Pensie întreţinere. Decizia nr. 216/2013. Tribunalul HARGHITA
Comentarii |
|
Decizia nr. 216/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 2230/268/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.216/R
Ședința publică din data de 05 martie 2013
Completul compus din:
Judecător: S. E. – Președinte
Judecător: M. I.
Judecător: P. M.
Grefier L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursul declarat de recurentul B. L., împotriva sentinței civile nr.2320 din data de 17.09.2012, pronunțată de Judecătoria O. S., în contradictoriu cu intimata B. E. M., având ca obiect pensie întreținere.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr. 2320 din data de 17.09.2012 a Judecătoriei O. S. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. L., domiciliat în com. C. ., județul Harghita împotriva pârâtei B. E. M., domiciliată în S. G., ., nr. 3, ., ., și, în consecință, pârât a fost obligat să plătească pe seama minorei Gyürki Kitti M., născută la 6 aprilie 1996, suma de 100 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii și până la majorat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, părțile au fost căsătorite, din relația lor de căsnicie rezultând trei copii Gyürki Kitti M., Balázs Kira M. și Balázs Kevin. Căsătoria părților a fost desfăcută prin sentința civilă nr.1536/2012 pronunțată de Judecătoria O. S. și totodată a fost stabilită locuința minorilor Gyürki Kitti M. și Balázs Kevin la tatăl reclamant, iar a minorei Balázs Kira M. la mama pârâtă.
În cadrul procesului de divorț părțile nu au solicitat stabilirea contribuției la cheltuielile de creștere educare și învățământ ale minorilor. În privința minorilor Gyürki Kitti M. și Balázs Kevin se pune problema compensării însă minora Gyürki Kitti M. rămânând în întreținerea tatălui reclamant are drept de a obține din partea pârâtei contribuție pentru acoperirea nevoilor sale.
În ceea ce privește cuantumul acestei contribuții instanța a avut în vedere adresa eliberată sub nr._/13 septembrie 2012 de către Primăria mun. S. G. referitor la faptul că, pârâta nu figurează cu bunuri impozabile declarate în evidența fiscală și nu realizează venituri, astfel se ia ca bază de calcul venitul minim net pe economie și având în vedere că mai are un copil minor în întreținere va stabili o sumă de 100 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. L., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, obligarea intimatei la plata pensiei de întreținere, în sumă de 300 lei lunar, pe seama minorei Gyürki Kitti M., născută la 6 aprilie 1996, în loc de 100 lei lunar.
În fapt, recurentul a considerat că, hotărârea este neîntemeiată și nelegală pentru mai multe motive. S-a precizat că minora a împlinit 16 ani iar nevoile acesteia nu sunt acoperite cu pensia stabilită de instanța de fond. Recurentul a menționat că, intimata are posibilități financiare pentru a plăti minorei o pensie mai mare decât 100 lei cât a stabilit prima instanță.
Intimata B. E. M., nu a depus întâmpinare și nu a arătat excepții, sau alte mijloace de apărare.
Tribunalul, analizând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în sensul prevăzut de art. 304/1 C.pr.civ., constată următoarele:
Raportat motivelor invocate de recurent, se reține că, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța de fond a avut în vedere faptul că, astfel cum rezultă din adresa eliberată sub nr._/13 septembrie 2012, de către Primăria mun. S. G., intimata nu figurează cu bunuri impozabile declarate în evidența fiscală și nu realizează venituri (fila 12, dosar fond).
În aceste condiții, instanța de fond în mod corect a avut în vedere venitul minim net pe economie, respectiv suma de 700 lei, potrivit HG nr.1.225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicat în Monitorul Oficial nr.922/27.12.2011. Potrivit acestui act normativ, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar.
Totodată, se reține că, recurentul nu a făcut dovada faptului că, intimata are posibilități financiare pentru a plăti minorei o pensie mai mare decât suma de 100 lei, stabilită de prima instanță, cu toate că, potrivit art. 528 Cod civil, atât starea de nevoie a persoanei îndreptățite la întreținere, cât și mijloacele celui care datorează întreținere, pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
Față de aceste considerente, se constată că, instanța de fond a stabilit cuantumul pensiei de întreținere pe seama minorei Gyürki Kitti M., cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 529 Cod civil, astfel, recursul declarat de recurentul B. L., împotriva sentinței civile nr.2320 din data de 17.09.2012, pronunțată de Judecătoria O. S., în dosarul nr._, urmează a fi respins în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ., ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurentul B. L., domiciliat în comuna C., ., jud.Harghita, împotriva sentinței civile nr.2320 din data de 17.09.2012, pronunțată de Judecătoria O. S., în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 martie 2013.
PreședinteJudecătorJudecător
S. E. M. I. P. M.
Grefier
L. B.
Red: M.I.
Primit: 02.04.2013
Tehnored/id/ 03.04.2013
Ex.2-G.D.
Judecător fond: I. I.
← Ordin de protecţie. Hotărâre din 30-04-2013, Tribunalul HARGHITA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 853/2013. Tribunalul HARGHITA → |
---|