Obligaţie de a face. Decizia nr. 1044/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1044/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 962/267/2012
Dosar nr._ Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia Civilă nr.. 1044
Ședința publică din 18 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte G. D.
Judecător M. G.
Judecător N. U.
Grefier Firuța Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni, împotriva sentinței civile nr. 98 din 15.01.2013, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni președinte P. D. și avocat C. D. și S. D., intimatul reclamant D. G. asistat de avocat G. M., au lipsit celelalte părți, respectiv intimații intervenienți Z. Ș., C. G., C. A., B. I., C. I., N. A., G. G., C. I., P. D., B. I., C. M., T. P., F. D., G. C. G., D. I., Hașcău G., T. C., P. P., M. C., N. C., M. N., I. I., P. I., P. E., M. Ș., J. N., V. I. I., M. D., B. I., I. I., S. D., C. I., T. I., M. D. C., H. C. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, avocat G. M. depune la dosar înscrisul înregistrat sub nr. 199/17.04.2013, un exemplar comunicându-se apărătorilor recurentei.
Avocat S. D. învederează instanței că în opinia recurentei sentința instanței de fond este susceptibilă de apel și recurs, acțiunea principală fiind neevaluabilă în bani, respectiv obligația de a face.
Tribunalul a pus în discuția părții adverse cererea formulată pentru recurentă privind recalificarea căii de atac.
Avocat G. M. pentru intimatul reclamant apreciază că recursul este calea de atac, litigiul fiind evaluabil în bani, instanța urmând să se raporteze la chiria pe care reclamantul trebuia să o achite pe anul 2012 conform contractului de arendă.
În replică, avocat S. D. a menționat că dacă instanța apreciază litigiul ca fiind evaluabil în bani trebuie să se raporteze la prețul chiriei stabilit prin actul adițional încheiat între părți în care prețul chiriei este de 160 euro/hectar, obiectul contractului constituindu-l 100 de ha, astfel că arenda ce ar fi trebuit achitată pentru anul 2012 depășește pragul de 100.000 lei prevăzut de art. 2821Cpr.civ.
Tribunalul, deliberând asupra căii de atac susceptibilă în cauză reține că recursul este calea de atac, acțiunea dedusă judecății fiind o acțiune evaluabilă în bani, în determinarea valorii litigiului, tribunalul raportându-se la chiria convenită de părți prin contractele de arendă nr.9 din 24.03.2010 și nr.18/24.03.2010, respectiv 120 lei rol/ha pe an, raportat la suprafața arendată, respectiv 170 de ha, arenda percepută pentru o perioadă de 6 luni( acțiunea fiind promovată în iunie 2012 și are ca obiect solicitarea reclamantului de a i se permite pășunatul pe anul 2012) nu depășește 100.000 lei. Cum valoarea litigiului se situează sub pragul de 100.000 lei prevăzut de art. 2821Cpr.civ., reține tribunalul că recursul este calea de atac susceptibilă în cauză.
Susținerea recurentei că în determinarea valorii litigiului trebuie să se aibă în vedere actul adițional prin care a fost modificată chiria la 160 euro/ha nu poate fi primită întrucât actul adițional nu a fost înregistrat la consiliul local așa cum prevăd disp.art.6 din Legea nr. 16/1994, legea arendării, alin.4 prevăzând că sunt valabile și opozabile numai clauzele de arendare încheiate în scris și înregistrate la consiliul local în condițiile prezentei legi.
Cum acest act adițional nu a fost înregistrat la consiliul local, el nu poate fi luat în considerare în raport de disp.art.6 alin 4 din Legea nr. 16/1994.
Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat D. S. pentru recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. A susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celor două excepții invocate de recurenta pârâtă, respectiv excepția lipsei de interes și excepția tardivității, iar pe fondul cauzei nu s-au administrat probe din care să rezulte că reclamantul a fost împiedicat să pășuneze terenul ce face obiectul contractelor de arendă.
Avocat D. C. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocând pe de o parte că cele două contracte de arendă au fost reziliate de drept ca urmare a pactului comisoriu de gradul patru inserate în contract, conform căruia neplata chiriei la termenele stabilite atrage rezilierea de drept fără intervenția instanței.
De asemenea, a susținut că potrivit răspunsului la interogatoriu dat de reclamant, acesta a recunoscut că a folosit terenul ce face obiectul contractelor de arendă, pășunând pe anul 2012 suprafețele arendate, astfel că reclamantul nu justifică interes în promovarea acțiunii, instanța de fond în mod greșit respingând excepția invocată de recurenta pârâtă.
Avocat G. M. a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. A susținut că prin actele ce i-au fost comunicate reclamantului de către pârâtă s-a făcut dovadă că obștea a refuzat pășunatul, iar prin depozițiile martorilor s-a făcut dovada că pârâta a refuzat primirea chiriei de la reclamant. Privitor la rezilierea de drept a contractelor de arendă, a motivat că nu există un înscris în care obștea să-i fi comunicat reclamantului că a reziliat de drept contractul.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față ;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci la data de 18.05.2012, sub numărul_, reclamantul D. G. a chemat în judecată pe pârâta Obștea De Moșneni Aninișeni-Rădoșeni - Cărpinișeni, solicitând obligarea pârâtei să-i permită să ducă la pășunat animalele proprietate personală, în M. situat în extravilanul localității Crasna, județul Gorj, pentru care s-a încheiat contractul de arendare nr.18/24.03.2010 pe o perioadă de 5 ani, respectiv 24.03.2010 – 24.03.2015.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în fapt, că deși există un act juridic perfect valabil, prin adresa nr. 197/02.05.2012, pârâta i-a adus la cunoștință să se prezinte la sediul acesteia pentru a încheia un alt contract de arendare cu un alt preț pe hectar, respectiv 160 E/ha.
Deoarece i s-a comunicat că a fost reziliat contractul de arendare nr. 18/2010, consideră această măsură total abuzivă și nelegală, care contravine disp. art. 1020-1021 și art. 18 și 26 din capitolul 5 din statutul obștii, în contract nefiind inserată nici o clauză care să permită denunțarea unilaterală a acestuia.
Consideră că rezilierea contractului pe cale judecătorească nu este posibilă, având în vedere că pentru rezilierea contractului se cer a fi îndeplinite cele trei condiții, respectiv: una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i reveneau; neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligație și debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere în condițiile prevăzute de lege, condiții ce nu pot fi reținute în sarcina reclamantului cu atât mai mult cu cât, statutul obștii, la capitolul 5 art.18 și 26, unde sunt reglementate atribuțiile Adunării Generale și a Consiliului de Administrație nu cuprind nici o atribuție care să permită rezilierea unilaterală a contractului.
În concluzie, a solicitat admiterea acțiunii, anularea procesului verbal al Consiliului de Administrație și Hotărârea emisă în acest sens (necomunicate) și obligarea pârâtei să-i permită pășunatul animalelor pentru anul 2012-2015, pe suprafața de teren ce face obiectul contractului.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1639 și următoarele C. civ., precum și art. 1073 – 1077 C.civ.
Pentru dovada acțiunii, a depus la dosar contractul de arendare nr. 14/24.03.2010, adresa nr.197/02.05.2012 emisă de pârâtă, actul adițional nr.136/27.06.2011, contratul de arendare nr. 9/24.03.2010, mai multe facturi fiscale și chitanțe, adresa nr. 1494/10.05.2012 emisă de APIA Gorj, adresa pârâtei înregistrată la APIA Gorj sub nr.2439/08.03.2012, procesul verbal din 12.03.2012, Hotărârea Adunării Generale Ordinare din 29.01.2012.
În ședința publică din data de 26.06.2012, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu cheltuieli de judecată, invocând o . excepții, respectiv excepția inadmisibilității cererii, cu motivarea că procesul verbal de ședință al Consiliului de Administrație ce ar reține măsura rezilierii contractelor de arendă, nu poate face obiectul controlului de legalitate, potrivit dispozițiilor art.23 și 25 din OG 26/2000, singurele acte ce pot fi supuse controlului judecătoresc fiind hotărârile Adunării Generale și ale Consiliului de Administrație și nu procesele verbale de ședință; excepția tardivității formulării cererii și excepția lipsei de interes privind anularea hotărârii Consiliului de Administrație adoptată la 28.05.2011, hotărâre ce reține modificarea prețului arendării pentru anul 2011, acesta majorându-se la 160 Euro/ha, reclamantul semnând actul adițional la 26.06.2011.
Potrivit clauzelor contractuale modificate până la cel târziu_, arendașul trebuia să achite prima tranșă în cuantum de 200 lei/ha, iar diferența în momentul încasării subvențiilor aferente anului 2011 de la APIA, aspect ce nu s-a realizat.
Urmare a acestei situații, pârâta apreciază că rezilierea a intervenit de drept ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate contractual pe anul 2011, fiind incidente prev. art. 9 din contract, potrivit cărora în caz de neexecutare culpabilă a neexecutării de către una din părți contractul se consideră reziliat de drept fără intervenția instanței.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115, 118, art. 23-25, din OG 26/2000, art. 18 și art. 26 din Statutul obștei și art,. 1020 și art. 1021 din Codul civil.
Pârâta a depus la dosar procesul verbal încheiat la 28.05.2011, hotărârea nr.16 din 28.05.2011, actul adițional nr.8 din 26.06.2011, adresa nr.114/20.06.2011, tabelul nominal cu membrii obștei participanți la Adunarea Generală din 29.01.2012.
În ședința din 04.09.2012, reclamantul a precizat cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, în sensul că a înțeles să solicite constatarea nulității Hotărârii Adunării generale din 29.01.2012.
La data de 24.09.2012 a fost depusă la dosar o cerere de intervenție în nume propriu formulată de numiții Z. Ș., C. G., C. A., B. I., C. I., N. A., G. G., C. I., P. D., B. I., C. M., T. P., F. D., G. C. G., D. I., Hașcău G., T. C., M. C., P. P., N. C., M. N., I. I., P. I., P. E., M. Ș., J. N., V. I. I., M. D., B. I., I. I., S. D., C. I., T. I., M. D. C. și H. C. I., în calitate de membri ai Asociației Obștea de Moșneni Aninișeni – Radoșeni – Cărpinișeni, prin care au solicitat să se constate ca reziliate de drept contractele de arendă încheiate abuziv de fostul consiliu de administrație al obștei, reziliere survenită prin neplata la timp și conform înțelegerilor din aceste contracte și din actele adiționale încheiate ulterior.
Prin încheierea de ședință din data de 16.10.2012, în baza art. 49-52 C.p.civ, a fost respinsă în principiu cererea de intervenție, cu motivarea că prin intermediul acesteia a fost formulat un capăt nou de cerere – constatarea rezilierii de drept a contractelor de arendă încheiate de fostul consiliu de administrație, în condițiile în care în cauză nu s-a formulat cerere reconvențională cu acest obiect și în aceste sens, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege, dreptul invocat pe această cale nefiind unul propriu al titularilor cererii de intervenție.
De asemenea, cele două excepții invocate de pârâtă, respectiv tardivitatea și lipsa de interes, au fost respinse la aceeași dată, instanța apreciind pe de o parte că înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada datei la care reclamantul a luat cunoștință efectiv de Hotărârea Adunării Generale pe care o contestă, în sensul art. 23 alin. 2 din OG nr. 26/2000, iar pe de altă parte acesta prezintă un interes legitim, actual, personal și direct în promovarea acțiunii, în condițiile în care s-a invocat că pârâta îi îngrădește exercitarea drepturilor dobândite prin contract, hotărârea atacată vizând luarea măsurilor ce se impun cu privire la anularea sau rezilierea contractelor de arendă încheiate de fostul consiliu de administrație, fiind necesar a se analiza pe fond raporturile juridice dintre părți.
Totodată, s-a luat act că nu s-a mai susținut excepția inadmisibilității.
S-au administrat în cauză proba cu interogatoriul, proba testimonială și cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 98 din 15.01.2013, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată de pârâtă.
A fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul D. G. în contradictoriu cu pârâta Obștea de Moșneni Aninișeni – Radoșeni – Cărpinișeni .
A fost obligată pârâta să permită reclamantului pășunatul animalelor potrivit contractului de arendă nr.18/24.03.2010, cu actul adițional nr.136/27.06.2011.
A fost respins capătul de cerere privind anularea Hotărârii Adunării Generale din 29.01.2012.
A fost obligată pârâta la 8,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 24.03.2010, între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul de arendă nr. 18/24.03.2010, având ca obiect suprafața de 100 ha situat în extravilanul loc. Crasna, jud. Gorj, categoria de folosință fiind aceea de pășunat, pentru o durată de 5 ani, începând cu 24.03.2010, până la 24.08.2015.
Nivelul arendei a fost stabilit la 120 lei/ha/an, ce se va achita la încasarea subvenției anuale.
S-a stipulat, de asemenea, că în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor de către una dintre părți, contractul se consideră reziliat de drept fără intervenția instanței.
La data de 27.06.2011, s-a încheiat între părți un act adițional la contractul inițial, prin care s-a stabilit că arendașul se obligă să plătească suma de 160 euro/ha, pentru perioada anului 2011, ce va fi plătită în două tranșe, potrivit clauzelor contractuale. De asemenea, s-a stabilit expres că neplata sumelor prevăzute în actul adițional, la termenele și în cuantumul stabilit, va atrage penalități de 2% din întreaga sumă, pentru fiecare zi de întârziere.
Din actele aflate la dosar, instanța constată că la baza încheierii acestui act adițional, așa cum rezultă chiar din cuprinsul lui, a stat procesul verbal din 28.05.2011 al Consiliului de Administrație al Obștei (semnat și de reclamant), dispoziții ce au fost reluate prin hotărârea aceluiași organ de conducere – nr. 16/28.05.2011.
Din înscrisurile depuse de reclamant la dosar, respectiv chitanțe și facturi (filele 103 și urm, filele 117 și urm.), care se coroborează cu răspunsul la interogatoriu (filele 205, 206) rezultă că aceasta a achitat, parțial, chiria datorată.
De asemenea, din declarația martorului P. I. (fila 208) rezultă că în primăvara anului 2012, reclamantul s-ar fi prezentat la casierie să achite și diferența datorată, însă a fost refuzat de președintele obștei, pe motiv că ar trebui plătită o sumă mai mare, martorul neavând cunoștință ce s-a întâmplat în sediul casieriei dar a relatat că reclamantul a ieșit cu aceeași sumă de bani cu care intrase.
Astfel, declarația contrară a martorului R. I. (fila 209), având în vedere și calitatea acestuia de angajat al pârâtei în funcția de casier, nu este de natură să contrazică cele relatate de martorul anterior, aspectele relevate petrecându-se în aceleași împrejurări dar în condiții de loc și timp diferite.
Pentru aceleași motive, nici răspunsul la interogatoriul comunicat pârâtei în scris, nu poate fi considerat ca făcând dovada contrară susținerilor martorului ascultat sub prestare de jurământ.
Însă, indiferent de faptul că reclamantul a încercat sau nu plata diferenței de chirie, se are în vedere că neîndeplinirea în cuantumul și la termenele stabilite prin convenția părților, cu actul adițional, este invocată de pârâtă ca o cauză de reziliere de drept, fără intervenția instanței, dovedind prin urmare netemeinicia acțiunii în obligația de a face.
Ori, făcând aplicarea dispozițiilor art. 977 rap. la art. 983 C.civ., se constată că, prin actul adițional încheiat la 27.06.2011, părțile au modificat înțelegerea lor sub aspectul consecințelor neplății sumelor, la termenele și în cuantumul stabilit, prevăzând aplicarea unor penalități procentuale, pe zi de întârziere.
Chiar acceptând că ar subzista clauza contractuală inițială, prima instanță are în vedere că pactul comisoriu expres permite rezilierea convenției numai ca efect al întrunirii condițiilor generale necesare pentru aplicarea acestei sancțiuni, în afară de neexecutarea obligației, ca element obiectiv, trebuind să existe și vinovăția debitorului obligației, ca element subiectiv, cât mai ales manifestarea de voință a creditorului ca fiind singurul în drept a aprecia dacă este cazul să se aplice pactul comisoriu expres sau să ceară executarea contractului.
În acest sens, prin conduita pârâtei în derularea relațiilor contractuale legate de arendarea pășunilor, se constată că aceasta nu a considerat intervenită rezilierea de drept, în condițiile în care a impus majorarea chiriei, prin act adițional, a contactat arendașul, în cursul anului 2012, pentru a-și manifesta dorința de a merge cu animalele la păscut pe golurile alpine, proprietate a asociației (fila 5), a încasat în 2012 sume de bani aferente anului 2011, deși acestea nu au fost achitate cu respectarea prevederilor actului adițional, și cu toate că în procesul verbal din 12 martie 2012 (fila 20, nesemnat de reclamant) s-a făcut mențiune despre rezilierea tuturor contractelor de arendă începând cu ziua următoare, sumele de bani pentru 2011 au fost încasate în luna aprilie 2012.
Mai mult, potrivit răspunsului la întrebarea nr. 1 a interogatoriului (fila 240), inclusiv în cursul procesului pârâta și-a exprimat acordul de a primi suma de 160 euro/hectar, conform actului adițional, ceea ce demonstrează manifestarea de voință în sensul continuării relațiilor contractuale și nu aplicării pactului comisoriu expres.
În ceea ce privește folosința terenului arendat, deși pârâta a încercat, pe parcursul judecății, să dovedească, prin proba testimonială, că nu s-a opus exercitării drepturilor reclamantului, acest aspect rezultă cu prisosință din înscrisurile aflate la dosar, respectiv hotărârea Consiliului de Administrație nr. 16/28.05.2011 (fila 48), hotărârea Adunării Generale Ordinare din 29.01.2012 (filele 22, 23) procesul verbal din 12.03.2012 (fila 20), adresa Obștei din 08.03.2012 către APIA Gorj prin care s-a adus la cunoștință decizia Consiliului de Administrație de reziliere a contractelor de arendă (fila 19), răspunsul APIA Gorj (fila 18), solicitarea obținerii unui acord al Obștei pentru pășunare din 02.05.2012 (fila 5).
Prin urmare, față de considerentele expuse mai sus, instanța de fond a respins excepția invocată de pârâtă la ultimul termen de judecată, constatându-se că reclamantul justifică un interes, născut și actual, în promovarea primului capăt de cerere, care fiind întemeiat va fi admis, în temeiul art. 969 C.civ. coroborat cu dispozițiile art. 7 din contract, cu consecința obligării pârâtei să permită reclamantului pășunatul animalelor potrivit contractului de arendă nr.18/24.03.2010, cu actul adițional nr.136/27.06.2011.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, în anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Obștei din 29.01.2012, așa cum a fost precizat ulterior, instanța constată că este neîntemeiat, în condițiile în care din probele administrare nu rezultă că s-ar fi încălcat dispozițiile statutare sau legale, membrii obștei împuternicind Consiliul de Administrație în scopul anulării sau rezilierii tuturor contractelor încheiate cu rea-credință în dauna obștei de fostul Consiliu de Administrație, de asemenea stabilindu-se și modalitatea viitoare de distribuire spre pășunare a munților. Împrejurarea că s-a adoptat o anumită hotărâre ce cuprinde manifestarea de voință a acestei forme asociative nu constituie în sine motiv de nulitate a actului respectiv, această manifestare de voință, cu caracter unilateral în cadrul raporturilor contractuale cu arendașii, producând efectele juridice analizate mai sus.
Analizând și capătul accesoriu privind cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274 și urm. C.p.civ., instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit la acoperirea sumelor aferente capătului de cerere admis, respectiv taxa de timbru în cuantum de 8 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitat.
În motivarea apelului a solicitat într-o primă teză admiterea apelului, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că sentința nu beneficiază de o motivare corespunzătoare, iar într-o teză subsidiară, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii având ca obiect obligația de a face, reținându-se ca fondată excepția lipsei de interes, în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei de interes, în opinia pârâtei reclamantul nejustificând un interes născut și actual în a solicita obligarea pârâtei să-i permită pășunatul.
S-a arătat că în răspunsul la interogatoriu reclamantul a recunoscut că a pășunat în anul 2012 suprafețele arendate, deci a beneficiat de contractul de arendă.
Pe fondul cauzei s-a susținut că instanța în mod greșit a reținut valabilitatea contractului de arendă și a actului adițional, în condițiile în care în cauză a operat rezilierea de drept.
S-a arătat că potrivit art.9 din contract s-a prevăzut un pact comisoriu de gradul 4, care atrage rezilierea de drept a contractului.
S-a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că dispozițiile art.9 din contract nu reprezintă un grad comisoriu de gradul 4, iar interpretarea dată de instanța de fond este una eronată.
A mai susținut pârâta că reclamantul nu a executat clauzele contractuale, în sensul că nu a achitat arenda aferentă anului 2011, iar sancțiunea rezilierii contractului operează independent de manifestarea de voință a asociației.
A concluzionat apelanta că urmare a neplății arendei pe anul 2011 potrivit actului adițional, contractul nu a mai putut opera pe viitor, respectiv pe anul 2012, încetându-i valoarea de izvor de drepturi și obligații pentru reclamant, respectiv pentru pârât.
Intimatul reclamant D. G. a formulat întâmpinare solicitând în esență respingerea recursului.
A susținut că nu a intervenit o reziliere de drept a contractului de arendă, reclamantul având întotdeauna intenția de a achita chiria convenită de părți, însă pârâta prin conduită adoptată a refuzat perceperea acestei chirii. Dovadă că contractul nu a fost reziliat stă și acordul exprimat de pârâtă în încheierea actului adițional prin care se modifica cuantumul chiriei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, ca instanță de recurs, sentința instanței de fond fiind supusă doar căii de atac a recursului, așa cum a reținut tribunalul în practicaua prezentei decizii.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, instanța de recurs reține recursul ca fiind fondat în limita celor ce succed.
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul D. G. a investit instanța cu o cerere în obligația de a face, prin care solicita obligarea pârâtei Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni să îi permită pășunatul cu animalele proprietate personală pe terenul ce face obiectul contractului de arendă nr.18/24.03.2010.
A susținut reclamantul că prin adresa comunicată acestuia și înregistrată sub nr.197/02.05.2010 pârâta i-a comunicat că nu mai are dreptul de pășuna cu animalele pe golurile alpine proprietatea asociației în lipsa acordului de pășunare dat de consiliul de administrație.
În opinia reclamantului aceasta adresă fiind de natură a nesocoti clauzele contractuale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând că a intervenit rezilierea de drept a contractului de arendă nr.18/2010 raportat la disp.art.9 din contract, reclamantul neachitând chiria convenită.
A susținut pârâta că nu poate fi obligată să-i permită reclamantului să-și continue activitățile de pășunat pe terenul aparținând obștei ,având în vedere că a intervenit rezilierea de drept a contractului.
Observând sentința recurată, reține tribunalul că instanța de fond a apreciat că nu a intervenit rezilierea de drept a contractului de arendă, concluzia instanței fiind una temeinică și legală, însă tribunalul substituie acestei soluții următoarea motivare:
Susține recurenta că disp.art.9 alin.1 din contractul nr.18/2010 reprezintă un pact comisoriu de gradul patru care atrage rezilierea de drept a contractului fără intervenția instanței.
Observând dispozițiile art.9 din contract, se constată că acesta are următorul conținut „în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor de către una dintre părți, contractul se consideră reziliat de drept fără intervenția instanței”.
Potrivit literaturii juridice, părțile contractante au posibilitatea să prevadă clauze contractuale exprese privind rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, clauze care poartă denumirea de pacte comisorii, ele fiind derogatorii de la disp.art.1021 C.civ.,în sensul că urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanței judecătorești în pronunțarea rezoluțiunii contractelor.
Pactul comisoriu de gradul patru vizează clauze potrivit cărora contractul se consideră desființat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă, o astfel de clauză având drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare.
Singurul în drept a aprecia dacă este cazul să aplice rezoluțiunea este creditorul care și-a executat sau se declară gata să-și execute obligațiile.
Dispozițiile prevăzute în art. 9 din contract nu pot fi încadrate în categoria pactelor comisorii de gradul 4 întrucât nu se prevede expres că contractul se consideră desființat de drept fără punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă.
Dispozițiile alin.2 din art.9, care prevăd plata unor penalități pentru arendași în cazul achitării cu întârziere a chiriei vin să întărească concluzia că dispozițiile alin.1 nu reprezintă un pact comisoriu de gradul patru care să atragă rezilierea de drept a contractului în cazul achitării cu întârziere a chiriei.
Nu în ultimul rând prin înscrisurile depuse la filele 10,11,12,13,14 și 15 din dosarul de fond, rezultă că reclamantul a achitat în cursul anului 2012 diverse sume de bani reprezentând chiria pentru contractele de arendă 9 și 18/2010.
Ori în măsura în care pârâta a perceput această chirie, chiar dacă s-ar susține că nu s-a achitat întreaga chirie datorată, se poate concluziona că aceasta a înțeles să nu aplice clauzele contractuale referitor la rezoluțiunea convențională.
Reține tribunalul că disp.art. 9 din contract pot fi considerate cel mult un pact comisoriu de gradul 3, însă pentru a opera rezoluțiunea de drept este necesară punerea în întârziere a debitorului, punere în întârziere care se realizează fie prin notificare prin intermediul executorului judecătoresc în condițiile art. 1079 C.civ., fie prin cererea de chemare în judecată a debitorului.
Se constată că în contractul nr.18/2010, părțile nu au convenit expres că debitorul este în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să execute plata chiriei, fără îndeplinirea vreunei formalități.
Pentru aceste considerente, reține tribunalul că susținerile recurentei pârâte referitoare la rezilierea de drept a contractului de arendă sunt nefondate.
Nefondată este și critica referitoare la respingerea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, întrucât din adresa nr.197/02.05.2012, comunicată reclamantului rezultă că pârâta i-a solicitat acestuia să obțină acordul de pășunare din partea consiliului de administrație al obștei, ori prin acest înscris i se contestă reclamantului dreptul obținut prin contractul de arendă, astfel că în promovarea acțiunii reclamantul justifică un interes personal și legitim.
Împrejurarea că pârâta nu a întreprins acte materiale de natură a îi îngrădi reclamantului dreptul de a pășuna pe terenul ce face obiectul contractului de arendă va fi avută în vedere la soluționarea cauzei pe fond.
Astfel, raportat la răspunsul la interogatoriu dat de reclamant( fila 205,206 dosar fond), tribunalul reține că reclamantul a pășunat suprafețele arendate pe anul 2012 și în raport strict de obiectul principal al acțiunii, respectiv obligarea pârâtei să-i permită pășunatul pe terenul ce face obiectul contractului de arendă nr. 18/2010, acțiunea este nefondată. În condițiile în care reclamantul a exercitat posesia asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de arendă, pășunându-l pe anul 2012 dreptul pretins de reclamant nu a fost încălcat de pârâtă .
Concluzionând, tribunalul apreciază că în cauză este incident cazul de recurs prevăzut de art. 304 punct 9 Cpr.civ. și în raport de art. 312 alin.1 și 3 Cpr.civ. coroborat și cu art. 3041Cpr.civ., va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va respinge în tot acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni- Radoșeni- Cărpinișeni, împotriva sentinței civile nr. 98 din 15.01.2013, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.04.2013 la Tribunalul Gorj Secția I Civilă .
Președinte, G. D. | Judecător, M. G. | Judecător, N. U. |
Grefier, Firuța Ș. |
Red G.D. / tehnored A.P.
Jud fond R. M F.
3ex/ 7 mai 2013
| ← Revendicare imobiliară. Hotărâre din 20-02-2013, Tribunalul GORJ | Legea 10/2001. Sentința nr. 71/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
