Anulare act. Decizia nr. 2054/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 2054/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 14569/318/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia Nr. 2054/2013

Ședința publică din 24 Octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte N. U.

Judecător M. G.

Judecător V. N.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor privind judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă P. L., împotriva sentinței civile nr. 3931 din 20.05.2013, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Tribunalul, deliberând pronunță următoarea decizie ;

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J. sub nr._ reclamanta P. L. a chemat în judecată pârâtele S.C. C. Distribuție S.A. - Departamentul Servicii Clienți și S.C. C. Distribuție S.A., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de analiză nr. 40/_ din 23.08.2012 emis de S.C. C. Distribuția S.A., Departamentul Servicii Clienți, nota de constatare nr._/27.07.2012 și factura nr._ emisă la data de 31.07.2012 de către S.C. C. Distribuție S.A., solicitând anularea acestora ca netemeinice și nelegale, cu consecința recalculării consumului pe baze reale și emiterii unei noi facturi, precum și rebranșarea la furnizarea energiei electrice.

În motivare, reclamanta a arătat că în data de 27.07.2012 în urma verificării instalației electrice de la domiciliul unde locuiește, de către operatorii de distribuție, s-a încheiat nota de constatare nr._, în care s-a menționat că energia consumată de la imobilul său ar fi fost neînregistrată și astfel ar fi practicat un consum fraudulos, că cele reținute în nota de constatare nu corespund realității, iar factura emisă în baza NC nr._/27.07.2012 pentru recuperarea energiei electrice pe 12 luni anterioare este nelegală, întrucât a cuprins un consum excesiv și implicit o obligație de plată disproporționată față de consumul real, că procesul-verbal de analiză și factura emisă nu cuprind un calcul real, proporțional cu consumul propriu-zis, întrucât așa cum reiese din nota de constatare, s-a realizat inventarul receptoarelor de energie electrică de utilizare, iar toate acestea în 12 luni nu ar fi consumat energia care trebuie remunerată

Reclamanta a mai precizat că factura atacată care indică un cuantum disproporționat de mare în raport cu consumul real, este nelegală întrucât este emisă pe numele său [al contestatoarei], deoarece nu este titulara contractului de furnizare a energiei electrice, acesta fiind soțul său P. G., care a decedat în anul 2008 [așa cum reiese din certificatul de deces pe care-l depune] și până în prezent nu s-a dezbătut succesiunea, că pârâta nu trebuia să emită un înscris nelegal, ci avea doar posibilitatea legală de a aplica moștenitorilor o contravenție potrivit dispozițiilor art. 212 alin. 1 lit. c: "consumul de energie electrică întru-un interval de timp care depășește 6 luni, în cazul în care contractul de furnizare a energiei electrice este pe numele altei persoane fizice sau juridice decât al celei care deține de drept locul de consum".

În cauză pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și anularea cererii ca netimbrată, raportat la dispozițiile art. 20, alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru; excepția prematurității/inadmisibilității introducerii acțiunii, în raport cu prevederile art. 720/1 din C. și respingerea acțiunii ca inadmisibilă; excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Notei de constatare NTL nr._/27.07.2012 ("Nota de constatare"), a Facturii nr._/31.07.2012 și implicit respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil; pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 274 din C..

Pârâta a precizat că art. 720" din C. stabilește în mod clar și modalitatea în care se realizează procedura concilierii directe, astfel, alin. 2 al articolului citat mai sus prevede că reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, că convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovada de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

Cu alte cuvinte, întâi se încearcă soluționarea litigiului pe cale amiabilă, și apoi, în situația în care acest lucru nu se reușește, urmează a fi sesizată instanța de judecată, că după cum se poate observa din actele depuse până în prezent la dosarul cauzei, reclamanta nu prezintă nici o dovadă asupra faptului că a convocat C. pentru conciliere directă, prin care s-ar fi solicitat soluționarea diferendului, că ținând cont de aspectele analizate mai sus, pot concluziona că procedura concilierii directe, așa cum este reglementată de art. 7201 din C., în speța supusă judecații, are un caracter special, reprezentând o condiție obligatorie pentru sesizarea instanțelor cu o cerere de chemare în judecată în materia obligațiilor dintre profesioniști și mai ales când aceasta cerere este evaluabilă în bani, că în consecință, față de prevederile menționate mai sus, solicită instanței să constate că nu a fost îndeplinită procedura concilierii prealabile de către reclamantă, astfel cum este reglementată de art. 710 /1 din C. pr. civ., că excepția inadmisibilității primului capăt de cerere privind anularea Notei de constatare și a facturii, solicită respingerea capătului de cerere privind anularea Notei de Constatare ca inadmisibil, că astfel cum este formulat acest capăt de cerere ar fi calificat drept o cerere în anulare ce are ca scop desființarea unor acte juridice, că actul juridic, conform doctrinei și jurisprudenței, reprezintă manifestarea de voință a uneia sau mai multor părți, prin care se intenționează producerea unor efecte juridice.

S-a mai arătat că la data de 27.07.2012, o echipă de constatare din cadrul C. Distribuție - Departamentul NTL a procedat la efectuarea unui control la punctul de lucru (punctul de consum) al reclamantei situat în comuna Dănești, ., că acest control a fost realizat în prezența și cu acordul reclamantei P. L., fiind semnată Nota de Constatare, astfel încât nu pot fi reținute afirmațiile reclamantei prin care se încearcă inducerea în eroare a instanței referitor la faptul că reclamanta nu a fost de acord cu efectuarea controlului și nu a permis accesul lucrătorilor C. Distribuție, că în urma controlului realizat de C. Distribuție s-au constatat o . nereguli la instalația electrică atribuită consumatorului și asupra grupului de măsurare a energiei electrice, respectiv:firida de branșament nesigilată; coloana de branșament între firidă și contor (din Aluminiu cu diametrul de 4 mm2) interceptată cu un conductor de cupru cu diametrul de 2, 5 mm2 de culoare roșie, cu care era alimentată instalația de utilizare ocolind contorul electric; în acest mod, energia electrică nu era înregistrată de contor; că nota de constatare a fost semnată de reclamantă cu următoarele mențiuni: „cele consemnate nu sunt adevărate, nu există la fața locului consumatori.

Că echipa de constatare C. Distribuție aflată la fața locului a procedat la inventarierea receptoarelor electrice efectuată în prezența și cu acordul reclamantei, a întocmit Nota de constatare și a fost întreruptă distribuția de energie electrică, conform Bonului de mișcare nr._ din data de 27 iulie 2012 ("Bonul de Mișcare"), că pe baza deficiențelor consemnate în Nota de constatare, precum și în baza inventarului receptorilor electrici, C. Distribuție a emis facturile:

(a) Factura nr._/31.07.2012 în valoare de 5.468, 50 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice de recuperat pe o perioadă de 12 luni, din care s-a scăzut contravaloarea energiei electrice înregistrate de contor în această perioadă;

(b) Factura nr._/31.07.2012 în valoare de 217, 42 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de constatare a intervenției frauduloase și a întreruperii distribuirii energiei electrice, că cu privire la corectitudinea înscrisurilor întocmite în data de 27.07.2012 și în data de 31.07.2012, precum și a stării de fapt a celor constatate de echipa specializată a Departamentului NTL din cadrul C. Distribuție, arată instanței de judecată că documentele menționate mai sus, respectiv Nota de constatare, Bonul de Mișcare și Facturile sunt temeinice, valide și legal întocmite, că instalația electrică și contorul se află în paza juridică a reclamantei, că unitatea de măsură a energiei electrice se află în paza juridică a reclamantei, aceasta fiind direct răspunzătoare de bunurile date în custodia acestuia, indiferent dacă prejudiciul suferit de C. Distribuție este unul născut din acțiuni/inacțiuni directe/indirecte provocate în mod nemijlocit de reclamanta sau de terțe persoane, că încă de la data semnării contractului de furnizare a energiei electrice între reclamantă și S.C. C. Vânzare S.A., reclamantei i s-a încredințat paza juridică a grupului de măsurare a energiei electrice, că potrivit contractului de furnizare a energiei electrice, reclamanta și-a asumat obligația de păstrare în stare intactă a contorului de decontare, a plombelor metrologice (sigiliile producătorului unității de măsură) și a plombelor furnizorului de la capacul de borne, că această obligație este una legală, fiind stabilită în art. 87 lit. b) din Regulament.

Că baza legală pentru calcularea diferenței de consum o constituie Legea nr. 123/2012 și Regulamentul care, în art. 42 alin 4, precizează că „în cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici și de 6 luni pentru ceilalți consumatori", că, prin consumatori casnici se înțeleg acei clienți care utilizează energia electrică în scopuri exclusiv casnice, iar în categoria celorlalți consumatori se încadrează persoanele juridice sau alte tipuri de consumatori, potrivit legislației din domeniul energetic, că prin emiterea Facturilor, C. Distribuție urmărește să recupereze energia electrică tranzitată prin rețeaua electrică de gestiune, energie electrică care a fost consumată, nu a fost înregistrată pe contor și nici nu a fost facturată de furnizor, iar contravaloarea acesteia reprezintă prejudiciul cauzat pârâtei C. Distribuție, că în conformitate cu art. 109 alin. 2 din Regulament „în cazul în care deteriorarea grupului de măsurare, în orice mod, se produce din vina consumatorului, acesta va suporta costul reparației și al lucrurilor de demontare, verificare și remontare, precum și costul energiei electrice recalculate", că în baza art. 142 alin. 1 din Regulament, consumul de energie electrică se stabilește în sistem paușal, în situațiile în care consumul nu poate fi determinat prin măsurare. Potrivit alin. 2, sistemul paușal este definit ca fiind modul de stabilire a consumului de energie electrică în funcție de puterea instalată și de numărul orelor de utilizare pe tipuri de receptoare electrice, că energia electrică consumată de un receptor se stabilește ca produs între puterea instalată a receptorului respectiv (exprimată în Kw), coeficientul mediu de cerere și durata de utilizare normală (exprimată în ore), că asupra grupului de măsură au avut loc intervenții neautorizate ce afectează funcționarea acestuia în regim normal, cu scopul neînregistrării totale sau parțiale a consumului de energie electrică, indiferent de cauză, calculul energiei electrice consumate se realizează în mod paușal, potrivit art. 142 alin. 2 din Regulament ("consumul de energie electrică în sistem paușal se stabilește în funcție de puterea nominală a receptoarelor electrice și de durata de utilizare normată a acestora"), că potrivit legislației în domeniu, energia electrică reprezintă o marfă care trebuie achitată în baza indicatorilor înregistrați de unitatea de măsură a energiei electrice, că în conformitate cu art. 142 alin. 2 din Regulament, C. Distribuție are dreptul și obligația să recalculeze consumul reclamantei pentru perioada anterioară de 12 luni de la data constatării intervențiilor neautorizate asupra instalației electrice și/sau a grupului de măsură și, să aplice prevederile legislației în vigoare în cazul în care se constată consum fraudulos prin aceste tipuri de manevre de eludare a consumului real, că având în vedere că energia electrică consumată nu a fost înregistrată în mod corect de unitatea de măsură, datorită intervențiilor neautorizate asupra instalației și a aparatului de măsură, cantitatea măsurată în sistem paușal a fost suportată de reclamantă, pentru o perioadă anterioară de 12 luni, conform fișei de evaluare a energiei electrice consumată și neînregistrată, mai puțin cantitatea înregistrată și achitată de reclamantă în această perioadă, că în data de 31.07.2012, pe baza inventarului receptorilor electrici efectuat la locul de consum al reclamantei consemnat în Nota de constatare, C. Distribuție a emis reclamantei Facturile în valoare totală de 5.685, 92 lei, că facturile au fost emise în conformitate cu art. 109 alin. 2 din Regulament care precizează ca „În cazul în care deteriorarea grupului de măsurare, în orice mod, se produce din vina consumatorului, acesta va suporta costul reparației și al lucrurilor de demontare, verificare și remontare, precum și costul energici electrice recalculate", că calculul ce a condus la emiterea facturii pentru recuperarea energiei electrice și a serviciilor auxiliare, a fost realizat ținând cont de receptorii ce au fost inventariați, cu acordul reprezentantului reclamantei la data întocmirii Notei de constatare, în raport de puterea instalată a receptorilor respectivi (exprimată în Kw), coeficientul mediu de cerere și durata de utilizare normată (exprimată în ore) a acestora, că din cantitatea totală rezultată a fost scăzută cantitatea de energie electrică achitată de reclamantă pentru perioada în care a fost stabilit calculul, respectiv 27.07._12, că acest calcul a fost aplicat tipul tarifului și valoarea acestuia stabilit prin de legislația în vigoare la momentul întocmirii Notei de constatare, că luând în considerare totalitatea acestor elemente, a rezultat o energie electrică consumată în sistem paușal (pentru toate receptoarele reclamantei) de 9.959 Kwh din care a fost scăzută cantitatea de energie electrică înregistrată de grupul de măsurare și achitată de reclamantă, respectiv 351 Kwh, rezultând astfel o diferența de 9.603 Kwh, reprezentând cantitatea de energie electrică de recuperat pentru cele 12 luni anterioare constatării, că C. Distribuție, prin emiterea acestor facturi, urmărește să recupereze energia electrică tranzitată prin rețeaua electrică de distribuție, energie electrică care a fost consumată, nu a fost înregistrată de unitatea de măsura a energiei electrice, nu a fost facturată de furnizor, iar contravaloarea facturii reprezintă prejudiciul cauzat subscrisei C. Distribuție, că față de cele prezentate anterior, se poate constata că facturile din cuprinsul căreia rezultă dreptul de creanță al C. Distribuție sunt întocmite în conformitate cu prevederile legale, sunt bune de plată, astfel încât nu poate fi primit capătul de cerere referitor la emiterea unei noi facturi care să reflecte consumul real, impunându-se respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, că solicită excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și anularea cererii ca netimbrată, raportat la dispozițiile art. 20, alin. 1 și 3 cin Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, excepția prematurități/inadmisibilității introducerii acțiunii, în raport cu prevederile art. 720" din C., și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Notei de constatare NTL nr._/27.07.2012 ("Nota de constatare"), a Facturii nr._/31.07.2012 și implicit respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 274 din C..

În cauză, reclamanta a formulat o precizare în sensul că solicită anularea facturii ca netemeinică și nelegală, cu consecința recalculării consumului pe baze reale și emiterea unei noi facturi de către pârâta S.C. C. Distribuție S.A. C. și totodată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. Distribuție S.A. Departamentul Servicii Clienți Târgu-J. să se anuleze atât procesul-verbal de analiză nr. 40/_ din 23.08.2012, cât și nota de constatare nr._/27.07.2012 ca netemeinice și nelegale.

S-a mai învederat faptul că precizarea are ca temei de drept dispozițiile art. 56 alin. 3 din Legea nr. 13/2007, care dau posibilitatea legală operatorului de distribuție să deconecteze pe consumator de la rețeaua electrică, însă același operator are dreptul de conectare a consumatorului la rețeaua electrică, că prin urmare, operatorul care are atribuții de facturare și comercializare a energiei S.C. C. Distribuție S.A. C. nu poate fi obligat la reluarea furnizării energiei electrice, ci doar la emiterea unei noi facturi, ce va fi recalculată pe baza unui consum determinat în sistem paușal, iar pe de altă parte pârâta care a întocmit procesul-verbal de analiză și nota de constatare să fie obligată la rebranșarea furnizării energiei electrice, întrucât aceasta a fost și cea care a întrerupt-o.

Prin sentința civilă nr. 3931 din 20.05.2013, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._, a fost respinsă excepția inadmisibilității.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. Distribuție S.A. - Departamentul Servicii Clienți și S.C. C. Distribuție S.A.

A fost obligată reclamanta să achite pârâtei S.C. C. Distribuție S.A. suma de_, 76 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că potrivit notei de constatare NTL nr._/27.07.2012 întocmite de reprezentanții pârâtei (filele 12-13), la locuința reclamantei P. L. situată în comuna Dănești, . identificat mai mulți receptori de energie electrică și nereguli la sistemul de branșament.

În baza acestor constatări s-a emis factura fiscală nr._/31.07.2012 cu scadența la 15.08.2012 (fila 14), în valoare totală de 5468, 50 lei.

Instanța a constatat că actele contestate de reclamantă prin precizare sunt producătoare de efecte juridice, respectiv au valența unui act juridic susceptibil de anulare, instituție juridică definită de doctrina civilă ca fiind „o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv, de a naște, modifica ori stinge un raport juridic civil concret.”

Prin urmare, instanța a dispus respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Pe fondul cauzei, s-a reținut potrivit concluziilor raportului de expertiză,că în conformitate cu cele precizate în nota de constatare nr._/27.07.2012 și cu proba conductoarelor ce prezintă o interceptare, (racordare) cu un conductor de culoare roșie cu secțiunea de 2,5 mmp, sunt întrunite condițiile unui consum fraudulos.

Conform art. 142 alin. 4 din Regulamentul de furnizare al energiei electrice, în cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici, iar în ipoteza consumului fraudulos, calculul de recuperare al energiei electrice efectuat de către pârâtă în speță este corect și în conformitate cu legislația în vigoare.

De asemenea, legislația în vigoare nu ține cont dacă receptoarele inventariate au fost sau nu au fost puse în funcțiune vreodată, sau de un „istoric” privind achiziționarea lor.

S-a apreciat de instanța de fond că actele întocmite de reprezentanții pârâtei sunt conforme cu realitatea, depoziția martorei audiate în cauză nefiind de natură a înlătura prezumția unui consum fraudulos de energie electrică.

În consecință, în temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. civ., instanța a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de_, 76 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal și motivat recurenta reclamantă P. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .

S-a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 5 c.pr.civ., în contradicție cu probele și înscrisurile de la dosarul cauzei.

Astfel, s-a susținut că instanța a respins acțiunea în condițiile în care din întregul probatoriu administrat în cauză a rezultat o altă stare de fapt decât cea susținută de pârâtă prin nota de constatare și nu a săvârșit nici o faptă care i-ar fi imputabilă, iar expertul a precizat că nu se poate stabili cu certitudine că ar exista manopere sau intervenții neautorizate pentru a determina un consum fraudulos.

Totodată, s-a precizat că sunt contradictorii concluziile expertului, având în vedere că inițial a menționat pe de o parte că nu a putut constata manopere sau intervenții neautorizate pentru a determina un consum fraudulos,iar în răspunsul la obiecțiuni formulate de părți precizează că sunt întrunite condițiile unui consum fraudulos, iar pârâta nu deține planșe fotografice de la fața locului din care să rezulte că aceste conductoare au fost într-adevăr ridicate de la imobilul din Dănești.

S-a mai criticat sentința și sub aspectul nelegalității în sensul că instanța a motivat sumar calculul de recuperare al energiei electrice efectuat de către pârâtă, deși a susținut că în ipoteza unui consum fraudulos obligația de plată este disproporționat de mare față de consumul real, având în vedere dispozițiile art. 142 alin. 4 din Regulament și apreciază că stabilirea unui consum excesiv și implicit obligația de plată disproporționată față de consumul real reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei.

Ultima critică a hotărârii se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, considerând că este disproporționat de mare în raport de obiectul cererii deduse judecății și complexitatea speței, având în vedere că a contestat înscrisurile menționate prin cererea de chemare în judecată,printre care se afla și factura nr._ în cuantum de 5468,50 lei, însă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.188,76 lei, fiind încălcate dispozițiile art.274 alin. 3 c.pr.civ.

Tribunalul analizând motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, constată că recursul este fondat în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, în raport de obiectul cauzei, având în vedere următoarele considerente ;

Prin cererea adresată instanței reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de analiză nr. 40/_ din 23.08.2012 emis de S.C. C. Distribuția S.A., Departamentul Servicii Clienți, nota de constatare nr._/27.07.2012 și factura nr._ emisă la data de 31.07.2012 de către S.C. C. Distribuție S.A., cu consecința recalculării consumului pe baze reale și emiterii unei noi facturi, precum și rebranșarea la furnizarea energiei electrice.

Potrivit notei de constatare NTL nr._/27.07.2012 întocmite de reprezentanții pârâtei (filele 12-13), la locuința reclamantei P. L. situată în comuna Dănești, . identificat mai mulți receptori de energie electrică și nereguli la sistemul de branșament și în baza acestor constatări s-a emis factura fiscală nr._/31.07.2012 cu scadența la 15.08.2012 în valoare totală de 5468, 50 lei.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză conductoarele prezentate de reprezentantul pârâtei ca probă cu ocazia efectuării expertizei corespund cu cele consemnate în nota de constatare ca secțiune și culoare și numai în ipoteza admiterii notei de constatare se poate spune că există suspiciunea unui consum fraudulos de energie electrică.

În mod corect a reținut instanța de fond că potrivit concluziilor raportului de expertiză, în conformitate cu cele precizate în nota de constatare și cu proba conductoarelor ce prezintă o interceptare (racordare) cu un conductor de culoare roșie cu secțiunea de 2,5 mmp sunt întrunite condițiile unui consum fraudulos.

S-a menționat de către expert în răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamantă că s-au făcut fotografii de către reprezentanții pârâtei care identifică proba deținută și conservată.

Raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, motivată în drept și în fapt în raport de susținerile și apărările părților și cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 142 din Regulamentul de furnizare al energiei electrice.

Însă este fondat motivul de recurs referitor la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.188,75 lei, în raport de dispozițiile art.274 alin. 3 c.pr.civ.

Poziția de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

În situația aplicării art. 274 alin. 3 c.pr.civ. instanța în realitate nu mărește sau micșorează onorariul avocaților, ci doar micșorează în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.

Astfel, raportat la obiectul cauzei așa cum a fost precizat și la valoarea acestuia, precum și la munca îndeplinită de apărătorul intimatei pârâte, tribunalul constată că onorariul avocat în sumă de 14.188,76 lei este mare, având în vedere că s-au depus la dosar un număr de șapte facturi și fac referire la mai multe dosare.

Factura fiscală nu demonstrează primirea onorariului solicitat ci cuprinde doar convenția părților, obligația de a fi plătit acest onorariu în urma acceptării la plată a documentului. Deci, la fel este și contractul de asistență juridică dintre avocat și partea cel mandatează, constată drepturile și obligațiile contractate, adică conduita asumată de aceștia, nu și îndeplinirea obligației reciproce.

Prin disp. art. 274 alin. 3 C.p.civ. se reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil dintre părțile litigante, textul stabilind modalitatea de calcularea sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel care a căzut în pretenții, părții care le solicită.

Este adevărat că s-au acordat în cauză zece termene de judecată, însă raportat la obiectul și valoarea pricinii și la munca depusă efectiv de apărătorul pârâtei, tribunalul apreciază că suma de 3000 lei este corespunzătoare muncii depuse de acesta, motiv pentru care urmează a admite recursul și a obliga reclamanta să achite pârâtei suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 14.188,76 lei, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă P. L., împotriva sentinței civile nr.3931 din 20.05.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

Modifică sentința în sensul că obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 14.188,76 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 Octombrie 2013 la Tribunalul Gorj .

Președinte,

N. U.

Judecător,

M. G.

Judecător,

V. N.

Grefier,

Firuța Ș.

Red. NU

j.f.N. A M

ex. 3

SL 08 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 2054/2013. Tribunalul GORJ