apare ca un adevărat debitor al debitorului din cauza de față dar, dat fiind ca prin intermediul acestuia contul Consiliului L., respectiv al Municipiului, este alimentat cu fonduri de la bugetul statului, în mod constant s-a apreciat, în practică, posibilitatea ca D.G.R.F.P. prin Trezorerie să participe la raporturile juridice în calitate de terț poprit.
În acest context instanța a respins ca neîntemeiate argumentele invocate de către debitorul C. L. G. și terțul poprit referitor la inexistența raportului obligațional cu D.G.R.F.P. G. – Activitatea de Trezorerie ca terț poprit.
Instanța a reținut că, în cauză, s-a înființat măsura popririi asupra conturilor deschise de către Municipiul G. la D.G.R.F.P. – Activitatea de Trezorerie și contabilitate publică, executorul judecătoresc având în vedere atât faptul că debitorul C. L. nu are deschise conturi bancare, cât și disp. art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, conform cărora unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte.
Instanța a reținut, de asemenea, că prin chiar prevederile Ordinului MF nr. 2336/2011, se recunoaște calitatea de terț poprit a Trezoreriei în procedura de punere în executare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice. Potrivit art.2 alin.1 din acest act normativ, cel târziu în prima zi lucrătoare de la data primirii de la executorul judecătoresc a adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autorități publice, însoțită de copia certificată de pe titlul executoriu, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va înștiința în scris instituția sau autoritatea publică cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi și suma pentru care se dispune poprirea.
La adresa care se transmite instituției sau autorității publice se anexează situația disponibilităților de fonduri/creditelor bugetare deschise și neutilizate, după caz, prevăzută în anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înființare a popririi.
În continuarea procedurii, potrivit disp. art. 3 alin.1 și 2 din Ordinul MF nr. 2336/2011, cel târziu în prima zi lucrătoare de la primirea adresei de înștiințare însoțită de situația prevăzută în anexa nr. 1, instituția sau autoritatea publică are obligația de a comunica în scris unității teritoriale a Trezoreriei Statului informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează, completând în acest scop formularul prevăzut în anexa nr. 2, ținând cont de prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002.
Contrar argumentelor invocate de terțul poprit, instanța a reținut că deși Municipiul G., ca titular al conturilor, nu a comunicat acestuia sumele de bani care se indisponibilizează, potrivit art. 4 alin.1 și 4 din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2336/2011, în această situație, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului avea obligația de a proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sau autorității publice până la nivelul sumei totale înscrise în titlul executoriu și de a vira în conturile indicate de executorul judecătoresc sumele care au fost indisponibilizate.
Conform art. 789 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de cel mult o luna de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Apreciind că, în cauză, terțul poprit datora sume de bani debitorului și constatând că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile instituite de art. 786 C.proc.civ., în temeiul art. 789 alin. 3 coroborat cu art. 728 alin. 1 C.proc.civ., instanta a admis cererea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel terțul poprit Administrația județeană a finanțelor publice, structură ce se subrogă în drepturile și obligațiile procesuale ale Trezoreriei G., potrivit HG nr. 520/2013, precum și debitorul C. L. G..
Prin apelul său, terțul poprit Administrația județeană a finanțelor publice a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate, iar în rejudecare respingerea acțiunii ca nefondate.
În motivare, a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și cu aprecierea eronată a probelor administrate. A precizat că prima instanță a apreciat că nu au fost respectate prevederile art. 4 alin.1 și 4 din OMFP nr. 2336/2011, dar din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale rezultă că atunci când instituția publică transmite situația prevăzută la anexa nr. 2 în termenul prevăzut de lege, unitatea Trezoreriei Statului nu mai poate proceda la indisponibilizarea și virarea sumelor din contul instituției.
În speță, C. L. G. respectase termenele prevăzute la art. 4 alin.1 și alin.4, indicase că sumele existente în conturi fac parte din categoria sumelor prevăzute la art. 1 alin.2 din OG nr. 22/2002, astfel încât T. G. a fost în imposibilitate de a le indisponibiliza și vira.
A mai invocat că disp. art. 786 alin.1 C.pr.civ. nu erau aplicabile în speță, cât timp existau dispoziții speciale în materia înființării popririi asupra conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la T. Statului, concluzie întărită și de art. 2 alin.3 C.pr.fiscală, art. 1 alin.2 din OG nr. 22/2002 și art. 780 alin.5 C.pr.civ.
A aratat ca la data de 14.10.2014, cu adresa nr. 6109, T. G. a înștiințat Municipiul G. ca prin adresa nr. 488/2013 din 29.09.2014 s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor sale către B.E.J. P. S., la cererea creditoarei S.C. A. Româneasca Asirom Vienna Insurance Group S.A., iar B.E.J. P. S. a fost înștiințat despre demersurile efectuate și răspunsul primit de la Municipiul G..
A precizat terțul poprit că s-a adresat din nou Municipiului G. cu mențiunea că s-a procedat la deschiderea de credite bugetare, însă de fiecare dată a primit același răspuns, în sensul că nu se indisponibilizează nicio sumă, întrucât se încadrează în categoria celor prevăzute de art.1 alin.2 din OG nr. 22/2002, astfel încât instanța ar fi trebuit să constate că s-a conformat dispozițiilor legale în vigoare.
Debitorul C. L. G. a solicitat, prin apelul său, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii ca nefondate, precum și obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că deși prima instanță a înțeles situația dedusă judecății, a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece nu a valorificat propriile argumente, respectiv că debitorul C. L. G. nu are deschise conturi bancare, că unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. S-a mai invocat încălcarea Deciziei Curții Constituționale nr. 574/2014.
A învederat apelantul că pentru ca instanța să poată admite cererea de validare poprire, trebuia să verifice dacă debitorul avea conturi deschise la terțul poprit, or C. L. G. nu are patrimoniu propriu, iar poprirea a fost validată asupra conturilor Municipiului G., ceea ce reprezintă un non-sens din punct de vedere juridic, întrucât s-a schimbat în faza executării silite persoana debitorului.
Intimata-creditoare . Vienna Insurance Group SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului debitorului C. L. G. ca nefondat, reluând unele din considerentele pentru care prima instanță a admis acțiunea.
La termenul din 17.12.2015 instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității apelului declarat de debitorul C. L. G., pe care o va analiza cu prioritate, conform art. 248 alin.1 C.pr.civ., și asupra căreia reține următoarele:
Potrivit art. 790 C.pr.civ., (art. 791, după republicarea C.pr.civ. în M.Of. nr. 247/10.04.2015), hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare
În speță, sentința civilă nr. 3295/19.03.2015 a fost comunicată Consiliului L. G. în data de 29.04.2015, conform dovezii de comunicare f. 72 d.f. Termenul de apel a început să curgă în 30.04.2015, conform art. 181 alin.1 pct.2 C.pr.civ., și s-a împlinit în 04.05.2015, ultima zi în care mai putea fi declarat apel în termen fiind 05.05.2015. Or, cererea de apel a fost înregistrată 11.05.2015, astfel încât în raport de această dată apelul a fost declarat după depășirea termenului prevăzut de lege.
Instanța nu poate reține apărarea debitorului, potrivit căreia a învederat că își alege sediul la Societatea civilă profesională de avocați „D. și asociații”, astfel încât în mod greșit comunicarea s-ar fi făcut la sediul părții, deoarece prin întâmpinarea depusă la f. 22-23 d.f. s-a indicat alegerea sediului procesual al sediul Societății civile profesionale de avocați „D. și asociații”, fără a se indica însă persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. Or, conform art. 158 alin.1 C.pr.civ., în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156, astfel încât în mod legal a fost comunicată sentința apelată la sediul debitorului, nu al Societății civile profesionale de avocați „D. și asociații”.
Pe cale de consecință, excepția tardivității urmează a fi admisă, iar apelul declarat de debitorul C. L. G. va fi respins ca tardiv declarat.
Referitor la apelul declarat de terțul poprit Administrația județeană a finanțelor publice, instanța reține că în materia punerii în executare a titlurilor executorii asupra conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la T. Statului există o procedură specială de urmat, în cadrul căreia se recunoaște calitatea de terț poprit a Trezoreriei (în prezent, Administrației județene a finanțelor publice) în situația înființării popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice.
Astfel, potrivit art. 2 alin.1 din Ordinului MF nr. 2336/2011, cel târziu în prima zi lucrătoare de la data primirii de la executorul judecătoresc a adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autorități publice, însoțită de copia certificată de pe titlul executoriu, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va înștiința în scris instituția sau autoritatea publică cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi și suma pentru care se dispune poprirea. La adresa care se transmite instituției sau autorității publice se anexează situația disponibilităților de fonduri/credite bugetare deschise și neutilizate.
În realizarea acestei obligații, terțul poprit a comunicat debitorului, prin adresele nr. 6607/11.12.2014 și nr. 8477/16.12.2014, că s-a procedat la deschiderea de credite bugetare, reamintindu-i că prin adresa din 29.09.2014 B. P. Ș. a dispus înființarea popririi asupra disponibilităților existente în conturile deschise de către acesta.
Conform art. 3 alin. 1 și 2 din Ordinul MF nr. 2336/2011, cel târziu în prima zi lucrătoare de la primirea adresei de înștiințare însoțită de situația prevăzută în anexa nr. 1, instituția sau autoritatea publică are obligația de a comunica în scris unității teritoriale a Trezoreriei Statului informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează, completând în acest scop formularul prevăzut în anexa nr. 2, ținând cont de prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002.
Prin adresele nr._/29.10.2014, nr._/07.11.2014, nr._/19.11.2014, nr._/11.12.2014 și nr._/17.12.2014, Municipiul G. a comunicat terțului poprit că soldurile transmise nu pot fi indisponibilizate deoarece se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 1 alin.2 din OG nr. 22/2002.
Potrivit art. 4 alin. 1 și alin. 4 din același Ordin, în caz de pasivitate a instituției publice, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului are obligația de a proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sau autorității publice până la nivelul sumei totale înscrise în titlul executoriu și de a vira în conturile indicate de executorul judecătoresc sumele care au fost indisponibilizate. Or, în speță nu se poate aprecia că instituția publică a rămas în pasivitate, ceea ce ar fi presupus lipsa unui răspuns din partea acesteia, astfel încât terțul poprit nu avea obligația de a proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției.
Este adevărat că în aplicarea art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, debitorul era obligat ca, în termen de 6 luni de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, însă, pe de o parte, din actele dosarului nu rezultă dacă somația i-a fost comunicată pentru a se putea aprecia dacă a trecut termenul de 6 luni, iar, pe de altă parte, validarea popririi reprezintă o sancțiune la adresa terțului poprit care nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau după înființarea popririi.
Cum în speță terțul poprit și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin art. 2 alin.1 din Ordinului MF nr. 2336/2011, acesta nu poate fi sancționat pentru conduita debitorului, care ar putea fi eventual sancționată într-un alt cadru procesual pentru neefectuarea demersurilor necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Pe cale de consecință, se impune admiterea apelului declarat de terțul poprit AJFP G., în temeiul art. 480 alin.2 C.pr.civ., schimbarea în tot a sentinței civile apelate și în consecință, se va respinge cererea de validare poprire ca nefondată și se va desființa poprirea înființată prin adresa din data de 29.09.2014 în dosarul de executare silită nr. 488/2014 al B. P. Ș..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității apelului declarat de debitorul C. L. G., invocată din oficiu.
Respinge ca tardiv formulat apelul declarat de debitorul C. L. G., cu sediul procesual ales la SCPA D. SI ASOCIATII, în G., ., ., jud. G..
Admite apelul declarat de terțul poprit AJFP G., cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu intimata . V. SA, cu sediul în București, .. 31-33, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 3295/19.03.2015, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „ validare poprire”.
Schimbă în tot sentința civilă apelată și în consecință:
Respinge cererea de validare poprire ca nefondată.
Desființează poprirea înființată prin adresa din data de 29.09.2014 în dosarul de executare silită nr. 488/2014 al B. P. Ș..
Dispune comunicarea unei copii de pe prezentul dispozitiv către B. P. Ș..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.12.2015
Președinte, Judecător, Grefier,
L. B. D. G. N. I. A. T.
Red. D.G.N. 27.01.2016/ Tehnored. I.A.T./ 29.01.2016/5 ex.
Red. fond. I. D. C.
.>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 139/2016. Tribunalul GALAŢI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 132/2016. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








