Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 187/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 187/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 3819/97/2012
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 187/2013 DOSAR NR_
Ședința publică din data de 19 iunie 2013
PREȘEDINTE: I. M. - judecător
I. A. M. - grefier
P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost reprezentat de procuror N. M. .
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile introdusă de reclamantul V. M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.
S-a constat că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29 mai 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la acest tribunal, la nr._ /16.05.2012, formulată de către reclamantul V. M., - în nume propriu și ca moștenitor al defunctei sale mame, V. M., căsătorită B., decedată la data de 05.08.1964-, a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice -, solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative a strămutării sale și a mamei sale și stabilirii domiciliului obligatoriu, în localitatea Moldovița, în perioada 06.09.1952 – 01.07.1954 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 250.000 euro – echivalent a sumei de 1.000.000 lei – despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura respectivă și la plata sumei de 50.000 euro – echivalent a 220.000 lei – reprezentând contravaloarea bunurilor aflate, la data strămutării, în imobilul casa proprietatea familiei, care, au fost confiscate și dispărute, precum și la plata dobânzilor legale, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă a despăgubirilor pretinse.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în sinteză, că în baza Deciziei MAI nr. 239/1952, împreună cu alte persoane, - în condițiile în care tatăl său era bolnav, netransportabil -, el și mama sa, au fost îmbarcați în vagoane de marfă, în gara CFR Petroșani și după o călătorie de 2 zile – fără vreo staționare – au fost transportați la Moldovița, unde au fost cazați în barăci comune, neîncălzite, atât bărbați, cât și femei și copii și obligați – pe schimburi de zi și noapte – să muncească la Fabrica de cherestea din localitate, în schimbul unei mâncări mizerabile, la o cantină ordinară și pentru cazarea în paturi suprapuse, în barăci.
Reclamantul a arătat că în perioada respectivă, a contactat TBC, însă nu a putut fi tratat calificat decât după eliberare, când s-a internat în Spitalul Sibiu și Preventoriul București.
Că, la ridicarea restricțiilor domiciliare, când au putut reveni la domiciliul din Petroșani, bunurile mobile erau confiscate, iar casa familiei era ocupată de sediul UTM, astfel că, mama sa, cu mare greutate, a putut recupera o singură cameră unde au locuit, fiind, ulterior, arestată, pentru o perioadă de 6 luni.
Reclamantul a susținut că suferințele îndurate pe perioada strămutării, de el, personal și de mama sa, justifică suma pretinsă ca despăgubiri morale, întrucât au fost supuși unui regim de exterminare, iar bunurile mobile, hainele, îmbrăcămintea, care au fost confiscate la momentul strămutării sau au dispărut, justifică suma pretinsă ca despăgubiri materiale.
În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 221/2009.
Pârâtul - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara - a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, ca inadmisibilă sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii administrative dispuse în baza Deciziei MAI nr. 239/1952, ca și sub aspectul despăgubirilor morale pretinse, invocând Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 și, ca, nefondată sub aspectul despăgubirilor materiale.
Din examinarea actelor dosarului și a probelor ce s-au administrat în cauză, instanța retine următoarele:
Reclamantul V. M., are calitatea de descendent gradul I al defunctei B. M. ( fostă V.). (f. 4; 5; 7)
În baza Deciziei MAI nr. 239/1952, reclamantul împreună cu mama sa, au fost strămutați, în perioada 06.09.1952 – 01.07.1954, de la domiciliul lor din P., cu domiciliu obligatoriu în localitatea Moldovița. (f. 25)
Prin art. 3 alin. 1 lit. e din Legea nr. 221/2009, măsurile administrative dispuse de organele fostei miliții sau securități, întemeiate pe Decizia MAI nr. 239/1952, sunt considerate, de drept, ca având caracter politic.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, - iar după decesul acestora dreptul soțului supraviețuitor sau a descendenților până la gradul II, inclusiv -, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
Cum, brutalitatea măsurilor represive, de eradicare a „ elementelor burghezo/moșierești”, - între care „chiaburii” -, de intimidare și reeducare a acestora, în epoca de implementare a principiilor regimului comunist, totalitar în România, sunt de notorietate, instanța apreciază acțiunea reclamantului ca întemeiată, atât sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii administrative a strămutării acestuia și a mamei sale, cât și sub aspectul daunelor morale pretinse, fiind evident că sub durata măsurii respective, acestora le-a fost produse prejudicii morale majore, atât sub aspectul drepturilor primordiale, precum dreptul la libertate, la sănătate, la siguranță, cât și sub aspectul drepturilor personal nepatrimoniale ce definesc persoana umană, precum dreptul la demnitate, onoare, reputație.
Ca atare, raportat la cele reținute, este de apreciat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, în condițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral ce i-a fost creat, pe perioada strămutării.
Prin actul normativ respectiv, legiuitorul nu a reglementat însă și criteriile de evaluare a despăgubirilor, lăsând la aprecierea instanței atât stabilirea întinderii prejudiciului cât și a cuantumului despăgubirilor.
Jurisprudența tradițională în materie și doctrina modernă, au admis că daunele morale, ca formă de compensare a unui prejudiciu moral, ar trebui să ofere celui îndreptățit, o satisfacție totală, adecvată, astfel încât cuantumul lor să asigure o reparație echitabilă pentru suferințele sau dezavantajele produse victimei și nicidecum să se transforme într-un instrument în realizarea unor scopuri străine de natura acestei instituții, precum îmbogățirea fără justă cauză.
Prin Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a admis, însă, excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Or, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, astfel că norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
Ca atare, Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, fiind publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispozițiile art. 5 lit. a Teza I și-au încetat efectele de la acesta moment, astfel că nu mai pot fi admise acțiuni și cererii formulate pe acest temei de drept – contra legem.
Sub aspectul despăgubirilor materiale pretinse, se constată că prin art.5 lit. b din Legea nr.221/2009, legiuitorul a reglementat și dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic de a solicitat obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001, respectiv ale Legii nr.274/2005.
Prin Decizia nr. 6/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu putere obligatorie, pentru toate instanțele de judecată că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale, numai pentru categoriile de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, dacă sub imperiul lor, partea interesată nu a obținut deja o reparație.
Ca urmare, raportat la această decizie obligatorie, impusă de instanța noastră supremă, acest tribunal apreciază că cererea de despăgubiri materiale pentru bunurile mobile confiscate familiei reclamantului sau care au dispărut prin efectul măsurii administrative cu caracter politic la care a fost supus el și defuncta sa mamă, în perioada 06.09.1952 – 01.07.1954, nu mai poate fi admisă.
Pe cale de consecință, raportat la cele ce preced și în considerarea practicii în materie a Curții de Apel A. I., precum și a Deciziei nr. 12/2011 și a Deciziei 6/2012 ale Instanței noastre supreme și având în vedere că, în România, judecătorii se supun doar legii, - posibilitatea soluționării unor cauze, pe baza principiului ex aequo . doar privilegiul unor instanțe internaționale, în cazuri excepționale și cu îndeplinirea unor condiții speciale -, instanța va aduce o soluție de admitere, doar în parte, a acțiunii reclamantului, în sensul de a constata caracterul politic al măsurii administrative a strămutării reclamantului și a mamei sale, de la domiciliul lor din P., cu domiciliul obligatoriu în localitatea Moldovița, în perioada 06.09.1952 – 01.07.1954, urmând a fi respinsă întrutotul, ca inadmisibilă, în ce privesc despăgubirilor pretinse.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și, că, se justifică cheltuieli de judecată în sumă de 1742 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de către reclamantul V. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul Individual de Avocatură „M. E.”, din Petroșani, .. 3, ., județul Hunedoara, împotriva pârâtului S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, . - reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara și în consecință:
Constată caracterul politic al măsurii administrative - dispuse în baza Deciziei MAI nr. 239/1952 -, a strămutării reclamantului și a mamei sale V. M., decedată, de la domiciliul lor din P., în localitatea Moldovița, în perioada 06.09.1952 – 01.07.1954,.
Respinge, în rest, acțiunea civilă.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1742 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
I. M. I. A.-M.
IM/IAM/6 ex.
26.09.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1033/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Anulare act. Sentința nr. 729/2013. Tribunalul HUNEDOARA → |
|---|
