Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 276/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Tribunalul HUNEDOARA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 276/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 8974/221/2010

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 276/A/2013 DOSAR NR._

Ședința publică din data de 2 decembrie 2013

PREȘEDINTE B. M. S.- judecător

C. C. V.- judecător

C. I.- grefier șef secție

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de către reclamantul- pârât reconvențional B. T. și pârâtă reclamantă reconvențional B. V. împotriva sentinței civile nr. 1967/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul civil nr._ (judecător S. A. L.).

S-a constatat că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării, din data de 18 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelurilor civile constată:

Prin sentința civilă nr. 1967/2013, pronunțată de Judecătoria D., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul B. T. în contradictoriu cu pârâta B. V..

S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional B. V. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional B. T. și în consecință:

S-a constatat că părțile au dobândit sub durata căsătoriei și în timpul conviețuirii, prin cumpărare și construire următoarele bunuri comune, în valoare totală 421.609,00 lei:

- imobilul apartament compus din patru camere și dependințe situat în municipiul D., Calea Zarandului, ., ., județul Hunedoara, înscris în CF_-C1-U28 D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 6457/137 D.), nr. ord. A+1, nr. top 3756/47/5/x/7 în valoare de 179.849,00 lei;

- imobilul apartament compus din o cameră și dependințe, situat în municipiul Timișoara, ., . înscris în CF_-C1-U24 Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_), nr. ord. A+1, nr. top_/LVII, în valoare de 37.507,00 lei;

- imobilul construcție compus din casă de locuit P+M și anexe gospodărești situat în . edificat pe terenul evidențiat în tarlaua 16/2, . titlul de proprietate nr. 5891/80, în valoare de 141.767,00 lei;

- autoturism marca Dacia L. înmatriculat sub nr._, an fabricație 2008, nr. identificare UU1LSDAEH39069343, culoare roșu metalizat în valoare de 13.280,00 lei;

- autoturism marca Dacia 1310 Break înmatriculat sub nr._, an fabricație 1997, nr. identificare UU1R13311W2709267, în valoare de 1.400,00 lei;

- suma de 47.806,00 lei, încasată de pârâtă, după despărțirea definitivă a celor doi, ca urmare a înstrăinării unui număr de 4000 acțiuni BCR, dobândite în timpul căsătoriei.

S-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei în valoare totală de 421.609,00 lei, în cotă de ½ parte fiecare, astfel:

S-a atribuit reclamantului pârât reconvențional B. T., Lotul nr. 1, în valoare totală de 156.447,00 lei, compus din:

- imobilul construcție, compus din casă de locuit P+M și anexe gospodărești situat în . edificat pe terenul evidențiat în tarlaua 16/2, . titlul de proprietate nr. 5891/80, în valoare de 141.767,00 lei;

- autoturism marca Dacia L. înmatriculat sub nr._, an fabricație 2008, nr. identificare UU1LSDAEH39069343, culoare roșu metalizat în valoare de 13.280,00 lei;

- autoturism marca Dacia 1310 Break înmatriculat sub nr._, an fabricație 1997, nr. identificare UU1R13311W2709267, în valoare de 1.400,00 lei;

S-a atribuit pârâtei reclamantă reconvențional B. V., Lotul nr. 2, în valoare totală de 265.162,00 lei, compus din:

- imobilul apartament, compus din patru camere și dependințe situat în municipiul D., Calea Zarandului, ., ., județul Hunedoara, înscris în CF_-C1-U28 D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 6457/137 D.), nr. ord. A+1, nr. top 3756/47/5/x/7 în valoare de 179.849,00 lei;

- imobilul apartament compus din o cameră și dependințe situat în municipiul Timișoara, ., . înscris în CF_-C1-U24 Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_), nr. ord. A+1, nr. top_/LVII în valoare de 37.507,00 lei;

- suma de 47.806,00 lei, încasată de pârâtă după despărțirea definitivă a celor doi ca urmare a înstrăinării unui număr de 4000 acțiuni BCR dobândite în timpul căsătoriei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor a fost obligată pârâta reclamantă reconvențional, B. V., să plătească reclamantului pârât reconvențional B. T., suma de 54.357,50 lei cu titlu de sultă.

S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

S-a respins, în rest, acțiunea principală.

În temeiul art. 276 Cod procedură civilă s-au compensat, în totalitate, cheltuielile judiciare făcute de părți cu taxele judiciare de timbru și onorarii expertiză, urmând ca fiecare din părți să suporte plata propriului avocat.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 1002/28 februarie 2005, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul civil nr. 159/2005, s-a desfăcut căsătoria încheiată la data de 5 mai 1983 între reclamant și pârâtă, din culpa ambilor soți.

După desfacerea căsătoriei, prin divorț, părțile au continuat să conviețuiască și să se gospodărească împreună.

Relevante, în acest sens, sunt atât susținerile reclamantului invocate în întâmpinarea depusă la dosar, potrivit cu care ar fi locuit împreună cu pârâta în apartamentul situat în D. și după desfacerea căsătoriei și că, în anul 2008, prin contribuție comună au achiziționat autoturismul marca Dacia L., cât și susținerile reclamantei prezentate în cererea reconvențională.

Această stare de fapt rezultă fără dubii și din declarațiile martorilor audiați.

Astfel, martora P. M. a susținut că părțile au locuit împreună și după divorț, martorul L. E. C. a afirmat că a fost surprins când a aflat că cei doi sunt divorțați întrucât se comportau ca doi soți, iar martora M. M. a susținut că după divorțul lor, părțile au continuat să locuiască împreună până în august 2010.

În prezenta procedură părțile tind să-și partajeze bunurile comune dobândite atât în timpul căsătoriei, cât și după divorț, dar în perioada în care au conviețuit împreună.

Potrivit art. 30 Codul Familiei – „bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților”.

Textul instituie și o prezumție relativă de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, care poate fi răsturnată prin orice mijloace de probă. C. propriu zisă ce se cuvine din devălmășie fiecăruia dintre soți se stabilește pe baza contribuției efective a fiecăruia la dobândirea tuturor bunurilor comune.

Astfel, în lipsa unor probatorii din care să rezulte că unul din soți a avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale și, deci, împărțirea unor bunuri urmează a se face, de asemenea, în părți egale.

Prin divorțul părților, dreptul de proprietate devălmașă s-a transformat în plan intelectual, într-o proprietate pe cote-părți, iar până la proba contrară, cele două cote-părți se prezumă a fi egale. Potrivit dispozițiilor legale, coproprietatea este un drept de proprietate pe cote-părți ideale, abstracte, matematice, care aparține la două sau mai multe persoane asupra unuia și aceluiași lucru.

Specific regimului juridic al coproprietății este faptul că fiecărui coproprietar îi aparține o cotă-parte ideală, abstractă din dreptul de proprietate, bunul obiect al dreptului de proprietate rămânând nefracționat și are caracter vremelnic deoarece durează în timp până la sistarea ei.

Modalitatea specifică și cea mai frecventă de încetare a coproprietății este partajul sau împărțeala, respectiv operația juridică prin care încetează starea de coproprietate ori de indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite pe cote-părți sunt împărțite materialmente între copărtași, fiecare devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate sau asupra unui anume bun din cele ce formau obiectul coproprietății.

Împărțeala este reglementată în art. 728-799 Cod civil, completate cu prevederile art. 673¹-673¹⁴ Cod procedură civilă, care reglementează procedura specială a împărțelii judiciare.

Potrivit art. 673⁵ alin. 1 Cod procedură civilă instanța trebuie să stabilească bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar și cota-parte ce se cuvine fiecăruia.

În ceea ce privește bunurile supuse împărțelii, instanța a reținut că, urmare a recunoașterii reciproce (acțiune principală, completare la acțiune și cerere reconvențională), părțile au dobândit, sub durata căsătoriei, următoarele bunuri a căror calitate de bunuri comune nu a fost contestată:

Conform evidențelor de carte funciară, acest imobil reprezintă proprietatea comună a reclamantului și pârâtei sub B1, dobândită de aceștia sub durata căsătoriei în baza contractului de schimb autentificat sub nr. 228/1996.

Astfel cum rezultă din raportul de contraexpertiză tehnică în construcții, efectuat în cauză, cu completările ulterioare, valoarea actuală de circulație a acestui imobil se circumscrie sumei de 179.849,00 lei (188.500,00 lei valoarea de circulație a imobilului – 8.151,00 lei valoarea parchetului laminat montat de către pârâtă în anul 2011).

- imobilul situat în municipiul Timișoara înscris în CF_, nr. top 1732/9065/L/VII în valoare de 80.000,00 lei;

Potrivit înscrierilor de carte funciară, acest imobil reprezintă proprietatea comună a reclamantului și pârâtei sub B1, dobândită de aceștia sub durata căsătoriei în baza contractului de vânzare–cumpărare autentificat sub nr._/2002.

Imobilul este situat în municipiul Timișoara, ., ., . și este înscris în CF_-C1-U24 Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_), nr. ord. A+1, nr. top_/LVII.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză, valoarea actuală de circulație a acestui imobil se circumscrie sumei de 37.507,00 lei.

Cu referire la acest imobil, în prealabil, instanța a reținut că, prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul nu a contestat calitatea de bun comun pentru ca, ulterior, prin precizările depuse să susțină că acesta este bunul său propriu, fiind dobândit din ajutorul acordat cadrelor militare la trecerea în rezervă.

Însă, aceste susțineri nu au putut fi primite, atâta timp cât, pe de-o parte, bunul a fost dobândit sub durata căsătoriei, fiind incidente dispozițiile art. 30 Codul Familiei, iar pe de altă parte ajutorul bănesc acordat cadrelor militare la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 31 din Legea 138/1999, nu poate fi asimilat unei indemnizații de asigurare și deci nu poate fi conferit ca bun propriu, conform art. 31 lit. e din Codul Familiei.

Potrivit art. 31 lit. e Codul Familiei – „Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț indemnizația de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei”.

În speță, sumele acordate reclamantului, în conformitate cu dispozițiile art. 31 din Legea 138/1999, reprezintă un ajutor neimpozabil, ce se acordă tuturor cadrelor militare, aflate în unul din cazurile prevăzute de art. 85 din Legea 89/1995 privind statutul cadrelor militare, fiind venit salarial.

- autoturism marca Dacia L. înmatriculat sub nr._ în valoare de 9.000,00 lei;

Potrivit susținerilor ambelor părți, acest autovehicul a fost dobândit prin contribuție comună, de către cei doi foști soți în anul 2008. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 153-181 din dosar), valoarea actuală de circulația a acestui autoturism se circumscrie sumei de 13.280,00 lei.

- autoturism marca Dacia 1310 Break înmatriculat sub nr._ în valoare de 1.000,00 lei;

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că acest autoturism a fost dobândit sub durata căsătoriei și are calitatea de bun comun.

Cu referire la valoarea acestuia instanța a avut în vedere suma de 1.400,00 lei, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

- imobilul construcție situat în . edificat pe terenul,

evidențiat în tarlaua 16/2, . valoare de 100.000,00 lei.

Prin titlul de proprietate nr. 5891/80 s-a reconstituit în favoarea mamei reclamantului, respectiv defunctei B. C. V., dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha și 3706 mp. printre care și pentru suprafața de 800 mp. evidențiată în sola 16/2 . categoria de folosință curți construcții.

Cu privire la titlul de proprietate emis nu au fost îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară.

În aceste condiții, susținerile reclamantului în sensul că suprafața de 800 mp. evidențiată în sola 16/2 . face parte din imobilul înscris în CF_ Zam (provenită din conversia de pe hârtie a CF 6), nr. top 14/1, 14/2, 15, 93, 95 (fila 45 din dosar) nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât urmare a eliberării titlurilor de proprietate, vechile cărți funciare corespondente au fost sistate.

La data de 21 decembrie 2000 pe numele B. V., domiciliată în municipiul D., Calea Zarandului, . eliberată autorizația de construire nr. L/2000 pentru edificarea unei construcții tip locuință P+M în localitatea Zam, pe terenul înscris în T.P. 5891/80, nr. sola 16/2, nr. . 63 din dosar).

Astfel cum rezultă din autorizația de construire raportat la domiciliul persoanei solicitante, titularul acesteia a fost pârâta.

Chiar dacă ulterior, autorizația de construire a fost rectificată, raportat la actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că această rectificare a fost efectuată pro causa, atâta timp cât însăși sora reclamantului a anexat cererii de intervenție formulată o autorizație de construire nerectificată.

În baza certificatului de urbanism și a autorizației de construire, sub durata căsătoriei părților, a fost edificat imobilul construcție situat în localitatea Zam, la nr. administrativ 252.

Această stare de fapt rezultă și din probele testimoniale administrate în cauză.

Astfel martorul P. M. a relatat că, în perioada în care s-a construit casa, cei doi erau căsătoriți, precum și faptul că, din câte a observat, la construcția casei și la amenajarea acesteia s-a ținut cont și de opinia pârâtei.

Aceeași stare de fapt rezultă și din declarația martorului L. E. C., care a susținut că „construcția s-a realizat în perioada în care părțile erau căsătorite”, cât și din declarația martorului M. M., care a afirmat că „construcția s-a făcut cu contribuția comună a celor doi soți”.

În aceste condiții, susținerile reclamantului în sensul că acest imobil a fost construit de către mama lui, respectiv defuncta B. V., nu pot fi primite.

Astfel, din declarațiile acelorași martori rezultă, fără dubii, că în imobil nu a locuit niciodată mama reclamantului sau sora acestuia. Mai mult, atât reclamantul (prin întâmpinările depuse la dosar) cât și sora acestuia (prin cererea de intervenție formulată) au recunoscut implicit că pârâta a contribuit financiar la edificarea acestui imobil.

Relevante, în acest sens, sunt susținerile potrivit cu care „dacă fosta soție a pus la dispoziția mamei mele începând cu anul 2000 sume de bani pentru realizarea acestei construcții ca ajutor, ca împrumut sau fără nici un titlu și pe care nu le-a revendicat până acum”.

Potrivit literaturii de specialitate, în ipoteza în care soții construiesc un imobil pe terenul unui terț, în patrimoniul lor intră toate drepturile decurgând din faptul edificării construcției, adică dreptul de a folosi imobilul și dreptul de a fi despăgubiți de proprietarul terenului, care devine proprietar ca efect al accesiunii imobiliare, cu excepția cazului în care între soții constructori și terțul proprietar nu a intervenit o convenție, în sensul că soții au avut învoirea proprietarului fondului pentru edificarea construcției.

În această ultimă situație, proprietatea construcției aparține celui care construiește, în patrimoniul comun intrând și un drept de superficie care conține în tiparul său dreptul de proprietate asupra construcției.

Raționamentul că imobilul edificat de soți aparține întotdeauna proprietarului terenului este unul simplist. Astfel dacă între părți a intervenit o convenție în temeiul căreia s-a construit se aplică dispozițiile Codului civil referitoare la forța contractului (în speță art. 969 cod civil de la 1864), față de care se caracterizează raporturile juridice dintre soții constructori și proprietarii terenului.

În speță, existența unei convenții (negotium juris), în acest sens, care nu a fost materializată prin înscris (ad probationem), date fiind relațiile apropriate între părți, a fost dovedită.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă fără dubiu că cei doi foști soți au edificat imobilul construcție pe terenul proprietatea mamei reclamantului cu acordul acesteia.

Relevante, în acest sens, sunt declarațiile martorilor P. M. (fila 108 din dosar) care a susținut că „relațiile de familie au fost armonioase atât între părți cât și între pârâtă și mama reclamantului; că nu a auzit pe nimeni în . că mama reclamantului s-ar pretinde proprietară pe construcție, că din discuțiile purtate cu părțile nu a înțeles ca respectivul imobil să fie construit pentru mama reclamantului”, L. E. C. (fila 109 din dosar) care a afirmat că „mama reclamantului a locuit în ultimii 30 ani la casa ei împreună cu sora reclamantului” și N. S. I. (fila 111 din dosar) care a susținut că „din câte cunosc în . imobilul aparține soților B.”.

Prin urmare, întrucât în cauză s-a dovedit că cei doi soți au edificat imobilul construcție pe terenul proprietatea mamei reclamantului, cu acordul acesteia, bunul imobil în discuție are regimul juridic al unui bun coachizit și intră în patrimoniul comun al foștilor soți.

Potrivit raportului de contraexpertiză tehnică în construcții (filele 352, 357, 407 din dosar) valoarea de circulație a imobilului situat în Zam, la nr. administrativ 252 compus din casă de locuit P+M și anexe gospodărești este de 141.767,00 lei (cu precizarea că în valoarea imobilului nu s-a inclus valoarea terenului pe care acesta este edificat).

- certificatul de acționar nr. 6233/29 noiembrie 2004 înscris în Registrul

acționarilor la poziția 6220 al BCR SA însumând un nr. de 5100 de acțiuni, cu valoarea de 10.000 lei/ acțiune, de la nr._ la nr._;

În prealabil, instanța a reținut că, sub durata căsătoriei celor doi, pârâta în calitate de membru al Asociației Salariaților Băncii Comerciale S.A. a achiziționat în anul 2004, în baza OUG 18/2004 un număr de 5.100 acțiuni BCR, valoarea de achiziție a unei acțiuni fiind de 10.350,00 lei rol, respectiv 1,0350 lei RON (fila 9 din dosar), fiindu-i eliberat în acest sens certificatul de acționar nr. 6233/29 noiembrie 2004.

Ulterior, conform susținerilor reclamantului, cei doi foști soți au vândut împreună la sfârșitul anului 2006 un număr de 1100 acțiuni, iar la data de 25 octombrie 2010 pârâta a înstrăinat și diferența de 4.000 acțiuni contra sumei de 47.806,00 lei (fila 214 din dosar).

Referitor la aceste acțiuni, s-a reținut că achiziția lor a fost facilitată de calitatea pârâtei de salariat al BCR, însă, dat fiind faptul că acțiunile nu au fost dobândite de pârâtă cu titlu de premiu sau recompensă, nefiind incidente dispozițiile art. 31 lit. d din Codul familiei, ci în schimbul unei sume de bani, instanța a constată că acestea au calitate de bun comun, fiind dobândite de cei doi foști soți sub durata căsătoriei.

Prin urmare, având în vedere că suma de 47.806,00 lei încasată de pârâtă după despărțirea definitivă a celor doi reprezintă un bun comun al celor doi soți ca urmare a înstrăinării unui număr de 4000 acțiuni BCR, dobândite în timpul căsătoriei, instanța a inclus această sumă în masa partajabilă.

În consecință, în temeiul art. 673⁵ alin. 1 Cod procedură civilă instanța a constatat că masa partajabilă, în valoare totală 421.609,00 lei, se compune din următoarele bunuri:

- imobilul apartament compus din patru camere și dependințe situat în municipiul D., Calea Zarandului, ., înscris în CF_-C1-U28 D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 6457/137 D.), nr. ord. A+1, nr. top 3756/47/5/x/7, în valoare de 179.849,00 lei;

- imobilul apartament, compus din o cameră și dependințe situat în municipiul Timișoara, ., ., . înscris în CF_-C1-U24 Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_), nr. ord. A+1, nr. top_/LVII, în valoare de 37.507,00 lei;

- autoturism marca Dacia L. înmatriculat sub nr._, an fabricație 2008, nr. identificare UU1LSDAEH39069343, culoare roșu metalizat, în valoare de 13.280,00 lei;

- autoturism marca Dacia 1310 Break înmatriculat sub nr._, an fabricație 1997, nr. identificare UU1R13311W2709267, în valoare de 1.400,00 lei;

- suma de 47.806,00 lei încasată de pârâtă după despărțirea definitivă a celor doi, ca urmare a înstrăinării unui număr de 4000 acțiuni BCR dobândite în timpul căsătoriei.

Referitor la cotele-părți ce se cuvin celor doi foști soți, în prealabil, instanța a reține că bunurile, dobândite de oricare dintre soți, sub durata căsătoriei, sunt considerate comune, deoarece legea presupune că ambii soți au avut o contribuție la dobândirea lor.

Astfel, cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport cu contribuția sa la dobândirea și conservarea bunurilor comune, iar când nu se poate determina contribuția fiecărui soț în dobândirea bunurilor comune, instanța va împărți bunurile comune în părți egale între soți. Comunitatea de bunuri este un efect legal al căsătoriei și bunul dobândit de oricare dintre soți este comun, chiar dacă numai unul dintre ei a contribuit efectiv la acea dobândire.

Prezumția relativă de comunitate prevăzută de art. 30 Codul Familiei, poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părți care ar pretinde o contribuție mai mare sau exclusivă la dobândirea bunurilor.

La încetarea stării de comunitate, împărțeala se realizează prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare codevălmaș în raport cu contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu pe pluralitate de cote, adică prin diferențierea cotelor în raport cu anumite categorii de bunuri, astfel cota de contribuție a fiecăruia la dobândirea bunurilor comune urmează a se stabili asupra întregii comunități și nicidecum asupra fiecărui bun în parte (decizia nr. 4149/21.10.2003 a C.S.J., Secția Civilă).

Legislația noastră admite că, în virtutea unei contribuții mai mari a unuia dintre soți la dobândirea și conservarea bunurilor comune, acestuia să i se stabilească și o cotă-parte mai mare la partajarea acestor bunuri, însă această cotă majorată trebuie stabilită în raport de întreaga masă partajabilă, iar nu în raport cu o anumită categorie de bunuri, soluție ce contravine principiului unității patrimoniului comun al soților.

Chemată să hotărască asupra întinderii cotelor părți ce le revin soților din masa bunurilor partajabile, instanța va ține seama de contribuția efectivă a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor supuse partajului. Astfel, cotele de contribuție vor fi determinate nu numai în funcție de aportul material la achiziționarea bunurilor comune – indicat de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soți – ci și de munca prestată în gospodărie și cea depusă pentru creșterea copilului.

În acest sens, s-a mai reținut că, aportul la dobândirea bunurilor poate fi direct, constând în munca sau mijloacele ambilor soți, ori indirect, prin economisirea unor mijloace comune și reducerea cheltuielilor casnice, ca în cazul muncii depuse de femeie în gospodărie. Contribuția soților la achiziționarea bunurilor nu poate fi reținută exclusiv în raport de veniturile realizate de fiecare, aprecierea unor contribuții diferențiate trebuie să se întemeieze pe probe convingătoare, din care această situație să rezulte neîndoielnic.

Prin urmare, susținerea unuia din foștii soți privind o contribuție majorată sau exclusivă trebuie să rezulte din probele administrate în cauză și care să facă dovada existenței unor împrejurări de natură a conduce la răsturnarea prezumției legale relative reglementate de art. 30 alin. 1 Codul Familiei, privind comunitatea de bunuri și contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei.

În speță, reclamantul a invocat o contribuție mai mare, doar în ceea ce privește autoturismul marca Dacia L. și o contribuție exclusivă la dobândirea imobilului apartament situat în Timișoara, însă această stare de fapt prezentată de reclamant nu este susținută de probele administrate.

Ori, în atare situație, instanța a apreciat că prezumția de comunitate și de contribuție egală la dobândirea bunurilor din litigiu nu a fost răsturnată, motiv pentru care a reținut o contribuție egală, la dobândirea acestora, de ½ parte pentru fiecare.

Potrivit art. 673⁵ alin. 2 Cod procedură civilă – „Instanța va face împărțeala în natură. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”, iar potrivit art. 6739 Cod procedură civilă – „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii din coproprietari au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea”.

În acest sens, instanța a atribuit reclamantului pârât reconvențional B. T., Lotul nr. 1, în valoare totală de 156.447,00 lei compus din:

- imobilul construcție compus din casă de locuit P+M și anexe gospodărești situat în . edificat pe terenul evidențiat în tarlaua 16/2, . titlul de proprietate nr. 5891/80 în valoare de 141.767,00 lei;

- autoturism marca Dacia L. înmatriculat sub nr._, an fabricație 2008, nr. identificare UU1LSDAEH39069343, culoare roșu metalizat, în valoare de 13.280,00 lei;

- autoturism marca Dacia 1310 Break înmatriculat sub nr._, an fabricație 1997, nr. identificare UU1R13311W2709267, în valoare de 1.400,00 lei;

De asemenea, a atribuit pârâtei reclamantă reconvențional B. V. Lotul nr. 2, în valoare totală de 265.162,00 lei, compus din

- imobilul apartament compus din o cameră și dependințe situat în municipiul Timișoara, ., ., . înscris în CF_-C1-U24 Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_), nr. ord. A+1, nr. top_/LVII, în valoare de 37.507,00 lei;

- suma de 47.806,00 lei încasată de pârâtă după despărțirea definitivă a celor doi ca urmare a înstrăinării unui număr de 4000 acțiuni BCR dobândite în timpul căsătoriei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor, în temeiul art. 673⁵ alin. 2 teza finală Cod procedură civilă a fost obligată pârâta reclamantă reconvențional B. V. la plata către reclamantul pârât reconvențional B. T. a sumei de 54.357,50 lei, cu titlu de sultă.

În temeiul dispozițiilor Legii 7/1996 s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

În temeiul art. 276 Cod procedură civilă s-a dispus compensarea, în totalitate, a cheltuielilor judiciare făcute de părți cu taxele judiciare de timbru și onorarii expertiză, urmând ca fiecare din părți să suporte plata propriului avocat.

Împotriva sentinței civile, în termen legal și motivat, reclamantul și pârâta au declarat apel.

În apel formulat reclamantul a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul majorării sultei la care pârâta-reclamantă reconvențional a fost obligată, cu suma corespunzătoare contravalorii pivniței din imobilul situat în Zam, nr. 252, a contravalorii unei pătrimi din manopera pentru același imobil și a cotei de ½ din plățile compensatorii pe care apelantul le-a primit cu ocazia trecerii sale în rezervă.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât, deși experții au constatat că pivnița casei din Zam este veche, rămasă de la cealaltă construcție, o evaluează și o include în valoarea de circulație a imobilului.

Din declarațiile martorilor și răspunsul la interogatoriu al pârâtei rezultă că apelantul împreună cu soțul surorii sale au construit casa din Zam (apelantul fiind subinginer constructor), având astfel o contribuție la mare la edificarea imobilului.

De asemenea, potrivit OG nr. 1/2001 sumele de bani pe care le-a primit la trecerea în rezervă nu sunt drepturi salariale, astfel încât nu trebuiau incluse în masa bunurilor de împărțit.

În drept nu s-au invocat dispoziții legale.

Apelul a fost legal timbrat cu 1138,26 lei, taxă judiciară de timbru și 5 lei, timbru judiciar. (f. 21).

În apelul formulat pârâta-reclamantă reconvențional B. V. a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul de a se constata că, sub durata conviețuirii cu reclamantul au dobândit, în cotă de ½ parte, fiecare și contravaloarea imobilului situat în Zam, nr. 252, în valoare de 175.572 lei; să se constate că părțile au dobândit un număr de 5100 acțiuni înstrăinate în timpul conviețuirii și a se înlătura, din masa de partajat, valoarea acestora de 47.807 lei; să se atribuie în lotul reclamantului imobilul-apartament, compus din o cameră, situat în Timișoara, înscris în CF_-C1-U24, nr. top._/LVII în valoare de 37.507 lei; să se constate că lotul atribuit reclamantului cuprinde bunuri, în valoare de 227.511 lei, iar lotul atribuit pârâtei bunuri în valoare de 179.849 lei; să se dispună obligarea reclamantului la plata către apelanta pârâtă a sultei, în sumă de 23.834 lei, pentru egalizarea loturilor; să fie obligat reclamantul la plata cotei de ½ parte din cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului, la instanța de fond, reprezentând onorariu avocat, onorarii experți și taxă judiciară de timbru.

Apelanta a solicitat și cheltuieli de judecată în apel.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât, în ceea ce privește imobilul-construcție din localitatea Zam, a rezultat fără nicio îndoială că acesta a fost edificat sub durata conviețuirii apelantei cu reclamantul și este folosit în exclusivitate de acesta.

Instanța de fond a reținut că valoarea imobilului este de 141.767 lei, valoare care nu corespunde, însă, cu raportul de contraexpertiză, astfel cum a fost completat.

Această valoare este, în realitate, de 175.572 lei, fiind indicată de experți în completarea la raportul de contraexpertiză tehnică în construcții oferind algoritmul de calcul și arătând explicit că trebuie luat în calcul costul de înlocuire brut calculat în fisele Kost.

De asemenea, atât reclamantul cât și pârâta au căzut de acord ca imobilul garsonieră din Timișoara să fie atribuit în lotul reclamantului, împrejurarea de care instanța nu a ținut seama astfel că a atribuit-o în lotul pârâtei, care a fost împovărată la plata sultei, pe care nu este capabilă să o plătească, aspect sub care se impune a fi modificată hotărârea instanței de fond.

În ceea ce privește acțiunile BCR acestea au fost vândute sub durata conviețuirii cu reclamantul, respectiv, în luna august 2010, acestea nu mai există, iar prețul celor 4000 de acțiuni a fost de 4360 lei, o acțiune fiind tranzacționată la 1,09 lei.

Ca urmare a modificării valorii imobilului din Zam, a mai arătat apelanta, dar și a componenței loturilor rezultă că valoarea bunurilor supuse partajului este de 407.366 lei, iar fiecare lot ar trebui să aibă o valoare de 203.683 lei și întrucât lotul pârâtei cuprinde doar bunuri în valoare de 179.849 lei, pentru egalizarea valorică a loturilor, se impune ca apelantul reclamant să fie obligat la plata sultei de 23.834 lei.

Instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică și în ceea ce privește compensarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care pârâta a suportat contravaloarea a trei expertize efectuate în cauză, precum și cota de ½ parte din contravaloarea contraexpertizei tehnice în construcții, așa încât se impune se impune obligarea reclamantului la suportarea, în cotă egală, a cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că cererea reconvențională a fost admisă, în întregime.

În drept nu s-au invocat dispoziții legale.

Apelul a fost legal timbrat cu 1587,41 lei, taxă judiciară de timbru și 5 lei, timbru judiciar. (f. 22).

Prin întâmpinare, apelantul reclamant a arătat, în ceea ce privește apelul pârâtei, că nu a fost contestat dreptul acesteia la cota de ½ din bunurile dobândite împreună, însă, raportat la cota de ½ parte, fiecare, apelanta nu a dobândit și contravaloarea imobilului din Zam, nr. 252, în valoare de 175.572 lei, așa cum a solicitat prin cererea adresată instanței de fond.

În ceea ce privește raportul de contraexpertiză tehnică în construcții pentru imobilul din Zam experții au folosit cele trei abordări, respectiv, prin piață, prin venit și prin cost, stabilindu-se prețul de piață al imobilului de 141.767 lei, valoare reținută, în mod corect, de instanța de fond.

Valorile care trebuie luate în considerare pentru imobile trebuie să fie aceleași, respectiv, valorile (prețurile) de piață, iar nu costul de înlocuire brut a imobilului din Zam, cu unul modern, care ar putea fi construit de un eventual cumpărător și prețul de vânzare pentru celelalte două imobile incluse în masa bunurilor comune.

Referitor la solicitarea apelantei vizând cele 5100 acțiuni BCR reclamantul a arătat că în mod corect instanța de fond a constatat că suma de 47.806 lei, încasată de pârâtă după despărțirea în fapt, ca urmare a înstrăinării a unui număr de 4000 acțiuni BCR, dobândite în timpul căsătoriei, face parte din masa bunurilor comune, impunându-se respingerea solicitării apelantei de a fi scoase de la partaj.

Cu referire la plățile compensatorii încasate, conform OUG nr. 1/2001, apelantul a mai arătat că, din aceste sume a achiziționat imobilul din Timișoara, în valoare de 37.507 lei, așa încât a solicitat a se constata că imobilul este bunul său propriu.

În drept nu s-au invocat dispoziții legale.

În apel s-au depus înscrisuri. (f. 24-f.31).

Apelul formulat de reclamant este nefondat, pentru considerentele care succed:

Apelantul a criticat hotărârea instanței de fond, potrivit primului motiv de apel, sub aspectul faptului că a fost inclusă în valoarea de circulație a imobilului, situat în . și pivnița casei, deși, potrivit raportului de expertiză, s-a constatat că aceasta a rămas de la o construcție mai veche, solicitând obligarea pârâtei la plata sultei corespunzătoare acesteia, respectiv, a ¼ din manopera pentru același imobil, însă aceste critici nu sunt întemeiate.

Astfel, potrivit raportului de contraexpertiză judiciară în construcții, efectuat la instanța de fond, pivnița este construită sub casă, având pereții din zidărie de piatră, provenind de la o casă veche, fiind consolidată ulterior. (f.349).

Aceasta nu justifică, însă, contrar susținerilor apelantului, solicitarea de a fi exclusă din valoarea de circulație a imobilului și evaluată separat, în condițiile în care, așa cum rezultă din probatoriul administrat, sub durata căsătoriei părților, s-au efectuat lucrări de consolidare a acestei construcții, iar pivnița asigură funcționalitatea imobilului, privit ca întreg, profitând, de altfel, părții căreia i-a fost atribuit imobilul, respectiv, apelantului.

Nici criticile apelantului, formulate prin cel de al doilea motiv de apel, conform cărora, ar avea o contribuție mai mare la edificarea imobilului, situat în situat în ., întrucât a construit acest imobil lucrând împreună cu soțul surorii sale, nu pot fi reținute.

Astfel, o cotă majorată a unuia dintre soți în ceea ce privește bunurile comune trebuie stabilită în raport de întreaga masă partajabilă, iar nu în raport cu o anumită categorie de bunuri.

De asemenea, aportul la dobândirea bunurilor poate fi direct, constând în munca sau mijloacele ambilor soți, ori indirect, prin economisirea unor mijloace comune și reducerea cheltuielilor casnice, cum este cazul muncii depuse de femeie în gospodărie.

Ori, în cauză, așa cum corect a reținut și instanța de fond, nu a fost răsturnată prezumția comunității de bunuri, supuse partajului, reglementată prin dispozițiile art. 30 C.Fam., iar împrejurarea că apelantul ar fi edificat imobilul, în virtutea profesiei și pregătirii sale (subinginer constructor) împreună cu alte persoane, nu este de natură a determina constatarea unei cote majoritare, întrucât, așa cum s-a reținut în considerente, aceasta trebuie stabilită în raport de întreaga masă partajabilă, iar nu în raport cu o anumită categorie de bunuri.

În ceea ce privește susținerile apelantului, potrivit cărora, sumele primite la trecerea sa în rezervă, nu trebuiau a fi incluse în masa bunurilor de împărțit, se reține că, din adeverința CR-75/18.01.2011, emisă de Ministerul Apărării Naționale – UM_ D., rezultă că reclamantul a beneficiat de ajutoare la trecerea sa în rezervă, conform art. 85 lit. e privind statutul cadrelor militare, completată și modificată și art. 31 alin.1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională. (f.49 –dos. fond),

Ajutorul bănesc, acordat cadrelor militare la trecerea în rezervă, nu poate fi asimilat unei indemnizații de asigurare, în sensul art. 31 lit.e C.Fam., ci reprezintă un ajutor neimpozabil, acordat tuturor cadrelor militare aflate în una dintre situațiile la care se face referire, prin dispozițiile art. 85 din Legea nr. 89/1995 privind statutul cadrelor militare.

Prin urmare, sumele încasate cu acest titlu nu pot fi apreciate a fi un bun propriu, considerente pentru care, în mod judicios, instanța, contrar susținerilor apelantului, nu le-a inclus în masa bunurilor de împărțit, ci a constatat doar că nu justifică reținerea calității de bun propriu a imobilului, situat în municipiul Timișoara, cu motivarea reclamantului că ar fi cumpărat imobilul, cu banii proveniți din sumele acordate la trecerea sa în rezervă.

Pentru aceleași considerente, nu pot fi reținute nici susținerile apelantului vizând obligarea pârâtei la plata a ½ din sumele primite, la trecerea sa în rezervă.

În consecință, în temeiul art. 296 C.pr.civ. apelul reclamantului va fi respins, ca nefondat.

Cu privire la apelul pârâtei reclamantă reconvențional, B. V., aceasta a criticat hotărârea instanței de fond, sub aspectul valorii reținute a imobilului, situat în Zam nr. 252, cu referire la algoritmul de calcul din raportul de contraexpertiză în construcții, astfel cum a fost completat, care indică costul de înlocuire brut, respectiv, a sultei datorate, pentru egalizarea valorică a loturilor.

Conform raportului de contraexpertiză în construcții, efectuat în cauză, s-au folosit pentru evaluarea imobilului, în litigiu, trei metode: prin piață, prin venit și prin cost. (f.358. f.359).

Valoare de 175.572 lei a imobilului, indicată de apelanta pârâtă a fi avută în vedere la partajare, reprezintă costul de înlocuire a imobilului, respectiv, costul unui imobil echivalent nou.

Or, în cazul partajului judiciar, pentru a se asigura justețea acestuia și egalitatea în drepturi a tuturor copartajanților se impune a se lua în considerare valoarea de circulație a imobilului, de la momentul realizării efective a partajului.

Această valoare se stabilește în raport de prețurile actuale practicate pe piața imobiliară, dar și de valoarea reală a imobilului care este determinată, printre alte criterii și de starea tehnică a construcției, gradul de uzură fizică și morală.

Prin urmare, având în vedere concluziile raportului de contraexpertiză tehnică în construcții (f. 352, f.357, f.407-dosar fond), în care se menționează că valoarea de circulație a imobilului situat în Zam, la nr. administrativ 252, compus din casă de locuit P+M și anexe gospodărești este de 141.767,00 lei ( nefiind inclusă și valoarea terenului pe care acesta este edificat), în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că această valoare este cea care trebuie avută în vedere la partajarea imobilului.

În ceea ce privește criticile apelantei vizând acțiunile deținute la Banca Comercială Română, din proba cu înscrisuri, administrată în cauză, rezultă că, sub durata căsătoriei părților, pârâta în calitatea sa de membru al Asociației Salariaților Băncii Comerciale S.A. a achiziționat în anul 2004, în baza OUG 18/2004 un număr de 5.100 acțiuni BCR, valoarea de achiziție a unei acțiuni fiind de 10.350,00 lei, respectiv 1,0350 lei, fiindu-i eliberat în acest sens certificatul de acționar nr. 6233/29 XI. 2004. (f.9 –dosar fond).

Ulterior, respectiv, la sfârșitul anului 2006, părțile au vândut împreună un număr de 1100 acțiuni, iar la data de 25 X. 2010 pârâta a înstrăinat și diferența de 4.000 acțiuni cu suma de 47.806 lei. (f.214).

Apelanta pârâtă a obținut acțiunile, în calitatea sa de salariat al BCR, însă, nefiind dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, ci urmare a plății unei sume de bani, în mod corect, constatând că nu sunt aplicabile prevederile art. 31 lit. d din Codul Familiei, instanța a reținut că acestea au calitate de bun comun.

Așa fiind, suma de 47.806 lei, încasată de pârâtă, după despărțirea definitivă a soților, contrar susținerilor acesteia, reprezintă un bun comun, întrucât a fost obținută ca urmare a înstrăinării unui număr de 4000 acțiuni BCR, dobândite în timpul căsătoriei părților, considerente pentru care trebuie inclusă masa bunurilor comune de împărțit, criticile apelantei, sub acest aspect, neputând fi deci reținute.

De asemenea, sunt neîntemeiate și susținerile apelantei vizând compensarea cheltuielilor de judecată, în raport de faptul că a suportat contravaloarea a trei expertize, efectuate în cauză, respectiv, ½ din contravaloarea contraexpertizei tehnice în construcții, întrucât, conform înscrisurilor de la dosar, cheltuielile reprezentând onorarii expert pentru lucrările de expertiză și contraexpertiză, efectuate în cauză, suportate de pârâtă sunt în cuantum de 4730 lei (f.95, f.144, f.184, f.283, f.303).

La rândul său reclamantul a efectuat, la instanța de fond, cheltuieli în sumă totală de 5500 Lei ( onorarii expertize – f.88, f. 222, f. 259, f.282, f.301) și având în vedere și faptul că partajul judiciar profită ambelor părți, în mod judicios instanța a dispus compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, efectuate de acestea, urmând ca fiecare să suporte plata propriului avocat.

În raport de dispozițiile legale ce reglementează criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea și atribuirea loturilor la partaj, precum și probatoriul administrat, în cauză, sunt întemeiate, însă, criticile apelantei vizând includerea în lotul său și a imobilului compus din o cameră și dependințe, situat în Timișoara, în valoarea de 37.507 lei.

Astfel, ca expresie a egalității părților, partajul trebuie realizat în natură, asigurându-se, pe cât posibil, aceeași cantitate de bunuri, eventualele diferențe create compensându-se prin sulte.

În acest sens, dând eficiență dispozițiilor art. 673 ind.9 C.pr.civ., ce instituie criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea și atribuirea loturilor, dar și raportat la posibilitățile reale ale părților de plată a sultei se apreciază că includerea în lotul reclamantului și a imobilului situat în Timișoara, cu consecința obligării apelantei pârâtei, pentru egalizarea valorică a loturilor, la plata unei sulte, ar fi de natură a răspunde cerințelor realizării unui partaj echitabil, fără a crea o situație prea împovărătoare pentru niciuna dintre părți.

În consecință, în temeiul art. 296 C.pr.civ. apelul pârâtei va fi admis și schimbând, în parte, sentința civilă atacată, se va atribui reclamantului-pârât reconvențional B. T. imobilul apartament, compus din o cameră și dependințe, situat în municipiul Timișoara, ., ., județul T., înscris în CF_ – C1 –U24 Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_), nr. ord. A+1, nr. top._/LVII, în valoare de 37.507 lei.

Lotul reclamantului fiind în valoare de 193.954 lei, iar lotul pârâtei de 227.655 lei, pentru egalizarea valorică a loturilor pârâta-reclamantă reconvențional B. V. va fi obligată să plătească reclamantului-pârât reconvențional B. T. suma de 16.850,5 lei, cu titlu de sultă.

Vor fi menținute, în rest, dispozițiile sentinței civile atacate.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. apelantul B. T. va fi obligat la plata sumei de 14,5 lei către apelanta B. V., cheltuieli de judecată justificate a fi efectuate, în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, calculată avându-se în vedere limitele în care a fost admis apelul, respectiv, în ceea ce privește modalitatea de partaj a imobilului situat în municipiul Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul civil formulat de reclamantul-pârât reconvențional B. T. împotriva sentinței civile nr. 1967/2013, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ .

Admite, ca fondat, apelul civil formulat de pârâta-reclamantă reconvențional B. V. împotriva aceleiași sentințe civile, pe care o schimbă, în parte și în consecință:

Atribuie reclamantului-pârât reconvențional B. T. imobilul apartament, compus din o cameră și dependințe, situat în municipiul Timișoara, ., ., județul T., înscris în CF_ – C1 –U24 Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_), nr. ord. A+1, nr. top._/LVII, în valoare de 37.507 lei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor obligă pârâta-reclamantă reconvențional B. V. să plătească reclamantului-pârât reconvențional B. T. suma de 16.850,5 lei, cu titlu de sultă.

Menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.

Obligă apelantul B. T. la plata sumei de 14,5 lei către apelanta B. V., reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 2 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

B. M. S. C. C. V.

GREFIER

C. I.

BMS/CI-4 ex.

24.01.2014

(judecător fond S. A. L.)

← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre...		Reintegrare în familie. Sentința nr. 10/2013. Tribunalul... →

Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 276/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 276/2013. Tribunalul HUNEDOARA