Anulare act. Sentința nr. 6923/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6923/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 14454/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 196/2014
Ședința publică de la 03 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător Nicolița Ș.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă C. M. împotriva sentinței civile nr. 6923 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ 2012 în contradictoriu cu intimata pârâtă Boboluță C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit apelanta reclamantă C. M., fiind reprezentată de avocat G. Vasii F., a răspuns intimata pârâtă Boboluță C. asistată de avocat T. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constatându-se apelul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat G. Vasii F. pentru apelanta reclamantă C. M. a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul de a fi admisă acțiunea așa cum a fost formulată, întrucât în cauză nu a fost intenția de a înstrăina imobilul în litigiu, între părți existând un contract de împrumut, acest aspect rezultând din probele care s-au administrat în cauză, fără cheltuieli de judecată.
Avocat T. M. pentru intimata pârâtă Boboluță C. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând totodată că în cauză au fost făcute cercetări penale, aspect rezultat din referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală din 13.01.2014 al Poliției Municipiului Tg-J., Biroul de Investigații Criminale și din rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 31.01.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. (acte depuse în apel), din actele de la dosar rezultând înstrăinarea de către reclamantă a imobilului către pârâtă, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față,
Prin sentința civilă nr. 6923 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea principală formulată de reclamanta C. M., domiciliată în Tg-J., ., județul Gorj, împotriva pârâtei Boboluță C., domiciliată în Tg-J., ., nr. 68, județul Gorj.
A fost admisă în parte cererea reconvențională și obligată reclamanta pârâta C. M. la plata către pârâta reclamantă Boboluță C. a sumei de 15.405 lei reprezentând contravaloarea c/val lipsa de folosință.
A fost obligată reclamanta pârâtă C. M. la plata către pârâta-reclamantă Boboluță C. a sumei de 246,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 6481/18.11.2010, la BNP C. P., reclamanta C. M. a vândut pârâtei imobilul situat la nr. 44, din .>Tg-J., la data încheierii contractului de vânzare 6481/18.11.2010, reclamanta fiind unica proprietară a acestui imobil, conform sentinței civile nr 6112/06.10.2003.
Din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 6481/18.11.2010, instanța a constatat că prețul vânzării a fost de 340.000 lei, pe care vânzătoarea l-a primit integral de la cumpărătoare, dar și că părțile au convenit ca bunul să intre de drept în stăpânirea cumpărătoarei din momentul autentificării actului iar în fapt la data de 1 iunie 2012 ori, în situația decesului vânzătoarei înainte de acea dată, la data decesului.
Că, prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a acestui contract, motivele invocate prin acțiune având în vedere, în esență, neplata prețului, actul fiind în fapt deghizarea unui contract de împrumut cu garanție imobiliară, frauda la lege, cauza ilicită, lipsa intenției de a vinde, preț neserios, derizoriu, fictiv.
Că, temeiurile de drept ale acțiunii menționate de reclamantă au vizat existența și sinceritatea prețului, violența ca viciu de consimțământ, cauza ilicită, simulația și nulitatea actelor.
In privința legii aplicabile, instanța a avut in vedere că, deși reclamanta a indicat temeiurile de drept din Noul Cod Civil, actul a cărei nulitate s-a solicitat prin acțiunea dedusă judecății a fost încheiat la data de 18.11.2010, anterior intrării in vigoare a noului cod civil, iar prin art. 102 alin 1 din legea nr 71/2011 se stabilește că actul este supus dispozițiilor legii in vigoare la data când a fost încheiat, astfel că in cauză se aplică dispozițiile din vechiul cod civil.
Analizând validitatea contractului de vânzare cumpărare contestat, prin prisma dispozițiilor art. 948 și urm. cod civil, instanța a apreciat că actul a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare la momentul încheierii sale și conform acestor dispoziții ,,condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților, obiectul determinat, posibil, licit și o cauză morală și licită.”
S-a mai reținut că nulitatea reprezintă sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, ea constituind mijlocul juridic prin care se restabilește legalitatea încălcată în momentul încheierii unui act juridic. Nulitatea absolută este cea care sancționează nerespectarea la momentul încheierii actului juridic a unei norme juridice care ocrotește un interes obștesc, general și poate fi invocată de orice persoană interesată, fiind imprescriptibilă.
In dovedirea motivelor de nulitate ale contractului, instanța a reținut că reclamanta a invocat lipsa intenției sale de a vinde imobilul ce a făcut obiectul contractului, iar în susținerea acestuia, reclamanta a susținut că nu i-a fost achitat vreun preț. Reclamanta a menționat că voința reală a fost aceea de a obține bani pentru acoperirea unui credit bancar, contractul fiind deghizarea unui contract de împrumut, contractul de vânzare cumpărare fiind fictiv. Din motivarea cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că reclamanta a invocat lipsa cauzei contractului, respectiv lipsa intenției sale de a vinde, instanța constatând că potrivit prevederilor art. 966 cod civil obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.
Prin cauza actului juridic civil se înțelege obiectivul, interesul urmărit la încheierea acestuia. In cazul contractului de vânzare cumpărare, vânzătorul obligându-se să predea lucrul în scopul obținerii unei sume de bani - prețul - iar cumpărătorul se obligă să plătească prețul în scopul dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului. Cauza include atât scopul imediat al asumării obligației, respectiv obținerea bunului sau încasarea prețului (element obiectiv) cât și la scopul mediat, respectiv mobilul determinant al consimțământului fiecărei dintre părțile contractante (element subiectiv, variabil de la caz la caz). Din dispozițiile art. 966-968 cod civil se desprind condițiile cauzei contractului de vânzare cumpărare: cauză să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
Instanța a reținut că reclamanta se referă la lipsa scopului imediat a contractului de vânzare cumpărare, care potrivit susținerilor sale nu era de a primi prețul (vânzătorul) și de dobândi imobilul (cumpărătoarea) ci de a de a încheia un contract de împrumut cu garanție reală, în dovedirea acestui aspect, reclamanta susținând că prețul nu a fost achitat, că reclamanta a efectuat îmbunătățiri la acest imobil ulterior încheierii contractului.
Instanța a apreciat că reclamanta nu a dovedit prin probatoriul administrat în cauză temeinicia acestor susțineri. Astfel, în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, întocmit în formă autentică, s-a menționat prețul vânzării și faptul că acesta a fost primit integral de către vânzătoare. Potrivit art. 1173 cod civil, actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată. Constatând că reclamanta nu a inițiat procedura înscrierii în fals cu privire la acest act autentic, instanța a apreciat că acesta are valoare probatorie absolută, iar susținerile reclamantei cu privire la neplata prețului sunt infirmate de conținutul contractului de vânzare cumpărare nr 6481/2010. În același sens au fost și declarațiile martorilor A. N. și Grigoriaș I. care au arătat că știau de la tatăl pârâtei că reclamanta a vândut o casă acestuia cu prețul de 340.000 lei, că a convenit să o lase pe reclamantă să mai locuiască in casă o perioadă până aceasta termină renovările la un alt imobil. Martorul Grigoriaș I. a menționat că a auzit-o personal pe reclamanta spunând tatălui pârâtei că ,,știe că trebuie să părăsească imobilul.” (f 111, 117)
Astfel, instanța a constatat că prețul menționat în contractul de vânzare cumpărare a fost primit de către vânzătoare și a respins ca neîntemeiat aspectul invocat de reclamantă cu privire la neplata prețului și la faptul că prețul a fost fictiv.
S-a mai apreciat că eventualele îmbunătățiri efectuate de vânzătoare ulterior înstrăinării imobilului nu pot face dovada lipsei scopului imediat, respectiv a lipsei intenției de înstrăinare a imobilului, în condițiile în care în contractul de vânzare cumpărare nr 6418/2010, autentificat în fața unui notar public, s-a atestat înstrăinarea respectivă în schimbul prețului achitat, reținându-se că îmbunătățirile de care face vorbire reclamanta nu dovedesc prin ele însele lipsa intenției de a vinde, acestea putând face eventual obiectul unei acțiuni în desdăunare.
In ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia intenția reală a fost de a încheia un contract de împrumut cu garanție imobiliară, instanța a reținut că aceasta este infirmată de pârâta care a declarat că a convenit cu vânzătoarea să cumpere imobilul acesteia și nu a fost vorba de un împrumut. De altfel, instanța a constatat că părțile au încheiat anterior un antecontract de vânzare cumpărare privind același imobil, autentificat sub nr 371/20.01.2010, că reclamanta a împrumutat tatălui pârâtei o sumă de bani, respectiv 5.000 lei, întocmind contractul de împrumut nr. 6482/18.11.2010, că reclamanta a fost administratorul unei firme, toate aceste aspecte conducând la prezumția că reclamanta înțelegea semnificația și valoarea juridică a actelor întocmite în formă autentică, având capacitatea de a percepe corect natura contractului de vânzare cumpărare nr 6482/2010 semnat de aceasta în fața notarului public. Afirmația reclamantei că nu a citit conținutul contractului nr 6482/2010 este infirmată de mențiunile notarului public care, în încheierea de autentificare, a specificat că părțile au citit înscrisul, au consimțit la autentificarea acestuia, semnând cele șase exemplare.
Astfel, ținând seama de persoana reclamantei, de experiența sa în privința înscrisurilor oficiale, instanța a apreciat că susținerea acesteia în sensul că starea sa de sănătate și medicația administrată nu i-au permis să înțeleagă actul semnat este neîntemeiată în condițiile în care nu a fost făcută dovada lipsei sale de discernământ la momentul încheierii actului respectiv; așadar instanța a apreciat că reclamanta a semnat contractul în cunoștință de cauză, aceasta având capacitatea efectivă de a înțelege corect natura actului semnat.
Referitor la cauza ilicită a contractului de vânzare cumpărare nr. 6482/18.11.2010, instanța a constatat că art. 966 cod civil menționează că ,,obligația nelicită…nu poate avea nici un efect” iar art.968 cod civil definește cauza ca fiind nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.” In cazul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită, instanța a apreciat că acesta are o cauză licită și morală, conformă regulilor de conviețuire socială, scopul mediat, element subiectiv, fiind intenția de înstrăinare a imobilului din ., Tg J. în schimbul prețului de 340.000 lei. Reclamanta nu a dovedit existența cauzei ilicite a acestui contract, nefiind dovedită încălcarea normelor juridice și morale la încheierea acestuia.
In ceea ce privește motivul referitor la prețul neserios, derizoriu, instanța a avut în vedere că prețul trebuie sa fie, de regula, proporțional cu valoarea lucrului vândut, părțile fiind însă libere sa determine valoarea bunului și deci prețul lui, care poate fi astfel superior ori inferior valorii reale a bunului, echivalența fiind relativă și raportată atât la valoarea lucrului cât și la subiectivismul părților. Prin preț serios, in sensul art. 1303 Cod civil, s-a avut în vedere ca acesta să nu fie derizoriu, infim atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât practic să nu existe obiect al obligației cumpărătorului, să nu existe preț. Seriozitatea prețului reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanței de judecată. In cauza dedusă judecății, instanța a constatat că prețul vânzării a fost de 340.000 lei, iar din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul numit de instanță a rezultat că valoarea imobilului, la momentul înstrăinării sale, ar fi fost pe piața liberă de 450.000 lei. Având in vedere că prețul convenit de părți nu este disproporționat în raport de valoarea imobilului pe piață liberă, acest preț fiind stabilit și în considerarea relațiilor de prietenie ce existau între părți la momentul încheierii contractului, instanța a apreciat că prețul convenit de părți, menționat in contractul respectiv are o valoarea rezonabilă și nu este vorba de un preț nesincer, derizoriu, astfel că a respins ca neîntemeiat și acest motiv de nulitate absolută.
Referitor la violenta ca și viciu de consimțământ care ar fi determinat-o pe reclamantă să încheie actul respectiv, instanța a constatat că în cauză nu a fost dovedit nici acest aspect, instanța reținând că violența, ca și viciu de consimțământ, constă în amenințarea unei persoane cu un rău de natură să ii producă o temere ce o determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat, iar sancțiunea ce intervine este nulitatea relativă a actului juridic. Instanța a avut în vedere că a fost investită cu o cerere în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, astfel că pentru a opera nulitatea absolută, era necesar ca reclamanta să facă dovada faptului se afla într-o stare de necesitate și că pârâta a profitat de această stare pentru a o determina să întocmească actul. Având in vedere circumstanțele concrete ale cauzei, instanța a reținut că nu s-a dovedit existența unei stări de necesitate, în sens juridic, de care să fi profitat pârâta, în condițiile în care motivele invocate au fost dificultăți financiare ale vânzătoarei, faptul că imobilul din ., fusese ipotecat pentru un credit bancar, aspecte care nu au semnificația unei stări de necesitate, mai ales că ipoteca asupra acestui bun fusese radiată anterior întocmirii actului de vânzare cumpărare. Instanța a constatat că reclamanta nu a dovedit amenințările și presiunile la care susține că ar fi fost supusă de către pârâtă, mai ales că din declarațiile martorilor A. N. și Grigoriaș I. a rezultat că între părți erau relații prietenești. Mai mult, din cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr 4773/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg J., instanța a reținut că faptele de amenințare și șantaj de care a fost acuzată pârâta de către reclamanta din cauza de față, nu există în materialitatea lor.
Instanța a constatat că printre temeiurile de drept invocate de reclamantă se regăsește și simulația. Din cuprinsul cererii de chemare in judecată, dar și din notele de ședință depuse ulterior, instanța a apreciat că a fost investită cu o acțiune in constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, motivele invocate vizând această sancțiune. In privința simulației, instanța a reținut că simulația este acea acțiune prin care se cere instanței de judecată să constate existența și conținutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real. Așadar, în principiu, prin acțiunea în simulație nu se urmărește desființarea actului secret, simulația prin ea însăși fiind valabilă; sancțiunea ei nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea față de terți a actului secret. In cauza dedusă judecății, instanța a constatat că nu s-a dovedit existența simulației, în condițiile în care era necesar să se probeze existența unui act secret încheiat de părți care să înlăture actul aparent, respectiv contractul nr. 6481/18.11.2010, fapt ce nu a fost realizat în cazul de față.
S-a apreciat așadar că reclamanta nu a dovedit existența vreunei cauze de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare contestat.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a constatat că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 6481/18.11.2010 încheiat între părți s-a stipulat că bunul ce a făcut obiectul contractului, respectiv imobilul din ., Tg J., să intre de drept în stăpânirea cumpărătoarei din momentul autentificării actului, iar în fapt la data de 1 iunie 2012 ori, în situație decesului vânzătoarei înainte de acea dată, la data decesului.
Că, deși s-a prevăzut expres data de la care cumpărătoarea trebuia să intre în posesia bunului cumpărat, instanța a reținut că vânzătoarea nu a predat imobilul continuând să locuiască și în prezent în imobilul ce a făcut obiectul înstrăinării.
Conform raportului de expertiză întocmit de expertul numit de instanță, C. M., cea mai bună utilizare a imobilului respectiv ar fi ca și locuință, având în vedere că imobilul nu este situat într-o zonă cu vad comercial. Expertul a menționat că pentru imobilul situat in Tg J., ., județul Gorj, s-ar fi putut obține o chirie de 230 euro/lună. Instanța a conferit valoarea probatorie acestui raport de expertiză, efectuat de un expert numit de instanța, cu acordul părților, apreciind ca obiective concluziilor acestuia spre deosebire de datele oferite de raportul de expertiză întocmit de expertul asistent R. D., ale cărui concluzii pot fi apreciate ca si subiective în condițiile în care expertul a fost ales exclusiv de către pârâta reclamantă, având calitatea de consilier al părții, conform art. 18 alin 1 din OG 20/2000 privind expertizele tehnice judiciare, așa a fost modificată prin legea nr 208/2010.
Potrivit art.482 C.civ., proprietarul unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se unește ca accesoriu cu lucrul, iar potrivit art. 483 C.civ., fructele naturale sau industriale, fructele civile sau sporul animalelor se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune.
Instanța a calculat lipsa de folosință începând din data de 01.06.2012, iar nu de la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, având în vedere că părțile contractante au convenit ca imobilul din ., Tg J. să intre in fapt în stăpânirea cumpărătoarei de la 01 iunie 2012. În aceste împrejurări, instanța a constatat că reclamanta pârâta C. M. este posesoare de rea credință de la acel moment, astfel că nu câștigă proprietatea fructelor civile, restituirea acestora fiind obligatorie din momentul în care s-a convenit că pârâta Bobolută C., cumpărătoarea bunului va intra în fapt în stăpânirea bunului, respectiv la 01 iunie 2012.
Având în vedere că expertul numit de instanța a menționat că pentru imobilul din ., Tg J., s-ar putea obține o chirie de 230 euro pe lună, iar instanța a constatat că pârâta reclamantă, în calitate de proprietară, este îndreptățită la această chirie începând cu data de 01 iunie 2012 până în prezent – 01 octombrie 2013, respectiv 15 luni, calculând contravaloarea chiriei pentru această perioadă in funcție de cursul euro, respectiv 4,4653 lei, a rezultat că valoarea lipsei de folosință la care a fost obligată reclamanta pârâta este în valoare de_ lei.
In temeiul art. 274 cpc, reținând culpa procesuală a reclamantei pârâte C. M. dar și faptul că cererea reconvențională a fost admisă în parte, instanța a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 246,5 lei, reprezentând taxa de timbru, calculată în raport de câtimea pretențiilor admise de instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. M., prin încheierea din data de 17.02.2014 fiind recalificată această cale de atac în apel, față de valoarea bunului care a făcut obiectul contractului a cărei nulitate s-a solicitat.
Apelanta a considerat sentința ca fiind netemeinică și nelegală, invocând disp. art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ. și solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul de a fi admisă acțiunea așa cum a fost formulată și respinsă cererea reconvențională.
A arătat apelanta că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, reținându-se ca fiind legal contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate a solicitat-o, întrucât, ca urmare a unui credit ipotecar, a fost instituită o ipotecă asupra imobilului casă de locuit situat în ., de pe raza mun. Tg-J. și, întrucât nu a mai putut achita creditul, a fost obligată să apeleze la tatăl pârâtei pentru a o împrumuta cu o sumă de bani, astfel că între ea (apelanta reclamantă) și intimata pârâtă nu a fost vorba în realitate de o vânzare cumpărare a construcției în cauză, ci de un contract de împrumut pentru care i s-au cerut garanții imobiliare, voința reală fiind aceea de a obține suma de bani necesară acoperirii ipotecii, astfel încât contractul de vânzare cumpărare a fost deghizarea unui contract de împrumut.
A considerat apelanta că dovada acestei susțineri o constituie îmbunătățirile pe care le-a adus imobilului casă de locuit după luna noiembrie 2010, îmbunătățiri realizate cu soțul său, întrucât dacă ar fi existat în mod real vânzarea casei către pârâtă, nu ar fi existat nicio logică în efectuarea îmbunătățirilor și sporirea astfel a confortului.
Că, nu deține o altă locuință și ca atare nu avea cum să înstrăineze imobilul.
A fost criticată sentința și pentru faptul că s-a dat o apreciere greșită cauzei care a stat la baza încheierii actului contestat, act care a fost bazat pe o cauză ilicită, contrară bunelor moravuri și ordinii publice, elementul care a determinat-o să procedeze la această operație juridică fiind acela de a face față problemelor financiare și de a împrumuta o sumă de bani, nedorind să înstrăineze casa, mai ales că valoarea acesteia este mult peste suma menționată în contract.
A mai susținut apelanta că sentința este nelegală și sub aspectul respingerii acțiunii pe motivul referitor la prețul neserios, precizând că acest preț este disproporționat față de valoarea bunului, arătând totodată că imposibilitatea de ordin moral de a preconstitui un act care să consfințească adevărata voință a părților a fost dovedită cu proba testimonială, fotografiile depuse la dosar și interogatoriul pârâtei.
O altă critică a vizat și modul în care s-a soluționat cererea reconvențională promovată de către intimata pârâtă reconvenientă Boboluță C., apelanta arătând în acest sens că nu a fost făcută nicio probă din care să rezulte intenția reconvenientei de a se muta în imobil sau dovada relei credințe a apelantei reclamante.
Tribunalul, analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei prin prisma criticilor formulate, apreciază ca fiind neîntemeiat apelul pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Critica apelantei reclamante privitoare la faptul că în realitate contractul de vânzare cumpărare este deghizarea unui contract de împrumut nu poate fi reținută, aceasta nefăcând dovada cu probele administrate a acestei susțineri, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6481/2010 a cărui nulitate se solicită a fost întocmit în formă autentică, în cuprinsul lui fiind trecut prețul vânzării, precum și faptul achitării integrale a acestuia, art. 1173 C.civ. prevăzând că actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată până la înscrierea în fals.
Faptul că la imobil au fost făcute unele îmbunătățiri de către apelantă după data înstrăinării nu duce la concluzia lipsei intenției de înstrăinare a casei în cauză, de îndată ce obiectul contractului nr. 6481/2010 și intenția părților contractante rezultă fără drept de tăgadă din cuprinsul acestuia.
Nefondate sunt și criticile care vizează neseriozitatea prețului imobilului înstrăinat în sensul că acesta este disproporționat față de valoarea bunului și greșita apreciere a cauzei care a stat la baza încheierii actului contestat, cauză apreciată de apelantă ca fiind ilicită, contrară bunelor moravuri și ordinii publice, arătând ca fiind determinată să procedeze la o asemenea operațiune juridică datorită faptului că trebuia să facă față problemelor financiare pe care le avea.
Astfel, condiția prevăzută de dispozițiile art. 1303 C.civ. privind seriozitatea prețului nu presupune existența unei echivalențe perfecte între valoarea bunului vândut și suma stabilită de părți drept preț, echivalența putând fi doar relativă, întrucât părțile sunt libere să determine chiar un preț inferior prețului real al bunului vândut în considerarea unor relații speciale dintre acestea (prietenie, rudenie etc.).
Art. 1303 C.civ. nu prevede ca prețul stabilit să fie egal cu valoarea bunului vândut, seriozitatea prețului fiind o chestiune de fapt ce se raportează nu numai la valoarea bunului, dar și la subiectivismul părților și se apreciază de către instanță în funcție de datele concrete ale cauzei.
În cauza dedusă judecății prețul vânzării a fost de_ lei și față de prețul stabilit prin raportul de expertiză raportat la prețul de pe piața liberă ca fiind de_ lei, se apreciază că prețul convenit între părți nu este disproporționat, nesincer și derizoriu, luând în considerare relațiile de prietenie și afinitate dintre părți.
Conform art. 966 C.civ., cauza este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act pentru a fi valabilă, ea trebuind să existe, să fie reală, licită și morală, art. 968 C.civ. precizând că nu se poate considera îndeplinită când scopul imediat al actului juridic este prohibit de lege sau este contrar bunelor moravuri.
Privitor la contractul de vânzare cumpărare 6481/2010 se consideră de către tribunal că are o cauză licită și morală conform regulilor de conviețuire socială, scopul urmărit și intenția fiind de a înstrăina imobilul în schimbul prețului achitat, nefiind făcută dovada existenței cauzei ilicite a contractului sau a încălcării normelor juridice și morale.
Nefondată este și critica vizând modul de soluționare a cererii reconvenționale, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat între părți precizându-se ca dată a intrării de drept a cumpărătoarei în stăpânirea bunului data de 01.06.2012, or vânzătoarea apelantă nu a predat imobilul, continuând să îl locuiască. Ca atare, în mod corect prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 482 C.civ., art. 483 C.civ. a acordat lipsa de folosință începând cu data de 01.06.2012, dată de la care apelanta reclamantă a fost considerată posesoare de rea credință, restituirea fructelor civile fiind obligatorie de la această dată de la care s-a convenit ca pârâta cumpărătoare să intre în fapt în stăpânirea bunului.
Față de considerentele arătate și de dispozițiile art. 296 C.pr.civ., urmează ca apelul declarat de reclamantă să fie respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă C. M. împotriva sentinței civile nr. 6923 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă Boboluță C..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 03.03.2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. B. | Judecător, Nicolița Ș. | |
Grefier, A. P. |
Red.M.B./Tehnored. M.O.
J.f. M.P.
4 ex./19 Martie 2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 108/2014. Tribunalul GORJ | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 178/2014.... → |
|---|
