Legea 10/2001. Sentința nr. 43/2013. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 43/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 1481/95/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința nr.43

Ședința publică din 15 martie 2013

Completul compus din:

Președinte N. B.

Grefier L. G. C. I.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile de reclamanții P. M. și P. C. împotriva pârâtei P. orașului Bumbești-J..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta P. M. asistată de avocat B. C. și avocat B. C., pentru reclamantul P. C., lipsind reclamantul P. C. și reprezentantul pârâtei P. orașului Bumbești-J..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 12.03.2013, prin serviciul registratură al instanței, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta P. orașului Bumbești-J.. Având în vedere precizarea părților prezente că nu mai au alte cereri de formulat, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. orașului Bumbești-J. invocată de această pârâtă, luând dosarul în pronunțare pe această excepție.

Avocat B. C., pentru reclamanții P. M. și P. C., a solicitat respingerea excepției invocată de către pârâtă și pe fondul cauzei admiterea acțiunii civile promovate în prezentul dosar. A menționat că, după cum rezultă din actele la dosar, imobilul cu privire la care s-a formulat notificarea este deținut de P. Orașului Bumbești J. și aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă într-o acțiune având ca obiect îndreptățirea reclamanților la restituirea în natură a imobilului.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr._ reclamanții P. M. și P. C. au chemat în judecată pârâta P. orașului Bumbești-J. solicitând ca prin sentința ce va pronunța să se constate că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură sau echivalent a suprafeței de 1080 mp teren arabil situat în intravilanul localității și preluat în mod abuziv.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că terenul agricol în suprafață de 1080 mp aflat pe raza localității Bumbești-J. a aparținut autoarei P. I., decedată în anul 1980 și terenul este menționat în certificatul de moștenitor nr.593/1980 eliberat de notariatul de Stat Județean după dezbaterea succesiunii acesteia, iar ca moștenitori acceptanți ai succesiunii au rămas P. I.I. și P. I.P. în calitate de fii, reclamanții fiind nepoți de soră. S-a menționat că prin notificarea nr.837/E/2001 adresată Primăriei Bumbești-J. cei doi autori au solicitat imobilul mai sus menționat, optând chiar și pentru măsuri reparatorii prin echivalent în situația în care terenul nu mai poate fi restituit în natură (imobilul fiind preluat abuziv). Ca atare, autorii urmând procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, pârâta avea obligația de soluția acea cerere fie prin admitere, fie prin respingerea acesteia prin decizie motivată, o asemenea obligație fiind instituită imperativ în sarcina entităților notificate prin art.25 din Legea nr.10/2001, reclamanții arătând că sunt moștenitorii autorilor P. I. și P. P..

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001 modificată prin Legea nr.247/205.

În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar în copie comunicarea, notificarea emisă către P. orașului Bumbești J., certificat de moștenitor nr.593/08.09.1980 și act de donație cu sarcina întreținerii autentificat sub nr.5234/20.12.2002, certificatul de moștenitor nr.135/31.05.2006, declarația pe propria răspundere a lui D. M., autentificată sub nr.273/18.01.2011, acte de stare civilă privind reclamanții.

La rândul său P. orașului Bumbești J. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii civile ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și arătând că potrivit dispozițiilor art.21 din legea nr.10/2001 imobilele preluate în mod abuziv vor fi restituite persoanei îndreptățite prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare, iar în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor. Pe fondul cauzei având ca obiect constatarea îndreptățirii reclamanților la restituirea în natură sau în echivalent a suprafeței de 1080 mp s-a arătat că o astfel de acțiune poate fi formulată doar după emiterea unei dispoziții privind soluționarea notificării formulate de P. I. și P. P. și înregistrată la P. orașului Bumbești J. sub nr.5815/30.10.2001.

Reclamanții P. M. și P. C. au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă, cu motivarea că autorii reclamanților au formulat notificare adresată Primăriei orașului Bumbești J., iar aceasta din urmă, în situația în care aprecia că nu este în măsură să soluționeze notificarea, trebuia să o îndrepte către unitatea deținătoare. Imobilului îi sunt aplicabile dispozițiile art.21 alin.4 din Legea nr.10/2001 referitoare la imobilele deținute de o unitate administrativ teritorială, iar calitatea procesuală a pârâtei derivă din dispoziția expresă a legii. S-a mai menționat că nu poate fi primită susținerea că prezenta acțiune ar putea fi formulată doar după emiterea unei dispoziții privind soluționarea notificării deoarece nici până în momentul de față nu a fost emisă o decizie asupra imobilului solicitat, iar atitudinea pârâtei echivalează cu un răspuns negativ. De altfel, în condițiile în care legea obligă persoana juridică notificată să se pronunțe în termen de 60 de zile, în situația în care nu este respectat acest termen nu se poate considera că persoana îndreptățită nu-și poate valorifica drepturile născute din legea reparatorie. Interpretând refuzul unității deținătoare de a răspunde la notificare ca fiind o respingere a cererii de restituire se naște dreptul persoanei solicitante de a formula acțiune în justiție nu numai pentru obligarea unității deținătoare la emiterea unei decizii, ci și pentru a se stabili îndreptățirea reclamanților la acordarea de despăgubiri sau restituirea în natură a imobilului, reclamanții invocând în susținerea acestui argument decizia nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând cuprinsul cererii de față tribunalul reține că aceasta are ca obiect acțiunea civilă promovată împotriva pârâtei P. orașului Bumbești J. pentru a se constata îndreptățirea reclamanților P. Marea și P. C. la îndreptățirea la restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeței de 1080 mp teren arabil situat în intravilanul localității Bumbești-J. și preluat abuziv. Potrivit dispozițiilor art.21 din Legea nr.10/2001, în vederea valorificării drepturilor decurgând din acest act normativ persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare solicitând restituirea în natură a imobilului, iar notificarea va fi comunicată persoanei juridice deținătoare prin intermediul executorului judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Astfel, se menționează că „imobilele-terenuri și construcții-preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”. De asemenea, alin.4 din art.21 din legea nr.10/2001 menționează că „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean”.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că în speța de față calitatea procesuală pasivă aparține primarului unității deținătoare a imobilului în suprafață de 1080 mp cu privire la care se solicită constatarea îndreptățirii la restituirea în natură sau prin echivalent, iar unitatea deținătoare a suprafeței de 1080 mp este orașul Bumbești-J. și nu P. orașului Bumbești-J. ca entitate juridică, deoarece aceasta din urmă nu are personalitate juridică, nu are patrimoniu propriu și nu poate sta în judecată ca pârât într-un litigiu izvorât din Legea 10/2001.

Cum calitatea procesuală pasivă este dată de identitatea dintre persoana care are calitatea de parte în raportul juridic dedus judecății și persoana chemată în judecată, iar în speța de față nu este îndeplinită condiția acestei identități, în baza art.21 alin.4 din Legea 10/2001 va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. orașului Bumbești J. invocată de această pârâtă și va respinge acțiunea de față ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. orașului Bumbești-J. invocată de pârâta P. orașului Bumbești-J. și respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții P. C., domiciliat în C., ., județul D. și P. M., domiciliată în Bumbești-J., ., județul Gorj împotriva pârâtei P. Bumbești-J., cu sediul în Bumbești-J., ., județul Gorj ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15 martie 2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

N. B.

Grefier,

L. G. C. I.

red. NB/ex. 6

SL. 12.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 43/2013. Tribunalul GORJ