Revendicare imobiliară. Decizia nr. 585/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 585/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 8931/95/2013*
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA nr. 585/2014
Ședința publică din data de 29 Aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. S. S.
Judecător V. N.
Judecător Nicolița Ș.
Grefier L. P.
Pe rol fiind rejudecarea recursului declarat de recurenta reclamantă I. A. R. împotriva sentinței civile nr. 661 din 09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ * în contradictoriu cu intimata pârâtă . reprezentată prin C. Laviniu Ș., urmare a reținerii și anulării deciziei civile nr.2289/2013 a Tribunalului Gorj, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocații M. G. și M. I. pentru recurenta reclamantă I. A. R., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila nr.13 din dosar și procurator I. G., iar pentru intimata pârâtă . avocat D. V., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila nr. 30 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, avocat D. V. pentru intimata pârâtă . a depus la dosar chitanța nr. 11 din 01.04.2014 și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și înscrisuri de depus, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat M. G. pentru recurenta reclamantă I. A. R. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii în revendicare, cu obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1500 mp, situată în punctul „Gater”, identificată prin procesul verbal nr.76/08.12.2008, teren ce a fost reconstituit prin HCJ 29/1991 și pentru care a fost eliberat titlul de proprietate la data de 14.04.2009. Sub aspect procedural a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., ca urmare a aplicări greșite a legii, respectiv a dispozițiilor art.480 C.civ. care apără dreptul de proprietate, a art.481 C.civ, dar și a dispozițiilor din Legea Fundamentală, respectiv art.44 pct.3 și art.1 din primul Protocol Adițional al CEDO.
A arătat că prima instanță, în mod greșit a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art.1337 și 1351 C.civ, iar soluția pronunțată lipsește de conținut titlul de proprietate al reclamantei, astfel că aceasta deși deține titlu este lipsită de proprietate.
A menționat că în cadrul acțiunii în revendicare trebuia comparat titlul de proprietate emis reclamantei cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate invocat de societatea pârâtă și trebuia avut în vedere că în anul 1991 terenul era la dispoziția comisiei locale și prin urmare nu se putea emite certificat de atestare. Mai mult acest certificat nici nu constituie titlu de proprietate, astfel că există situația în care reclamantul ce deține titlu revendică terenul de la posesorul neproprietar ce nu deține titlul de proprietate.
A mai precizat că acel certificat de proprietate atestă doar o stare de fapt, nu este constitutiv de drepturi și că din conținutul HG.834/1991 rezultă că s-a stabilit un drept de folosință pentru terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale și nu un drept de proprietate.
A arătat de asemenea, că hotărârea este nelegală și pentru faptul că procedura prin licitație publică nu putea valida un titlu viciat, cum nici înscrierea în cartea funciară a dreptului nu putea să dea valabilitate certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
A învederat instanței că într-o situație identică în cauza în revendicare formulată de reclamant M. împotriva aceleiași pârâte a fost admisă acțiunea, pârâta fiind obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în vecinătatea celui din litigiul de față.
Cu privire la actele noi depuse în recurs a arătat că acestea nu prezintă relevanță în cadrul acțiunii în revendicare, ci puteau fi discutate eventual în acțiunea având ca obiect nulitate titlu de proprietate.
Avocat D. V. pentru intimata pârâtă . a arătat că hotărârea este sub efectul primei decizii de casare și instanța de fond s-a conformat analizând titlul de proprietate eliberat reclamantei în procedura fondului funciar și contractul de vânzare cumpărare al pârâtei, stabilind că pârâta a fost de bună credință.
A menționat că în opinia sa, contestația în anulare a reprezentat un recurs la recurs, fiind invocată din oficiu probatio diabolica, deși este știut că în perioada cooperativizării, membrii cooperatori nu au pierdut dreptul de proprietate.
În ceea ce privește regimul juridic al terenului a precizat că terenul a aparținut autorilor reclamantei, însă dispozițiile art.11 alin. 2 din Legea 18/1991 sunt în sensul că terenurile se reconstituie proprietarilor sau moștenitorilor acestora cu condiția să fie în patrimoniul CAP la data de 01.01.1990.
A mai arătat că anterior intrării în vigoare a Legii 18/1991 a apărut Legea 15/1990, în baza căreia bunurile din patrimoniul societăților comerciale în care s-au reorganizat fostele unități de stat devin de drept proprietatea acestora, astfel că legea este modul de dobândire a dreptului de proprietate, iar certificatele de atestare cum este și cel din speță, consolidează, definitivează ceea ce s-a statuat de către Legea 15/1990. Că nu lipsit de relevanță este și faptul că în momentul întocmirii actelor pentru emiterea certificatului de atestare a proprietății, la data de 18.08.1993 a fost încheiat un proces verbal ce a fost semnat de autorul reclamantei N. A., recunoscând astfel linia de hotar și implicit neavând nici o pretenție cu privire la terenul ocupat.
A precizat că nu este lipsit de relevanță faptul că . intabulat dreptul de proprietate, iar pârâta a dobândit terenul în procedura Legii 85/2006.
A învederat că terenul este intravilan, iar în anul 1990 era ocupat de obiective industriale și schimbându-i-se destinația putea fi reconstituit doar în baza art.8 din Legea 10/2001.
Că, într-adevăr dreptul de proprietate este garantat, însă nu intangibil. În ceea ce privește titlul de proprietate al reclamantei a menționat că acesta a fost emis în anul 2009, având caracter constitutiv și plenitudinea atributelor acestui drept poate fi exercitată doar după emiterea sa, pe când titlul de proprietate al pârâtei-cumpărător de bună credință a fost intabulat, terenul fiind legal în patrimoniul . nu în patrimoniul CAP-ului.
În concluzie a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Avocat M. I. pentru recurenta reclamantă I. A. R. a solicitat admiterea recursului, cu mențiunea că terenul nu a fost preluat niciodată de către stat, nu este aplicabilă în speță Legea 10/2001 și că în soluționarea cauzei trebuie văzută originea celor două titluri invocate de părți.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 661/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ * a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta I. A R., domiciliată în . împotriva pârâtei . reprezentată de administrator C. Laviniu Ș., cu sediul în . Gorj.
Pentru a pronunța această sentință a reținut instanța față de decizia nr.1119/12.04.2012, că se impune compararea titlurilor de proprietate ale părților, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.11/03.03.2006, act prin care societatea pârâtă a cumpărat la licitație publică suprafața de 6640 mp situat în intravilanul comunei Bengești Ciocadia . de proprietate nr._/14.04._ emis pe numele reclamantei I. R.. Ca urmare a comparării a titlurilor de proprietate, instanța a reținut că este mai bine caracterizat titlul de proprietate al pârâtei, întrucât la momentul cumpărării potrivit extrasului de carte funciară, dreptul de proprietate era înscris în favoarea vânzătorului Agromec Bengești SA,cumpărătoarea fiind de bună credință în timp ce titlul de proprietate și procesul verbal de punere în posesie au fost eliberate reclamantei ulterior în anii 2008 și respectiv 2009 după înscrierea în Cartea Funciară de către pârâtă a dreptului de proprietate.
A mai reținut instanța că întrucât la momentul cumpărării în cartea funciară era înscris dreptul de proprietate al terenului în favoarea vânzătoarei . SA, pârâta nu avea cum să prevadă că terenul în cauză ar putea fi reconstituit în viitor unei terțe persoane conform legilor fondului funciar, iar altă iunter5pretare cu privire la compararea titlurilor de proprietate ar afecta în mod grav principiul securității raporturilor juridice cu privire la vânzarea prin licitație publică a terenurilor înscrise în cartea funciară.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate cu motivarea că instanța a făcut o greșită aplicare a disp.art.480 C.civ. și a criteriilor de comparare privind modurile de dobândire a proprietății în considerentele sentinței neregăsindu-se argumentele juridice pentru care a fost înlăturat titlul de proprietate invocat de reclamantă.
Instanța nu a avut în vedere disp.art.480 C.civ care prevede că proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura și a de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut în limitele legii, disp.art.481 C.civ. care prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, prevedere ce se regăsește și în art.44 pct.3 din Constituție.
Astfel, titlul de proprietate al reclamantei nr._/14.04.2009 a fost contestat în instanță de pârâtă, însă prin decizia civilă nr.1119/12.04.2012 a Tribunalului Gorj acțiunea fost respinsă, instituindu-se prezumția autorității de lucru judecat privind legalitatea titlului de proprietate al reclamantei consolidat astfel printr-o hotărâre irevocabilă și în consecință din acest punct de vedere el este mai bine caracterizat și preferabil în fața certificatului constatator emis într-o procedură administrativă ce a stat la baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.11/03.03.2006 a Tribunalului Gorj.
Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis vânzătoarei la data de 28.02.1994 este ulterior datei la care reclamantul îi fusese recunoscut dreptul de proprietate în procedura Legii 18/1991 prin validarea acestuia potrivit HCJ 29/1991, iar prin HG 834/1991 societăților comerciale cu capital de stat le-a fost stabilit un drept de folosință asupra terenurilor și nu un drept de proprietate în condițiile în care terenul fusese preluat abuziv prin deposedarea autorului reclamantei ca urmare a cooperativizării.
In aceste condiții a apreciat recurenta că motivarea sentinței instanței de fond este străină de natura pricinii iar sentința încalcă dreptul de proprietate al reclamantului.
Prin concluziile scrise depuse de intimată, aceasta a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că instanța de fond a respectat indicațiile deciziei de casare nr.309/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj prin care s-au soluționat probleme de drept, reținându-se că actul de proprietate invocat de . nu reprezintă certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat pentru ., ci contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.11/03.03.2006.
Că, fiind vorba despre un drept de proprietate intabulat în cartea funciară a vânzătoarei, instanța trebuie să aplice atât principiul validității actelor juridice cât și principiul bunei credințe.
Că, de asemenea, trebuie avut în vedere faptul că autorul reclamantei a semnat procesul verbal privind limitele de hotar la data de 12.08.1993, înscrisul fiind aferent documentației pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Prin decizia civilă nr. 2289/2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. Tribunalului Gorj în dosarul nr._, în opinia majoritară, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă I. A.R. împotriva sentinței civile nr.661/09.05.2013, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ * și a fost obligată recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că reclamanta I. R. a investit instanța cu o acțiune având ca obiect revendicarea suprafeței de 1500 mp inclusă în titlul de proprietate nr._/14.04.2009 în contradictoriu cu pârâta S.C.A. F. SRL.
Prin sentința civilă nr.1297/25.09.2012 a Judecătoriei Novaci acțiunea a fost admisă în parte fiind obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1220 mp situată în punctul „La gater” din comuna Bengești-Ciocadia, .> Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, iar prin decizia civilă nr.309/07.02.2013 a Tribunalului Gorj, recursul a fost admis, sentința casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia de casare instanța de control judiciar a dezlegat probleme de drept constând în faptul că în rezolvarea acțiunii în revendicare, instanța trebuia să procedeze la compararea dreptului de proprietate stabilind care dintre părți are un drept mai bine caracterizat, aspectele reținute în dosarul de fond funciar neopunându-se în prezenta cauză cu putere de lucru judecat sub aspectul dreptului de proprietate afirmat de fiecare dintre părți, instanța trebuind să se raporteze și la principiul validității actului juridic în ceea ce privește pârâta ce are calitatea de cumpărător de bună credință. În analiza calității de cumpărător de bună credință, trebuie avută în vedere împrejurarea că la momentul dobândirii dreptului de proprietate de către societatea pârâtă, titlul de proprietate și procesul verbal de punere în posesie eliberate reclamantei nu fuseseră emise, acestea fiind eliberate în anul 2008 și respectiv în anul 2009, astfel că societatea cumpărătoare nu avea cum să prevadă că terenul ar putea fi reconstituit în procedura Legii 18/1991.
Conform dispozițiilor art.315 alin. 1 C.pr.civ., în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului astfel că în rejudecare instanța de fond era obligată să respecte problemele de drept dezlegate prin decizia de casare nr.309/07.02.2013 și în consecință să se raporteze în compararea titlurilor de proprietate ale părților la principiul validității actului juridic în ceea ce privește pârâta ., precum și să analizeze calitatea de cumpărător de bună credință a acestora.
S-a apreciat că, din acest punct de vedere, corect a reținut instanța de fond faptul că societatea pârâtă a dobândit proprietatea terenului în litigiu prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.11/03.03.2006 ca urmare a adjudecării suprafeței de 6461 mp situată în intravilanul comunei Bengești-Ciocadia, . licitației publice de la vânzătoarea . prin lichidator judiciar ..
La data vânzării prin licitație terenul se afla inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr.0940 din 28.02.1994 fiind totodată intabulat în cartea funciară a comunei Bengești-Ciocadia cu număr cadastral 297.
Conform procesului verbal de licitați nr.6547/04.11.2005 prețul vânzării a fost de 40.000 lei achitat de cumpărător.
Conform dispozițiilor art.518 alin. 3 și 4 C.pr.civ. de la data intabulării, adjudecatarul dobândește imobilul liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut, mențiune înscrisă de altfel și în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare și care se coroborează cu dispozițiilor art.55 din Legea 64/1995, având drept consecință faptul că adjudecatarul devine proprietarul imobilului liber de orice sarcini tocmai în considerarea caracterului public al licitației în urma căruia acest imobil a fost adjudecat.
S-a apreciat că societatea pârâtă a fost cumpărător de bună credință, întrucât deși în favoarea reclamantei prin HCJ.29/1991 se validase reconstituirea dreptului de proprietate, amplasamentul suprafeței reconstituite nu fusese stabilit, acest amplasament fiind determinat ulterior la data de 08.12.2008 prin procesul verbal de punere în posesie nr.76 și respectiv în anul 2009 prin titlul de proprietate nr._, astfel că așa cum s-a reținut și prin decizia de casare nr.309/07.02.2013 societatea cumpărătoare nu avea cum să prevadă la data adjudecării imobilului prin licitație publică, respectiv 03.03.2006 că ulterior după 2 și respectiv 3 ani se vor elibera acte de proprietate în procedura Legii 18/1991 pentru același amplasament unei terțe persoane.
S-a constatat că pârâta a contestat titlul de proprietate eliberat reclamantei și că acțiunea având ca obiect nulitatea titlului de proprietate a fost respinsă, însă aspectele reținute în judecarea acestei cauze nu sunt de natură să instituie vreo prezumție de putere ori de autoritate de lucru judecat în prezenta acțiune de drept comun având ca obiect revendicare în condițiile în care analizarea legalității titlului de proprietate al reclamantului nu conduce sub nici o formă la ideea că acesta ar fi deplin drept și preferabil titlului de proprietate invocat de pârâtă,. Sub acest aspect, chiar prin decizia nr.1119/12.04.2012 prin care s-a soluționat litigiul de fond funciar s-a reținut că dreptul de proprietate afirmat de societate nu este de natură să conducă la anularea titlului de proprietate al reclamantei, dar el trebuie să fie avut în vedere într-o acțiune în revendicare în care se va compara dreptul de proprietate.
S-a mai reținut că, la rândul său, cumpărătorul . a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în cartea funciară nr. 221 a comunei Bengești Ciocadia conform încheierii nr._ din 06.11.2006, astfel că la momentul eliberării actelor de reconstituire a dreptului de proprietate reclamantei, terenul deja apărea intabulat în favoarea pârâtei.
Tot în aprecierea titlului mai bine caracterizat este relevant și procesul verbal încheiat la data de 12.08.1993 privind limitele de hotar aferente incintei Secției Prestări Servicii Ciocadia aflată în patrimoniul . semnat de autorul reclamantei N. A. prin care acesta alături de ceilalți proprietari este de acord cu limitele de hotar din planul cadastral și schița anexă procesului verbal aferent Secției Prestări Servicii Ciocadia, proces verbal și anexe care au stat la baza eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr.0940/22.03.1991 și care relevă acordul proprietarilor cărora deja li se validase dreptul de proprietate ca terenurile incluse în patrimoniul Agromec Bengești SA și delimitate prin schițe să rămână în continuare acesteia.
S-a apreciat, de asemenea, că acest aspect are relevanță cu privire la titlul vânzătoarei pentru că în speță titlurile comparate sunt reprezentate de titlul de proprietate nr._/14.04.2009 eliberat reclamantei în procedura Legii 18/1991 și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.11/03.03.2006, act valid, cumpărătorul fiind de bună credință, nefiind comparat ca și titlu certificatul de atestare al dreptului de proprietate al vânzătoarei . pentru a se proceda la analizarea acestuia.
În consecință a apreciat tribunalul că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, respectiv art.480 și art.481 C.civ., comparând titlurile de proprietate ale părților prin aplicarea principiului validității actului juridic și al principiului bunei credințe în raporturile juridice civile, astfel încât, în baza art.312 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat, iar în baza art.274 C.pr.civ., a obligat recurenta aflată în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avocat.
Într-o opinie separată, s-a apreciat ca fiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta reclamantă I. R. reținându-se că, în cadrul acțiunii civile în revendicare în care ambele părți opun un titlul de proprietate (cazul de față), instanța este ținută să compare cele două titluri de proprietate și să acorde preferință titlului care este mai bine caracterizat. În dosarul de față titlurile părților sunt reprezentate, pe de o parte, de titlul de proprietate nr._/14.04.2009 prin care reclamantei I. A. R. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii 18/1991 în calitate de moștenitoare a autorului N. P.A., iar pe de altă parte de contractul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică prin care intimata pârâtă a dobândit terenul în litigiu și care are la bază certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.0940/1994 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, instanța urmând să realizeze o analiză a titlurilor părților pentru a stabili care este mai bine caracterizat și în acest fel urmează să soluționeze acțiunea în revendicare cu care este învestită.
În ceea ce privește titlul prezentat de reclamanta I. R., acesta este de titlul de proprietate eliberat în procedura Legii 18/1991 pentru moștenitoarea autorului N. P. A., ca urmare a cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate promovat în baza Legii 18/1991 în conformitate cu art.8 din Legea 18/1991, suprafața de teren fiind validată prin hotărârea organului județean HCJ nr.29/1991. Practic, suprafața de teren în litigiu a fost validată în favoarea autorului reclamantului încă din anul 1991, însă datorită faptului că organul local nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege (de a întocmi și înainta documentația premergătoare eliberării titlului de proprietate), prin sentința civilă nr.601/2008 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ s-a instituit această obligație în sarcina organului local și numai după pronunțarea acestei hotărâri judecătorești s-a procedat la eliberarea titlului de proprietate. De asemenea, prin decizia civilă nr.1019/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost verificată legalitatea titlului de proprietate nr._/14.04.2009 eliberat în favoarea reclamantei I. A. R. într-o acțiune în constatare nulitate titlul promovată chiar de către pârâta din cauza de față, și anume ., instanța de recurs respingând acțiunea în constatare nulitate titlu și apreciind asupra faptului că terenul revendicat în cauza de față este vechiul amplasament al autorului N. P.A. și se cuvine moștenitorului acestuia din urmă ca urmare a dispozițiilor imperative ale Legii 18/1991 la momentul validării titlului de proprietate și care stabileau principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru terenul situat în extravilan, cum este cazul de față.
S-a apreciat că prin pronunțarea deciziei civile nr.1019/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ se naște efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în sensul că situația de fapt și de drept tranșată anterior într-un litigiu între aceleași părți, chiar neavând același obiect, se impune într-un litigiu ulterior fără ca această situație să mai poată fi verificată sau netranșată printr-o decizie ulterioară. Instanța, pronunțându-se asupra legalității titlului de proprietate eliberat în procedura Legii 18/1991 nu a stabilit doar că existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu este de natură a atrage anularea titlului de proprietate eliberat ulterior și că existența acestui certificat de atestate a dreptului de proprietate poate fi valorificată pe calea acțiunii în revendicare, ci a arătat că în mod corect reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe vechiul amplasament al terenului revendicat în cauza de față în conformitate cu dispozițiile imperative ale Legii 18/1991, iar pe de altă parte în aceeași decizie pronunțată de instanța de recurs s-a arătat că în acțiunea de comparare a acelor două titluri de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare se va avea în vedere și faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ de drepturi și nu caracter constitutiv de drepturi.
Pe de altă parte, titlul societății pârâte este reprezentat de un contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică și care are la bază un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Alimentației și Agriculturii în anul 2004, iar acest titlu provine de la un neproprietar, și anume Statul Român, deoarece ca urmare a procedurii Legii 18/1991 demarate de către reclamanta I. R. și validării dreptului de proprietate în favoarea sa pe vechiul amplasament conform dispozițiilor Legii 18/1991, terenul ieșise din patrimoniul Statului Român și se afla la dispoziția Comisie Locale Bengești Ciocadia pentru aplicarea Legii 18/1991 în vederea eliberării actelor de proprietate în procedura Legii 18/1991 în favoarea reclamantei I. R..
Practic, reclamanta deține un titlu de proprietate eliberat în procedura Legii 18/1991 și constatat ca fiind valid și legal eliberat într-o procedură irevocabilă în contradictoriu cu pârâta din cauza de față, iar societatea pârâtă deține un titlu reprezentat de contractul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică prin care a achiziționat terenul de la un neproprietar, și anume ., căreia i se eliberase un certificat de atestare a titlului de proprietate.
În acest context în care părțile opun două titluri distincte provenite de la autori diferiți, preferabilitatea se va acorda titlului mai bine caracterizat în sensul dovedirii dreptului de proprietate de către autorii fiecărei părți, buna credință sau intabularea cu prioritate aplicându-se doar în situația în care titlurile provin de la același autor, ceea ce nu este speța de față (titlul reclamantei provine de la autorul său N. P. al cărui drept de proprietate a fost recunoscut în procedura specială prevăzută de Legea 18/1991, iar titlul societății pârâte provine de la un neproprietar, Statul Român). Astfel, la momentul eliberări certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea ., Statul Român nu avea calitatea de proprietar al terenul pentru a putea transmite acest drept (neexistând depus la dosarul cauzei nici un act prin care statul să fi probat că a intrat în proprietatea terenului pentru a-l putea transfera, în mod valabil, către .), iar, pe de altă parte, posesia sa asupra terenului era întemeiată pe violență prin preluarea abuzivă a terenului în perioada 1959 – 1963 de la proprietarul N. P..
Practic, la momentul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate Statul Român nu deținea un titlu de proprietate în sensul legii pentru acest teren iar pe de altă parte, cum s-a arătat, la acel moment terenul fusese validat deja în favoarea fostului proprietar și se afla la dispoziția organului local Bengești Ciocadia și nu în patrimoniul Ministerului Alimentație și Agriculturii. Procedura de achiziționare a terenului prin intermediul licitației publice organizate de lichidatorul judiciar . cu privire la bunurile . nu a validat acest titlu viciat al statului și nu a consolidat drepturi pe care vânzătorul . nu le deținea, astfel încât nu se poate reține în speță aplicabilitatea dispozițiilor art.318 alin.3 și 4 C.pr.civ.care, de altfel, vizează curățarea imobilului de sarcini și ipoteci și nu validarea titlului debitorului ale cărui bunuri au fost vândute la licitație publică.
Apare astfel ca întemeiat recursul formulat de recurenta reclamantă în ceea ce privește greșita interpretare a legii de către instanța de fond în ceea ce privește preferabilitatea acordată certificatului de atestare a dreptului de proprietate în detrimentul titlului de proprietate emis în favoarea lui I. R. în procedura legii 18/1991.
De asemenea, nici intabularea dreptului de proprietate de către . și de către pârâta din cauza de față . (ulterior achiziționării sale) nu este de natură a acorda legalitate unui titlu viciat sau a crea un titlul care nu există, deoarece Legea 7/1996 nu conține asemenea prevederi, iar reclamantei nu i se poate reține culpa în ceea ce privește pasivitatea organului local de a-și îndeplini atribuțiile prevăzute de lege în ceea ce privește întocmirea și înaintarea documentație premergătoare eliberării titlului de proprietate pe o perioadă de 18 ani, perioadă în care pentru terenul validat reclamantei, datorită acestei pasivități, Statul Român a putut emite un certificat de atestare a dreptului de proprietate în anul 1994 și a putut dispune de acest teren prin vânzare la licitație publică.
Practic, reclamanta s-ar afla în situația de a deține un titlu care nu a fost anulat (ci, dimpotrivă, a cărui legalitate a fost verificată și consfințită prin hotărâre judecătorească irevocabilă) pentru un bun pentru care se află însă în imposibilitate de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate, fiind practic lipsită de drept în însăși substanța lui, după cum se menționează în motivele de recurs, situația echivalând cu exproprierea în fapt și cu o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanta ar rămâne astfel titulara, în mod fictiv, al unui drept de proprietate pe care nu și-l poate exercita, dar nici nu poate obține despăgubiri pentru această lipsă de proprietate deoarece, conform dreptului intern, aceste despăgubiri nu pot fi acordate atâta timp când deține un titlu valid, dar considerat ca nepreferabil într-o acțiune în revendicare. În schimb, în situația în care pârâta din cauza de față ar fi fost evinsă din dreptul său, ar fi putut obține despăgubiri de la vânzătorul reprezentat de Statul Român, în conformitate cu dispozițiile dreptului intern (art.1337-1351 C.civil).
Totodată, instanța de recurs este ținută să aibă în vedere și soluția pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului Gorj într-o cauză identică, în care intimata pârâtă din cauza de față . a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren alăturată terenului în litigiu și al cărui proprietar este Măgâlea M.. S-a arătat și aici, în decizia pronunțată de instanța de recurs, că titlul de proprietate eliberat în favoarea lui M. M. în procedura legii 18/1991 (și a cărui legalitate a fost verificată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, într-o acțiune promovată chiar de către .), este preferabil titlului pârâtei ., care este reprezentat de un act autentic ce are la bază un certificat de atestare a dreptului de proprietate, deoarece acest din urmă titlu provine de la un neproprietar, și anume Statul Român, care nu a avut niciodată calitatea de titular al dreptului de proprietate pentru terenul care face obiectul legii 18/1991 și, pe cale de consecință, nu putea transmite în mod valabil un asemenea drept.
Pentru considerentele arătate s-a apreciat ca fiind preferabil și mai bine caracterizat titlul recurentei reclamante care este reprezentat de titlul de proprietate eliberat în procedura specială a Legii 18/1991 în recunoașterea dreptului de proprietate a proprietarului deposedat abuziv de Statul Român în perioada 1959-1963, în detrimentul titlului opus de societatea pârâtă care provine de la neproprietar, și anume Statul Român prin Ministerul Alimentației și Agriculturii, apreciind că motivele de recurs sunt întemeiate, iar hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.480 C.civ. și Legii 18/1991.
În consecință, în baza art.304 pct.9 C.pr.civ. a fost admis recursul de față și modificată sentința instanței de fond în sensul admiterii acțiunii civile în revendicare promovată de reclamanta I. A. R. și obligării pârâtei . să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1220 mp situată în pct. „La gater” identificată în raportul de expertiză întocmit în cauză.
De asemenea, în baza art.274 C.pr.civ. a fost obligată aceeași societate pârâtă la plata sumei de 4640 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă I. R., suma reprezentând onorariu expert și onorariu avocat, achitate de către recurenta reclamantă în toate ciclurile procesuale.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea I. A R., solicitând ca în baza art. 318 teza a -II-a c.pr.-civ. să se dispună anularea hotărârii nr. 2289/2013 a Tribunalului Gorj și rejudecând recursul să fie admisă acțiunea sa în revendicare.
În motivarea cererii a susținut contestatoarea că instanța de recurs nu a analizat în concret motivele invocate. A precizat că titlul său de proprietate a fost eliberat în baza HCJ 29/1991, prin care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra celor 1500 mp, astfel că este fără de tăgadă că acest teren se afla la dispoziția Comisiei Locale Bengești de fond funciar și nu mai putea face obiectul unei transmiteri a dreptului de proprietate prin contract de vânzare cumpărare.
A susținut de asemenea că nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 480 cod civil și nu a fost analizată nici puterea lucrului judecat ce decurge din decizia nr. 1119/12.04.2010, prin care a fost tranșat dreptul său de proprietate, menționând că existența actului de vânzare cumpărare nu are relevanță, întrucât pe de o parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru . caracter declarativ de drepturi și nu unul constitutiv, iar pe de altă parte că nu se poate reține că actul de adjudecare al intimatei . regimul unui titlu de proprietate, astfel că nici actul subsecvent nu poate avea o astfel de valoare juridică.
S-a mai arătat că nu a fost analizată în nici un mod critica privind dispozițiile HG 834/1991, potrivit cărora societățile comerciale au dobândit un drept de folosință și nu un drept de proprietate, drept pe care astfel nici nu-l puteau transmite, cum nu a fost analizat nici motivul nerespectării dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
A susținut că deține titlu de proprietate pentru suprafața în litigiu, ce a fost contestat de pârâta . și temeinicia emiterii acestuia făcând obiectul analizei prin decizia nr. 1019/2012 a Tribunalului Gorj, însă dreptul său recunoscut a fost golit de conținut, prin sentința civilă 651/2013 a Judecătoriei Novaci .
S-a invocat de asemenea neanalizarea practicii judiciare, mai precis soluția pronunță de Tribunalul Gorj într-o cauză identică, pentru teren învecinat, cu același regim juridic și ocupat în același mod de societatea pârâtă.
Prin decizia civilă 345/25.02.2014 Tribunalul Gorj a admis contestația în anulare, a dispus anularea deciziei civile nr. 2289/2013 și a fixat termen pentru rejudecarea recursului, reținându-se că nu a fost analizat motivul nelegalității hotărârii prin raportare la proba dreptului de proprietate,în funcție de dispozițiile art. 480 Cod civil din 1864, ci doar în funcție de principiul valabilității actului juridic civil, raportat la buna credință a cumpărătorului, principiu care singular poate fi avut în vedere doar în cadrul unei acțiuni în nulitatea actului juridic civil, când se invocă vânzarea lucrului altuia, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru rejudecarea recursului s-a format dosar nr._ .
La termenul din data de 15.04.2014 intimata pârâtă a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 536 încheiat între FPS și Asociația Agromec Bengești SA la data de 10.08.1994, contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 139 încheiat între Fondul Proprietății Private V Oltenia și Asociația Agromec Bengești SA, la data de 10.08.1994 și adresa nr.2406/8.04.2014 emisă de Primăria Bengești Ciocadia, împreună cu două schițe cadastrale și procesul verbal de punere în posesie nr.76/8.12.2008, precum și sentința penală nr. 163/23.09.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._, ședință în care instanța a încuviințat proba cu aceste înscrisuri.
Reanalizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, tribunalul apreciază că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă, reclamanta în calitate de moștenitoare a defunctului N. A., mai exact de fiică a acestuia, a solicitat în contradictoriu cu . Bengești Ciocadia revendicarea imobilului situat în ., compus din teren în suprafață de 1500 mp în punctul ,,La gater”, invocând titlul de proprietate nr._/14.04.2009.
Pârâta a opus titlului invocat de reclamantă contractul de vânzare cumpărare încheiat cu . ( prin lichidator . SRL), aceasta dobândind terenul înstrăinat prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . 7 nr. 0940, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației la data de 28.02.1994, înscris în cartea funciară nr. 221/10.01.2006.
Prin sentința civilă nr. 661/2013 a Judecătoriei Novaci ce face obiectul recursului de față a fost respinsă acțiunea reclamantei, apreciind că este preferabil titlul de proprietate opus de pârâtă, cumpărătoare de bună credință, întrucât bunul a fost dobândit prin licitație publică și la momentul cumpărării, vânzătoarea avea înscris în cartea funciară dreptul de proprietate.
Hotărârea respectivă a fost criticată sub aspectul aplicării greșite a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 c.pr.civ., cu referire la dispozițiile art. 480 și 481 Cod civil, art. 44 pct. 3 din Constituția României, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, HG nr. 834/1991, Legea 18/1991 și a dispozițiilor art. 901 Noul Cod civil, arătându-se că nu este incident față de momentul nașterii raportului juridic dedus judecății.
Constată tribunalul că acțiunii din speță îi sunt aplicabile dispozițiile art. 480 Cod civil din 1864, acțiunea fiind aceea prin care proprietarul neposesor cere restituirea bunului său de la posesorul neproprietar. Față de obiectul cererii formulate și în conformitate cu dispozițiile legale în materie, instanța trebuie să procedeze la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți, conform dispozițiilor Codului civil.
Referitor la titlul de proprietate al reclamantei, se observă că acesta i-a fost eliberat în calitate de moștenitoare a autorului N. P A., urmare a procedurii speciale prevăzută de Legea 18/1991.
Astfel, autorul menționat a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr.1070/18.03.1991, cerere ce a fost validată prin HCJ nr. 29/15.10.1991, fiind emise adeverința de proprietate nr. 257/12.04.1994, precum și proces verbal de punere în posesie cu nr. 65/13.04.2007, în care a fost înscrisă suprafața de 1500 mp situată în pct. ,,La gater” din . Ciocadia, județul Gorj.
Prin sentința civilă nr. 1885/29.11.2011 astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 1119/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost respinsă acțiunea formulată de intimata din speță . Bengești Ciocadia pentru constatare nulitate absolută titlu proprietate nr._/14.04.2009 și a actelor premergătoare eliberate reclamantei I. A R., reținându-se că s-a urmat întreaga procedură specială de stabilire a dreptului pentru terenurile reconstituite, că titlul este în conformitate cu această procedură, fiind evident că persoana în favoarea căreia a fost emis titlul este persoană îndreptățită la reconstituire .
Atât doctrina, cât și practica în materie au stabilit că hotărârile irevocabile intrate în puterea lucrului judecat sunt opozabile părților din proces, potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil, statuările instanțelor judecătorești având valoarea unor prezumții legale, întrucât provin de la o putere publică și se răsfrâng asupra tuturor.
Față de acest aspect, se constată că titlul de proprietate al reclamantei a fost confirmat și consolidat prin decizia nr. 1119/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, care a statuat, așa cum s-a arătat, asupra legalității titlului de proprietate emis reclamantei .
Așadar, reclamantei i s-a recunoscut valabilitatea titlului de proprietate asupra imobilului din litigiu, fiind evident că aceasta are ,,un bun” în sensul art. 1 din Protocolul Adițional la CEDO, astfel cum înțelesul acestui termen a fost conturat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care reclamantei trebuie să i recunoască deopotrivă accesul la instrumentul specific de apărare a acestui bun, care este acțiunea în revendicare.
În concursul dintre reclamantă și pârâtă tribunalul observă că cea dintâi se află în posesia titlului de proprietate asupra imobilului revendicat, titlu ce așa cum s-a arătat, a fost confirmat printr-o hotărâre judecătorească, cert fiind și faptul că și pârâta deține un contract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.11/3.03.2006 de Tribunalul Gorj, prin care a cumpărat la licitație publică suprafața de 6640 mp de la ., deținătoare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii 15/1990 și a HG 834/1991.
Cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, trebuie subliniat faptul că practica judiciară a instanței supreme a statuat că acesta este un act administrativ constitutiv de drepturi și nu declarativ, așa cum susține intimata pârâtă, prin Legea 15/1990 societățile comerciale în care s-au reorganizat fostele unități de stat dobândind doar un drept de administrare asupra terenurilor, certificatul de atestare fiind cel care atestă proprietatea.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada faptului că terenul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil de către stat, împrejurare în raport de care se consideră că autorul reclamantei nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestuia și că procedura prevăzută de Legea 18/1991 a fost urmată în vederea recunoașterii dreptului său absolut cu privire la suprafața în discuție. Potrivit art. 481 Cod civil, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică.
În decizia instanței de control judiciar nr. 309/7.02.2013, de ale cărei îndrumări a trebuit să țină seama instanța ce a pronunțat hotărârea recurată s-a arătat că trebuie apreciat care dintre părți are un drept de proprietate mai bine caracterizat, avându-se în vedere și principiul validității actului juridic în ceea ce o privește pe pârâta ..
Se apreciază de către tribunal că în mod greșit s-a considerat că titlul opus de pârâtă este preferabil în comparație cu titlul de proprietate emis reclamantei, pe considerentul că intimata cumpărătoare a fost de bună credință, deoarece a dobândit bunul prin licitație publică și că vânzătoarea avea înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
Se impune a se preciza că acest contract este un act prin care se confirmă efectuarea unei vânzări forțate, iar cauza acestei operațiuni de vânzare este licită sau ilicită, în raport de buna sau reaua credință a cumpărătorului, decurgând din cunoașterea de către acesta la momentul cumpărării a naturii litigioase a bunului .
Sub acest aspect nu lipsit de relevanță este faptul că societatea cumpărătoare, intimata din speță, are ca administrator pe fiul reprezentantului societății . că la data cumpărării terenului prin licitație publică, reclamanta formulase în contradictoriu cu vânzătoarea cerere pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la suprafața provenită de la autorul său, despre care este puțin probabil că administratorul cumpărătoarei nu ar fi avut cunoștință.
Astfel, din contractul de vânzare cumpărare opus de pârâtă rezultă că licitația a avut loc la data de 4.11.2005, în condițiile în care anterior fusese promovată cererea pentru anularea titlului emis vânzătoarei în procedura dispusă de Legea 15/1990, motiv pentru care nu se poate considera decât că vânzarea cumpărarea, chiar și în procedura vânzării la licitație nu a avut ca scop mediat decât fraudarea dreptului adevăratului proprietar, căruia i se recunoscuse dreptul de proprietate prin HCJ nr. 29/15.10.1991.
Este adevărat că prin această hotărâre de validare nu s-a stabilit amplasamentul terenului, însă Legea 18/1991 a instituit principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament al terenurilor în intravilan, astfel că în condițiile în care cererea de reconstituire a proprietății a vizat vechiul amplasament, nici hotărârea de validare nu putea privi decât amplasamentul avut de proprietar la momentul înscrierii în CAP, ori este fără putință de tăgadă faptul că terenul din punctul în litigiu este teren intravilan.
Așadar, nu se poate susține că dreptul invocat de reclamantă este născut ulterior titlului dobândit de vânzătoarea .>
Nu poate fi reținută apărarea intimatei pârâte cu privire la faptul că autorul reclamantei a semnat procesul verbal încheiat la data de 12.08.1993 și că astfel ar fi recunoscut limitele terenului pentru care a cerut reconstituirea proprietății, întrucât din conținutul acestui înscris existent la fila 48 dosar nr._ * rezultă că semnatarii săi au recunoscut terenul aferent incintei Secției Prestări Servicii Ciocadia, ce aparține . și nu se poate considera astfel că prin acest proces verbal ar fi avut loc o cedare a suprafeței în discuție și nicidecum că acesta nu ar fi făcut obiect al cererii de reconstituire a proprietății cu privire la acest amplasament.
În ceea ce privește faptul că titlul pârâtei este preferabil pentru că a făcut obiectul înscrierii în cartea funciară, inclusiv titlul vânzătoarei-certificatul de atestare a dreptului de proprietate, trebuie precizat că în cadrul acțiunii în revendicare titlurile se compară în raport de acest criteriu al intabulării dreptului de proprietate numai în situația în care titlurile provin de la același autor, ceea nu este cazul în speță.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul reține că reclamanta a făcut dovada dreptului său absolut și exclusiv asupra terenului situat în punctul ,, La gater”, titlul său fiind mai bine caracterizat în raport cu titlul opus de pârâtă, însă având în vedere faptul că din probele administrate nu rezultă care este suprafața ocupată de pârâtă din terenul în litigiu, urmează a se admite recursul, a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare, în vederea efectuării unei expertize de specialitate, probă care nu poate fi administrată de instanța de recurs, în respectarea dispozițiilor art. 305 c.pr.civ.
Urmează ca pe baza expertizei să se stabilească, în raport de titlul de proprietate invocat de reclamantă care este terenul ocupat de pârâtă, acțiunea în revendicare fiind admisibilă doar pentru suprafața ce va fi identificată prin schiță, dimensiuni, vecinătăți, . actul de proprietate al reclamantei, dar în posesia pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă I. A. R. împotriva sentinței civile nr.661 din 09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ * în contradictoriu cu intimata pârâtă . reprezentată prin C. Laviniu Ș., urmare a reținerii și anulării deciziei civile nr.2289/2013 a Tribunalului Gorj, având ca obiect revendicare imobiliară.
Casează sentința și trimite cauza pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 Aprilie 2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte, A. S. S. | Judecător, V. N. | Judecător, Nicolița Ș. |
Grefier, L. P. |
Red.A.S./Tehnored. SL
J.f. C. T.P
3 ex./29.05. 2014
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 18-09-2014, Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 836/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|
