Ordin de protecţie. Hotărâre din 30-04-2013, Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 5583/258/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.451/R
Ședința publică din data de 30 aprilie 2013
Completul compus din:
Judecător: S. C. - Președinte
Judecător: M. I.
Judecător: S. E.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursul declarat de recurenta P. I., împotriva sentinței civile nr.3969 din data de 20.11.2012, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în contradictoriu cu intimatul L. Z., având ca obiect ordin de protecție.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.3969 din data de 20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. s-a respins cererea reclamantei P. I., domiciliată în comuna C., ./B/20, jud. Harghita în contradictoriu cu pârâtul L. Z., domiciliat în comuna C., ./B/20, precum și în ., jud. Harghita, ca neîntemeiată, iar onorariul apărătorului din oficiu pentru pârât in cuantum de 200 lei a rămas in sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a susținut că a fost victima unor agresiuni repetate verbale și fizice din partea pârâtului, pe fondul consumului excesiv de alcool, astfel încât se află în stare de pericol generată de prezența pârâtului în locuința sa din C., nr. 226/A/IV/B/200.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța apreciat că reclamanta nu a dovedit exercitarea de către pârât a unor acte de violență care să justifice luarea măsurilor prevăzute în art. 23 din Legea 217/2003, nu a prezentat nici un certificat medico-legal care să confirme că a fost victima unor asemenea violențe. Mai mult, deși a susținut că starea conflictuală dintre ea și pârât datează de mult timp și că a formulat împotriva acestuia mai multe plângeri la poliție și parchet, nu a putut dovedi decât depunerea unei singure plângeri în data de 26.10.2010, cu doar patru zile înainte de depunerea cererii.
Nici din procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 24.02.2012 depus de reclamantă nu rezultă că pârâtul ar fi avut un comportament necorespunzător, în condițiile în care persoana sancționată a fost tocmai reclamanta, pentru că l-a alungat pe pârât din locuința comună. Prin sentința civilă nr. 1861/2011 prin care s-a soluționat plângerea reclamantei împotriva acestui proces verbal s-a constatat că fapta sa exista, dispunându-se doar modificarea sancțiunii aplicate din amendă în avertisment.
În ceea ce privește înscrisul olograf atribuit pârâtului, înscris depus de reclamantă, se constată că nu cuprinde amenințări la adresa reclamantei, ori a minorului, pârâtul arătând doar că regretă comportamentul său de până în prezent și că își cere scuze față de reclamantă.
Din declarația martorei audiată în cauză, martoră care este mama reclamantei, a rezultat că au existat conflicte intre parat si reclamanta, însă, cu excepția unui singur episod în care martora a asistat la aplicarea de către pârât a două palme reclamantei, nu a perceput alte asemenea episoade de violență. Mai mult, martora a arătat că în ultima perioadă de timp a fost în vizită la locuința părților, ocazie cu care nu a observat ca pârâtul să se comporte agresiv cu reclamanta, ori cu minorul L. Raimond. De asemenea, martora a declarat că nu a văzut ca pârâtul să fi exercitat vreodată acte de violență împotriva acestui minor.
Față de cele arătate, instanța a apreciat că, chiar dacă s-a dovedit că între părți există o anumită stare conflictuală, reclamanta nu a dovedit totuși exercitarea unor acte de violență care să genereze o stare de pericol imediat pentru ea, ori pentru minorul L. Raimond. Or, atât timp cât se solicită evacuarea pârâtului din locuința comună, măsură care poate avea un caracter foarte grav față de persoana pârâtului, mai ales prin raportare la începerea sezonului rece, instanța a apreciat că sunt necesare dovezi mai concrete. În cauză însă, singura probă în sprijinul afirmațiilor reclamantei a constituit-o declarația martorei T. Juliana, martoră care însă este mama reclamantei, neexistând astfel probe obiective care să susțină afirmațiile reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate și în temeiul Legii nr.217/2013 republicată să se dispună instituirea unui ordin de restricție care să cuprindă restricția prevăzută de art.23 li.t, a,d,f din lege, împotriva numitului L. Z. cu domiciliul în comuna C. ., ., pe timp de un an de la pronunțarea hotărârii și evacuarea acestuia din locuința susmenționată.
În motivarea recursului recurenta arată că este despărțită de pârât din anul 2010 conform Sentinței civile nr.1103/2010 pronunțată de Judecătoria Miercurea C.. Din căsătoria lor a rezultat un copil minor care i-a fost încredințat spre creștere și educare.
Pârâtul nu plătește pensie de întreținere de bună voie deși are loc de muncă, nu contribuie cu nimic la întreținerea locuinței în care stă și în care sunt nevoiți să locuiască împreună.
Recurenta arată că a probat cu martor că pârâtul este violent și a provocat în repetate rânduri distrugeri atât în locuință, cât și în afara acesteia, că o lovește pe reclamantă în mod constant și o amenință cu moartea.
În drept invocă art.304/1 Cod procedură civilă, art.312 Cod procedură civilă, art.23 lit.a,d,f, din Legea nr.217/2003.
Intimatul nu a depus întâmpinare, însă fiind prezent personal la termenul de judecată din data de 23.04.2013 a solicitat respingerea recursului.
Instanța constată că recursul a fost formulat în termen și este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art.26 alin.2 din Legea nr.217/2003, respectiv art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.
Examinând recursul declarat de recurentă în raport de motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele conform art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:
Căsătoria părților a fost desfăcută prin divorț prin Sentința civilă nr.1103/22.04.2010 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._, iar minorul L. Raimond, născut la data de 27.09.2003 a fost încredințat spre creștere și educare mamei (filele 5-7).
Locuința ce constituie domiciliul ambelor părți constituie proprietate comună în devălmășie, dobândită de aceștia în timpul căsătoriei (fila 3). Niciuna dintre părți nu a solicitat până în prezent ieșirea din indiviziune cu privire la acest imobil.
Față de constatările instanței de fond, Tribunalul este de părere că din probatoriul administrat rezultă starea conflictuală a părților care se perpetuează pe o perioadă lungă de timp și care se datorează mai ales comportamentului pârâtului.
La dosarul cauzei au fost depuse mai multe plângeri și denunțuri pe care reclamanta le-a adresat organelor de urmărire penală, și prin care s-a plâns de purtarea necorespunzătoare și agresivitatea pârâtului față de dânsa (filele 24-27, fila 4 d.f.).
Este adevărat că prin Rezoluția din data de 20.02.2013 a P. Procurorului Parchetului de pe lână Judecătoria Miercurea C. s-a respins plângerea formulată de petenta-reclamantă, nemulțumită de soluția privind neînceperea urmării penale față de pârât pentru infracțiunii de lovire sau alte violențe, abandon de familie, amenințare și distrugere (fila 28). Însă, din motivarea acestei rezoluții rezultă că deși dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sub aspectul laturii subiective, la data de 20.10.2012 între părți a avut loc un conflict în care reclamanta a fost lovită de pârât, și a fost distrus un dulap din locuință.
Organul de cercetare penală a reținut că reclamanta a fost lovită în urma autoapărării făptuitorului-pârât, însă din aceste constatări rezultă în mod concret relația conflictuală dintre părți. Chiar dacă nu s-a stabilit vinovăția pârâtului, cert este că în locuința părților s-a petrecut un scandal, ceea ce este foarte dăunător minorului, care locuiește împreună cu dânșii și care nu ar trebui să fie supus unor asemenea scene de familie.
Totodată, din declarația martorei T. Juliana, mama reclamantei rezultă că pârâtul a avut un comportament agresiv și violent față de reclamantă în mai multe ocazii, a proferat amenințări la adresa acesteia și a săvârșit acte de vandalism (filele 26-27). Obiectivitatea martorei nu poate fi pusă sub îndoială chiar dacă este mama reclamantei, din moment ce legea nu interzice audierea în calitate de martori a membrilor de familie. Rațiunea admisibilității unei asemenea probe este tocmai aceea că relațiile dintre membrii ai familiei sunt cunoscute cel mai bine de către rude, care sunt prezente cu regularitate în viața familiei, fiind vorba de multe ori despre chestiuni delicate, care de multe ori nu se doresc a fi aduse la cunoștința unor terțe persoane.
Martora a mai relatat că pârâtul a comis acte de vandalism și în scara blocului, a agresat-o pe fiica mai mare a reclamantei, iar minorului îi este frică de tatăl său.
În asemenea condiții Tribunalul apreciază că nu este benefic ca pârâtul să locuiască împreună cu reclamanta și copilul lor minor, care la vârsta fragedă de 10 ani trebuie să fie ferit de scandalurile repetate în familie și trebuie să i se asigure un mediu familial liniștit în care să îi fie asigurată dezvoltarea fizică și morală.
În conformitate cu prevederile art.23 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri, obligații sau interdicții.
Această lege statuează că asigurarea ocrotirii și sprijinirii familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, bazată pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes național, iar prevenirea și combaterea violenței în familie fac parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.
În continuare se prevede că protecția și promovarea drepturilor victimelor violenței în familie se realizează în conformitate cu mai multe principii, printre care principiul prevenirii săvârșirii actelor de violență în familie.
Or, ținându-se cont de spiritul legii, în vederea luării unei măsuri de ocrotire nu se impune ca unul dintre membrii familiei să fie condamnat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni față de un alt membru al familiei, ci orice acțiune sau inacțiune manifestată fizic sau verbal constituie acțiune de violență în familie.
În cauză Tribunalul apreciază că din probele administrate rezultă că pârâtul a avut manifestări de agresivitate, verbală și fizică în familie, care pot pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihică a celorlalți membri, ținându-se cont și de interesul superior al copilului minor, care este martor la asemenea incidente. De asemenea, principiul prevenirii săvârșirii actelor de violență în familie, reglementat de lege, impune luarea oricăror măsuri necesare asigurării respectării acestui principiu.
Prin urmare, apreciind că comportamentul pârâtului în familie este de natură a periclita integritatea fizică sau psihică a celorlalți membri, în temeiul art.304 pct.9 raportat la art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată.
Astfel, în baza art.23 lit.a din Legea nr.217/2003, instanța va emite ordin de protecție, prin care va dispune evacuarea temporară a pârâtului din locuința familiei situată în comuna C., ./B/20.
În înțelesul art.24 alin.1 această măsură se va dispune, pe o durată de 6 luni, începând cu data pronunțării prezentei decizii, 30 aprilie 2013 și până la data de 30 octombrie 2013, perioadă în care pârâtul va putea să-și revizuiască atitudinea față de familia sa.
În ceea ce privește capetele de cerere privind emiterea ordinului de protecție pentru luarea măsurilor prevăzute de art.23 lit.d și f, Tribunalul apreciază că aceste cereri nu au fost precizate și nici motivate, nefiind indicată în concret distanța minimă ce ar putea fi impusă agresorului pentru a se păstra față de victimă, și nici motivul pentru care ar fi necesar să se interzică acestuia oricare contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.
În baza 31 alin.1 din lege, prezentul ordin de protecție se va comunica de îndată Postului de Poliție C., unitate în a cărei rază teritorială se află locuința părților.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta P. I. împotriva Sentinței civile nr.3969/20.11.2012 a Judecătoriei Miercurea C., pe care în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. I., domiciliată în comuna C., ./A, ., jud.Harghita, în contradictoriu cu pârâtul L. Z., cu același domiciliu și în consecință:
Emite ordin de protecție la cererea reclamantei P. I., prin care dispune evacuarea temporară a pârâtului L. Z. din locuința familiei situată în comuna C., ./B/20, județul Harghita, pe o durată de 6 luni, începând cu data pronunțării prezentei decizii, 30 aprilie 2013 și până la data de 30 octombrie 2013.
Respinge celelalte capete de cerere formulate de reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 aprilie 2013.
PreședinteJudecătorJudecător
S. C. M. I. S. E.
Grefier
L. B.
Red.: SZ.E.
Primit: 09.05.2013
Tehnored./id/09.05.2013
Dact: 3 ex/B.L.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 253/2013. Tribunalul HARGHITA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 216/2013. Tribunalul HARGHITA → |
|---|
