Contestaţie la executare. Sentința nr. 720/2013. Tribunalul HARGHITA

Sentința nr. 720/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 986/96/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.720

Ședința publică de la 27 februarie 2013

Completul compus din:

judecător: Steluța E. Uta - Președinte

Grefier: C. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Întreprindere Familială B. A., cu sediul în ., jud. Harghita, în contradictoriu cu pârâta . sediul în comuna C., ., jud. Harghita, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză s-a format ca urmare a disjungerii cererii reclamantei cu privire la anularea Înștiințării de plată nr.1105 din 27.09.2012, Somației nr.1456 din 14.11.2012 și Titlului executoriu nr.1456 din 14.11.2012 emise de pârâtă.

Instanța din oficiu, invocă excepția necompetenței materială a Tribunalului Harghita cu privire la cererea reclamantei referitoare la anularea Înștiințării de plată nr.1105 din 27.09.2012, Somației nr.1456 din 14.11.2012 și Titlului executoriu nr.1456 din 14.11.2012 emise de pârâtă, și reține cauza pentru pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA,

Deliberând constată următoarele:

I. Sub nr.4204/96 din 26.11.2012 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ÎNTREPRINDEREA FAMILIALĂ B. A.-PRIN ADMINISTRATOR în contradictoriu cu pârâta . ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Deciziei de impunere nr.1104 din 27.09.2012, a Înștiințării de plată nr.1105 din 27.09.2012, a Somației nr.1456 din 14.11.2012 și a Titlului executoriu nr.1456 din 14.11.2012, emise de pârâtă.

În motivare, reclamanta arată că prin Decizia de impunere nr.1104/27.09.2012 eliberată de . de plată nr.1105/27.09.2012, eliberată de .. 1456/14.11.2012 eliberată de . executoriu nr. 1456/14.11.2012 eliberată de . dispus plata/executarea silită unei obligații bugetare în valoare de 644 lei, ca taxa hotelieră .

Reclamanta susține că, după cum reiese din Decizia de impunere nr.1104/27.09.2012 aceste obligații au fost stabilite în baza Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu completările și modificările ulterioare, coroborat cu art.15 alin.1 din Ordonanța nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată și actualizată, respectiv prin Hotărârile anuale ale Consiliului Local al Comunei C., începând din anul 2007.

În Decizia de impunere nr. 1104/2012, se invocă prevederile art.279, alin.2 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, în care întradevăr la capitolul VIII din Legea nr.571/2003 articolele 278, 279, 280, 281 este descrisă Taxa hotelieră, respectiv modul de instituire (prevăzută ca o taxă locală opțional instituită de Consiliile Locale), plata și declararea acesteia.

La articolele din capitolul respectiv, precum și în normele metodologice de aplicare a Codului fiscal este evidențiat că această taxă se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea (…).

Având în vedere prevederile art.2 și 30 din Ordonanței de Urgență nr.44/2008 data de 17.10.2012 a înaintat o adresă către . a solicitat revocarea Deciziei de impunere nr. 1104/27.09.2012, respectiv a înștiințării de plată cu nr. 1105/27.09.2012, dar până la depunerea prezentei nu a primit răspuns, deși termenul legal pentru răspuns a expirat, prin aceasta fiind îndeplinită condiția prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, ca procedură prealabilă. Intre timp în data de 20.11.2012 am primit prin poștă cu AR, Somația de plată nr.1456/14.11.2012, respectiv Titlul executoriu nr.1456/14.11.2012 prin care sunt somată la plata sumei de 644 lei, reprezentând taxa hotelieră, într-un termen de 15 zile de la primirea Somației și a Titlului executoriu, în caz contrar se va proceda la continuarea măsurilor de executare silită.

În concluzie, arată că prevederile Legii nr.571/2003, privitoare la taxa hotelieră se referă numai la persoanele juridice, astfel Decizia de impunere nr.1104/2012, înștiințarea de plată nr.1105/2012, Somația nr.1456/14.11.2012, respectiv Titlul executoriu nr. 1456/14.11.2012 emise de către . Întreprinderii Familială B. A. sunt netemeinice și nelegale.

În drept, reclamanta a invocat Legea nr.554/2004, Legea nr.571/2003, O.U.G. nr.44/2008.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.719 din 27.02.2013, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._, s-a dispus, printre altele, disjungerea cererii cu privire la anularea Înștiințării de plată nr.1105 din 27.09.2012, a Somației nr.1456 din 14.11.2012 și a Titlului executoriu nr.1456 din 14.11.2012, emise de pârâtă, și constituirea unui nou dosar, acesta primind nr._ .

II. Analizând actele și lucrările dosarului nr._, instanța urmează a se pronunța cu întâietate, în temeiul art.137 Cod procedură civilă, asupra excepției de necompetență materială a Tribunalului Harghita, invocată de instanță din oficiu.

Tribunalul constată că reclamanta a contestat executarea silită, solicitând anularea titlului executoriu, a somației ș ia înștiințării de plată. În cazul de față, executarea silită nu se efectuează în baza unui titlu executoriu constând într-un titlu de creanță a cărui creanță fiscală a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege (art.141 alin.2 Cod procedură fiscală), ci a unui alt înscris, denumit titlu executoriu și emis de organul de executare potrivit art.141 alin.1 și 4 Cod procedură fiscală.

Înalta Curte de casație și Justiție a reținut în Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunțată în interesul legii, că „…judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația…împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, evident numai dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”. „O altă procedură prevăzută de lege” nu înseamnă procedura administrativ-fiscală (art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală), care reprezintă dreptul comun în materie, deoarece, altfel, Înalta Curte ar fi menționat expres dispozițiile legale care o reglementează și care au făcut obiectul recursului în interesul legii, ci se referă la proceduri prevăzute de alte acte normative.

Având în vedere aceste considerente, instanța va admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Harghita, și, pe cale de consecință, în temeiul art.158 Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Miercurea C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Harghita, invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta cererea formulată de reclamanta Întreprinderea Familială B. A.-prin administrator în contradictoriu cu pârâta . la anularea Înștiințării de plată nr.1105 din 27.09.2012, Somației nr.1456 din 14.11.2012 și Titlului executoriu nr.1456 din 14.11.2012 emise de pârâtă, în favoarea Judecătoriei Miercurea C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2013.

PREȘEDINTE

Steluța E. U.

GREFIER

C. R.

Red.:E.S.U.

Primit:12.03.2013

Tehnored./id./12.03.2013

Ex.2 – R.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 720/2013. Tribunalul HARGHITA