Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 2083/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 2083/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 17872/318/2010

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

RIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA nr. 2083/2013

Ședința publică de la 29 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător A. E. S.

Judecător G. R.

Grefier L. P.

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de recurenta reclamantă D. M. împotriva sentinței civile nr._/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._, de recurentul pârât B. C. și recurenții intervenienți B. N. și B. M. împotriva sentinței civile nr._/21.12.2012 și încheierii de admitere în principiu din data de 01.03.2011 pronunțate de Judecătoria Tg. J., în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât B. C., personal și asistat de avocat Trantea Gențiana, în baza împuternicirii avocațiale nr. 7093 din 26.09.2013 și recurentul intervenient B. N., personal și asistat de avocat Trantea Gențiana, lipsind recurenta reclamantă D. M. pentru care a răspuns avocat G. M. și recurenta intervenientă B. M., fiind reprezentă de avocat Trantea Gențiana.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că cererea de recuzare a doamnei judecător S. A. a fost respinsă prin încheierea nr. 193 din 25.10.2013. De asemenea, a mai referat că în cauză doamna judecător S. A. a formulat cerere de abținere, aceasta fiind respinsă prin încheierea nr. 194 din 25.10.2013.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și înscrisuri de depus, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul părților.

Avocat G. M. pentru recurenta reclamantă D. M. a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize sau unei contraexpertize care să evalueze în mod corect construcțiile, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii luându-se în calcul valorile imobilelor stabilite prin expertiza efectuată de doamna expert C. M..

Avocat Trantea Gențiana pentru recurentul pârât B. C. și recurenții intervenienți B. N. și B. M. a solicitat cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă D. M., respingerea acestuia ca nefondat, cu motivarea că expertul a apreciat corect valoarea construcțiilor.

De asemenea, a mai arătat că terenul a fost achiziționat înainte de căsătoria părților și că recurenta reclamantă D. M. nu a făcut dovada că a contribuit la achiziționarea acestui bun înainte de căsătorie, iar din probele administrate în cauză rezultă că recurenții intervenienți ar fi participat la achiziționarea imobiliului.

Cu privire la recursul formulat de recurentul pârât și de recurenții intervenienți solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de recurenta reclamantă D. M. și admiterea cererii reconvenționale, iar în subsidiar a solicitat casarea încheierii de admitere în principiu și a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriilor, cu cheltuieli de judecată.

Avocat G. M. pentru recurenta reclamantă D. M. cu privire la recursul formulat de recurentul pârât și de recurenții intervenienți a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față,

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Tg-J. la data de 02.12.2008 sub nr._/_, reclamanta B. M. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pârâtul B. C., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și atribuirea acestora potrivit loturilor ce li se cuvin .

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul de la data de 11.09.2001 până în anul 2008, când prin sentința civilă nr. 9029/18.11.2008 pronunțată de Judecătoria Tg.- J.,în dosarul nr._/318/2008 a fost desfăcută această căsătorie, fiindu-i încredințate spre creștere și educare minorele B. C. M., născută la data de 20.04.2003 și B. E. L., născută la data de 18.10.2005.

Că în timpul căsătoriei au realizat mai multe bunuri, respectiv: un imobil teren în suprafață de 800 mp situat în intravilanul localității Plopșoru, jud. Gorj, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 193/13.02.2003 la BNP T. I.; un imobil casă de locuit cu 4 camere și sală închisă, construită pe terenul mai sus menționat; anexă formată dintr-un beci situată la subsol și din 2 camere nefinisate; un coteț pentru porci și, următoarele bunuri mobile:un televizor, un covor persan, un pat de o persoană, 2 mese de bucătărie, 5 scaune de bucătărie, 4 galerii de lemn, gard de plasă de sârmă de 30 m.l., gard de ciment, o fântână, porți de fier, o ușă sculptată nefolosită, un cal,2 porci, 10 gâște,10 găini, 6 m.l. linoleum, o butelie aragaz,12 mp de faianță, 6 mp gresie, un frigider Arctic, o mașină de spălat A. Lux.

Reclamanta a învederat că după nuntă a adus în domiciliul comun din satul Izvoare, . proprii pe care le solicită a fi restituite: un șifonier, o canapea, 2 fotolii, un pat de o persoană, 2 paturi de 2 persoane, un aragaz, 2 covoare persane, 2 covoare perete, 8 perne, 1 m perdele, un raft, un set traverse pentru canapea și fotolii, 3 pături, 5 cearceafuri pentru pat cu fețe de perne, 4 cuverturi pat, 3 garnituri, 2 tablouri, 3 traverse preșuri, 3 mese, veselă și îmbrăcăminte personală.

Odată cu cererea formulată, reclamanta a depus la dosar, în xerocopie, contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 193/1]3.02.2003 la B.N.P. T. I., s.c. nr. 9525/4.12.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul_/318/2008 și procesul verbal încheiat la data de e 22.12.2008 de executorul O. C. C., în dosarul nr. 295/E/2008.

Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. A recunoscut ca fiind realizate în timpul căsătoriei și ca făcând parte din masa partajară: un televizor,un aragaz, un covor persan,un pat de o persoană, 2 mese de bucătărie,3scaune de bucătărie, 4 galerii de lemn, gardul de plasă de sârmă de 30 ml, porți de fier, 6 m.l. linoleum și 10 m perdele.

Pârâtul a învederat că terenul situat în intravilanul comunei Plopșoru, . ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 193/13.02.2003 la B.N.P. T. I., precum și casa din lemn acoperită cu tablă, cu 2 camere și sală au fost cumpătare de către el la data de 5.12.1998 cu banii proveniți de la tatăl său de la vânzătoarea B. A., anterior încheierii căsătoriei, aspect ce rezultă din înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță datat la această dată încheiat în prezența martorilor indicați, ulterior fiind încheiat actul în formă autentică, respectiv la data de 13.02.2003, în timpul căsătoriei.

A arătat că anterior încheierii căsătoriei a adăugat la casa cu 2 camere cumpărată de la B. A. încă 2 camere și a închis sala, reclamanta neavând nici o contribuție la dobândirea acestor bunuri, întrucât în acea perioadă nu era căsătoriți.

Pe același teren a construit împreună cu reclamanta o anexă compusă din beci la subsol și două camere.

A solicitat să se rețină o contribuție de 80 % în favoarea sa la dobândirea bunurilor și de 20 % în favoarea pârâtei. De asemenea a solicitat ca lotul său să fie majorat cu contravaloarea casei și a terenului, imobile cumpărate de la B. A., urmând ca imobilele teren și construcție să-i fie repartizate în lot nefiind beneficiarul unei alte locuințe și având în vedere că reclamanta locuiește în casa părinților săi.

Odată cu întâmpinarea cerere reconvențională pârâtul a depus la dosar în xerocopie, înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță” datat 15.12.1998 și contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 193/13.02.2003 la B.N.P. T. I..

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 14.10.2009 instanța a admis în parte, în principiu acțiunea formulată de reclamant B. M. și a fost respinsă cererea reconvențională formulată de B. C. și s-a constat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală de 50 % fiecare bunurile anume reținute în aceasta.

Prin sentința civilă nr. 1186/17.02.2010, Judecătoria Tg-J. a admis acțiunea civilă, având ca obiect partaj bunuri comune, a respins cererea reconvențională formulată de B. C. și a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, atribuind bunurile părților conform variantei A de lotizare, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul B. C., cu motivarea că instanța de fond a dat eficiență doar motivelor invocate de reclamantă, fără a avea în vedere întreg materialul probator și mai ales înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță” din 5.12.1998 .

Prin decizia nr.1674/7.07.2010, Tribunalul Gorj a admis recursul formulat de pârât, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, la Judecătoria Tg-J..

După casare cauza a fost înregistrată sub nr._ și față de decizia Tribunalului instanța a pus în discuție administrarea probei cu martori fiind audiați martorii U. G., B. M., C. I..

În cauză au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului intervenienții B. N. și B. M. ( fila 15 la dosar) prin care au solicitat ca instanța să admită în parte cererea principală numai cu privire la bunurile mobile și cererea reconvențională, cu motivarea că intervenienții sunt cei care au cumpărat bunul imobil în suprafață de 800 mp. teren situat în intravilanul comunei Plopșoru, prin act sub semnătură privată intitulat „chitanță”, iar la data achiziționării acestui teren, pârâtul avea doar 21 de ani și nu realiza venituri prețul fiind plătit de intervenienți.

Prin încheierea de admitere în principiu din 01.03.2011, s-a admis în parte în principiu cererea reclamantei, s-a respins cererea reconvențională a pârâtului și cererile de intervenții și s-a constatat că în timpul căsătoriei, cu contribuție egală de 50 % fiecare, următoarele bunuri: un imobil teren în suprafață de 800 mp situat în intravilanul localității Plopșoru, jud. Gorj, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 193/13.02.2003 la BNP T. I.; un imobil casă de locuit cu 4 camere și sală închisă, construită pe terenul mai sus menționat;anexă formată dintr-un beci situată la subsol și din 2 camere nefinisate; un coteț pentru porci; un televizor; un covor persan; un pat de o persoană; 2 mese de bucătărie; 3 scaune de bucătărie; 4 galerii de lemn; gard de plasă de sârmă de 30 m.l; gard de ciment; o fântână; 2 porți de fier (una mare și una mică); 6 m.l. linoleum; 12 mp de faianță; 6 mp gresie; un frigider Arctic; o mașină de spălat A. Lux.

S-a dispus ieșirea părților din starea de codevălmășie și efectuarea unei expertize de specialitate pentru identificarea și evaluarea bunurilor și formarea loturilor, urmând ca la întocmirea loturilor se va ține seama de valoarea de circulație a bunurilor, modul de folosință, precum și de disp. art. 741, 742 C.civ., urmând ca în ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamantă privind revendicarea mobiliară, instanța să se pronunțe o dată cu fondul.

Prin sentința nr._/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea principală, formulată de reclamanta D. (B.) M., domiciliată în comuna Plopșoru, . cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor procedurale în comuna Plopșoru, . Gorj împotriva pârâtului B. C., cu domiciliul în comuna Plopșoru, . și intervenienții B. N. și B. M., domiciliați în comuna Plopșoru, ..

A fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtului-reclamant, formulată de intervenienții B. N. și B. M..

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant B. C., împotriva reclamantei pârâte D. (buioca ) M..

A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert B. Camil în varianta a 2-a de lotizare și s-au atribuit părților bunurile conform acestei variante după cum urmează:

L..1 a fost atribuit paratului B. C. și se compune din: un imobil teren in suprafața de 800 mp situat in intravilanul localității Plopsoru, județul Gorj, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 193 din 13.02.2003 la BNP T. Ionascu ;un imobil casa de locuit cu 4 camere si sala închisa construita pe terenul mai sus menționat; un cotei: pentru porci; un televizor; un covor persan; un pat de o persoana; 2 mese de bucătărie ; 3 scaune de bucătărie ; 4 galerii din lemn ; un gard de plasa de sarma de 30 mi, gard de ciment; o fântâna ; 2 porți de fier ( una mare si una mica ; 6 ml de linoleum ;12 mp de faianța : 6 mp de gresie ; un frigider Arctic ; o mașina de spălat A. Lux

L. valoric atribuit: 23.822 lei

L. valoric cuvenit: 11.911 lei

Plătește sulta reclamantei D. M. suma de 11.911 lei

L. nr. 2 a fost atribuit reclamantei D. M. care nu primește in lot bunuri din masa partajabilă, ci sulta de la paratul B. C. suma de 11.911 lei

A fost admisă cererea reclamantei privind restituirea bunurilor proprii.

A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei: un șifonier, o canapea, două fotolii, un pat de o persană, 2 paturi de două persoane, un aragaz, două covoare persane, 5 perne, 10 m.p. perdele, un raft, un set de traverse pentru canapea și fotolii, trei pături, cinci cearceafuri pat, patru cuverturi pat, trei garnituri, două tablouri, trei traverse preșuri, trei mese, veselă și îmbrăcăminte personală.

A obligată reclamanta - pârâtă la plata sumei de 810 lei cheltuieli de judecată către pârât.

S-a luat act că reclamanta înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că varianta optimă pentru părți este varianta a doua de lotizare la raportul de expertiză întocmit de expert B. Camil întrucât în această modalitate este respectat modul de folosire a bunurilor de către părți (terenul și casa de locuit și bunurile aflate în acest imobil sunt folosite de către pârât).

S-a reținut că pârâtul a fost de acord să-i restituie reclamantei următoarele bunuri: un șifonier, o canapea, două fotolii, un pat de o persană, 2 paturi de două persoane, un aragaz, două covoare persane, 5 perne, 10 m.p. perdele, un raft, un set de traverse pentru canapea și fotolii, trei pături, cinci cearceafuri pat, patru cuverturi pat, trei garnituri, două tablouri, trei traverse preșuri, trei mese, veselă și îmbrăcăminte personală.

Împotriva sentinței nr._/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._ au declarat recurs recurenta reclamantă D. M. și recurentul pârât B. C. și recurenții intervenienți B. N. și B. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva încheierii pronunțată în ședința publică din data de 01.03.2011 de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._ au declarat recurs recurentul pârât B. C. și recurenții intervenienți B. N. și B. M. criticând-o, de asemenea, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanta critică sentința în recursul declarat pentru faptul că în rejudecare, imobilul casă de locuit și anexele gospodărești au fost subevaluate, ajungându-se la o valoare de 4 ori mai mică față de cea stabilită de expert C. M..

Că în ceea ce privește terenul în suprafață de 800 mp, expertul B. Camil nu mai aplică indicele negativ, lăsând valoarea terenului la cea stabilită de expert C. M..

Invocă recurenta că a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și a solicitat efectuarea unei contraexpertize având în vedere contradicția dintre evaluările făcute prin cele două expertize și în mod greșit a fost respinsă această cerere.

Recurentul pârât B. C. critică încheierea de admitere în principiu și sentința în recursul declarat pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă cererea reconvențională întrucât la data încheierii căsătoriei în anul 2011 casa era edificată, părțile locuind pentru o perioadă acolo, fapt ce denotă că bunul a fost vândut anterior și renovat anterior căsătoriei, iar tradițiunea lucrului s-a efectuat și prețul fiind plătit astfel încât există o vânzare cumpărare perfect valabilă între părți, însă pentru opozabilitate față de terți s-a încheiat ulterior actul autentic cu vânzătorul și pentru a se îndeplini forma ad validitatem cerută de lege.

O altă critică adusă sentinței vizează faptul că cheltuielile de judecată efectuate în cele două cicluri procesuale au un cuantum mai ridicat decât suma de 810 lei la care a fost obligată reclamanta pârâtă.

Intervenienții critică încheierea de admitere în principiu și sentința în recursul declarat pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtului întrucât din probele administrate în cauză rezultă că aceștia i-a sprijinit financiar pe cei doi soți, iar în perioada în care a decis să cumpere cu act sub semnătură privată casa și terenul pentru fiul lor aveau venituri.

Că imediat după achiziționarea casei vechi bătrânești ce era confecționată din lemn, aceștia au edificat-o aproape în totalitate, au zidit-o, au tencuit-o, au schimbat acoperișul și au mai construit două camere din cărămidă în afară de cele două existente, dar pe care le-au zidit tot cu cărămidă, cu sală, iar acoperișul l-au schimbat cu țiglă, fiind cu două ape, magazia și șoprul fiind tot din lemn acoperite cu țiglă.

Că până la căsătoria fiului lor casa era încărcată cu roșu, însă după căsătorie au ridicat o anexă, gard, beci și fântână, achitând și impozitul aferent acestora.

Arată că și suma de 15 milioane lei obținută de către soția sa B. M. ca urmare a vânzării terenului în suprafață de 12 ari lui B. C. a fost folosită pentru achitarea ratelor către B. A..

Tribunalul, verificând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate, constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate și în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ. se vor respinge ca atare pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 193 din 13.02.2003 de BNP T. I., ternul în suprafață de 800 mp a fost cumpărat în timpul căsătoriei de către reclamantă și pârât în calitate de foști soți de la vânzătoarea B. A., astfel încât în mod corect acest bun a fost inclus la masa partajală.

Actul sub semnătură privată încheiat de intervenientul B. C. și numita B. A. la data de 25.12.1998 ce cuprinde terenul în suprafață de 800 mp (fapt afirmat de martorii C. I. și bordei M.) pentru care s-a achitat un avans de 550 lei nu îi conferă terenului în litigiu un regim de bun propriu al pârâtului întrucât transferul dreptului de proprietate s-a realizat la încheierea actului în formă autentică la notariat când părțile erau căsătorite și prin urmate terenul are regimul de bun comun.

Faptul că înainte de căsătoria părților, intervenienții au plătit o sumă de bani pentru imobilul teren nu le conferă acestora dreptul de proprietate asupra bunurilor ci doar un drept de creanță ce se poate valorifica în cadrul unei acțiuni în pretenții.

Din depozițiile martorilor U. G., D. I. și C. A. și din concluziile raportului de expertiză întocmit în primul ciclu procesual rezultă că imobilul casă de locuit cu 4 camere în litigiu a fost edificat în timpul căsătoriei părților fiind o construcție nouă și nu o casă renovată, astfel încât în mod eronat a fost inclus la masa de împărțit ca fiind bun comun.

La evaluarea imobilelor construcții aflate în litigiu în cel de-al doilea ciclu procesual de către expert B. Camil s-a avut în vedere nivelul cererii și ofertei de pe piața imobiliară, individualizarea acestora în zonă (în mediul rural), calitatea inferioară a materialelor din care au fost confecționate sau provenite parțial din demolări, faptul că anexele nu au fost acoperite și la acestea nu s-au efectuat finisaje, cât și suprafața și înălțimea camerelor.

Mai mult, la evaluarea construcțiilor s-a avut în vedere deprecierea accentuată a prețurilor în construcții ca urmare a crizei economice din ultimii ani.

În raport de dovezile existente la dosarul cauzei în mod corect au fost compensate și cheltuielile de judecată efectuată de părți și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 810 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârât, astfel încât și criticile aduse sentinței în acest sens sunt nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta reclamantă D. M. împotriva sentinței civile nr._/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._, de recurentul pârât B. C. și recurenții intervenienți B. N. și B. M. împotriva sentinței civile nr._/21.12.2012 și încheierii de admitere în principiu din data de 01.03.2011 pronunțate de Judecătoria Tg. J., în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.10.2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

V. N.

Judecător,

A. E. S.

Judecător,

G. R.

Grefier,

L. P.

Red.V.N./Tehnored. M.O.

Jud. fond E.P.

2 ex./06 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 2083/2013. Tribunalul GORJ