Pretenţii. Decizia nr. 1035/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1035/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 20206/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1035
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. G.
Judecător M. A. C.
Judecător D. F. T.
Grefier C. B.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul reclamant S. Județean de Urgență Tg-J. împotriva sentinței civile nr.872/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant S. Județean de Urgență Tg-J. și intimatul pârât B. C. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 872/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă excepția prescripției dreptului de a formula acțiunea, invocată de către pârât în întâmpinare.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU-J., cu sediul în mun.Tg-J., ., jud.Gorj, în contradictoriu cu pârâtul B. C. F., cu domiciliul în mun.Tg-J., ..7, jud.Gorj.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârât.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a analizat cu prioritate excepția prescrierii dreptului de a formula cererea de chemare în judecată invocată de pârât prin întâmpinare apreciind-o ca fondată față de dispozițiile art.2517 C.civ. coroborat cu art.8 alin. 1 și art.3 alin. 3 din Decretul 167/1958 care prevăd că termenul prescripției este de 3 ani.
Astfel, în speță reclamantul a primit adresa nr.3197/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. prin care i s-a adus la cunoștință săvârșirea faptei și persoana făptuitorului la data de 19.08.2009 iar la data de 24.09.2009 reclamantul a stabilit prin notă de calcul cuantumul cheltuielilor de spitalizare ale persoanei vătămate, formulând acțiunea peste termenul legal de 3 ani, respectiv la data de 20.12.2012.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate cu motivarea că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, atunci când a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, neavând în vedere că prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care trebuie să răspunsă, ori rezoluția privind confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale nu stabilește persoana vinovată de producerea accidentului ci reține numai că fapta comisă nu a cauzat persoanei vătămate leziuni care să necesite pentru vindecare îngrijiri mai mari de 10 zile.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 19.08.2009 reclamantul S. Județean de Urgență Tg-J. a primit rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria T-J. prin care se confirma propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul B. C. F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.184 alin. 1 și 3 C.pen.
Este evident că la această dată reclamantul a luat cunoștință atât de existența pagubei cât și de autorul faptei ilicite, întrucât din cuprinsul rezoluției rezultă că făptuitorul B. C. F. cauzat minorului Ș. V. M. leziunile care au necesitat internarea acestuia la S. Județean de Urgență Tg-J., cuantumul cheltuielilor de spitalizare stabilite de reclamant la data de 19.08.2009 fiind de 525 lei.
Acțiunea a fost depusă și înregistrată la data de 20.12.2012, peste termenul legal de 3 ani, astfel că în mod corect instanța a apreciat acțiunea ca prescrisă făcând o corectă aplicare a disp.art.2517 C.civ. coroborat cu art.8 alin. 1 și art.3 alin 3 din Decretul 167/1958.
Față de această situație tribunalul apreciază sentința instanței de fond ca temeinică și legală, astfel încât urmează ca în baza art.312 C.pr.civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant S. Județean de Urgență Tg-J. împotriva sentinței civile nr.872/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, V. G. | Judecător, M. A. C. | Judecător, D. F. T. |
Grefier, C. B. |
Red.D.T.
Tehnored.L.M.
Jf.C.L.M.
ex.2/19 aprilie 2013
← Anulare act. Decizia nr. 1719/2013. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 1102/2013. Tribunalul GORJ → |
---|