Revendicare imobiliară. Decizia nr. 870/2014. Tribunalul GORJ

Comentarii

0

Decizia nr. 870/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 16313/318/2009**

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 870/2014

Ședința publică de la 10 Septembrie 2014

Completul compus din:

Președinte C. P.

Judecător M. G.

Grefier V. O.

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 03.09.2014 privind judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant F. G., împotriva sentinței civile nr._/05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâții S. D., S. M. și intimata chemată în garanție Banca Comercială Română SA prin S. Județeană Gorj, cu sediul în Tg- J., ., județul Gorj, având ca obiect revendicare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 3.09.2014 fiind consemnate in încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea azi data de 10.09.2014 când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ la data de 09.12.2009, reclamantul-pârât Ficuța G. a chemat în judecată pe pârâții-reclamanți S. D. și S. M., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să se dispună obligarea pârâților-reclamanți la desființarea construcțiilor sub sancțiunea penalităților de 100 lei/fiecare zi de întârziere de la pronunțarea hotărârii și până la îndeplinirea obligației, construcțiile fiind: o anexă construcție nefinalizată; bazin betonat; seră (garaj), sau să fie autorizați să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților.

Au mai solicitat obligarea pârâților reclamanți să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul aferent acestor anexe, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul-pârât a arătat că este proprietarul imobilului - casă și teren în suprafață de 1407 mp, situat în ., Tg.J., conform actului de adjudecare nr. 08/28.nov.2007 și după punerea în posesie al bunului imobil arătat mai sus a constatat că pe teren se află edificate bunurile imobile a căror desființare o solicită și a căror situație juridică nu o cunoștea.

A mai învederat că toate aceste imobile sunt nefinalizate și consideră că s-a datorat faptului că pârâții-reclamanți aveau terenul și casa ipotecate la banca (B.) așa încât soarta juridică a celor trei edificii era incertă și depindea de achitarea debitului, lucru care nu s-a întâmplat.

A mai precizat că imobilul casă și terenul în suprafață de 1407 mp, sunt înscrise în C.F. sub nr. 3910, număr cadastral 1630 din cadrul OPC Gorj.

În concluzie, a învederat că de rea credință sunt pârâții-reclamanți, în sensul că deși știau despre ipotecarea terenului și a casei, au edificat cele trei anexe.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, 494 cod civil și art. 274 Cod pr. civilă.

În apărare, pârâții-reclamanți S. D. și S. M. au depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională.

Sub aspect de întâmpinare au solicitat respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind obligarea lor la desființarea construcțiilor și respingerea ca nefondată a acțiunii în revendicare.

Au solicitat să se constate că sunt constructori de bună credință deoarece au edificat aceste construcții cu acordul autorilor V. I. și V. M., părinții lui S. M., pe terenul de 1407 m.p. ce li se promisese că le va rămâne lor.

După reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului V. I. s-a încheiat un act de partaj voluntar prin care suprafața de teren de 1407 m.p. situată în Tg.J., . A, pe care fuseseră edificate aceste construcții, a rămas în proprietatea exclusivă a lui S. M. și, având în vedere caracterul declarativ al împărțelii, se consideră că S. M. a dobândit acest teren pe care au edificat construcțiile direct de la autorul V. I., încă din momentul deschiderii succesiunii și anume 1987.

În ceea ce privește cealaltă casă de pe terenul de 1407 mp, ce a fost vândută la licitație împreună cu terenul, s-a arătat că aceasta le-a fost testată de V. I. și V. M. încă din anul 1986, conform testamentelor anexate.

Construcțiile au fost edificate începând cu anul 1987, cu puțin timp înainte de decesul lui V. I., în mai multe etape, rămânând la stadiul actual încă din anul 2000, an din care nu s-a mai lucrat la acestea.

Că, acest lucru rezultă și din documentația cadastrală întocmită în data de 12.07.2000, în care sunt identificate și enumerate si aceste construcții (seră, piscină, casă în construcție).

Mai mult decât atât, pentru stabilirea prețului de vânzare a bunurilor, în dosarul de executare silită, s-a efectuat un raport de evaluare în care sunt consemnate aceste construcții de pe terenul ipotecat, construcții ce nu făceau obiectul contractului de garanție imobiliară. Cu această ocazie, aceste construcții au fost fotografiate (în data de 22.07.2005), din aceste fotografii rezultând că acestea se aflau în același stadiu de realizare ca și în prezent, nemaifiind făcute nici un fel de îmbunătățiri.

Că, nu este adevărată afirmația adjudecatarului în sensul că a aflat de aceste construcții abia după ce a fost pus în posesie deoarece raportul de evaluare în care erau menționate și fotografiate aceste construcții se găsea în dosarul de executare, dosar care s-a finalizat cu adjudecarea terenului și a casei ipotecate de către reclamantul F. G..

În concluzie s-a arătat că, adjudecatarul F. G. a adjudecat terenul de 1407 mp cunoscând că pe acesta se află și alte construcții ce nu făceau obiectul contractului de ipotecă.

Cu privire la capătul de cerere referitor la revendicare s-a arătat că este nefondat cu motivarea că ei nu ocupă nici o suprafața de teren din cei 1407 mp adjudecați.

Sub aspect reconvențional au solicitat obligarea reclamantului F. G. la plata contravalorii acestor construcții reprezentate de garaj (seră), piscină și casă în construcție, al căror proprietar a devenit prin accesiune, în baza art.494 alin.3 C.civ., cu cheltuieli de judecată.

În acest sens s-a arătat că proprietarul terenului a devenit prin accesiune și proprietarul acestor construcții ce au fost edificate de ei în calitate de constructori de bună-credință, construcțiile fiind realizate pe terenul proprietatea exclusivă a lui S. M. și oricum, anterior încheierii contractului de garanție reală imobiliară, adjudecatarul dobândind terenul în cunoștință de cauză.

În ceea ce privește cererea reconvențională reclamantul-pârât a arătat că, de principiu, este de acord să păstreze aceste construcții, însă în condiții de evaluare cât mai aproape de realitatea valorii care urmează să-i fie atribuită de un expert de specialitate.

În cauză, reclamantul-pârât a formulat cerere de chemare în garanție împotriva chematei în garanție B. - S. Gorj și B.- București prin care a solicitat ca, în situația în care s-ar admite cererea reconvențională să fie obligate chematele în garanție la consecințele ce vor decurge din aceasta cu motivarea că banca este instituția de la care a adjudecat imobilul și cea care avea cunoștință de situația de fapt și de drept a construcțiilor anexe de pe terenul adjudecat.

În apărare, B. București a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a garantei B. SA - S., invocând prevederile art.43 alin. 1 din Legea nr.31/1990 care stipulează că sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale.

Totodată, chemata în garanție a arătat că valorificarea garanțiilor situate în Tg.-J., ., județul Gorj s-a realizat de B. SA în ,calitate de creditor ,conform titlului executoriu, realizarea unor construcții fără autorizație pe acest teren de către debitorii garanți urmăriți s-a realizat fără acordul scris prealabil al băncii, iar valorificarea acestora nu se putea realiza de B. SA chiar dacă soții S. s-au obligat, în solidar, și printr-un contract de cauțiune cu toată averea lor mobilă și imobilă, întrucât nu erau și nici nu sunt notate în Cartea Funciară.

În ședința publică din 25.05.2011 avocat B. I. a depus la dosarul cauzei note de ședință cu privire la cererea de chemare în garanție prin care a precizat că această cerere este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 60-62 Cod pr. civ. rap. la dispozițiile art. 518 Cod pr. civ.

În esență, s-a arătat că este firească, necesară și oportună cererea de chemare în garanție împotriva B. SA deoarece aceasta trebuie să-i garanteze reclamantului folosința totală a terenului adjudecat și a solicitat să se observe că adjudecatarul nu a dobândit terenul grevat de vreun drept real, ceea ce presupune că acesta trebuia să-i fie lăsat liber.

Prin aceleași note de ședință depuse la dosarul cauzei în ședința publică din 25.05.2011 reclamantul - pârât a solicitat respingerea cererii reconvenționale și cu privire la cererea reconvențională a ridicat următoarele excepții: excepția lipsei de interes a pârâților-reclamanți, excepția lipsei calității procesuale active a pârâților-reclamanți și excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului pârât.

În motivarea excepțiilor reclamantul-pârât a arătat că a adjudecat la data de 28.11.2007 prin actul de adjudecare nr. 8 o casă de locuit, cu 2 camere și terenul aferent în suprafață de 1407 m.p., imobile înscrise în Cartea Funciară a Municipiului Tg.J..

A mai precizat că împotriva acestui act de adjudecare pârâții - reclamanți au promovat o acțiune în constatarea nulității absolute, acțiune respinsă în final de Curtea de Apel C..

Că, aceste imobile au stat la baza încheierii contractului de garanție imobiliară prin care soții S. au beneficiat de un credit în valoare de 925.460,9 lei plus dobânzi datorate și pentru ipotecarea acestor imobile în favoarea B. SA, soții S. au prezentat acte de proprietate și schițe cadastrale, imobilele fiind intabulate pe numele acestora în Cartea Funciară 3910 a municipiului Tg.J. având numărul cadastral 1630.

Soții S., la data încheierii contractului garanție imobiliară, au declarat în mod expres că, imobilul ipotecat - teren plus construcție nu face obiectul vreunui litigiu cu privire la dreptul de proprietate sau posesiune și, de asemenea, prin art. 7 lit. b din contract, soții S. și-au asumat o obligație de garanție, însă ei sunt cei care îl tulbură în exercitarea dreptului de proprietate.

S-a mai precizat și faptul că pârâții - reclamanți au edificat ulterior pe un teren grevat de sarcini alte anexe,însă acesta este strict problema celor care le-au edificat, aceștia asumându-și riscul că pot să piardă proprietatea asupra terenului respectiv.

Că, este culpa garanților ipotecari că la momentul edificării construcțiilor nu au avut în vedere că ipoteca se întinde și asupra construcțiilor noi făcute de debitor pe terenul ipotecat și chiar și asupra îmbunătățirilor făcute de un terț, fără ca aceștia să aibă dreptul să pretindă vreo despăgubire de la creditorul ipotecar sau de la adjudecatar în cazul de urmărire și adjudecare a imobilului.

În acest sens au fost invocate dispozițiile art.1777 Cod civil, art.482, art.488, art.1750 Cod civil.

S-a concluzionat că, aceste construcții sau îmbunătățiri de orice fel aduse terenului, reglementate în Codul civil și în doctrina în materia accesiunii, constituie ameliorațiile care se cuvin creditorului ipotecar în cazul executării unei ipoteci.

S-a mai arătat că, în privința adjudecatarului terț, legiuitorul a înțeles să elibereze bunul vândut de toate sarcinile, întrucât un astfel de adjudecatar inocent nu poate fi obligat la niște sarcini de care nu avea cunoștință la data adjudecării și nici nu putea fi obligat să răspundă pentru altul și că, față de această idee, se observă că în cererea reconvențională reclamantul-pârât nu are calitate procesuală pasivă, neexistând raporturi juridice între acesta și pârâții-reclamanți și, cu atât mai mult, cererea de chemare în garanție apare ca fiind întemeiată.

S-a mai învederat că, reclamantul-pârât nu poate fi considerat că ar fi devenit proprietarul construcțiilor cu privire la care se solicită despăgubiri în temeiul accesiunii imobiliare pe care nici nu a invocat-o, ba dimpotrivă, prin acțiunea de față acesta și-a manifestat intenția de eliberare a terenului pe care l-a adjudecat, și că aceste construcții reprezintă ameliorațiuni în sensul Codului civil.

În final, s-a apreciat că, instituția accesiunii imobiliare nu este incidentă în cauza de față, iar soluționarea prezentei cauze este guvernată strict de dispozițiile art. 1777 Cod civil.

Au mai solicitat să fie obligat reclamantul-pârât la plata contravalorii construcțiilor în privința cărora acesta a devenit proprietar prin accesiune, valoare stabilită prin expertiză, cu cheltuieli de judecată.

În ședința publică din 02.03.2011 instanța a unit cu fondul cauzei excepțiile ridicate de către reclamantul pârât.

Prin sentința civilă nr._ din data de 05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul-pârât F. G., împotriva pârâților-reclamanți S. D. și S. M..

Au fost respinse excepțiile ridicate de către reclamantul-pârât F. G., și anume: excepția lipsei de interes a pârâților-reclamanți, excepția lipsei calității procesuale active a pârâților-reclamanți și excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului pârât.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți S. D. și S. M..

A fost obligat reclamantul-pârât să plătească pârâților-reclamanți suma de 434.476 lei, din care suma de 380.064 lei, reprezentând contravaloarea casei de locuit, suma de 13.489 lei, reprezentând contravaloarea bazinului (piscinei) și suma de 40.923 lei, reprezentând contravaloarea garajului.

A fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematei în garanție Banca Comercială Română - S. Gorj ridicată de către chemata în garanție Banca Comercială Română și s-a respins cererea de chemare în garanție împotriva chematei în garanție Banca Comercială Română - S. Gorj ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de către reclamantul-pârât F. G. împotriva chematei în garanție Banca Comercială Română, cu sediul în București, .. 5, sector 3.

A fost obligat reclamantul pârât să plătească pârâților reclamanți suma de 9.462 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin actul de adjudecare nr. 08/28.11.2007 reclamantul-pârât a devenit proprietarul unei case de locuit construită în regim de înălțime P+1, cu 4 camere la parter, casa scării, la etaj -3 camere, baie, cămară, precum și terenul aferent în suprafață de 1407 m.p. înscrise în Cartea Funciară a Municipiului Tg.J. sub nr.16.654/2005, bunuri situate în municipiul Tg.J., ., județul Gorj, în urma licitației publice ținută în Tg.J. ., județul Gorj la data de 31.10.2007.

Aceste imobile adjudecate au aparținut pârâților - reclamanți S. D. și S. M. ce au fost executați silit de către B. în baza titlului executoriu, reprezentat de contractul de garanție imobiliară nr. 460/24.12.2003.

Prin contractul de garanție imobiliară nr.460/24.12.2003, autentificat sub nr. 7195 de către notar public S. B., pârâții - reclamanți S. D. și S. M., în calitate de garanți ipotecari, s-au obligat să garanteze prin ipotecă împrumutul în valoare de_ lei plus dobânzile aferente, alte costuri și comisioane precum și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate și cheltuielilor de judecată, inclusiv cele legate de executarea silită, împrumut acordat împrumutatului . prin contractul de credit bancar nr. 460/24.12.2003.

Prin urmare, au fost ipotecate terenul intravilan în suprafață de 1407 m.p. împreună cu una casă de locuit amplasată pe acest teren în regim de înălțime P+1 cu 4 camere la parter și la etaj, cu baie, cămară, casa scării și 3 camere, construită din cărămidă și acoperită cu tablă, imobile situate în Tg.J., ., județul Gorj.

Aceste imobile s-a precizat în contract că sunt intabulate în Cartea Funciară nr. 3910 a localității Tg. J. cu numărul cadastral 1630.

S-a reținut că în dosarul de executare silită a fost întocmit un raport de evaluare de către evaluator O. C. cu privire la imobilele supuse executării silite unde, la pct. 7 din acest raport, s-a notat că „În cadrul proprietății cu numărul cadastral 1630 s-au identificat în teren construcții care nu sunt specificate în cadrul contractului de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 243/23.01.2003, anexa la contractul de credit nr. 77/2003; clădiri identificate în teren conform documentației cadastrale înregistrate sub nr. 7055/24.07.2000 - nr. (construcția C2 - GARAJ pentru 2 mașini, construcția C3 - piscina - în curs de execuție, construcția C4 - casa de locuit în curs de execuție - stadiu fizic de execuție „la roșu” vezi anexa foto”.

S-a mai reținut că în planul de amplasament și delimitare a bunului imobil întocmit la data de 12.07.2000 de către B. I., cu privire la numărul cadastral 1630 în acest plan, figurează aceste construcții ce formează obiectul cererii reconvenționale și anume la construcțiile C2, C3 și C4.

Astfel, instanța a constatat că aceste construcții ce formează obiectul cererii reconvenționale existau înainte de încheierea contractului de garanție imobiliară ce constituie titlu executoriu .iar în cursul executării silite reclamantul pârât a avut cunoștință de existența acestora deoarece aceste construcții au fost descrise în raportul de evaluare.

S-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1777 Cod civil în sensul că aceste construcții ar reprezenta ameliorațiuni, așa cum a încercat să demonstreze reclamantul-pârât deoarece aceste construcții existau, nu au făcut obiectul contractului de garanție ce constituie titlu executoriu.

Că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 488 Cod civil potrivit căruia „tot ce se numește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului”, reclamantul - pârât devenind proprietarul construcțiilor în temeiul accesiunii imobiliare artificiale.

Pârâții-reclamanți sunt constructori de bună credință, întrucât aceste construcții au fost efectuate pe terenul ce le aparținea, iar ulterior s-a încheiat contractul de garanție ce constituie titlul executoriu, astfel că în temeiul art. 494 Cod civil reclamantul-pârât trebuie să-i despăgubească pe pârâții reclamanți cu contravaloarea acestor construcții, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert F. F..

Capătul de cerere referitor la revendicare s-a respins ca neîntemeiat întrucât pe terenul revendicat se află construcțiile ce formează obiectul cererii reconvenționale și care, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale, îi revin reclamantului cu obligația de a-i despăgubi pe pârâți.

Au fost respinse și excepțiile ridicate de către reclamantul pârât cu privire la cererea reconvențională, pârâții-reclamanți având interes și anume, obținerea despăgubirii, care poate fi obținută pe calea acestei cereri reconvenționale având deci calitate procesuală activă, iar reclamantul - pârât calitate procesuală pasivă.

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematei în garanție Banca Comercială Română - S. Gorj ridicată de către chemata în garanție Banca Comercială Română a fost admisă ,apreciindu-se că S. Gorj nu are personalitate juridică și, prin urmare, nu are capacitate procesuală de folosință. În drept, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.

Cererea de chemare în garanție a fost respinsă, întrucât construcțiile ce formează obiectul cererii reconvenționale nu au format obiectul contractului de garanție imobiliară ce reprezintă titlu executoriu astfel încât, între reclamantul-pârât și chemata în garanție nu există nici un raport juridic cu privire la aceste construcții, instanța având în vedere dispoz. art. 60-62 Cod pr. civ.

Împotriva sentinței a declarat apel apelantul - reclamant F. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii principale de chemare în judecată formulată împotriva pârâților S. D. și S. M., respectiv să fie obligați pârâții să desființeze construcțiile edificate pe terenul dobândit in urma adjudecării, conform actului de adjudecare, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, sau să fie autorizat reclamantul să demoleze aceste construcții pe cheltuiala pârâților și respingerii cererii reconvenționale formulată de către pârâții-reclamanți prin care aceștia au solicitat sa fie obligat la plata contravalorii construcțiilor reprezentate de garaj, piscina si casa in construcție.

În subsidiar, în situația admiterii cererii reconvenționale formulată de către pârâții-reclamanți a solicitat admiterea cererii de chemare in garanție formulată împotriva B. SA și obligarea acesteia din urma la plata sumelor reprezentând contravaloarea construcțiilor reprezentate de garaj, piscină și casă în construcție, cu cheltuieli de judecată.

Primul motiv de apel s-a referit la greșita aplicare a temeiurilor de drept invocate de către pârâții-reclamanți, precum și greșita interpretare a probelor administrate.

Astfel, cu privire la acțiunea principală, s-a invocat greșita respingere a capătului de cerere privind revendicarea și obligația de a face, câtă vreme reclamantul a dobândit prin actul de adjudecare terenul de 1407 mp și casa de locuit, iar cu ocazia punerii în executare a constatat că pe teren mai există și alte construcții. În această situație, instanța trebuia să dea eficiență disp.art.480 C.civ.și să admită acțiunea.

În dezvoltarea acestui motiv de apel s-a arătat că prin actul de adjudecare ,adjudecatarul se obliga să achite prețul ,iar in contul acestuia trebuia să preia bunul liber de sarcini așa cum rezultă chiar din cuprinsul actului de adjudecare.

Că, terenul respectiv și casa de locuit adjudecate de apelantul-reclamant, au făcut obiectul unui contract de ipotecă pentru garantarea unui credit al intimaților-pârâți, iar ca urmare a nerambursării creditului, banca a executat garanțiile instituite asupra bunurilor intimaților–pârâți ,însă cu ocazia punerii in executare a actului de adjudecare, apelantul-reclamant a constatat, că pe terenul dobândit in urma adjudecării se aflau edificate fără autorizație de construcție o alta casa de locuit nefinalizată, un bazin (piscina) și un garaj, astfel cum reiese din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc in data de 25.05.2009. Totodată apelantul –reclamant a arătat că la data de 30.09.2009, in continuarea procesului-verbal menționat mai sus, executorul judecătoresc in prezența apelantului-reclamant și a pârâtului-reclamant S. D. a consemnat următoarele: „ in legătura cu acestea, debitorul declară că reprezintă bunuri ce urmează a fi supuse succesiunii după decesul autoarei V. M. și in legătura cu care va solicita să-și exprime un punct de vedere creditorul asupra modului cum înțelege să fie utilizate acestea. Creditorul declară că nu cunoaște soluția legală cu privire la aceste aspecte și se va soluționa pe cale legală.

Debitorul a declarat că până la soluționarea pe cale legală moștenitorii își rezervă dreptul de a utiliza neîngrădit acest drept. Punerea in posesie s-a făcut conform actului de adjudecare ce constituie titlu executoriu."

Referitor la admiterea cererii reconvenționale a fost criticată sentința pentru greșita respingere a excepțiilor invocate de reclamant, referitoare la lipsa calității procesuale și lipsa de interes a pârâților.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a pârâților-reclamanți, s-a arătat că aceasta trebuia respinsă prin analiza cerințelor interesului de a promova o astfel de acțiune, ci nu doar prin raportare la folosul material imediat care s-ar obține in urma demersului judiciar.

Că acest interes al părții trebuie să fie legitim, născut și actual și, de asemenea personal și direct. Totodată pentru a se bucura de protecție judiciară dreptul subiectiv civil trebuie să întrunească anumite cerințe, respectiv: să fie recunoscut și ocrotit de lege,;să fie exercitat cu bună credință;să fie actual; să fie exercitat in limitele sale externe de ordin material sau juridic, precum și in limitele sale interne, adică numai potrivit scopului economic si social in vederea căruia este recunoscut de lege.

În primul rând apelantul a invocat că pârâții - reclamanți nu justifică un interes legitim in promovarea respectivei acțiuni, motivat de faptul că aceștia atât prin contractul de garanție imobiliară, cât și prin contractul de cauțiune și-au asumat o . de obligații, printre care și aceea de garanție împotriva evicțiunii. De asemenea au dat asigurări băncii că imobilul construcție nu va fi grevat de servituți sau sarcini, că vor încunoștința banca in legătura cu orice proiect de schimbare structurală sau alte lucruri ce ar putea reduce valoarea construcției, sau orice porțiune a imobilului.

De asemenea pârâții - reclamanți s-au obligat in solidar cu împrumutatul ., că renunță la beneficiul discuțiunii și diviziunii și la orice alte opoziții și cu toate acestea, pârâții – reclamanți, fără a justifica un interes legitim, pretind despăgubiri de la terțul adjudecatar al imobilului ce a constituit obiectul ipotecii.

Că, intimații pârâți - reclamanți, la data încheierii contractului de garanție imobiliară au declarat in mod expres, că imobilul ipotecat teren - construcție nu face obiectul vreunui litigiu cu privire la dreptul de proprietate sau posesiune și deși garanții ipotecari (pârâții - reclamanți) si-au asumat obligația de garanție, se observă că de fapt in loc să-și îndeplinească obligația asumată, chiar ei înșiși îl tulbură in exercitarea dreptului de proprietate.

Cu privire la soluționarea pe fond a acestei cereri s-a susținut că în mod greșit instanța a admis-o deoarece construcțiile care nu sunt cuprinse în actul de adjudecare sunt edificate fără autorizație de construcție, nu au existat în momentul contractării creditului ipotecar, fiind edificate ulterior pe riscul intimaților - pârâți.

S-a invocat ignorarea de către instanță a disp.art.1777 C.civ., potrivit cărora ipoteca se întinde asupra tuturor ameliorațiilor survenite în urma construirii imobilului ipotecat. Față de aceste dispoziții legale coroborate cu cele prev.de art.1750 C.civ. s-a susținut că construcțiile ce fac obiectul litigiului constituie ameliorații care se cuvin creditorului ipotecar.

A invocat apelantul –reclamant că cererea reconvențională nu putea fi admisă, întrucât nu ne aflăm in situația in care, intimații pârâți-reclamanți să aibă o justificare legala să pretindă nici de la B. și nici de la terțul adjudecatar contravaloarea construcțiilor edificate pe terenul ipotecat (sera, piscina casa in construcție) acestea reprezentând ameliorațiuni in sensul codului civil.

Că, reclamantul F. G. nu poate fi considerat că ar fi devenit proprietarul acestora in temeiul accesiunii imobiliare, pe care nici nu a invocat-o, ci dimpotrivă prin acțiunea de față acesta și-a manifestat intenția de eliberare a terenului pe care 1-a adjudecat In concluzie, instituția accesiunii imobiliare nu este incidentă în cauză, iar soluționarea prezentei cauze este guvernată strict de dispozițiile art. l777 C.civil.

Alt motiv de apel s-a referit la greșita respingere a excepției privind lipsa calității procesuale active a pârâților-reclamanți, apelantul susținând că aceștia nu pot avea la îndemână nici o acțiune împotriva terțului adjudecatar, deoarece între respectivele părți nu există nici un raport juridic, la data acordării creditului respectivele construcții nefăcând obiectul contractului de ipotecă.

S-a arătat că prin calitate procesuala se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane a cere concursul justiției, interes ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport recunoscut de lege, de conexitate cu acel drept. Calitatea de parte in proces trebuie sa corespundă cu calitatea de titular dreptului si respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecații.

Acela care are un drept, are si calitatea de a intenta o acțiune.

Față de împrejurarea că la data acordării creditului pârâții nu au formulat nicio opoziție referitor la posibilitatea pierderii construcțiilor edificate pe terenul din litigiu, ca efect al nerambursării creditului, aceștia nu pot avea la îndemână niciun fel de acțiune împotriva terțului adjudecatar, câtă vreme intre respectivele părți nu exista nici un fel de raport juridic. Eventuale apărări cu privire la imobilele din litigiu le pot formula exclusiv împotriva creditorului ipotecar, in speța B..

Ceea ce este important de reținut în opinia apelantului este faptul că indiferent de momentul edificării construcțiilor, înaintea acordării creditului sau ulterior acordării acestuia, ele pot face obiectul urmăririi creditorului ipotecar, modul de valorificare a acestora fiind la latitudinea exclusiva a acestuia.

Faptul că la data acordării creditului, respectivele construcții nu au făcut obiectul contractului de ipotecă se justifică cel mult prin acreditarea uneia din următoarele doua ipoteze:construcțiile respective erau in curs de execuție fiind la stadiul de temelie (aspect ce rezulta din modul de reprezentare grafica pe schițele cadastrale, respectiv linie punctată) și ca atare nereprezentând construcții propriu-zise erau lipsite de valoare ori prin reprezentarea documentelor de proprietate asupra acestora, respectiv certificat de urbanism, autorizație de construcție, proiect tehnic, intabulare in cartea funciară nu se poate face dovada certă a edificării acestora, însă pornind de la prezumții și coroborând toate probele ar rezulta ca acestea au fost edificate ulterior constituirii ipotecii asupra

Din această perspectivă pârâții-reclamanți nu justifică cerința calității procesuale active (in cererea reconvențională) neputând să pretindă vreun drept asupra acestor construcții.

De altfel, edificarea acestor construcții, in condiții total improprii, puteau aduce cel mult o sporire a valorii fondului, situație in care, pârâții – reclamanți ar fi putut să conteste expertiza de evaluare a fondului, care este in cazul de față terenul ipotecat și astfel să se opună vânzării la prețul determinat in urma evaluării. Ori acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care se poate presupune ca valoare terenului determinată in urma evaluării a fost și ca urmare a edificării acestor construcții.

De asemenea, este evident, că dacă aceste construcții pentru care se pretind despăgubiri, ar fi existat la data acordării creditului, in mod obligatoriu banca le-ar fi evidențiat și descris in contractul de garanție imobiliară, preluându-le și pe acestea ca și o eventuala garanție in cazul neexecutării contractului de credit.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului-pârât față de cererea reconvențională s-a arătat că între reclamantul-pârât, terț adjudecatar in cauza si pârâți-reclamanți nu există nici un raport juridic, care să permită chemarea apelantului in judecată pentru pretențiile formulate de pârâții-reclamanți.

Că, temeiul de drept invocat de către pârâții – reclamanți, respectiv art.494 in.3 Cod civil nu este aplicabil spetei, in primul rând pentru că apelantul-reclamant nu dorește să păstreze aceste construcții, iar in al doilea rând, textul articolului invocat se referă la construcțiile edificate cu buna credința pe terenul proprietarului de către o a treia persoana, care nu exista in cauza de față, construcțiile fiind edificate chiar de către pârâți cu rea credință, întrucât nu sunt in posesia documentelor necesare edificării unei construcții, respectiv avize, autorizații, proiect recepție etc.

În cauza de față, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu s-a transmis de la intimații - pârâți la terțul adjudecatar, ca efect al urmăririi silite imobiliare promovată de către B., născută ca urmare a executării contractului de ipotecă.

Un alt motiv de apel s-a referit la greșita soluționare a cererii de chemare în garanție. S-a susținut că între reclamant și B. SA s-a născut un raport juridic ca urmare a faptului că aceasta din urmă a scos la vânzare un teren care trebuia să fie adjudecat liber de sarcini, ori din moment ce terenul nu este liber, banca este cea care trebuie să-i garanteze terțului adjudecatar folosința terenului respectiv.

S-a invocat că art. 518 prevede ” Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după iz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe și venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a prețului și suportă toate sarcinile imobilului. Prin intabulare, adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară.

Sentința a fost criticată și sub aspectul reținerii de către instanța a datei edificării construcțiilor ca fiind anterior încheierii contractului de garanție imobiliară.

Intimații S. D. și S. M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat,arătând că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente în cauză, hotărârea pronunțată fiind temeinică și legală, atât în privința soluționării excepțiilor invocate, cât și pe fond, respingând acțiunea în revendicare și obligație de a face formulată de F. G. și admițând cererea reconvențională formulată de soții S. privind plata contravalorii construcțiilor dobândite de adjudecatar prin accesiune.

Prin decizia civilă nr.230/16.05.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ a fost respins apelul civil declarat de apelantul reclamant F. G. împotriva sentinței civile nr._ din data de 05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul F. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 875 din 19 septembrie 2012 Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamantul F. G., împotriva deciziei civile nr.230/16.05.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. D. și S. M., precum și cu intimatele chemate în garanție . B. – S. Gorj.

S-a reținut că recursul este fondat din următorele considerentele:

Potrivit art.127 C. proc. civ. pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel. Principiul ora, lității dezbaterilor este unul din principiile consacrate ale procesului civil. Respectarea acestui principiu în faza dezbaterilor presupune că părțile prezente în instanță au dreptul dar și obligația de a expune oral, concis sau pe larg, punctul lor de vedere cu privire la cererea dedusă judecății. Instanța la rândul său consemnează în preambulul hotărârii concluziile părților.

În speță, din observarea încheierii prin care s-a dispus amânarea pronunțării rezultă că instanța nu a respectat principiul oralității dezbaterilor. În partea introductivă a încheierii de amânare a pronunțării nu au fost consemnate concluziile pe scurt ale părților prezente cu privire la apelul supus judecății. Obligativitatea consemnării susținerilor părților, prevăzută de dispozițiile art.147 C. proc. civ., constituie o garanție a respectării principiului oralității dezbaterilor. Cerința formulării concluziilor orale cu ocazia dezbaterior nu poate fi complinită prin depunerea ulterioară de concluzii scrise. Nesocotirea principiului enunțat atrage nulitatea hotărârii judecătorești astfel pronunțate.

S-a reținut că sunt întemeiate și criticile din recurs referitoare la modul de soluționare a cererii de apărare și la cererea de probatorii întrucât instanța de apel nu a motivat de ce a respins cererea formulată de apărător de amânare a judecății. De asemenea, nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra cererii de probatorii formulată de apelant, cerere reiterată și motivată detaliat odată cu cererea de amânare. Nu prezintă relevanță dacă cererea de probatorii era sau nu regulat formulată întrucât nu se critică o eventuală soluționare prin respingere a acestei cereri ci nepronunțarea asupra ei.

Procedând în modul arătat mai sus instanța de apel a încălcat norme de procedură civilă esențiale pentru respectarea dreptului la apărare al părților.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj –Secția I Civilă sub nr._/3128/2009*.

În ședința publică din 29.11.2012 s-a pus în discuție cererea de probatorii formulată de apelantul – reclamant prin apărătorul ales și instanța a respins această ,apreciind că probele solicitate nu sunt utile și concludente soluționării cauzei in raport de întreg material probatoriu administrat în cauză.

Prin decizia civilă nr. 528 din 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul – reclamant F. G. împotriva sentinței civile nr._/05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul_, în contradictoriu cu intimații–pârâții S. D. și S. M. și intimata chemată în garanție Banca Comercială Româna București.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate, tribunalul a constatat că apelul este nefondat din următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul F. G. a investit instanța de judecată cu acțiune civilă in revendicare și obligația de a face prin care a solicitat să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul aferent construcțiilor constând in: anexă construcție nefinalizată, bazin betonat, garaj, să fie obligați pârâții să ridice aceste construcții sub sancțiunea penalităților de întârziere de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere de la pronunțarea sentinței și până la îndeplinirea obligației, iar in caz de refuz să fie autorizat el să efectueze aceasta lucrare pe cheltuiala pârâților.

În cauză, au formulat cerere reconvențională pârâții S. D. și S. M., prin care au solicitat să fie obligat reclamantul la plata contravalorii acestor construcții al căror proprietar a devenit prin accesiune in baza art. 494 alin 3 Cod civil.

Prin sentința recurată au fost respinse excepțiile ridicate de către reclamantul-pârât F. G., și anume: excepția lipsei de interes a pârâților reclamanți, excepția lipsei calității procesuale active a pârâților-reclamanți și excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului-pârât a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul-pârât F. G.,a fost admisă cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți S. D. și S. M. și a fost obligat reclamantul - pârât să plătească pârâților-reclamanți suma de 434.476 lei, din care suma de 380.064 lei, reprezentând contravaloarea casei de locuit, suma de 13.489 lei, reprezentând contravaloarea bazinului (piscinei) și suma de 40.923 lei, reprezentând contravaloarea garajului.

A fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematei în garanție Banca Comercială Română - S. Gorj ridicată de către chemata în garanție Banca Comercială Română și respinge cererea de chemare în garanție împotriva chematei în garanție Banca Comercială Română - S. Gorj ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de către reclamantul-pârât F. G. împotriva chematei în garanție Banca Comercială Română.

A fost obligat reclamantul pârât să plătească pârâților reclamanți suma de 9.462 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente în cauză, hotărârea pronunțată fiind temeinică și legală, atât în privința soluționării excepțiilor invocate, cât și pe fond, respingând acțiunea în revendicare și obligație de a face formulată de F. G. și admițând cererea reconvențională formulată de soții S. privind plata contravalorii construcțiilor dobândite de adjudecatar .

Observând actele dosarului se constată că prin contractul de garanție imobiliară nr. 460/24.12.2003, autentificat sub nr. 7195 de către notar public S. B., pârâții - reclamanți S. D. și S. M., în calitate de garanți ipotecari, s-au obligat să garanteze prin ipotecă împrumutul în valoare de_ lei plus dobânzile aferente, alte costuri și comisioane precum și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate și cheltuielilor de judecată, inclusiv cele legate de executarea silită, împrumut acordat împrumutatului . prin contractul de credit bancar nr. 460/24.12.2003.

Prin urmare, au fost ipotecate terenul intravilan în suprafață de 1407 m.p. împreună cu una casă de locuit amplasată pe acest teren în regim de înălțime P+1 cu 4 camere la parter și la etaj, cu baie, cămară, casa scării și 3 camere, construită din cărămidă și acoperită cu tablă, imobile situate în Tg .J., ., județul Gorj.

Aceste imobile s-a precizat în contract că sunt intabulate în Cartea Funciară nr. 3910 a localității Tg.J. cu numărul cadastral 1630.

Prin actul de adjudecare nr. 8/28.11.2007 reclamantul – pârât F. G. a devenit proprietarul unei case de locuit construită în regim de înălțime P+1, cu 4 camere la parter, casa scării, la etaj -3 camere, baie, cămară, precum și terenul aferent în suprafață de 1407 m.p. înscrise în Cartea Funciară a municipiului Tg.J. sub nr.16.654/2005, bunuri situate în municipiul Tg.J., ., județul Gorj, în urma licitației publice ținută în Tg.J. ., județul Gorj la data de 31.10.2007.

S-a reținut că sunt nefondate criticile privind modalitatea de soluționare de către instanță a excepțiilor invocate de reclamant–pârât, respectiv excepția lipsei de interes a pârâților–reclamanți, excepția lipsei calității procesual active a pârâților – reclamanți și excepția lipsei calității procesual pasive a reclamantului – pârât.

În cauza de față este evident că pârâții–reclamanți justifică calitatea procesuală activă și interes in promovarea cererii reconvenționale întrucât despăgubirile solicitate nu le puteau obține decât printr-o acțiune in contradictoriu cu proprietarul terenului care dorește fie demolarea acestor construcții, fie ca în cazul păstrării construcțiilor să fie obligată chemată în garanție să-i achite contravaloarea acestora.

Criticile apelantului – reclamant referitoare la respingerea acțiunii în revendicare și obligația de a face ca urmare a interpretării greșite a disp art 480 Cod civil sunt nefondate, întrucât în mod corect instanța de fond a respins capătul de cerere privind revendicarea reținând că reclamantul face dovada dreptului de proprietate doar asupra imobilelor ce au fost dobândite prin actul de adjudecarea din 28.11.2007 ,respectiv terenul în suprafață de 1407 și casa de locuit P + 1, iar construcțiile ce fac obiectul litigiului acestea nu au fost dobândite prin actul de adjudecare.

Corect s-a reținut că acțiunea în revendicarea terenului este nefondată deoarece pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren din cei 1407 mp adjudecați și cu privire la care apelantul a fost pus în posesie în întregime conform procesului-verbal din data de 30.09.2009, dat în dosarul de executare nr. 487E/2007 (cum, de altfel, recunoaște și prin motivele de apel - „Punerea în posesie s-a făcut conform actului de adjudecare ce constituie titlu executoriu ", adică pe toți cei 1407 mp).

Ori, acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar și în condițiile în care posesia celor 1407 mp îi aparține reclamantului, nu se putea reține că acțiunea în revendicare este neîntemeiată.

În mod corect instanța a reținut că imobilele care nu au făcut obiectul contractului de ipotecă și care in prezent formează obiectul cererii reconvenționale a pârâților – reclamanți S. existau înainte de încheierea contractului de garanței imobiliară ce constituie titlul executoriu, iar in cursul executării silite reclamantul – pârât F. G. a avut cunoștință de existența acestora.

Astfel, din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert constructor F. F., rezultă clar că au fost edificate anterior încheierii contractului de garanție imobiliară piscină in anul 1990, beciul in anul 1980, iar anexa la casă nefinalizată și împrejmuirea in anul 2000. În aceste condiții critica apelantului reclamant in sensul că in speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1777 Cod civil, este nefondată.

In speță, adjudecatarul a cumpărat în cunoștință de cauză, deoarece în raportul de evaluare a imobilului adjudecat (existent la dosarul de executare silită și depus la dosarul cauzei), B. a arătat că pe teren se află și alte construcții ce nu făceau obiectul contractului de garanție imobiliară.

Dobândind în mod irevocabil dreptul de proprietate asupra terenului, corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art 488 Cod civil, potrivit cărora „ tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului „ ( în speță proprietarul terenului, adjudecatarul F. G. ), și în aceste condiții corect instanța de fond l-a obligat pe reclamant să plătească pârâților-reclamanți contravaloarea acestor construcții care nu au făcut obiectul ipotecii.

Totodată există o contradicție majoră în susținerile apelantului–reclamant F. G., care prin cererea de chemare în judecată cere demolarea imobilelor construcții în litigiu, iar pe de altă parte invocă disp art. 1777 Cod civil, considerând că aceste imobile îi aparțin reprezentând „ ameliorațiuni”.

Nu poate fi reținută nici susținerea apelantului–reclamant în sensul că a aflat de aceste construcții cu ocazia punerii in executare a actului de adjudecare întrucât din probatoriul administrat în cauză a rezultat clar că adjudecatarul F. G. a cumpărat in cunoștință de cauză, deoarece in raportul de evaluare a imobilului adjudecat existent la dosarul de executare chemata in garanție B. a arătat că pe acel teren se află și alt construcții ce nu făcea obiectul contractul de garanței imobiliară.

Afirmația apelantului in sensul că acest raport de evaluare a fost confidențial, că este un act intern al băncii și că nu a avut cunoștință de conținutul său nu poate fi reținută întrucât acest raport a existat in dosarul de executare silită, fiind întocmit special in acest scop fiind precizat pe fiecare pagină a sa „ această documentație va putea fi folosită numai ca anexă la documentația de licitație in cadrul procedurii de executare silită „.

Atât din conținutul actelor de executare ,cât mai ales din faptul că la stabilirea prețului de vânzare nu fuseseră evaluate și construcțiile in litigiu care fac obiectul cererii reconvenționale a pârâților S. este evident că apelantul – reclamant avea cunoștință de existența acestor construcții ce nu făceau obiectul ipotecii și adjudecat terenul asumându-și riscul de a plăti despăgubiri pentru construcțiile aflate pe terenul ipotecat ,dar care nu au făcut obiectul ipotecii.

Or, în condițiile in care s-ar aprecia că reclamantul să rămână cu construcțiile menționate fără a despăgubi pârâți–reclamanți, cu contravaloarea acestora ar însemna o îmbogățire fără just temei a reclamantului având în vedere că imobilele în litigiu pentru care pârâții S. au solicitat despăgubiri nu au făcut obiectul contractului de ipotecă și existau înainte de încheierea contractului de garanție imobiliară ce a constituit titlu executoriu ,iar apelantul – reclamant avea cunoștință de existența acestor construcții ce nu făceau obiectul ipotecii.

Critica referitoare la greșita respingerii a cererii de chemare in garanței a B. SA – S. Gorj e nefondată, întrucât in cauză nu sunt incidente dis part 60-62 Cod proc civilă, din probele administrate rezultând fără echivoc ca imobilele construcții ce au făcut obiectul cererii reconvenționale nu au făcut parte din contractul de garanței ipotecară și de asemenea reclamantul cunoștea existența acestor construcții la momentul adjudecării .

S-a reținut că ipoteca este supusă principiului specializării. Astfel, sub sancțiunea nulității, ipoteca trebuie să fie determinată în privința imobilului afectat de garanție.

În acest sens, art. 1774 C.civ. prevede că ipoteca nu este valabilă dacă, prin actul de constituire al ipotecii, nu se specifică anume natura și situația fiecărui imobil al debitorului.

Având în vedere că situația imobilului descrisă în contractul de garanție și în actul de adjudecare nu cuprinde niciun fel de altă construcție (în sensul de ameliorațiune, potrivit art. 1777 C.civ.) este clar că B. a respectat acest principiu.

Este normal și logic faptul că în contractul de garanție imobiliară nu sunt prevăzute alte construcții deoarece altfel s-ar încălca principiul specializării. În contract(încheiat în anul 2003) sunt prevăzute doar imobilele ce constituie obiectul ipotecii, de aici neputându-se trage concluzia că nu existau și alte construcții nefinalizate, în condițiile în care existența acestora rezultă indubitabil din documentația cadastrală depusă la B., documentație întocmită încă din anul 2000, aspecte confirmate prin raportul de evaluare întocmit de B., în care acestea sunt menționate expres ca fiind conform documentației cadastrale, că nu fac obiectul ipotecii, fiind și fotografiate, din aceste fotografii rezultând că acestea se aflau la același stadiu de realizare ca și în prezent (stadiu existent dinaintea încheierii ipotecii), nemaifiind făcute nici un fel de îmbunătățiri.

Mai mult, în niciun moment al executării silite B. nu a invocat dispozițiile art. 1777 C.civ., astfel încât ipoteca să cuprindă și alte construcții aflate pe terenul ipotecat, ceea ce constituie încă o dovadă a faptului că aceste construcții erau edificate anterior încheierii contractului de ipotecă, ceea ce creditorul ipotecar, evident, cunoștea

Totodată s-a reținut că în expertiza de stabilire a prețului imobilului executat silit (aflată la dosarul de executare al băncii creditoare, din care au fost depuse extrase la dosarul primei instanțe) este evaluată doar casa și terenul, așa cum au fost descrise în contractul de ipotecă, așa cum era și normal, conform principiului specializării ipotecii, iar prețul acestor imobile ( și raportat la această valoare, prețul de adjudecare) nu a avut în vedere nicio altă construcție, indiferent dacă putea fi sau nu catalogată drept „ameliorațiune".

Potrivit art. 1777 C.civ. „ipoteca se întinde asupra tuturor ameliorațiilor survenite în urma constituirii imobilului ipotecat". Pe de altă parte, data la care trebuie să ne raportăm este cea a constituirii ipotecii, nu cea a contractării creditului.

În consecință neexistând raporturi juridice obligaționale între reclamantul F. G. și chemata în garanței . mod corect cererea de chemare in garanție a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul F. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Referitor Ia soluționarea excepției necompetentei funcționale a secției a I-a civilă a Tribunalului Gorj în favoarea secției a II-a civilă a aceluiași Tribunal, a susținut că în mod greșit instanța de apel a respins această excepție cu motivarea că prezentul litigiu este de natură civilă și nu de natură comercială.

Că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că prezentul litigiu s-a născut în urma exercitării unor raporturi comerciale derulate între intimați și chemata în garanție B. SA, fiind vorba de acțiuni derivate din neexecutarea unui contract de credit, act comercial, finalizate cu încheierea unui act de adjudecare, de asemenea act comercial în urma căruia s-a născut dreptul de proprietate al recurentului asupra terenului pe care se află edificate construcțiile pentru care intimații solicită despăgubiri.

A arătat că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.l C.pr.civilă.

In ceea ce privește modul în care instanța de apel a înțeles să soluționeze cererea de probatorii formulată de către apelantul F. G., prin intermediul apărătorului ales a învederat că aceasta a respins în integralitate cererile de probatorii fără a motiva în concret, în fapt și în drept de ce fiecare probă solicitată privită individual nu este utilă și concludentă soluționării cauzei.

Că, au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care prevăd expres, că hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

A arătat că încălcarea acestor dispoziții conduce la o nulitate absolută ce nu poate fi acoperită, singurul remediu procesual fiind anularea actului, vătămarea constând pe de o parte în imposibilitatea pentru instanța de control judiciar de a analiza în mod obiectiv cauza prin prisma raționamentului logico-juridic avut in vedere de instanța care s-a pronunțat într-un sens sau altul, iar pentru părți, vătămarea constă în împiedicarea dovedirii faptelor pentru care s-au solicitat respectivele probatorii.

In concret, toate probatoriile solicitate de către recurent trebuiau admise, întrucât prin fiecare probă solicitată se dorea dovedirea netemeiniciei susținerilor intimaților, stabilirea corectă a stării de fapt și a adevăraților proprietari asupra construcțiilor pentru care s-au solicitat despăgubiri, faptul că raportul de expertiză întocmit în cauză și omologat de instanța este pe de o parte în mod vizibil întocmit în mod absolut părtinitor, fiind supraevaluate imobilele, iar pe de altă parte expertul nu s-a conformat obiectivelor stabilite de instanță.

A susținut că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct. 5 Cod procedură civilă.

A mai susținut că, instanța a pronunțat o soluție făcând o greșită aplicare a temeiurilor de drept invocate de către pârâții - reclamanți respectiv de chemata în garanție B. SA, precum și o greșită interpretare a probelor administrate.

A învederat că, acțiunea în revendicare și obligație de a face era admisibilă cu condiția să se fi înțeles în mod corect starea de fapt și să se fi făcut o corectă încadrare în drept a respectivei stări de fapt.

Motivarea instanței de apel este în sensul înlăturării criticilor referitoare la respingerea acțiunii în revendicare, pe de o parte pentru că intimații - pârâți nu ocupă nici o suprafață de teren din cei 1407 mp care s-ar afla in posesia recurentului, iar pe de altă parte pentru motivul că celelalte construcții care nu au făcut obiectul litigiului au fost dobândite de recurent în temeiul accesiunii imobiliare reglementată de dis part 488 c.civ cunoscând acest fapt din raportul de evaluare a imobilului adjudecat.

Această motivare a instanței de apel este total greșită din mai multe puncte de vedere.

In primul rând instanța de apel confundă data când se naște dreptul de proprietate asupra unei construcții, ca efect al accesiunii imobiliare.

Accesiunea imobiliară operează în mod direct, pe măsură ce materialele sunt încorporate în teren, fără a fi necesară o manifestare expresă a proprietarului.

Ori, în speța de față la data edificării construcțiilor, intimații – pârâți - reclamanți erau proprietarii terenului. Tot aceștia erau proprietarii terenului și la data adjudecării acestuia de către recurent.

Faptul că ulterior, proprietatea asupra terenului a fost transferată către terțul adjudecatar ca efect al executării silite, nu înseamnă că este incidentă instituția accesiunii imobiliare artificiale.

Accesiunea imobiliară artificială, presupune ca la momentul edificării construcției, constructorul să cunoască sau să nu cunoască faptul că terenul pe care acesta construiește aparține altcuiva, unei terțe persoane, care este prezumată ca fiind proprietar al construcției în temeiul accesiunii.

In raport de aceste susțineri, temeiul de drept reținut de instanța, respectiv art.488 C.civil nu este incident speței.

Referitor la faptul că terenul în suprafață de 1407 mp se află în posesia recurentului, această reținere a instanței nu are suport probator, întrucât pe de o parte pe acest teren se află construcțiile care nu au făcut obiectul contractului de ipotecă, pe de altă parte procesul verbal de punere in posesie a fost anulat în cadrul contestației la executare iar în raport de acest fapt, intimații pârâți folosesc terenul pentru a se deplasa la respectivele imobile, care nu sunt nici măcar în posesia recurentului, acesta neavând acces la imobilul casă de locuit edificat pe terenul adjudecat.

Referitor la motivarea instanței în sensul că respectivele imobile pentru care se pretind despăgubiri ar fi fost edificate anterior încheierii contractului de ipotecă, instanța își argumentează acest punct de vedere făcând trimitere la o raportul de expertiză care a avut la bază o schiță cadastrală unde este într-adevăr reprezentată printr-o linie punctată o construcție, aspect care conduce la concluzia este vorba de o construcție în curs de execuție, nefinalizată.

Instanța de apel nu a înțeles că o dovadă concludentă în dovedirea edificării unei construcții nu poate fi decât autorizația de construcție și eventual un proiect, sau diverse acte de achiziție a unor materiale de construcție.

Ca atare, instanța nu putea să-și însușească concluziile unui raport de expertiză care nu este susținut de acte doveditoare și reprezintă doar relatări ale părții interesate.

Cum instanța de apel nu a înțeles temeiul juridic al cererii recurentului și totodată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, fiind alterată în mod substanțial natura acestuia, în cauză sunt incidente disp. art 304 pct 7 și 8 C.pr.civ.

Referitor la admiterea cererii reconvenționale a arătat că a formulat următoarele critici:

Temeiul de drept al cererii reconvenționale l-a constituit art.494 alin.3 C.civ, intimații pârâți învederând că recurentul a devenit proprietar asupra construcțiilor menționate în cuprinsul cererii prin accesiune.

Instanța de fond a admis cererea - reconvențională folosind un raționament de neînțeles, mai exact lipsește raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate.

Acest lucru a fost posibil printr-o interpretare total eronată a dispozițiilor aplicabile, prin neînțelegerea speței printr-o aplicare necoroborată, chiar dezordonată a textelor legale, prin neobservarea și implicit neanalizarea apărărilor și probelor solicitate de apelantul-reclamant.

Ceea ce este imputabil ambelor instanțe de fond este aspectul că acestea nu au înțeles, că niciodată, recurentul nu a înțeles să dobândească dreptul de proprietate asupra acestor imobile prin intermediul accesiunii, lucru care nici nu era posibil față de momentul când s-au edificat aceste construcții, la momentul respectiv nefiind proprietarul terenului pe care acestea au fost edificate.

Atât instanța de fond cât și instanța de apel trebuiau să respingă cererea reconvențională ca inadmisibilă prin prisma temeiul de drept de care au înțeles să se prevaleze intimații.

A susținut că soluțiile ambelor instanțe sunt criticabile și prin prisma modului de soluționare a excepțiilor invocate, admisibile în opinia recurentului față de succesiunea actelor încheiate și de normele de drept aplicabile speței.

Astfel, în fața instanței de fond a solicitat respingerea cererii reconvenționale invocând în acest sens trei excepții, care au fost respinse la modul general, fără o motivare concretă deși acestea au fost amplu argumentate juridic.

Excepțiile au fost în mod greșit respinse față de următoarele argumente.

In ceea ce privește excepția lipsei de interes a pârâților reclamanți, aceasta trebuia respinsă prin analiza cerințelor interesului de a promova o astfel de acțiune, ci nu doar prin raportare la folosul material imediat care s-ar obține în urma demersului judiciar.

Că a susținut în fața ambelor instanțe că interesul părții în promovarea oricărei acțiuni trebuie să fie legitim, născut și actual și de asemenea personal și direct.

Că intimații nu justifică un interes legitim în promovarea cererii reconvenționale, motivat de faptul că aceștia atât prin contractul de garanție imobiliară cât și prin contractul de cauțiune și-au asumat o . de obligații, printre care și aceea de garanție împotriva evicțiunii.

De asemenea au dat asigurări băncii că imobilul construcție nu va fi grevat de servituți sau sarcini, că vor încunoștința banca în legătura cu orice proiect de schimbare structurală sau alte măsuri ce ar putea reduce valoarea construcției, sau orice porțiune a imobilului.

De asemenea pârâții - reclamanți s-au obligat în solidar cu împrumutatul ., că renunță la beneficiul discuțiunii și diviziunii și la orice alte opoziții.

De asemenea prin art.7 lit.b) din contract, intimații pârâți – reclamanți și-au asumat o obligație de garanție.

Referitor la construcțiile care nu sunt cuprinse în actul de adjudecare și care fac obiectul litigiului de față a învederat aspectul că sunt edificate fără autorizație de construcție, acestea neexistând în momentul contractării creditului ipotecar în stadiul în

care se află acum.

De altfel acest lucru se poate observa din schițele cadastrale respectiv linia punctată care semnifică faptul că acea construcție era în construcție la data contractării creditului.

Ca atare faptul că intimații au edificat ulterior pe un teren grevat de sarcini alte anexe este strict problema celor care le-au edificat, aceștia asumându-și riscul că pot să piardă proprietatea asupra terenului respectiv, cu consecințele de rigoare.

Incercarea intimaților de a obține eventuale despăgubiri prevalându-se de faptul edificării de diverse anexe pe un teren ipotecat este paralizată de dispozițiile art.1777 C.civil potrivit cărora „ipoteca se întinde asupra tuturor ameliorațiilor survenite în urma construirii imobilului ipotecat „(C. civ. 482, 488, 1 -50).

Așadar dispozițiile art.1777 Cod civil răspund, mai ales, unei probleme de executare a ipotecii dar nu în sensul cum se execută, ci ce anume se execută.

In lipsa acestor dispoziții, ar fi fost discutabil mai ales față de principiul specialității ipotecii în privința imobilului ipotecat, ca în faza de executare obiectul ei să se extindă și asupra tuturor îmbunătățirilor survenite pe durata cât ipoteca imobilului a garantat executarea obligației.

Specializarea ipotecii din acest punct de vedere nu exclude, ci din contră explică, motivul pentru care la momentul când se pune problema executării acestei garanții, obiectul ipotecii poate fi altfel structurat cuprinzând și toate îmbunătățirile aduse lui între timp. Dacă acest text nu ar fi existat, în caz de executare ar fi însemnat să se procedeze scolastic, separând obiectul astfel cum a fost identificat la data constituirii garanției de cel rezultat în momentul valorificării ei.

In concluzie ipoteca se întinde asupra tuturor ameliorațiunilor survenite după constituirea ipotecii asupra imobilului (art. 1777 cod civil).

Astfel, accesiunea artificială și/sau naturală este prezumată că aparține proprietarului (conform principiului prevăzut de art. 488 din Codul civil).

Ipoteca ce se întinde asupra tuturor ameliorațiunilor ulterioare constituirii ei, potrivit art. 1777 din Codul civil, va asigura preferință față de creditorii care au constituit o garanție mobiliară asupra acestor ameliorațiuni, numai dacă ipoteca asupra ameliorațiunilor a fost înscrisă la arhivă, chiar dacă ipoteca a fost înregistrată în registrele de publicitate imobiliară.

Este imoral și injust din partea pârâților - reclamanți să pretindă contravaloarea unor construcții edificate fără autorizație de construcție pe un teren ipotecat în condițiile în care nu și-au onorat obligațiile față de bancă.

In ceea ce privește executarea garanțiilor a făcut referire la prevederile Codului de procedură civilă, Legea nr.99/1999, Tratatul de la Lisabona (de modificare a Tratatului Uniunii Europene) ratificat de România prin Legea 13/2008, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, precum și prevederile art. 38 din Legea 50/1991.

A arătat că, instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că intimații au promovat contestație la executare împotriva formelor de executare efectuate în dosarul nr.74/2005 al Corpului Executorilor Bancari din cadrul B. SA, precum și împotriva formelor de executare efectuate în dosarul nr.487/E/2007 al B. Barsasteanu F., la care ulterior au renunțat, dosar nr.l_ unde s-a pronunțat decizia irevocabilă a Curții de Apel C..

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a intimaților a susținut că, față de împrejurarea că la data acordării creditului aceștia nu au formulat nici o opoziție referitor la posibilitatea pierderii construcțiilor edificate pe terenul din litigiu, ca efect al nerambursarii creditului, aceștia nu pot avea la îndemână nici un fel de acțiune împotriva terțului adjudecatar, câtă vreme între respectivele părți nu există nici un fel de raport juridic. Eventuale apărări cu privire la imobilele din litigiu le pot formula exclusiv împotriva creditorului ipotecar, în speță B..

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului – pârât față de cererea reconvențională a arătat că temeiul de drept invocat de către pârâții - reclamanți, respectiv art.494 alin.3 nu este aplicabil speței, în primul rând pentru că instituția accesiunii imobiliare artificiale nu este aplicabilă față de momentul edificării acestor construcții, în al doilea rând pentru că apelantul-reclamant-pârât nu dorește sa păstreze aceste construcții, iar în al treilea rând, textul articolului invocat se referă la construcțiile edificate cu bună credință pe terenul proprietarului de către o a treia persoană, care nu există în cauza de față, construcțiile fiind edificate chiar de către pârâții-reclamanți cu rea credință, întrucât nu sunt în posesia documentelor necesare edificării unei construcții, respectiv avize, autorizații, proiect recepție etc, la momentul când proprietarii asupra imobilului teren erau chiar aceștia.

In cauza de față dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu s-a transmis de la intimați la terțul adjudecatar, ca efect al urmăririi silite imobiliare promovată de către B., născută ca urmare a executării contractului de ipotecă.

Deci, cauza de fata nu se încadrează în tiparul art.494 alin.3 C.civil, temeiul de drept al cererii reconvenționale, aspect care determină inadmisibilitatea cererii.

In ceea ce privește modul de soluționare al cererii de chemare în garanție, cerere promovată de apelantul reclamant-pârât, în mod cu totul subsidiar, ce urma sa fie analizată în mod obligatoriu de către instanța în situația admiterii cererii reconvenționale a susținut că instanța de apel a respins această cerere ca nefondată cu motivarea că din probele administrate rezultă fără echivoc că imobilele construcții ce au făcut obiectul cererii reconvenționale nu au făcut parte din contractul de garanție ipotecară și că reclamantul cunoștea existența acestor construcții la momentul adjudecării. Aceasta motivare nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 518. - Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar.

De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe și venituri, datorează dobânzile până la plata integrală apretului și suportă toate sarcinile imobilului.

Prin intabulare, adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară.

Instanța de fond respectiv trebuia să aibă în vedere faptul că prin actul de adjudecare adjudecatarul se obligă să achite prețul iar în contul acestuia preia bunul liber de sarcini așa cum rezultă chiar din cuprinsul actului de adjudecare.

In speța de față, prin admiterea cererii reconvenționale, instanța de fond nu a făcut altceva decât să dispună peste voința părții și în contra dispozițiilor legale, prin obligarea reclamantului-pârât să-și asume sarcini și obligații neaduse la cunoștința acestuia în faza de executare.

Motivarea, este în sensul că terțul adjudecatar prin actul de adjudecare nu poate să-și creeze alte obligații decât acelea care derivă din plata prețului.

Orice alte sarcini, ale imobilului adjudecat neaduse la cunoștință prin mijloacele specifice nu pot fi suportate de către terțul adjudecatar, pentru că in orice alte condiții acesta nu ar mai fi contractat.

Or, în condițiile în care pe terenul adjudecat de către recurentul-reclamant se află si alte imobile, este evident ca acesta nu are două atribute ale dreptului de proprietate respectiv posesia și folosința acestui teren.Ca atare, B. SA a fost chemată în garanție tocmai în ideea ca adjudecatarul să beneficieze de dreptul de proprietate asupra bunului in integralitatea lui și potrivit voinței proprii și personale a acestuia .Referitor la faptul că recurentul ar fi avut cunoștință de existenta acestor construcții la momentul adjudecării, instanța de apel își motivează aceasta afirmație în baza raportului de evaluare a construcțiilor ce au făcut obiectul ipotecii, raport în care s-a făcut referire și la alte imobile. Instanța de apel a înlăturat susținerile recurentului care au fost în sensul că acest raport de evaluare nu i-a fost adus la cunoștință, fiind un act intern al băncii, confidențial.

De asemenea nu s-a avut în vedere faptul că recurentul era o terță persoană în faza de executare silită, părți în cadrul acestei faze a procesului civil fiind debitorul și creditorul. Recurentul, a avut posibilitatea să ia la cunoștință doar de conținutul publicației de vânzare, cu ocazia afișării, act în care nu se făcea vreo referire la existența altor imobile pe terenul ipotecat.

De asemenea, așa cum rezultă chiar din mențiunile înserate în cuprinsul respectivului raport de evaluare, respectiva documentație „va putea fi folosită numai ca anexă la documentația de licitație..." ori aceasta expresie, conduce la ideea ca existența sau inexistența acestui raport de evaluare în cadrul dosarului de executare, era o chestiune care ținea exclusiv de voința creditorului, în speță B. SA.

In cauză nu s-a făcut o dovada certă că terțului adjudecatar i s-a comunicat acest raport sau că a luat la cunoștință de conținutul acestuia în orice alt mod.Ca atare, afirmațiile instanței sunt de fapt susținerile intimaților și ale chematei in garanție, preluate în motivarea unei sentințe evident nelegală, fără a exista dovezi care să convingă realitatea celor afirmate.

In ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosința a B.-S. Gorj, a învederat că această excepție nu a fost analizată de către instanța de apel nici măcar la modul general așa cum de altfel instanța a procedat cu ocazia soluționării celorlalte excepții.

A criticat decizia recurată și sub aspectul faptului că nu i s-a încuviințat cererea prin care a solicitat o expertiza contrarie cu privire la evaluarea construcțiilor, cerere care se impunea a fi admisă având în vedere pe de o parte valoarea exagerată acordată de către expertul evaluator, care nu a înțeles ce trebuia să evalueze, iar pe de altă parte, contraexpertiza se impunea față de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit în cauză la cererea apelantului reclamant-pârât.

Că, instanța de apel a procedat în mod asemănător, în sensul nepronunțării asupra acestei cereri, deși apelul este o cale de atac devolutivă, care permitea reluarea probatoriilor.

Decizia este criticabilă si sub aspectul reținerii de către instanța a datei edificării construcțiilor ca fiind anterior încheierii contractului de garanție imobiliară, aspect pe care instanța 1-a dedus din analiza raportului de evaluare a bunurilor ipotecate și care poartă ca dată a întocmirii luna iulie 2005.

Or, de la data întocmirii contractului de garanție imobiliară și până la data întocmirii raportului era suficient timp pentru a se continua edificarea respectivelor construcții până la stadiul în care acestea se aflau la data adjudecării.

Instanța de apel s-a mulțumit însa să preia motivarea instanței de fond și astfel să nu facă nici măcar o minimă verificare a celor relatate prin motivele de apel.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut în mod cu totul nejustificat că intimatul reclamant-pârât cunoștea de existența construcțiilor la data adjudecării pentru motivul că acestea erau descrise în raportul de evaluare întocmit la cererea băncii de expertul O. C..

Această susținere este total lipsită de orice suport probator, întrucât raportul de evaluare este un act intern al băncii, care nu poate fi dat publicității, confidențial, după cum se specifică pe fiecare filă în parte, și care nu a fost adus la cunoștința apelantului reclamant-pârât cu ocazia organizării licitației publice.

O alta critică adusă sentinței instanței de fond, respectiv apel o reprezintă motivarea respingerii cererii reconvenționale, respectiv concluzia la care a ajuns instanța, potrivit căreia: „între reclamantul pârât și chemata în garanție nu există nici un raport juridic cu privire la aceste construcții ce formează obiectul cererii reconvenționale pentru motivul că nu au format obiectul contractului de garanție imobiliară ce reprezintă titlul executoriu.

Motivarea respectivă, este de-a dreptul total străină de cauză, instanța nereținând nimic din ceea ce s-a solicitat de către apelantul reclamant-pârât.

Concluzionând a solicitat instanței de recurs să reconsidere starea de fapt expusă și să o încadreze corect în drept, urmând ca apoi să pronunțe o soluție legală și temeinică.

A solicitat a se avea în vedere cu ocazia soluționării recursului și practica judiciară a Curții de Apel A. I., elocventa asupra modului corect de interpretare a dispozițiilor art.1777 C.civil, în sensul că atâta vreme cât corpul funciar este unul singur, ipoteca trebuie să subziste asupra întregului, nu doar asupra unora din construcțiile notate în foaia cărții funciare, creditorul ipotecar beneficiind de aceste lucrări, în sensul că i se mărește garanția, aspect întărit de caracterul indivizibil al ipotecii, instituit prin art.1746 alin.2 C.civil.

Așadar, din moment ce a fost ipotecat terenul, are loc o extindere de drept, automat, fără intervenția părților, asupra tuturor construcțiilor notate în foaia cărții funciare.

Banca Comercială Română a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile nr.528/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr._13 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ a fost admis recursul declarat de recurentul reclamant F. G. împotriva deciziei civile nr. 528 din 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. D. și S. M. și intimata chemată în garanție B. SA.

A fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

A reținut Curtea de Apel în motivarea deciziei de mai sus că instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor date de instanța de control judiciar prin decizia de casare și ca o consecință a lăsat necercetat fondul pretențiilor ce formează obiectul cererii reconvenționale formulată de intimații pârâți S. D. și S. M., nepronunțându-se asupra cererii de probatorii formulată la data de 8.05.2012 de reclamant prin apărător ales îndeosebi a expertizei de specialitate în vederea evaluării imobilelor.

Astfel, în rejudecare la primul termen de judecată din data de 29.11.2012 instanța a pus în discuție probatoriile solicitate de reclamant prin cererea formulată la data de 8.05.2012, inclusiv proba cu expertiza de specialitate și a respins cererea, reținând că probele solicitate nu sunt utile și concludente cauzei, or, curtea a trimis cauza în vederea rejudecării cu îndrumarea de a se administra probele solicitate, pentru o corectă stabilire a stării de fapt, având în vedere caracterul devolutiv al apelului . Nesocotirea îndrumărilor date prin decizia de casare a avut drept consecință cercetarea incompletă a fondului litigiului, deoarece menținerea soluției de obligare a reclamantului la despăgubirile stabilite prin raportul de expertiză vine în contradicție cu decizia de casare, care a reținut că starea de fapt nu a fost completă lămurită .

Curtea de Apel a reținut că în rejudecare instanța de apel nu a examinat critica referitoare la supraevaluarea construcțiilor menționate în cererea reconvențională formulată de pârâții S. D. și S. M., că diferențele foarte mari între cele două lucrări de specialitate, respectiv expertiza judiciară și cea extrajudiciară în ceea ce privește evaluarea imobilelor în discuție întăresc convingerea instanței de recurs că este necesară suplimentarea probatoriilor pentru lămurirea cu exactitate a valorii reale a acestor imobile și întrucât instanța de recurs nu poate să examineze fondul susținerilor reclamantului sub acest aspect direct în această fază procesuală, reclamantul ar fi privat de un grad de jurisdicție și astfel ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din CEDO.

Așadar, îndrumările date de instanța de recurs sunt ca în rejudecare instanța de apel să dispună suplimentarea probatoriilor cu o expertiză tehnică în specialitatea construcții civile, evaluatori ANEVAR, ce va fi efectuată de trei experți, expertiză ce urmează să concluzioneze expres asupra valorii reale a imobilelor ce formează obiectul cererii reconvenționale.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 2.09.2013.

La termenul din data de 30.09.2013 în contradictoriu cu părțile a fost solicitată birourilor locale de expertiză județene listele cu experți ANEVAR, iar la termenul de judecată din data de 11.11.2013 au fost stabilite obiectivele pentru efectuarea lucrării de specialitate.

Raportul de expertiză a fost depus la data de 31.01.2014 și întrucât expertiza a fost realizată fără a se face dovada că toate părțile au fost convocate la efectuarea acesteia, în ședința publică din data de 17.03.2014 s-a revenit cu adresă la experți, pentru ca aceștia să refacă lucrarea.

Împotriva raportului de expertiză au fost formulate obiecțiuni de către părți, ce au fost încuviințate la termenul din data de 28.05.2014, motivat și în contradictoriu cu părțile, astfel că experții s-au conformat și au răspuns întrutotul obiecțiunilor formulate, în acest sens lucrarea de la fila 260.

Pe parcursul cercetării judecătorești în apel au fost depuse înscrisuri de către părți, respectiv obiecțiuni la raportul de expertiză formulate de pârâți, raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. F. F., planșe foto, contract de prestări servicii nr.21/20 mai 2014.

În concluziile pe fondul cauzei apelantul reclamant F. G. prin apărător a reiterat excepțiile invocate în apel în primul ciclu procesual, astfel încât instanța se va pronunța cu prioritate asupra acestora, după ce va realiza o succintă prezentare a stării de fapt dintre părțile litigiului, cu toate că prin decizia de îndrumare cu care a fost reinvestit tribunalul în apel nu s-a reținut o greșită soluționare a excepțiilor.

Așadar, în urma reexaminării cauzei, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reține următoarea stare de fapt și de drept:

Obiectul cererii introductive de instanță îl reprezintă obligarea pârâților S. D. și S. M. la desființarea construcțiilor sub sancțiunea daunelor de 100 lei pe fiecare zi de întârziere de la pronunțarea hotărârii și până la îndeplinirea obligației, reprezentând anexă construcție nefinalizată, bazin betonat, seră (garaj) sau autorizarea reclamantului să facă acest lucru pe cheltuiala pârâților, obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul aferent acestor anexe apreciat la suma de 3000 lei ca valoare și obligarea la cheltuielile de judecată.

Pârâții S. D. și S. M. au formulat în cauză cerere reconvențională ( fila 19 dosar instanță de fond ) și au solicitat obligarea reclamantului F. G. la plata contravalorii acestor construcții reprezentate de garaj(seră), piscină și casă în construcție, al căror proprietar a devenit cel din urmă prin accesiune, în temeiul art. 494 alin. 3 Cod civil, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Se reține că prin contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 7195 de către BNP S. B., cu nr. 460/2003 pârâții S. D. și M. în calitate de garanți ipotecari s-au obligat să garanteze prin ipotecă un împrumut în cuantum de 900 mil. ROL, plus dobânzile aferente, alte costuri și comisioane și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate, a cheltuielilor de judecată inclusiv cele legate de executarea silită, împrumut ce a fost acordat debitorului . prin contractul de credit bancar cu același număr.

Obiectul contractului de garanție îl reprezintă imobilul compus din 1407 mp teren intravilan împreună cu o casă de locuit amplasată pe acest teren în regim de înălțime P+1 cu patru camere la parter și etaj, cu baie, cămară, casa scării și trei camere, construită din cărămidă și acoperită cu tablă, cu vecini la N - S. G., la S- V. D., la E- Uzina Reparații Tg-J., la V-. C., imobil intabulat în cartea funciară nr. 3910 a localității Tg-J., cu nr. cadastral 1630.

Întrucât nu a fost achitat împrumutul, imobilele ce au făcut obiectul contractului de garanție au fost scoase la licitație publică de către creditoarea B. SA la data de 31.10.2007 și astfel prin actul de adjudecare cu numărul 8 întocmit la data de 28.11.2007 reclamantul F. G. a devenit proprietarul imobilului casă de locuit și terenului aferent înscrise în cartea funciară sub nr._/2005, imobile amplasate în Tg-J., ..

În cadrul dosarului de executare a fost întocmit un raport de evaluare în luna iulie 2005, scopul acestuia fiind executarea silită ( raport de evaluare aflat al filele 28-44) de către expert evaluator O. C., prin care a fost stabilită valoarea imobilelor supuse licitației publice. În cadrul raportului de evaluare există o rubrică denumită de expert,, notă” în care se arată că în cadrul proprietății cu nr. cadastral 1630 ( număr cadastral aferent proprietății ce a făcut obiectul contractului de garanție ) s-au identificat în teren construcții care nu sunt specificate în cadrul contractului de garanție reală imobiliară cu numărul 243/23.01.2003, anexă la contractul de credit 77/2003, clădiri identificate în teren conform documentației cadastrale înregistrată sub nr. 7055/24.07.2000, respectiv construcție C2 – garaj pentru două mașini, construcție C3 – piscină în curs de execuție, construcție C 4 – casă de locuit în curs de execuție/stadiul fizic de execuție la roșu, construcții ce în parte fac obiectul cererii reconvenționale formulate de pârâții reclamanți S..

Se reține astfel că, construcțiile ce fac obiectul cererii reconvenționale existau edificate anterior lunii iulie 2005, de către garanții imobiliari, acestea nefăcând obiect al contractului de garanție imobiliară, cu toate că erau situate pe terenul în suprafață de 1407 mp intravilan, ce a făcut obiect al contractului de garanție imobiliară.

Astfel, ne aflăm în situația în care reclamantul este proprietarul terenului pe care se află edificate imobilele construcții ce au făcut obiectul contractului de garanție reală imobiliară descrisă mai sus, iar pârâții au rămas proprietari ai construcțiilor C2,C3 și C4, edificate anterior lunii iulie 2005, în condițiile în care acestea sunt descrise în raportul de evaluare intocmit de expertul O. și nu au făcut obiect al studiului( evaluarii).

Apelantul reclamant a reiterat în apelul formulat greșita soluționare a excepțiilor de către instanța de fond, respectiv excepția lipsei de interes a pârâților, excepția lipsei calității procesuale active a pârâților și excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului, excepții ce au fost respinse de către instanță justificat.

Raportat la starea de fapt mai sus descrisă, se reține că pârâții au atât calitate procesuală activă, cât și interes în promovarea cererii reconvenționale ce are ca obiect obligarea reclamantului la plata contravalorii acestor construcții, în calitate de proprietari constructori asupra acestor imobile intabulate în cartea funciară pe numele acestora, despăgubiri ce nu se pot solicita decât în contradictoriu cu proprietarul terenului de sub aceste construcții, care în speță nu este altul decât reclamantul.

Pârâții constructori ai imobilelor pretind un drept de creanță reprezentând contravaloarea imobilelor, drept de creanță ce este supus prescripției extinctive în termenul general de trei ani, termen care începe să curgă din momentul realizării condiției suspensive constând în manifestarea de voință a proprietarului terenului de a prelua construcția realizat de creditor .

În cauză manifestarea de voință a reclamantului a fost expusă prin notele de ședință depuse la fila 55 dosar instanta de fond, menționând că de principiu este de acord să păstreze aceste construcții, însă în condiții de evaluare cât mai aproape de realitatea valorii care urmează să-i fie atribuită de expert de specialitate, iar în situația în care imobilele ar fi subevaluate, este de accepțiunea să fie demolate.

Totodată, tribunalul mai reține că imobilele au fost adjudecate de reclamant în cunoștință de cauză, în condițiile în care existența construcțiilor a fost certificată de expert în cuprismul raportului de evaluare și acestea sunt cuprinse și în procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc în dosarul de executare cu nr. 487/E/2007 ( fila 59 dosar instanță fond) .

Potrivit celui din urmă înscris, au fost declarați deposedați debitorii de imobilul supus executării silite la data de 30.09.2009 consemnându-se că în cadrul proprietății cu nr. cadastral 1630 au fost identificate în teren construcții ce nu sunt specificate în cadrul contractului de garanție ,respectiv construcția C2 garaj, construcția C3 –piscină în curs de executare și construcția C4 – casă de locuit în curs de execuție.

Pe cale de consecință afirmațiile reclamantului referitoare la împrejurarea că aceste construcții au fost edificate ulterior, sau că la aceste construcții s-au făcut adăugiri, dupa momentul la care a devenit proprietar prin actul de adjudecare, nu sunt fondate, în condițiile în care așa cum am arătat anterior, acestea nu sunt finalizate, nu sunt locuite, iar reclamantul a fost pus în posesie pentru terenul aferent și construcția P+1, fiind proprietar. Toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei certifică, ca și epocă a edificării construcțiilor ce fac obiectul cererii reconvenționale perioada anterioară anului 2005.

De altfel, se reține că însuși reclamantul recunoaște indirect existența construcțiilor în răspunsul la interogatoriu la întrebarea cu numărul trei, când arată că în discuțiile purtate cu reprezentanții B. i s-a spus că acele construcții au fost edificate fără autorizație, fără acordul băncii și întrucât nu sunt notate în cartea funciară le poate demola, constituind accesoriu al bunului ipotecar.

Dobândind irevocabil dreptul de proprietate asupra ternului în suprafață de 1407 mp, prin actul de adjudecare, argumentat s-a reținut că în speță sunt aplicabile disp. art. 488 Cod civil potrivit cărora ,,tot ce se unește și se încorporează cu lucrul, se cuvine proprietarului terenului” . Devenind proprietarul terenului situat în Tg-J., devin incidente cu privire la construcția edificată pe teren regulile accesiunii, dreptul proprietarului lucrului considerat principal asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acest lucru . Potrivit art. 482, raportat la art. 480 Cod civil pământul este considerat lucrul principal și proprietatea lui dă dreptul asupra a tot ce se unește accesoriu cu acesta într-un mod natural sau artificial, proprietatea pământului cuprinzând în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui așa cum dispune art. 489 Cod civil.

Un astfel de accesoriu îl reprezintă construcțiile, proprietarul terenului dobândind prin intermediul accesiunii ca urmare a exercitării atributelor dreptului său absolut și proprietatea construcțiilor aflate pe acest teren.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, în mod corect și legal a fost respinsă acțiunea în revendicare, întrucât pârâții nu ocupă din terenul reclamantului, în cauză fiind aplicabile dispozițiile accesiunii imobiliare, potrivit textelor de lege de mai sus.

Pentru cele arătate, tribunalul apreciază ca neîntemeiate criticile apelantului din apelul formulat, care susține că a aflat despre existența construcțiilor abia la momentul punerii în posesie, că parte din acestea au fost edificate ulterior dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, că raportul de evaluare este confidențial și nu a avut cunoștință de conținutul său .

Proprietarul terenului, în speță reclamantul este îndatorat în temeiul îmbogățirii fără justă cauză să-l despăgubească pe constructor constând într-o sumă de bani egală cu valoarea materialelor și prețul muncii, ori cu valoarea de circulație a imobilelor construcții .

În apel s-a efectuat o expertiză de specialitatea în construcții de către trei experți ANEVAR, probă indicată a fi administrată prin decizia de îndrumare pronunțată de către Curtea de Apel C.. Au stabilit experții că imobilele construcții ce fac obiectul cererii reconvenționale sunt în prezent la stadiul fizic descris de expert O. C. .

Au reținut experții în concluziile lucrării că în teren există edificat un garaj pentru două mașini, construcție C2, piscină în curs de execuție construcție C3 și casa de locuit în curs de execuție-stadiul fizic de execuție ,, la roșu”, cele trei construcții fiind evaluate la prețul pieței, funcție de stadiul fizic de execuție găsit la fața locului .

În ceea ce privește construcția C2 –garaj se retine că acesta nu este racordat la nici o utilitate, având doar instalație electrică de iluminat la interior și fiind o construcție edificată în ultimii 14 ani, calcularea separată a deprecierilor funcționale sau economice ar deveni o eroare de interpretare importună și neconformă cu realitatea, fiind o construcție nouă la care s-a determinat o depreciere efectivă reală, influențată de toți factorii concurenți.

În ceea ce privește construcția C3-piscină, funcție de starea tehnică actuală, s-a arătat ca este edificată în urmă cu 14 ani . Apreciind starea tehnică, se descrie piscina ca o cuva de beton armat trădând crăpături, fisuri și zone deteriorate la pereți, cu o vârstă efectivă mai mare decât vârsta cronologică, având în vedere că nu a funcționat niciodată ca piscină, lipsa de întreținere lipsa elementelor caracteristice .

Observând recesiunea economică 2009-2014, lipsă creditare cerere-ofertă, lipsă autorizație de construire, teren cu un alt proprietar, s-a aplicat un coeficient de diminuare de 35 %, fiind stabilit în final un preț de 2330 lei.

Casa de locuit – construcția C4 s-a stabilit a avea o valoare de 91.000 lei . Au avut în vedere experții că imobilul nu a avut autorizație de construire la data edificării, fiind evaluată conform stadiului fizic de execuție descris și constatat de expertul O. C. în raportul de evaluare. Astfel, s-a menționat că etajul nu are planșee din beton sau lemn, ci doar un plafon din scândură geluită, ce nu poate prelua funcționalitatea unui planșeu din orice material ar fi fost executat, că planșeul peste parter este din beton armat, rigidizat prin grinzi și nervuri din beton armat, elemente ce nu se regăsesc în plafonul aparent de la mansardă, plafonul fals neconstituindu-se în element de rezistență.

Au motivat argumentat experții că spațiul de la mansardă nu poate fi definit ca etaj propriu zis cu același preț/mp ca și parterul, tehnic constatat și definit ca mansardă, având în vedere componența elementelor de rezistență, înălțimea mai mică în încăperi decât a parterului și dependența exclusivă de șarpanta imobilului, conform actelor normative menționate, având același preț unitar/mp ca și celelalte nivele curente, dar redus cu 25 %.

Opinia experților a fost justificată și de împrejurarea că nu există finisaje sau instalații interioare, mai puțin cele electrice și astfel au fost argumentate ca neîntemeiate obiecțiunile la raportul de expertiză, neputându-se afirma că imobilul este înzestrat cu finisaje de grad superior sau de calitate superioară.

În ceea ce privește gradul de uzură, s-a afirmat că acesta reflectă deprecierea fizică, funcțională și externă a imobilelor la data evaluării constatată la fața locului și calculată în raportul de expertiză, iar dacă o construcție este nefinalizată de mai mulți ani, au stabilit motivat că nu i se poate aplica uzura decât din momentul la care a fost pusă în funcțiune.

Observând, peste toate argumentele mai sus arătate, că execuția s-a făcut în regie proprie, cu personal de calitate cel puțin îndoielnică și nu cu o firmă specializată, au concluzionat experții și au ajuns să stabilească o valoare reală a imobilului la 91.000 lei, valoare pe care instanța o apreciază ca reflectând realitatea.

Instanța își însușește punctul de vedere motivat al experților, înlăturând raportul de expertiză extrajudiciară depus al dosarul cauzei, potrivit căruia valoarea de piață a tuturor imobilelor este de 580.000 RON, în condițiile în care construcția nu este finalizată, fiind ,, la roșu”, piscina este nefolosită, fiind denumită ,,o cuvă din beton armat” deteriorată cu caracteristicile de mai sus, iar garajul este format din trei pereți și un acoperiș, construcții ce este evident că nu pot avea valoarea de piață uriașă stabilită de expertul extrajudiciar.

Opinia instanței are în vedere și împrejurarea că terenul în suprafață de 1407 mp și imobilul casă de locuit ce au făcut obiectul licitației publice și în final au fost adjudecate de reclamant au fost evaluate la un preț sub valoarea menționată mai sus, la un moment în timp în care valoarea de piață a imobilelor este știut fiind că a înregistrat un crescendo, maximul fiind în 2008.

Pe cale de consecință, instanța stabilește că valoarea tuturor imobilelor ce fac obiectul cererii reconvenționale se ridică la cuantumul sumei de 102.480 lei, valoare asupra căreia pârâții au un drept de creanță și astfel reclamantul va fi obligat la plata acestei sume către pârâți. Pe cale de consecință critica în apel referitoare la supraevaluarea construcțiilor o găsește instanța ca fiind întemeiata.

Celelalte motive de apel referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție vor fi apreciate de asemenea ca neîntemeiate, pentru neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 60-62 c.pr.civ.

Așa cum s-a reținut mai sus, imobilele construcții nu au făcut obiectul contractului de garanție imobiliară, reclamantul cunoscând existența celor trei construcții amplasate pe terenul său. Așadar nu există un raport juridic între reclamant și chemata în garanție cu privire la aceste construcții.

De asemenea, nu sunt îndeplinite nici dispozițiile art. 1777 Cod civil în sensul că imobilele ce fac obiectul cererii reconvenționale ar reprezenta ameliorațiuni.

Opinia instanței are în vedere de asemenea împrejurarea că imobilele C2,C3 și C4 nu fac obiect al contractului de ipotecă, în afară de imobilul în suprafață de 1407 mp și casa de locuit amplasată pe acest etern în regim de înălțime P+1 cu patru camere la parter și le etaj cu baie, cămară, casa scării și 3 camere, situată în Tg-J., ., nefiind descrise altele în contractul de garanție imobiliară. Totodată, în expertiza întocmită de expertul evaluator, nu este evaluata decât casa de locuit și terenul obiect al contractului de ipotecă, conform principiului specializării ipotecii, iar prețul acestor imobile nu a avut în vedere nici o altă construcție.

Instanța retine că într-adevăr, ipoteca este supusă principiului specializării. Potrivit acestui principiu, ipoteca trebuie să fie specializată, sub sancțiunea nulității, sub dublu aspect: ipoteca trebuie să fie determinată în privința imobilului afectat de garanție (art.1774 C.civ.) si ipoteca trebuie să fie determinată în privinta valorii creantei garantate (art.1776 C.civ.).

Observând contractul încheiat, instanța reține că situația imobilului este descrisă ca atare atât în contractul de garanție, cât și în actul de adjudecare, nefiind menționate celelalte construcții, astfel că în mod cert B. a respectat acest principiu, ipoteca fiind determinată în privința imobilului afectat de garanție. Așadar, având în vedere aceste considerente, instanta apreciază că în cauză a fost respectat principiul specializării ipotecii privind imobilului afectat de garanție, astfel că motivul invocat de apelant este neîntemeiat.

Pe cale de consecință, instanța apreciază apelul ca fiind întemeiat numai sub aspectul evaluării imobilelor ce fac obiectul cererii reconvenționale, urmând ca sentința să fie schimbată in acesta modalitate.

Observând cele expuse mai sus in temeiul art 296 c,pr.civ, va fi admis apelul, va fi schimbată sentința civila în sensul că va fi obligat reclamantul la plata către pârâți a sumei de 102.480 lei, în loc de 434.476 lei, sumă compusă din 91.000 lei contravaloarea casei de locuit, 2330 lei contravaloarea piscinei și 9150 lei contravaloarea garajului .

Va fi modificat și cuantumul sumei reprezentând cheltuieli de judecată, funcție de valoarea pretențiilor admise și va fi obligat reclamantul pârât să plătească pârâților reclamanți suma de 4667 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 9462 lei la fond, sumă ce a fost calculată raportat la pretențiile admise.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepțiilor, a acțiunii introductive de instanță și a cererii de chemare în garanție și în temeiul art 274 c.pr.civ vor obligați intimații în solidar la plata cheltuielilor de judecată în apel, către apelantul reclamant, în cuantum de 3520 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul reclamant F. G. împotriva sentinței civile nr._/05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâții S. D., S. M. și intimata chemată în garanție Banca Comercială Română SA prin S. Județeană Gorj

Schimbă sentința în sensul că obligă reclamantul parat la plata către pârâții reclamanți a sumei de 102.480 lei, în loc de 434.476 lei, din care suma de 91.000 lei contravaloarea casei de locuit, 2330 lei contravaloare piscină și 9.150 lei contravaloare garaj.

Obligă reclamantul pârât să plătească pârâților reclamanți 4667 lei cheltuieli de judecată în loc de 9462 lei la fond.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile.

Obligă intimații în solidar la plata cheltuielilor de judecată în apel către apelantul reclamant în cuantum de 3520 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 10.09.2014 la Tribunalul Gorj .

Președinte C. P. Judecător M. G.

Grefier V. O.

Red jud CP

j.fond . S. C.

ex.7

tehn /SL 10.10. 2014

← Fond funciar. Decizia nr. 1286/2014. Tribunalul GORJ		Fond funciar. Decizia nr. 598/2014. Tribunalul GORJ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Fond funciar. Decizia nr. 598/2014. Tribunalul GORJ Fond funciar. Decizia nr. 813/2014. Tribunalul GORJ Revendicare imobiliară. Decizia nr. 946/2014. Tribunalul GORJ Revendicare imobiliară. Hotărâre din 18-09-2014, Tribunalul GORJ