Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 2485/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2485/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2290/267/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2485/2013
Ședința publică din 12 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte N. U.
Judecător G. D.
Judecător M. G.
Grefier Firuța Ș.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de recurentul reclamant D. M., recurenta pârâtă R. C. E. și recurenții intervenienți R. A. și R. M. împotriva sentinței civile nr. 1063 din 01.10.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant D. M. personal și asistat de avocat R. I. și recurenta pârâtă R. C. E. personal și asistată de avocat T. M., lipsă fiind recurenții intervenienți R. A. și R. M. reprezentați de avocat T. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, avocat T. M. depune la dosar în copie cartea de muncă a recurentei pârâte, xerocopii ale unor decizii de speță, copia adresei nr.4576/15.05.2013, copia chitanței privind plata impozitul aferent bunurilor proprietatea intervenientului R. A., copia adresei nr.14/_ emisă de ., un exemplar al actelor depuse fiind comunicate și avocatului R. I..
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și înscrisuri de depus, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat R. I. pentru recurentul reclamant D. M. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței sub aspectul reaprecierii cotelor de contribuție,respectiv a se reține pentru reclamant o cotă de 70% cu consecința recalculării sultei. Solicită cheltuieli de judecată. în sensul concluziilor formulate a subliniat că critica sentinței adusă de reclamant vizează cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune deoarece nu s-a ținut cont de veniturile reclamantului și materialele adunate dinainte de căsătorie și greșit instanța, pentru a reține cote egale de contribuție are în vedere contribuția pârâtei la creșterea și educarea minorei.
Avocat T. M. pentru recurenta pârâtă R. C. E. și pentru recurenții intervenienți R. A. și R. M. precizează că prin motivele invocate de recurenta pârâtă și intervenienți va răspunde și la criticile aduse sentinței de către reclamant. Astfe, pune concluzii de respingere a recursului reclamantului, susținând nelegalitatea și netemeinicia sentinței pentru că s-a dat un drept de proprietate asupra construcției deși construcția a fost edificată pe terenul părinților soției astfel că soții aveau cel mul un drept de creanță în măsura dovedirii contribuției la construire.
Arată că autorizația depusă vizează construcția în litigiu, respectiv în baza acestei autorizații a fost identificat imobilul reținut la masa partajară, cu materiale din vechea construcție a intervenienților, pe terenul acestora și cu o contribuție a intervenienților, susținând că există acte ce vizează perioada dinaintea și concomitentă ridicării construcției, afirmând din nou că instanța nu putea constata decât un drept de creanță însă aceasta nu a fost învestită cu o astfel de cerere. Mai arată că martorii reclamantului cunosc cele relatate din cele spuse de reclamant și sunt doi martori care au executat construcția iar în cauză nu sunt depoziții care să susțină că părinții au înțeles să dea construcția soților. Solicită admiterea recursurilor declarate de pârâtă și interveninenți așa cum au fost formulate și obligarea recurentului reclamant la cheltuieli de judecată.
Avocat R. I. pentru recurentul reclamant solicită respingerea recursurilor declarate de pârâtă și intervenienți, arătând că la masa de împărțit s-a reținut doar construcția la roșu, că s-a ținut cont de principiul echității existând un acord tacit al intervenienților, că autorizația din 1990 este pentru casa din spate iar schița aferentă nu este oficială. Invocă existența unei diferențe de 10 ani dintre data emiterii autorizației și construirea imobilului în litigiu, iar chitanțele depuse la dosar sunt anterioare construirii casei. Menționează că nu s-au plătit impozitele aferente construcției pentru că soții nu erau proprietari pe teren.
În replică, avocat T. M. precizează că schița ce însoțește autorizația de construcție este semnată de secretară, deci este oficială.
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 10.12.2012 sub nr. dosar_, reclamantul D. M. a chemat în judecată pe pârâta R. C. E., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de către cei doi în timpul căsătoriei, constând dintr-o casă de locuit aflată în Sitești, nr.167, orașul Novaci, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.1018/26.05.2008 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și a fost desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 8 mai 1999.
Că de la data încheierii căsătoriei și până în anul 2000 au locuit împreună la părinții reclamantului din orașul Novaci, ., intenționând să renoveze casa bunicilor reclamantului, întrucât devenise proprietar în baza contractului de întreținere încheiat în anul 1995, având strânse toate materialele necesare – ciment, BCA, fier beton, piatră, nisip, grinzi, căpriori, scândură, etc.
Că, în primăvara anului 2000 părinții pârâtei i-au convins să renunțe la renovarea casei bunicilor și să construiască o casă nouă în curtea casei lor, întrucât spațiul le permitea acest lucru.
Că, aceștia au fost de acord, întrucât le-au promis că le vor face acte de proprietate și au luat legătura cu echipa cu care discutase renovarea casei bunicilor, transportând toate materialele strânse înainte de încheierea căsătoriei, de la Pociovaliștea, nr.674 la Sitești.
S-a mai arătat că în perioada 2000 – 2002 s-a început construcția casei în curtea părinților pârâtei, demolând o casă bătrânească, iar în februarie 2002, casa cea nouă era deja ridicată, acoperită și cu tocăria de lemn exterioară fixată.
Reclamantul a apreciat că la toată construcția a contribuit reclamantul în proporție de 70%, iar pârâta 30%, având în vedere că au fost ajutați și de părinții reclamantului, iar veniturile acestuia le depășeau cu mult pe cele ale pârâtei.
S-a mai precizat că la acel moment, tatăl pârâtei și-a exprimat refuzul de a le face acte, astfel au început discuții, întrucât pârâta mai are un frate și au hotărât sistarea lucrărilor, mutându-se înapoi în casa părinților reclamantului.
Că, părinții pârâtei și-au însușit casa la stadiul la care era și au continuat lucrările.
Deși cota reclamantului de contribuție este mult mai mare, întrucât casa este construită în curtea părinților pârâtei, pe terenul acestora, a apreciat că este normal să-i fie atribuită acesteia construcția, urmând ca pârâta să fie obligată să-i achite sulta corespunzătoare.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 669 C. civ.
La data de 07.01.2013 s-a depus la dosar de către pârâtă, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
La data de 22.01.2013 pârâta de pus la dosar cerere reconvențională prin care a solicitat aducerea la masa de împărțit a autoturismului marca VW B. cu nr. de înmatriculare_ achiziționat în anul 2006, în timpul căsătoriei cu reclamantul și care se află în prezent la acesta.
La aceeași dată a fost depusă și o cerere de intervenție în interes propriu formulată de numiții R. A. și R. M. prin care au solicitat respingerea acțiunii principale, cu cheltuieli de judecată, atașând la dosar în copie, contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 13.09.1983, autorizația nr.38/30.08.1990, planul de situație și un set de înscrisuri, respectiv bonuri de vânzare, facturi.
Prin sentința civilă nr. 1063 din 01.10.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul D. M. domiciliat în orașul Novaci, ., județul Gorj împotriva pârâtei R. C. E. domiciliată în orașul Novaci, . și cererea reconvențională formulată de R. C. E..
S-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului și pârâtei cu privire la bunurile și datoriile comune, dobândite în timpul căsătoriei, în cote egale.
A fost atribuit reclamantului autoturismul marca VW B., cu număr de înmatriculare_, nr. identificare WVWZZZ1JZ1W123129, dobândit în timpul căsătoriei.
A fost atribuit pârâtei imobilul-casă de locuit, edificat la roșu în timpul căsătoriei, situat în Novaci, . jud. Gorj.
A fost obligată pârâta să plătească sultă reclamantului suma de 42.896 lei.
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții R. A. și R. M. domiciliați în orașul Novaci, ., jud. Gorj.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată suportate de reclamant și pârâtă.
A fost obligată pârâta la 1900 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Au fost obligați intervenienții în interes propriu la 1900 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 08.05.1999, iar desfacerea căsătoriei prin divorț s-a dispus prin sentința civilă nr. 1018/26.05.2008 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .
Prin acțiunea de față, s-a solicitat partajarea bunurilor comune, reclamantul indicând în acest sens o casă de locuit nefinalizată (la roșu) construită pe terenul proprietatea părinților pârâtei, cerând a se reține o cotă majorată de 70% în lotul său, cu atribuirea în natură a construcției în lotul pârâtei.
Pârâta s-a opus cererii reclamantului, susținând că bunul indicat ca fiind comun este de fapt proprietatea părinților săi, potrivit autorizației nr. 38 din 30.08.1990 și că de la data încheierii căsătoriei și până la divorț cei doi soți au locuit în casa părinților acestuia.
Reconvențional, pârâta a solicitat aducerea la masa de împărțit a autoturismului marca VW B. cu număr de înmatriculare_, achiziționat în anul 2006.
În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către numiții R. A. și R. M., părinții pârâtei, prin care au solicitat să se constate că imobilul care se solicită de către reclamant a fi partajat este proprietatea exclusivă a lor, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.09.1983, cu V. M., mama intervenientului, prin care aceasta le-a transmis dreptul de proprietate asupra unei case ce se cere a fi împărțită în litigiul de față, casă care inițial a fost compusă din 4 camere iar ulterior a fost extinsă potrivit autorizației de construire nr. 32, reamenajând-o pe cea existentă, nefiind deci bun comun, motiv pentru care au solicitat respingerea acțiunii principale.
Prin precizarea ulterioară, reclamantul a arătat că este de acord cu aducerea la masa bunurilor de împărțit a autoturismului VW B. însă a solicitat includerea la partaj și a sumei de 36.756,26 lei, reprezentând cuantumul ratelor plătite în mod exclusiv după desfacerea căsătoriei din creditul contractat de cei doi soți în timpul căsătoriei.
În drept, potrivit art. 66 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 669-686 din Codul civil se aplica și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare in judecata a fost introdusa după . Codului civil.
Potrivit art. 669 C. civ. încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul este suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Art. 670 C. civ. decretează că partajul poate fi făcut prin buna învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile legii.
Conform art. 676 C. civ. partajul se va face în natura, proporțional cu cota parte a fiecărui proprietar (alin. 1). Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora; prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota parte a fiecăruia dintre ei.
Art. 339 din Codul civil prevede că bunurile dobândite in timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune in devălmășie ale soților.
Potrivit art. 6735 alin. 1 C.pr.civ., dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia si creanțele născute din starea de proprietate . le au unii fata de alții.
În speța de față, din probele administrate, rezultă că au calitatea de bun comun atât construcția edificată la roșu în timpul căsătoriei, pe terenul intervenienților în nume propriu, cât și autoturismul VW B. dobândit în aceeași perioadă.
Pentru a reține astfel instanța a avut în vedere declarațiile martorilor, așa cum proba a fost suplimentată, care au arătat că la această construcție au contribuit ambele părți, după data încheierii căsătoriei, reclamantul aducând anumite materiale cu care inițial intenționa să renoveze casa dobândită prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 538/04.09.1995 (fila 5) de la bunicii săi, la construcție fiind folosite și materiale provenite din casa bătrânească existentă pe terenul intervenienților, ce a fost demolată.
La data desfacerii căsătoriei această construcție era în stadiul „la roșu”.
Prin raportul de expertiză tehnică întocmit de cei trei experți numiți de instanță, ing. M. I., ing. A. M. și ing. C. V., s-a concluzionat că valoarea construcției în litigiu, în stadiul existent la data desfacerii căsătoriei, este de 89.497 lei calculată pentru execuție în regie proprie, așa cum rezultă din probele dosarului.
La obiecțiunile părților, experții au arătat că nu s-a putut determina cantitățile de materiale refolosite de la alt imobil demolat și înglobate în imobilul în litigiu, în acest stadiu în care s-au executat toate tencuielile și finisajele exterioare și interioare, fără a se îndepărta acestea cu consecința degradării imobilului iar raportat la ponderea cărămizii refolosite la edificarea imobilului nou s-au propus două variante, de 10% și 20%.
În legătură cu atributul de bun comun al acestui imobil, având în vedere punctele de vedere contrare dintre reclamant, pe de o parte și pârâtă și intervenienți, pe de altă parte, concluzionând că s-a dovedit în cauză că la edificare au participat ambii soți, instanța a avut în vedere că ne aflăm în situația construirii unui imobil de către ambii soți, pe terenul proprietatea părinților unuia dintre aceștia.
În această situație, având în vedere că, prin specificul împrejurărilor în care s-a construit, respectiv în curtea casei părinților pârâtei și după demolarea construcției vechi dobândite de aceștia, cu refolosirea unor materiale, a existat consimțământul acestora, reclamantul făcând amintire în acțiune chiar de o promisiune de transmisiune a proprietății terenului ce nu s-a mai realizat, instanța a concluzionat că în patrimoniul soților au intrat toate drepturile decurgând din faptul edificării construcției, respectiv dreptul de proprietate, în devălmășie, asupra acestei construcții, ca derogare de la dispozițiile legale privind accesiunea imobiliară, aspect recunoscut și de practica judiciară ca un obicei tradițional, mai ales în mediul rural, unde se întâlnește mai des această modalitate de construire în condițiile în care părinții și copii se gospodăresc împreună.
Din analiza înscrisurilor depuse de intervenienți, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 543/13.09.1983, autorizația de construire nr. 38/1990 cu planul de situație anexat, coroborate cu declarațiile martorilor și concluziile expertizei tehnice specialitatea construcții, rezultă că imobilul în litigiu nu este cel pentru care a fost emisă pe numele intervenientului acea autorizație, aspect întărit și de adresa nr. 4243/29.04.2013 emisă de Primăria Novaci din care rezultă că pe numele intervenientului nu s-a emis autorizație de construire pentru imobil în structura celui în litigiu.
În consecință, reținând aceste aspecte și calitatea de bun comun a construcției edificată la roșu în timpul căsătoriei, instanța a inclus-o în masa bunurilor de împărțit, pe cale de consecință a fost respinsă cererea de intervenție în nume propriu formulată de părinții pârâtei, având ca obiect constatarea dreptului lor de proprietate asupra acesteia, ca neîntemeiată, cel mult aceștia având un drept de creanță cu privire la valoarea materialelor refolosite din construcția veche, ce nu face însă obiectul cererii de intervenție.
Cu privire la valoarea ce se va reține pentru bun, instanța s-a raportat la concluziile expertizei efectuate de către cei trei experți, respectiv 89.497 lei, având în vedere cele reținute mai sus pentru materialele refolosite cu privire la care există în patrimoniul intervenienților un eventual drept de creanță ce poate fi valorificat împotriva celui căruia i se va atribui în lot bunul, după cum pot fi solicitate și celelalte cheltuieli făcute cu finalizarea construcției, ulterior desfacerii căsătoriei.
Tot ca bun comun, dobândit de foștii soți în timpul căsătoriei a fost reținut și autoturismul VW B., a cărui valoare de 31.688 lei a fost determinată de exp. M. A. prin raportul depus la data de 27.02.2013, la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Instanța a mai reținut că în anul 2006 foștii soți, în timpul căsătoriei, au contractat un credit în valoare de 35.700 lei pentru cumpărarea autoturismului, acesta reprezentând o datorie comună în sensul art. 351 C.civ.
Potrivit adresei nr. 4193/18.09.2013 emisă de Raiffeisen Bank (fila 303), care are caracter cert fiind întocmită în conformitate cu evidențele băncii, având în vedere și împrejurarea că expertiza contabilă întocmită a avut un caracter extrajudiciar, instanța a reținut că, până la data desfacerii căsătoriei suma achitată a fost de 18.909,66 lei, că ulterior, reclamantul a mai achitat suma de 25.278,47 lei rămânând de achitat suma totală de 2.705,32 lei.
Prin urmare, la pronunțarea hotărârii s-a reținut suma achitată de reclamant după desfacerea căsătoriei și cea rămasă de achitat în continuare (25.278,47 lei plus 2.705,32 lei).
F. de cele reținute, văzând dispozițiile art. 6731 C.proc.civ., instanța a dispus ieșirea părților din indiviziune in cu privire la bunurile și datoriile comune, dobândite în timpul căsătoriei, potrivit valorilor de mai sus.
Instanța a reținut că, pentru determinarea cotelor cuvenite fiecărui soț, criteriul fundamental este acela al contribuției efective, ceea ce este de stabilit fiind aportul fiecărui soț la obținerea comunității și nu a fiecărui bun în parte, iar cotele de contribuție stabilite se stabilesc o singura data, raportat la întreaga masa partajabila si nu a fiecărui bun in parte.
S-a reținut că aceste cote de contribuție se determina în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune - indicate de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soți, dar si pentru conservarea acestora, precum si munca prestata în gospodărie și cea depusa pentru creșterea copiilor. S-a avut în vedere că trebuie să se țină seama de orice alte împrejurări de natura sa evidențieze contribuția sporita a unuia dintre soți sau o contribuție mai scăzuta a altuia. Potrivit principiului echității, instanța a avut în vedere că, cota parte a soților depinde nu atât de mărimea veniturilor din munca, ci de contribuția soților cu aceste venituri, munca lor sau alte mijloace la dobândirea, dar și la conservarea bunurilor comune
Astfel, a fost înlăturată susținerea reclamantului în sensul reținerii unei contribuții sporite, de 70% pentru împrejurarea că anumite materiale de construcție ar fi fost cumpărate înainte de căsătorie, această contribuție neraportându-se numai la un anumit bun din masa de împărțit.
Prin urmare, instanța a avut în vedere criteriile enunțate mai sus și, potrivit disp. art. 325, 326 și art. 357 alin. 2 teză finală, a reținut contribuția în cote egale a celor doi la dobândirea bunurilor comune și la suportarea datoriilor cu același caracter.
La împărțirea și atribuirea bunurilor, instanța a avut in vedere cota de contribuție reținută, opțiunile părților, domiciliul acestora, natura bunurilor si faptul ca partajul se efectuează de regula, in natura, criterii prevăzute de legiuitor in art. 6739 C.proc.civ.
Astfel, s-a reținut că bunul imobil este situat în curtea casei părinților pârâtei iar autoturismul a fost folosit, după desfacerea căsătoriei, de reclamant.
Prin urmare, s-a atribuit reclamantului autoturismul marca VW B. iar pârâtei imobilul-casă de locuit, edificat la roșu în timpul căsătoriei.
În consecință, având în vedere valorile bunurilor stabilite prin cele două expertize (construcții și auto) precum și datoria comună ce urmează a fi supusă aceluiași regim (determinată potrivit relațiilor comunicate de banca creditoare), s-a concluzionat că pârâta va plăti sultă reclamantului suma de 42.896 lei, calculată după următoarea formulă: de dat reclamantului 44.748,5 (1/2 valoare construcție la roșu), de primit de la reclamant 15.844 lei (1/2 din valoarea auto), de dat reclamantului 12.639 lei (1/2 din valoarea datoriei achitate după desfacerea căsătoriei), de dat reclamantului 1.352,5 lei (1/2 din datoria rămasă de achitat).
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274-276 C.p.civ., ținând seama de modul de soluționare a cererilor cu care a fost învestită și obiectul cauzei, instanța compensând în parte cheltuielile efectuate de reclamant și pârâtă (pentru reclamant: 600 lei taxă timbru, 700 onorariu expert construcții, 1500 lei onorariu experți construcții, 1300 lei diferență taxă timbru, 1500 lei onorariu avocat, fără a se include onorariul de 500 lei pentru expertiza extrajudiciară ce nu a fost dispusă de instanță; pentru pârâtă: 300 lei taxă timbru, 700 lei onorariu expert auto, 800 lei onorariu avocat) s-a constatat că reclamantul este îndreptățit diferența de 3800 lei, au fost obligați pârâții și intervenienții către acesta la câte 1900 lei, cu acest titlu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamant D. M., recurenta pârâtă R. C. E. și recurenții intervenienți R. A. și R. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul reclamant a criticat sentința sub aspectul cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune de către soți, susținându-se în esență că a făcut dovada unei cote de contribuție mai mari, respectiv de 70% prin raportare la veniturile realizate și la materialele achiziționate dinainte de încheierea căsătoriei. Susține faptul că până la stadiul la roșu casa a fost construită de către el împreună cu pârâta în timpul căsătoriei și că materialele de construcție, în marea lor majoritate au fost aduse de recurentul reclamant.
Recurenta pârâtă pe de-o parte, și recurenții interveninți, pe de altă parte, deși au cereri de recurs distincte, au motivarea recursurilor identică, aceștia susținând nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate în sensul greșitei partajări a imobilului construcție situat pe terenul intervenienților, fiind considerat eronat bun comun dobândit în timpul căsătoriei, fără a se da eficiență materialului probator existent în cauză.
S-a precizat că la fila 267 a existat o cerere de majorare a pretențiilor reclamantului la suma de 70.000 lei, momentul la care apărătorul recurenților a pus în discuție recalificarea cererii ca fiind una în pretenții, însă instanța a omis să se pronunțe asupra acestei cereri de recalificare.
Raportat la faptul că imobilul construcție este edificat pe terenul proprietatea intervenienților, că pentru aceasta intervenienții au plătit continuu impozit, că autorizația de construcție existentă se referă la acest imobil și, chiar în situația în care s-ar dovedi o contribuție a reclamantului la edificare construcției, au susținut că s-ar pune în discuție doar un drept de creanță.
S-a susținut că în ceea ce privește construcția edificată instanța a refuzat să ia în considerare că toate bonurile, facturile privind materialele cumpărate sunt pe numele intervenientului exact în perioada 1999-2003.
S-a invocat caracterul contradictoriu al declarației martorului S. N. care a relatat ceea ce știa de la reclamant, arătând că a vizitat doar o singură dată casa ce se afla în construcție.
De asemenea, a arătat că și cel de al doilea martor al reclamantului, C. C. a susținut că la construcție s-au folosit materiale din demolarea casei vechi, dar în final se contrazice arătând că doar a montat tocurile de lemn. Au mai susținut recurenții că instanța a refuzat să ia în considerare declarațiile martorilor pârâtei și a intervenienților care contrazic declarațiile martorului menționat anterior și totodată dovedesc că cei care au efectuat lucrarea au fost intervenienții.
S-a făcut în concret trimitere la depoziția martorului T. C. I.. În privința lemnelor care susține că au fost aduse de reclamant, recurenții au susținut că actele depuse de acesta justifică achiziționarea unor materiale lemnoase de o esență ce nu a fost folosită în construcție.
Au subliniat încălcarea prin soluția pronunțată a dreptului de proprietate al intervenienților asupra construcției și faptul că soții nu aveau decât un simplu drept de creanță și au solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul, reexaminând actele și lucrările dosarului, apreciază recursurile întemeiate, ca urmare a reținerii lipsei motivării soluției pronunțate de către instanța de fond în special sub aspectul reținerii la masa de împărțit ca bun comun a imobilului casă de locuit edificat la roșu, situat pe terenul proprietatea intervenienților dar și sub aspectul nemotivării deplin argumentate a înlăturării susținerii reclamantului legat de o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune.
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii este esențială pentru exercitarea controlului judiciar, lipsa motivării sau o motivarea incompletă, neconvingătoare pentru susținerea soluției adoptate de către instanță echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Fiind în discuție un imobil construit de soți pe terenul intervenienților ulterior demolării unei construcții ce a aparținut acestora din urmă, instanța trebuia să stabilească prin trimitere la un probatoriu concludent drepturile dobândite de soți asupra imobilului construcție ca urmare a contribuției acestora la edificarea lui.
De altfel, este pertinentă critica intervenienților și a pârâtei raportat la cererea aflată la fila 267 față de care s-a solicitat o recalificare a cererii reclamantului referitoare la imobilul în litigiu din perspectiva existenței unui drept de creanță al foștilor soți față de imobilul în discuție.
Așadar, instanța trebuia să stabilească cu certitudine intenția părților cu privire la construcția în litigiu, respectiv să evidențieze în mod neechivoc, prin raportare la probe, că intenția comună a tuturor părților, deci și a interveninților ca proprietari ai terenului a fost ca imobilul să fie construit exclusiv pentru foștii soți.
Era esențial a se stabili în mod neechivoc perioada edificării construcției, cu evidențierea momentului de la care s-a demarat lucrarea în contextul în care imobilul în litigiu a fost precedat de demolarea unei construcții vechi, dobândită în baza unui contract de vânzare-cumpărare de către intervenienți. Era necesară o adâncire a analizei probatoriului pentru a se stabili în ce proporție s-au folosit materiale din imobilul demolat și câte de însemnată a fost contribuția reclamantului în urma verificării susținerii acestuia că în imobil au fost încorporate materiale achiziționate de el dinainte de încheierea căsătoriei, luând în considerare actele ce dovedesc achiziționarea unor materiale de construcții atât de reclamant cât și de către intervenienți și măsura în care aceste materiale se regăsesc în componența imobilului. În acest context se poate verifica și critica referitoare la reținerea unei cote diferențiate la dobândirea bunurilor comune.
Deci, instanța de fond a făcut o referire generică la declarațiile martorilor pentru a include în masa bunurilor de împărțit construcția edificată la roșu și nu a analizat în concret declarațiile pentru a se stabili, pe de o parte, care a fost intenția părților în ceea ce privește destinația imobilului în litigiu și în ce măsură se regăsește în imobilul în litigiu contribuția foștilor soți.
În cauză au fost administrate probatorii care indică ce s-a folosit de pildă din vechea construcție ce a aparținut intervenienților, în ce părți ale noii construcții s-au încorporat vechile materiale, astfel că expertiza în construcții efectuată în cauză care practic nu a determinat cantitățile de materiale folosite de la alt imobil demolat, experții învederând că nu se poate rezolva acest obiectiv fără îndepărtarea zugrăvelilor și tencuielilor existente la acest imobil, putea să raporteze soluționarea acestui obiectiv la depozițiile martorilor audiați în cauză (de exemplu martorul B. C. susține că materialele rezultate din casa veche au fost folosite pentru două sau trei ziduri situate la parterul casei sau că la construcția casei s-au folosit materiale vechi, respectiv cărămidă intercalată cu BCA, însă și alte depoziții de martori oferă elemente legate de măsura în care s-au încorporat materiale din casa veche sau despre contribuția reclamantului la edificarea imobilului).
Având însă în vedere aprecierea că instanța de fond a pronunțat o soluție incomplet motivată, fără a face o analiză în concret a fiecărei probe în parte și în special a depozițiilor de martori și fără a se desprinde o concluzie temeinic motivată ce rezultă din coroborarea ansamblului probator și, ca atare, reținând o necercetare a fondului cauzei, în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile, casată sentința și trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța va aprecia asupra necesității completării probelor administrate în cauză pentru a stabili cu certitudine dacă legat de imobilul în litigiu se poate recunoaște acestuia calitatea de bun comun sau foștii soți beneficiază de un eventual drept de creanță în raport de însemnătatea contribuției lor la edificarea imobilului și înțelegerea tuturor părților cu privire la destinația acestuia.
De asemenea, se va analiza probatoriul cauzei și se va motiva soluția ce se va adopta, sub aspectul cotelor de contribuție cuvenite soților la dobândirea bunurilor comune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurentul reclamant D. M., recurenta pârâtă R. C. E. și recurenții intervenienți R. A. și R. M. împotriva sentinței civile nr. 1063 din 01.10.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.12.2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, N. U. | Judecător, G. D. | Judecător, M. G. |
Grefier, Firuța Ș. |
Red.M.G./Tehnored.L.P.
J.f. R.M.F.
3 ex./08.01.2014
| ← Pensie întreţinere. Hotărâre din 15-04-2013, Tribunalul GORJ | Pensie întreţinere. Hotărâre din 16-10-2013, Tribunalul GORJ → |
|---|
