Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 220/2013. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 220/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 2950/95/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința nr. 220

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Grefier O.-D. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. Teodoerescu din cadrul Parchetului de pe lingă Tribunalul Gorj.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamanții C. I. I. și B. I. G. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009 Legea 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că prin încheierea de ședință din data de 29.05.2012 s-a dispus suspendarea prezentului dosar în temeiul art.242 pct.1 Cprciv, după care, instanța din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecat.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea excepției perimării și să se constate perimată cererea de chemare în judecată.

Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 20.03.2012 sub nr._ reclamanții C. I. I. și B. I. G., în calitate de moștenitori ai autorilor B. Gh. I. și B. I. I., au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința se ce va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 30.000 lei, sumă ce reprezintă cuantumul bunurilor confiscate abuziv de la autorul lor, respectiv de la bunicul lor patern, defunctul B. Gh. I., decedat la data de 08.03.1976, prin condamnarea sa la 5 ani închisoare cu carter politic și a măsurilor asimilate acestora, pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și obligarea la suma de 2500 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării acestui autor, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că bunicul lor patern, B. Gh. I., a fost condamnat în temeiul art.209 Cod Penal al Republicii Populare Române, prin sentința penală nr.610/11.12.1958 pronunțată de Tribunalul M. C. la 5 ani închisoare și 3 ani interdicție corecțională, fiindu-i confiscată și averea personală pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, executând pedeapsa închisorii în Penitenciarul C..

Au susținut reclamanții că odată cu condamnarea penală a autorului lor i-a fost confiscată definitiv și averea personală, fiind aplicat sechestrul penal definitiv asupra acesteia, iar bunurile confiscate ale autorului sunt menționate în cuprinsul procesului verbal de sechestru din 16.11.1958 dar și în cuprinsul procesului verbal nr.476 din01.03.1959 întocmit de executorul judecătoresc prin care bunurile autorului au fost declarate confiscate în mod definitiv și predate în întregime Sfatului Popular al comunei Aninoasa, averea personală a autorului fiind compusă din bunuri mobile și imobile, fiind menționate punctual în aceste documente. Că autorul B. Gh. I. a executat pedeapsa ce i-a fost aplicată, fiind astfel privat de libertate o lungă perioadă de timp, suferind atât fizic cât și moral pentru faptul condamnării pe nedrept. Că aceste daune sunt datorate de către stat și trebuie să reprezinte o justă despăgubire și trebuie să cuprindă pierderea suferită de bunicul lor dar și a familiei sale, inclusiv prejudiciul moral suferit, întrucât răspunderea civilă aparține Statului român,.

În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri, în copie, reprezentând certificatul de deces al autorului B. I., dosarul privind ancheta față de B. I. al arhivei operative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, contract de vânzare cumpărare din 21.05.1979, plan de situație, autorizația din 06.06.1979, acte de filiație față de autorul B. Gh. I., sentința civilă nr.1143/09.05.1990 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr.3942/1989, adeverința nr.474/06.06.1989, contractul de întreținere autentificat sub nr.2250/12.05.1999, încheierea nr.383 emisă de Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Tg-Cărbunești, decizia civilă nr.1403/24.10.1990 pronunțată de Tribunalul Județean Gorj în dosarul nr.1485/1990.

Pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au depus întâmpinare prin acre au invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale-pasive a DGFP Gorj.

La data de 15.05.2012 reclamanta C. I. a depus la dosar o cerere de suspendare a judecării cauzei pentru a ajunge la o înțelegere cu celălalt reclamant.

Prin încheierea de ședință din data de 29.05.2012 pronunțată în acest dosar s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art.242 alin.1 pct. 1 C.pr.civ.

La data de 04.11.2013, având în vedere dispozițiile art.248 și 252 C.pr.civ., din oficiu s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepției de perimare a cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, astfel că se va face în cauză aplicarea dispozițiilor art.248 C.pr.civ., conform cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Cum în speță a trecut mai mult de un an de zile de la data de 29.05.2012, când pricina a fost suspendată, iar partea interesată nu a formulat nicio cerere pentru repunerea pe rol a cauzei timp de mai mult de un an, urmează să se constate că perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. I. I. și B. I. G., ambii domiciliați în comuna Aninoasa, . în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în Municipiul București, ., sectro5.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

V. N.

Grefier,

O.-D. M.

Red.jud.V.N. /tehn.E.C

21 Noiembrie 2013/6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 220/2013. Tribunalul GORJ