Pretenţii. Decizia nr. 225/2013. Tribunalul HARGHITA
Comentarii |
|
Decizia nr. 225/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 4291/96/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 225/R
Ședința publică din data de 13 martie 2013
Completul compus din:
Judecător: B. R. J. - Președinte
Judecător: Steluța E. U.
Judecător: Banyai E.
Grefier: M. E.
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul M. K. împotriva Deciziei civile nr. 529/R din 27 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Z. A., având ca obiect pretenții, revizuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuentul Mihaly K., lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Revizuentul depune la dosar note de ședință.
Instanța pune în discuția revizuentului inadmisibilitatea cererii de revizuire în condițiile în care decizia pe care o atacată nu evocă fondul cauzei, arătând că în dosarul nr._ cererea de recurs a fost formulată împotriva unei hotărâri prin care cererea de chemare în judecată, s-a anulat pentru netimbrarea cererii de chemare în judecată
Pe de altă parte instanța învederează revizuentului că prin cerere nu indică niciun motiv de revizuire.
Revizuentul nu are nicio părere față de chestiunile puse în discuție de către instanță.
Instanța în baza actelor dosarului reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând constată următoarele:
I. Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 03.12.2012 Mihaly K. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr.529/R/27.06.2012, precizând că solicită obligarea numitul Z. A. la plata sumei de 200.000 forinți, precum și a sumei de 250 lei, cu dobânzile aferente.
Nu a invocat temeiul de drept al cererii sale.
II. Intimatul nu a depus întâmpinare și nu a arătat excepții sau alte mijloace de apărare.
III. Tribunalul a pus în discuție, din oficiu, inadmisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la condiția prevăzută de art. 322 din Codul de procedură civilă, care impune ca decizia pronunțată în recurs să fi evocat fondul, și pentru faptul că în cerere nu s-a invocat niciunul din cazurile prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă.
Părțile nu au exprimat niciun punct de vedere referitor la aceste chestiuni.
IV. Analizând cu precădere excepția, Tribunalul constată că:
1. Prin decizia contestată, a fost respins recursul declarat de revizuent împotriva unei sentințe prin care acțiunea sa a fost anulată ca netimbrată. Acest lucru însemnă că decizia nu evocă fondul, or una din condițiile de admisibilitate prevăzute expres de art. 322 din codul de procedură civilă este tocmai ca hotărârea dată în recurs, atacată cu revizuire, să fi evocat fondul.
2. Pe de altă parte, în cererea de revizuire nu este indicat niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă, iar motivele invocate în fapt de revizuent nu au nicio legătură cu aceste cazuri.
V. În concluzie, cererea de revizuire este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 529/R din 27 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr._, formulată de revizuentul Mihály Kálmán, cu domiciliul în cu domiciliul în comuna F., ., județul Harghita, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 martie 2013.
Președinte Judecător Judecător
B. R. J. Steluța E. U. Banyai E.
Grefier
M. E.
Red.BRJ.
P..15.04.13
Tehnored/id.
16.04.13 m.m.
2 ex. .
← Acţiune posesorie. Decizia nr. 53/2013. Tribunalul HARGHITA | Succesiune. Decizia nr. 52/2013. Tribunalul HARGHITA → |
---|