Întoarcere executare. Hotărâre din 14-05-2013, Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 6090/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1212/2013
Ședința publică de la 14 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. T.
Judecător G. R.
Judecător V. N.
Grefier L. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât T. C. împotriva sentinței civile nr. 327 din 16.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât asistat de avocat Măihăilă C., lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat M. C. pentru recurentul pârât a pus concluzii de admitere a recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, deoarece nu a formulat cerere de executare la B. T. Nicușor și nici nu a încasat suma de 15.603 lei care se invocă de petentă.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._/95/2011, petenta S.C. O. P. S.A a chemat în judecată pe intimatul T. C. și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de_ lei, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective, urmare a dublei executări a sentinței civile nr.7346/03.12.2008 pronunțată in dosarul nr._ de Tribunalul Gorj.
În motivarea acțiunii, petenta a arătat că prin sentința civilă nr. 7346/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost obligată la plata unor drepturi salariale către intimat, iar la data de 14.01.2009 intimatul a executat silit suma de_, 97 lei, urmare a solicitării adresată Biroului Executorului Judecătoresc E. M. în dosarul nr. 3/E/2009. Se mai susține că după prima executare, intimatul a formulat o a doua cerere de executare a aceleiași sentințe la B. T. Nicușor, formându-se dosarul de executare nr.719/E/2009 și a extras din conturile petentei suma de_ lei.
A mai precizat petenta că, în speță, întoarcerea executării ar avea loc prin restituirea sumei de_ lei, ca urmare a faptului că obligația petentei rezultată din titlul executoriu mai sus amintit fusese îndeplinită prin prima executare efectuată la data de 14.01.2009.
Arată petenta că potrivit dispozițiilor art 256 alin 1 din Codul muncii, ,,salariatul care a incasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, iar potrivit dispozițiilor art. 404 ind 2 alin 3 Cod procedură civilă, in situația in care instanța de recurs nu a dispus asupra restabilirii situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere pe cale principală instanței competente, potrivit legii( ICCJ –secția comercială, decizia nr.790/20.02.2007).
Prin sentința nr.883/15.03.2012 Tribunalul Gorj a declinat competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Tg-J., reținându-se că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia s-a efectuat executarea, în speță, Judecătoria Tg-J. .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 327 din 16.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în mun. București, sector 1, ., „P. City”, în contradictoriu cu pârâtul T. C., domiciliat în orașul Bumbești- J., ., ., jud. Gorj .
A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de_ lei reprezentând creanță și cheltuieli de executare din dosarul nr.719/E/2009 al B. T. Nicușor .
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 7346/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, reclamanta din prezenta cauză a fost obligată la plata către pârât a sumei de 3127 lei reprezentand diferențe plăți compensatorii cuvenite la concediere, a sumei de 8118 lei reprezentînd contravaloarea a 5 salarii medii nete cuvenite conform art.50 alin. 1 din CCM/2007, a sumei de 301 lei reprezentînd contravaloarea tichetelor de masă cuvenite pe perioada preavizului conform art. 48 alin. 1 din CCM/2007 și a sumei de 892 lei reprezentînd contravaloarea a 21 zile lucrătoare libere plătite pe perioada de preaviz, conform art. 49 alin. 1 din CCM/2007 (fila 4-7).Totodată, a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Că, pârâtul prin intermediul B. E. M.M., a pus în executare această sentință civilă în dosarul de executare nr. 3/E/2009, dosar în care, conform procesului verbal din 19.02.2009 și a recipisei de consemnare_/1 din 2.02.2009, atât creanța, cât și cheltuielile de executare în cuantum total de_,97 lei au fost încasate.
La data de 16.01.2009, pârâtul, prin apărător, s-a adresat B. T. Nicușor, pentru executarea aceluiași titlu executoriu, formându-se dosarul de executare nr. 719/E/2009 și din actele de executare emise în acest dosar rezultă că executorul judecătoresc a extras din conturile societății reclamante, în urma popririi, suma totală de_ lei, din care_ lei creanță, iar restul sumei reprezentând cheltuieli de executare.
S-a reținut în condițiile în care titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 7346/03.12.2008 a fost executat anterior în dosarul de executare nr. 3/E/2009 al B. E. M.M., suma de_ lei, executată în dosarul de executare nr. 719/E/2009 al B. T. Nicușor apare ca nedatorată, obligația reclamantei rezultată din titlul executoriu mai sus amintit fiind îndeplinită prin prima executare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul T. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate .
A susținut că prima instanță a apreciat eronat probele din dosar, întrucât răspunsul CEC Bank ( fila 69) conține ordinul de plată nr. 3/24.02.2009 ( nu din 24.09.2009 cum eronat s-a reținut).
Că, ordinele de plată nu sunt expediate în contul pârâtului la Raiffeisen Bank, deoarece contul înscris aparține ., în care a fost returnată suma de_ lei, așa cum rezultă și din adresa B. T. Nicușor către CEC Bank Tg-J. .
Arată că cercetarea judecătorească nu a fost încheiată deoarece nu s-a solicitat de la Raiffeisen Bank informații cu privire la contul în care s-a returnat suma de bani, în care constată că acesta aparține ..
Invocă recurentul că din adresa B. T. Nicușor din 24.02.2009 punctul 2 rezultă că suma de 2065 lei a fost consemnată de . în contul B. T. Nicușor și nu în contul pârâtului T. C..
Verificând actele și lucrările dosarului în raport de criticile aduse sentinței, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este întemeiat și în baza art. 312 alin. 3 c.pr.civ. se va admite și se va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii, cu următoarea motivare ;
Din adresa nr._/24.04.2013 emisă de CEC Bank depusă în recurs rezultă că sumele de 4275 lei virată cu OP 3/24.09.2009 și 9263 lei cu OP 3/24.09.2009 au fost virate de către B. T. Nicușor în contul ce aparține . nu al pârâtului T. C..
Mai mult, din adresa nr. 1129/30.04.2009 emisă de Raiffeisen Bank rezultă că recurentul T. C. nu figurează la Raiffeisen Bank cu cont curent deschis în Ron.
Întrucât suma de_ lei executată de B. T. Nicușor în dosarul nr. 719/E/2009 nu a fost virată în contul pârâtului T. C., ci în contul . ce rezultă din adresele la care s-a făcut referire, în mod greșit a fost admisă acțiunea și obligat pârâtul să restituie reclamantei această sumă.
Pentru considerentele amintite, recursul de față se va admite și se va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul pârât T. C. împotriva sentinței civile nr. 327 din 16.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ..
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2013 la Tribunalul Gorj .
Președinte, M. T. | Judecător, G. R. | Judecător, V. N. |
Grefier, L. P. |
red. VN
j.f.P. M.
ex. 3
SL 16 Mai 2013
← Pretenţii. Hotărâre din 14-05-2013, Tribunalul GORJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 687/2013. Tribunalul GORJ → |
---|