Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 987/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 987/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 1403/317/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1141/2014
Ședința publică de la 29 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte N. B.
Judecător G. R.
Grefier L. P.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul contestator S. I. împotriva sentinței civile nr. 987 din 21.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimatul petent B. E. Judecătoresc D. G. și intimatul debitor B. I., având ca obiect aplicare amendă civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul debitor B. I., lipsă fiind apelantul contestator S. I. și intimatul petent B. E. Judecătoresc D. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Intimatul debitor B. I. solicită menținerea soluției pronunțată de instanța de fond.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 987 din 21.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de aplicare penalități formulată de petentul B. E. Judecătoresc D. G., cu sediul în Tg-Cărbunești, ., județul Gorj, în contradictoriu cu creditorul S. I., domiciliat în orașul Turcinești, . și debitorul B. I., domiciliat în Tg-J., ..43, județul Gorj.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești sub nr._, la data de 07.05.2014, petentul B. E. Judecătoresc D. G. a formulat cerere de aplicare a unor penalități debitorului B. I..
În motivare a arătat că prin sentința civilă nr.1221/21.01.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._/318/2013, debitorul B. I. a fost obligat să înapoieze minora S. I.- Saula părintelui creditor S. I..
Prin încheierea nr.83/04.04.2014 a Judecătoriei Tg-Cărbunești s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului, iar la data de 12.04.2014, s-a comunicat debitorului, împreună cu somația privind obligația de înapoiere a minorei, titlu executoriu și încheierea cu cheltuieli d e executare, însă la data de 30.04.2014, debitorul a refuzat să-și îndeplinească obligația.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp.art.909 alin.3 C.pr.civ. și 905 C.proc.civ.
La data de 21.05.2014 debitorul B. I. a depus la dosar o notă de ședință prin care a solicitat respingerea cererii de aplicare a unor penalități formulată de B. D. G. la cererea creditorului S. I..
A arătat că sentința civilă nr.1221/21.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2013 prin care a fost obligat să înapoieze minora nu este o sentință definitivă, el a formulat apel principal depus la arhiva Judecătoriei Tg-J. pe data de 14.04.2014, conform confirmării de primire, că după ce i s-a comunicat încheierea nr.83/04.04.2014 a Judecătoriei Tg-Cărbunești prin care s-a încuviințat executarea silită împotriva sa, somația privind obligația sa de înapoiere a minorei, în termen legal, a formulat contestație la executare împotriva tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr.42/E/2014 al B. D. G., iar în cuprinsul contestației la executare în baza art.718 Cod de procedură civilă, a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, achitând în acest sens cauțiune în cuantum de 176,95 lei, precum și taxă de timbru în cuantum de 200 lei, conform adresei emise de Judecătoria Tg-Cărbunești.
A mai arătat că în somația comunicată și întocmită B. D. G. în data de 11.04.2014 a fost înștiințat să fie prezent la domiciliul său din Tg-J., ..43, județul Gorj, pentru a preda minora, în data de 25.04.2014 orele 15,00, dată și oră la care el era acasă, însă nu s-a prezentat nici din partea B. D. G. și nici creditorul S. I., iar procesul verbal comunicat odată cu citația este întocmit în data de 30.04.2014 de numitul D. G..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că prin sentința civilă nr.1221/21.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2013 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâtul B. I., a fost stabilită locuința minorei la reclamant și obligat pârâtul să înapoieze minora reclamantului.
Prin încheierea nr.83/04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ a fost încuviințată executarea silită a acestei sentințe, s-a format dosarul nr.42/E/2014, în care a fost somat debitorul să înapoieze minora de la domiciliul unde locuiește împreună cu aceasta, în Tg-J., ..43, în data de 25.04.2014, ora 15.
La data de 30.04.2014 a fost întocmit procesul-verbal din care rezultă că la acea dată executorul judecătoresc s-a deplasat împreună cu creditorul și organele de poliție la domiciliul minorei, însă aceasta nu a fost găsită.
La cererea creditorului din data de 06.05.2014, executorul judecătoresc a sesizat instanța cu prezenta cerere privind aplicarea de penalități, cererea nefiind întemeiată.
Astfel, potrivit art.909 Cod procedură civilă în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinței minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ține fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum și alte măsuri prevăzute de lege, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviințare a executării împreună cu o somație în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu, iar dacă debitorul nu se va conforma somației executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 905.
În cauză nu s-a făcut dovada că debitorul nu s-a conformat somației executorului, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că acesta a fost somat să înapoieze minora la domiciliul unde locuiește împreună cu aceasta, în Tg-J., ..43, în data de 25.04.2014, ora 15, iar procesul-verbal din 30.04.2014 face dovada că minora nu a fost găsită la domiciliu la data de 30.04.2014, fără ca debitorului să-i fi fost comunicat ca, la această dată să predea minora.
În această situație instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile aplicării de penalități, stabilite de art.909 Cod procedură civilă, acestea fiind un mijloc de constrângere a debitorului care nu se conformează somației executorului, iar în cauză nu s-a făcut dovada că debitorul ar fi fost somat să fie prezent cu minora la domiciliu, în data de 30.04.2014, când s-a prezentat executorul judecătoresc pentru preluarea minorei, conform procesului-verbal, somația depusă la dosar privind data de 25.04.2014.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditorul S. I., solicitând schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul de a se admite cererea formulată.
Susține apelantul că hotărârea apelată este nelegală, injustă și încalcă dreptul la un proces echitabil.
Apreciază că deși executorul judecătoresc a înștiințat pe debitor pentru data de 25.04.2014 să înapoieze pe minor, i-a comunicat telefonic că se va prezenta la domiciliul acestuia la data de 30.04.2014. Or, consideră apelantul, a fost greșit aplicat art. 905 C.p.civ. în favoarea debitorului, apreciind instanța de fond că nu s-a făcut dovada că debitorul nu s-a conformat somației.
Evocând prevederile art. 905 C.p.civ., apelantul susține că trebuia admisă cererea, debitorul obligației nedemonstrând că s-a conformat textului legal în sensul de a înapoia minorul în termenul de 10 zile reglementat de lege.
În drept, a fost invocat art. 480 alin.2 C.p.civ.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Apelul nu este fondat.
Având în vedere că debitorul a fost somat prin somația datată 11.04.2014 să își îndeplinească obligația prevăzută în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1221/2014 a Judecătoriei Tg-J., a cărei executare silită a fost încuviințată de către Judecătoria Tg-Cărbunești prin încheierea nr. 83/2014, la data de 25.04.2014, însă executorul judecătoresc s-a prezentat la domiciliul debitorului la data de 30.04.2014, în mod corect a stabilit instanța de fond că nu au fost respectate dispozițiile legale în materie.
Astfel, în aplicarea art. 905 C.p.civ., atât timp cât se fixează o anumită dată pentru executarea obligației de către debitor, nu i se poate reține culpa acestuia cât timp la acea dată creditorul și executorul judecătoresc nu s-au prezentat la domiciliul debitorului așa cum i s-a transmis prin somație, ci la o dată ulterioară, necunoscută de către debitor.
Din înscrisurile de la dosar nu se desprinde concluzia că executorul a încunoștințat pe debitor despre modificarea datei din somația inițială, o presupusă notificare telefonică fiind doar o susținere a creditorului, schimbarea datei trebuind să fie făcută în scris, printr-o nouă somație.
Față de cele de mai sus, raportat la art. 905 C.p.civ., hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, urmând, conform art. 480 C.p.civ., să se respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul contestator S. I. domiciliat în orașul Turcinești, . împotriva sentinței civile nr. 987 din 21.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimatul petent B. E. Judecătoresc D. G. cu sediul în Tg-Cărbunești, ., județul Gorj și cu intimatul debitor B. I. domiciliat în Tg-J., ..43, județul Gorj ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte, N. B. | Judecător, G. R. | |
Grefier, L. P. |
Red R. Gh.
Thn. . 2014/5ex
Jud. fond C. V.
| Contestaţie la executare. Decizia nr. 661/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








