Obligaţie de a face. Decizia nr. 383/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 383/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 14093/318/2011

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 383/2013

Ședința publică de la 14 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Judecător N. U.

Judecător G. D.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 7.02.2013, privind judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă M. E. L., împotriva sentinței civile nr._/26.10.2012, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Tribunalul, deliberând, pronunță următoarea decizie ;

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J. sub nr._ reclamanta M. E. L. a chemat în judecată pe pârâtele . și ., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtelor să-i înlocuiască tâmplăria PVC cu defecțiuni, să-i achite suma 7500 lei, reprezentând reparațiile realizate la spaleții interiori și reabilitarea lor în culorile existente în încăperi interioare, obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în cuantum de_ lei și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta S.C. C. N. S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pe fond, a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamantă.

Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acțiunii față de aceasta ca fiind nefondată,

arătând, că aceasta are calitatea de producător al tâmplăriei PVC ce a fost montată reclamantei, însă între aceasta și reclamantă nu au existat raporturi contractuale, iar vânzarea și montarea tâmplăriei s-a făcut de către pârâta .., cu care are încheiat contract de distribuție și vânzare a produselor fabricate de aceasta.

În ședința publică din data de 11.11.2011, reclamanta a înaintat la dosar o precizare la acțiune, în sensul majorării cuantumului daunelor morale solicitate de la suma de 150.000 lei, la suma de 250.000 lei.

La termenul de judecată din data de 16.12.2011, reclamanta a depus la dosar o nouă precizare la acțiune, arătând că solicită daune morale în valoare de 15.000 lei.

În ședința publică din data de 02.12.2011, instanța a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii și excepția inadmisibilității cererii, invocate de pârâta . și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., invocată de această societatea, cu motivarea expusă în încheierea de ședință.

La data de 16.03.2012, reclamanta a înaintat la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere referitor la daunele morale.

Prin sentința civilă nr._/26.10.2012, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată pe cale de întâmpinare de pârâta ., cu sediul în comuna Pielești, ..113, județul D..

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, cu precizările ulterioare, formulată de reclamanta M. E. L., domiciliată în Târgu-J., localitatea componentă Ursați, nr.7D, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în ., județul Gorj.

A fost obligată pârâta . să înlocuiască la imobilul proprietatea reclamantei situat în Târgu-J., Localitatea componentă Ursați, nr.7 D, județul Gorj, următoarele: o fereastră dublă cu dimensiunile de 1170 x 1380 amplasată la biroul de la parter, o ușă de balcon cu dimensiunile de 1820 x 1960 amplasată la etaj, un geam spart și toate garniturile de cauciuc neetanșate, bunuri identificate în raportul de expertiză realizat în cauză de expert tehnic judiciar B. Camil.

A fost obligată pârâta . la plata către reclamantă a sumei de 3904 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.

A fost obligată pârâta . la plata către reclamantă a sumei de 948,12 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

,,Prin contractul de execuție lucrări nr. 2167/29.08.2006 încheiat între reclamanta M. E. L., în calitate de beneficiar și pârâta ., în calitate de executant, pârâta a vândut și montat la imobilul proprietatea reclamantei situat în Târgu-J., localitatea componentă Ursați, nr.7D, județul Gorj, tâmplărie PVC la prețul de 12.774,80 lei, sumă achitată de către reclamantă.

La data de 13.09.2006 pârâta . a predat și montat la imobilul reclamantei produsele achiziționate de aceasta în baza contractului mai sus menționat, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de predare a lucrării atașat la fila 64 din dosar, în care s-au inserat de către reclamantă deficiențele constate. De asemenea, i s-a predat reclamantei înscrisul atașat la fila 65 din dosar, din care rezultă că pârâta ., garanta calitatea produselor vândute și montate o perioadă de 5 ani.

În data de 02.10.2006, între reclamantă și reprezentatul pârâtei ., în calitate de executant s-a încheiat un alt proces verbal de predare a lucrării, în care reclamanta nu a mai realizat nicio obiecție.

Ulterior, la data de 18.09.2006, între reclamanta M. E. L., în calitate de beneficiar și pârâta ., în calitate de executant, s-a încheiat contractul de execuție lucrări nr. 2210, prin care pârâta a vândut și montat la imobilul proprietatea reclamantei situat în Târgu-J., localitatea componentă Ursați, nr.7D, județul Gorj, tâmplărie PVC la prețul de 1700,00 lei, sumă achitată de către reclamantă.

La data de 02.10.2006, reclamantei i s-a predat de către pârâtă înscrisul atașat la fila 115 din dosar, din care rezultă că pârâta ., garanta calitatea produselor vândute și montate o perioadă de 5 ani.

Între pârâtele . și ., s-a încheiat la data de 30.03.2006 contractul de colaborare, atașat la fila 96 din dosar, având ca obiect livrarea de către . către ., de tâmplărie PVC, urmând ca montajul tâmplăriei să cadă în sarcina pârâtei ..

În urma sesizărilor reclamantei cu privire la starea tâmplăriei PVC achiziționată în baza contractelor de execuție lucrări nr. 2167/29.08.2006 și nr. 2210/18.09.2006, la imobilul proprietatea acesteia s-au deplasat reprezentanții pârâtei ., ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de constatare din data de 31.08.2011, atașat la fila 100 din dosar, în care s-au constata următoarele neconformități: două tocuri cu început de fisură iar garniturile la tocurile înlocuite nu stau așezate la colțuri.”

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta ., pe care a considerat-o întemeiată, s-a reținut în esență că pretențiile reclamantei ce fac obiectul cererii de investire a instanței, cu precizările ulterioare, derivă din contractele de execuție lucrări nr. 2167/29.08.2006 și nr. 2210/18.09.2006, încheiate între reclamanta M. E. L., în calitate de beneficiar și pârâta ., în calitate de executant; că izvorul generator de drepturi și obligații este reprezentat de contractele de execuție lucrări nr. 2167/29.08.2006 și nr. 2210/18.09.2006, iar răspunderea ce poate fi antrenată în baza acestora, este doar o răspundere civilă contractuală, iar în ceea ce privește pe pârâta . nu s-a reținut nici eventual o răspundere civilă delictuală.

Referitor la fondul cauzei, s-a concluzionat că din coroborarea materialului probator existent la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile atașate la dosar, cu raportul de expertiză realizat de expert tehnic judiciar B. Camil, rezultă că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii civile contractuale în sarcina pârâtei ., reținând că în executarea contractele de execuție de lucrări nr. 2167/29.08.2006 și nr. 2210/18.09.2006, pârâta . a înregistrat deficiențele constate de expert în conținutul raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât acestea s-au produs în perioada de garanție acordată de către pârâtă reclamantei pentru bunurile livrate și montate la domiciliul acesteia, bunuri ce constau în tâmplărie PVC.

În consecință a reținut obligația pârâtei . de a înlocui la imobilul proprietatea reclamantei situat în Târgu-J., Localitatea componentă Ursați, nr.7 D, județul Gorj, următoarele: o fereastră dublă cu dimensiunile de 1170 x 1380 amplasată la biroul de la parter, o ușă de balcon cu dimensiunile de 1820 x 1960 amplasată la etaj, un geam spart și toate garniturile de cauciuc neetanșate, bunuri identificate în raportul de expertiză realizat în cauză de expert tehnic judiciar B. Camil.

S-a mai reținut în sarcina pârâtei . și antrenarea răspunderii civile delictuale, în sensul că prin intermediul probelor administrate în cauză a fost făcută dovada existenței uni prejudiciu, respectiv a faptului că pentru remedierea deficiențelor identificate în conținutul raportului de expertiză trebuie să repare finisajele la spaleții de zidărie de la ferestre, iar pentru efectuarea acestor operațiuni trebuie să suporte contravaloarea materialelor și a manoperei în cuantum de 3904 lei; că de asemenea, s-a făcut dovada că prejudiciul produs reclamantei este datorat culpei pârâtei ., care nu a remediat deficiențele constatate, cu toate că bunurile livrate și montate la domiciliul reclamantei se aflau în perioada de garanție; în contextul motivației arătate s-a stabilit obligația pârâtei . la plata către reclamantă a sumei de 3904 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Făcând aplicațiunea disp. art. 274 C.pr.civ. a fost obligată pârâta . la plata către reclamantă a sumei de 948,12 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv: contravaloare onorariu apărător, onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în limita pretențiilor admise reclamantei prin prezenta sentință, și s-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta reclamantă M. E. L. .

O primă critică adusă sentinței vizează nereținerea în dispozitivul sentinței a obligației pârâtei de a emite certificatele de garanție pentru PVC schimbate, așa cum a făcut precizarea expertul în raportul de expertiză.

O a doua critică vizează neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată, în sensul că instanța a omis să acorde și onorariul apărătorului ales.

Tribunalul, având în vedere criticile aduse sentinței, apreciază ca fiind întemeiată doar critica referitoare la neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată.

Cât privește prima critică, se constată că nici prin cererea principală și nici prin cererile ulterioare prin care reclamanta și-a precizat acțiunea, aceasta nu a solicitat obligarea pârâtei . la emiterea certificatelor de garanție pentru PVC schimbate .

De altfel, nici în motivarea recursului nu s-a invocat omisiunea instanței de a se pronunța pe o asemenea cerere, ci s-a raportat la mențiunea expertului, cuprinsă în raportul de expertiză, în acest sens.

De altfel, omisiunea instanței de a se pronunța pe un capăt de cerere nu poate fi invocată pe calea recursului sau apelului, ci potrivit art. 2812 c.pr.civ., partea interesată poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara calea de atac împotriva acelei hotărâri.

Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată, deși în sentință se enumeră ca fiind cuprinsă în valoarea cheltuielilor de judecată și cea referitoare la onorariu de apărător, se constată că suma acordată de instanță acoperă doar cheltuielile legate de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în limita pretențiilor admise reclamantei și onorariu de expert.

La fila 161 a dosarului de fond este depusă chitanța nr. 26 din 19.10.2012, care atestă achitarea de reclamantă a unui onorariu de avocat de 2500 lei.

Se constată că există astfel o disproporție vădită între cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond și cele dovedite de reclamantă, iar raportat la temeiul juridic reținut de instanță ca fiind art. 274 c.pr.civ., nu se motivează că s-ar fi procedat conform aliniatului 3 la o micșorare a onorariului de avocat . De altfel, o reducere a onorariului de avocat nici nu intră în discuție, câtă vreme contravaloarea cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond nu acoperă nici o parte din cuantumul onorariului .

Având în vedere complexitatea cauzei, probatoriul administrat în cauză, numărul termenelor de judecată acordate și munca depusă de apărător prin formularea cererilor și apărărilor în cauză, se apreciază că se impune acordarea onorariului de avocat în integralitate.

Văzând și dispozițiile art. 312 c.pr.civ., tribunalul va admite recursul, va modifica sentința, în sensul obligării pârâtei . la plata către reclamantă a sumei de 3448,12 lei reprezentând cheltuieli de judecată în loc de 948, 12 lei.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 274 c.pr.civ. va fi obligată intimata pârâta . la 300 lei cheltuieli de judecată în recurs față de recurenta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă M. E. L., împotriva sentinței civile nr._/26.10.2012, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._ .

Modifică sentința, în sensul că obligă pârâta . la plata către reclamanta sumei de 3448,12 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în loc de 948, 12 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă intimata pârâtă . la 300 lei cheltuieli de judecată în recurs față de recurenta reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 Februarie 2013 la Tribunalul Gorj .

Președinte,

M. G.

Judecător,

N. U.

Judecător,

G. D.

Grefier,

Firuța Ș.

Red. MG

j.f.S. M.

ex. 3 SL . 18 Februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 383/2013. Tribunalul GORJ