Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 107/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 107/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 2613/97/2012
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 107/2013 DOSAR NR._
Ședința publică din data de 20 martie 2013
PREȘEDINTE: I. M. - judecător
I. A. M. - grefier
P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost reprezentat de procuror D. Ioanela .
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de către reclamantul M. P. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții – Lege nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av. Ș. E. pentru reclamant, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei.
Reprezentanta reclamantului a arătat că nu mai are alte cereri de formulat și a solicitat judecarea cauzei.
Reprezentanta Parchetului nu s-a opus judecării cauzei .
Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamanților a solicitat instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate caracterul politic al reținerii reclamantului, în perioada 05.08.1948 – 04.10.1959, în Penitenciarul Sibiu, precum și să constate caracterul politic al condamnării reclamantului prin Sentința penală nr. 467/1949 a Tribunalului M. Sibiu și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de către acesta prin reținere și condamnare. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta parchetului a pus concluzii de admitere, în parte, a acțiunii, în ceea ce privește constatarea caracterului politic al reținerii și condamnării reclamantului, iar în ce privește despăgubirile morale, a solicitat respingerea acestora ca inadmisibile, raportat la Decizia nr. 12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la acest tribunal, la nr._ /02.04.2012, reclamantul M. P. a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul politic al reținerii sale, în perioada 05.04.1948 – 04.10.1959, în Penitenciarul Sibiu, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale - prev. și ped. de art. 209 pct. 1 lit. a, b, c din Cod penal anterior; să se constate caracterul politic al condamnării sale, prin Sentința penală nr. 467/1949, pentru infracțiunea de complicitate de deținere ilegală de muniție – infracțiune prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947; să se constate că prin reținere și condamnare, i-au fost încălcate drepturile fundamentale la libertate, la domiciliu, la învățătură, la muncă, apărate prin art. 28-30, art. 22 și 19 din Constituția din 1948, i trată în vigoare la 13 aprilie 1948 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 euro – sau echivalentul în lei la data plății – cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit prin reținere și condamnare.
A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în sinteză, că fiind elev de liceu, în timpul vacanței de vară, a fost ridicat de pe raza localității Sărăxău, județul A., de către organele de securitate și dus în arestul securității din Cluj, după care, a fost transferat la D. și, respectiv, la Penitenciarul Sibiu, motivul fiind acela că tatăl său deținea o batoză de recoltat grâu și, că, împreună cu alți tineri, a complotat împotriva regimului comunist, fiind surprins în timp ce transporta un sac de grenade în localitatea B., uneia dintre căpeteniile unei organizații subversive anticomuniste din regiune.
A susținut că, în perioada reținerii sale, a fost supus celor mai groaznice torturi, fiind bătut cu palmele și cu pumnii, i-au fost aplicate lovituri la tălpi, fiind atârnat de doi suporți în așa fel încât corpul său se rotea pe o coadă de lopată, că a fost izolat în carceră, în întuneric și frig, i-au fost interzise orice legături cu familia, prin vizite ori corespondență și, că, suferințele îndurate în perioada respectivă, au cauzat pierderea întregii danturii.
A susținut că, deși fapta pentru care a fost reținut - uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 1 lit. a, b, c din Cod penal anterior – a fost amnistiată, după cum rezultă din Biletul de eliberare nr. 1714/04.10.1949, emis de Penitenciarul Sibiu și se impunea, de îndată, punerea sa în libertate, a fost reținut în continuare, fiind condamnat conform Sentinței nr. 467/1949 a Tribunalului M. Sibiu, pentru o altă infracțiune, respectiv pentru complicitate la deținerea ilegală de muniții, prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947.
Reclamantul s susținut că prejudiciul moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor fundamentale prevăzute și protejate de Constituția României din 1948 – respectiv, dreptul la libertatea individuală, dreptul de a nu fi condamnat sau reținut fără o hotărâre judecătorească, dreptul la domiciliu, dreptul la muncă și dreptul la învățătură –ce justifică acordarea sumei pretinse.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, modificată și completată prin Legea nr. 202/2010, Decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, Constituția României, art. 13 din Legea nr. 71/2011, art. 8 din declarația Universală a Drepturilor Omului, CEDO – Carta Drepturilor Fundamentale a UE, adoptată la 07.12.2000, la Strasbourg. (f. 1-3)
Pârâtul - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara - a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantului pentru acordarea de despăgubiri morale, în condițiile în care prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, normă juridică ce reglementa dreptul la despăgubiri morale pentru repararea prejudiciului moral suferit prin efectul condamnării politice ori a măsurii administrative cu caracter politic.
A mai susținută că prin Legea nr. 221/2009, condamnarea penală suferită de reclamant, este prevăzută, de drept, ca având caracter politic.
În fine, sub aspectul despăgubirilor pretinse de reclamant – de 500.000 euro – pârâtul a solicitat respingerea cererii, ca nefondată. (f. 22-25)
Din examinarea actelor dosarului, precum și a probelor ce s-au administrat, instanța retine următoarele:
Reclamantul, M. P., a fost judecată într-un lot de inculpați și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delictul de deținere ilegală de muniții, prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947, conform Sentinței penale nr. 467/1949 a Tribunalului M. Sibiu, - ca urmare a schimbării de calificare a faptei din delictul de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 1 lit. a, b, c din Cod penal anterior.
Prin hotărârea respectivă, s-a dispus încetarea urmăririi penale, sancțiunea pentru respectiva infracțiune, fiind stinsă prin amnistie. (f. 68; 69)
Ca urmare, reclamantul a fost eliberat din Penitenciarul Sibiu, după o perioadă de arest de cca. 1 an. (f. 12; 69)
Așadar, reclamantul a fost în stare de arest pentru o infracțiune amnistiată conform Legii nr. 190/1947, instanța militară penală schimbând calificarea din ordinul de trimitere în judecată al Procurorului militar de pe lângă Tribunalul M. Sibiu, pentru comiterea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 1 lit. a, b, c din Cod penal anterior.
În ce privește pe antecesorul reclamantului, M. R., acesta a făcut obiectul unor cercetări penale și percheziții domiciliare, în cursul anului 1940, în urma unui denunț anonim, pentru deținere de manifeste interzise, dosarul fiind clasat pentru lipsă de probe. (f. 75-92)
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, - iar în caz de deces, dreptul soțului supraviețuitor sau al descendenților până la gradul II, inclusiv -, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
Cum metodele de reeducare în regimul de penitență „ ex terminis”, la care erau supuși deținuții politici, considerați dușmani ai poporului, în cea mai agresivă perioadă a instaurării comunismului,sunt de notorietate, este de apreciat că tratamentele degradante asimilabile torturii, - precum bătăi, înfometări, supunerea la munci grele, șantajul, frica, frigul,lipsa asistenței medicale, interzicerea oricărei legături cu familia ori cu exteriorul -, au lezat grav drepturile primordiale ale reclamantului, - ca libertatea, sănătatea, integritatea fizică și psihică -, precum și cele personal nepatrimoniale ce definesc personalitatea umană, - ca demnitatea, onoarea, reputația -, astfel că se justifică repararea prejudiciului suferit prin condamnare, precum și cel suferit ca urmare a condamnării respective, prin compensări pecuniare pe criteriul echității.
Prin Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
Sub aspectul respectării drepturilor prevăzute de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, - art. 6 - invocat de reclamant ca temei a acțiunii sale, acest tribunal, constată că întradevăr, de la data ratificării Convenției și a protocoalelor adiționale la aceasta, - prin Legea nr. 30/1994 -, România recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa, drepturile și libertățile fundamentale, așa cum sunt definite în Titlul I a respectivei Convenții, obligându-se să le respecte.
Tocmai în vederea executării acestei obligații, Constituția României – prin art. 20 -, a instituit preeminența aplicării tratatelor și pactelor care se referă la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în caz de neconcordanță a prevederilor acestora cu legile sale interne.
Dar, în condițiile în care România a ratificat Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, prin Legea nr. 30/1994 – publicată în Monitorul Oficial nr. 135/1994 – prevederile acesteia ca și jurisprudența dezvoltată de Curtea de la Strasbourg, în legătură cu aplicarea lor, nu pot fi avute în vedere și nu pot fi incidente unor fapte și situații produse anterior acestui moment, al ratificării.
De altfel, aceste argumente au fost examinate de instanța supremă prin Decizie nr. 12/2011, în soluționarea recursului în interesul legii.
În ce privește Declarația Universală a Drepturilor Omului, - invocată, de asemenea, ca argument juridic în susținerea acțiunii sale, se apreciază că în condițiile în care intervenția Curții Constituționale a României este considerată un reviriment juridic, nu se poate aprecia că între prevederile Legii nr.221/2009 ca act normativ intern și prevederile tratatului internațional respectiv există o contrarietate de natură a justifica aplicarea acestuia în condițiile art. 20 din Constituție, iar pe de altă parte, acest tratat internațional a fost semnat de România, la 14 decembrie 1955.
Pe cale de consecință, prevederile art. 148 a Constituției României din 1991, nu pot fi aplicate retroactiv, pentru fapte consumate în alte epoci istorice, sub alte regimuri politice, pe temeiul tratatelor internaționale invocate de reclamant.
În fine, sub aspectul incidenței Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, privind Codul civil, se constată că legiuitorul a impus, cu rang de principiu, regula potrivit căreia dispozițiile acestui cod se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice săvârșite după ..
În același sens și art. 3 din respectivul cod, impune regula potrivit căreia actele și faptele juridice consumate înainte de . acestuia, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data producerii sau săvârșirii lor.
Ca atare, acțiunea reclamantului este inadmisibilă și pe acest temei de drept.
Cum, în România, judecătorii se supun doar legii, - posibilitatea soluționării unor cauze, pe baza principiului ex aequo . privilegiul unor instanțe internaționale, în cazuri excepționale și cu îndeplinirea unor condiții -, instanța va aduce o soluție de admitere în parte a acțiunii reclamantei, în sensul că va constata caracterul politic al reținerii reclamantului, în stare de arest, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, pe temeiul art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, pe perioada 05.08.1948 – 04.10.1950, în Penitenciarul Sibiu și condamnării acestuia – ca urmare a schimbării încadrării juridice, - pentru delictul de deținere ilegală de muniții, prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947, faptă amnistiată. (f. 50-68)
Reclamantul a fost reținut în Penitenciarul Sibiu și după ce Tribunalul M. Sibiu, în considerarea Sentinței nr. 467/1949, până în 4 octombrie 1949 a solicitat punerea sa în libertate. (f. 12; 69)
Indiscutabil, pentru această perioadă de cca. 4 luni în care reclamantul a fost reținut abuziv contra ordinului instanței penale de punere imediată în libertate, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri morale și materiale, însă pe alte temeiuri juridice, dar atare despăgubiri nu s-au solicitat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și că se justifică cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei. (f. 4)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea civilă formulată și completată de reclamantul M. P., domiciliat în Hunedoara, ., ., . - împotriva pârâtului S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara și în consecință:
Constatată caracterul politic al reținerii reclamantului, în stare de arest, în Penitenciarul Sibiu, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, pe temeiul art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, pe perioada 05.08.1948 – 04.10.1950, și condamnării acestuia – ca urmare a schimbării încadrării juridice, - pentru delictul de deținere ilegală de muniții, prev. și ped. de art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947, faptă amnistiată, prin Sentinței nr. 467/1949 a Tribunalului M. Sibiu.
Respinge în rest acțiunea civilă.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.
Președinte, Grefier,
I. M. I. A.-M.
IM/IAM/5 ex.
17.07.2013
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Încheierea nr. 14/2013. Tribunalul HUNEDOARA → |
|---|
