Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 237/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 237/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 8779/278/2011
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.237/R/2013
Ședința publică din data de 11 martie 2013
PREȘEDINTE- C. C. V. - judecător
I. I. E. - judecător
B. M. S. - judecător
O. L. S. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursurilor civile introduse de către pârâta N. C. M. și de către intervenienții în interes propriu N. F. E.,P. E.,P. F., N. I. împotriva sentinței civile nr.362/05.07.2012pronunțata de Judecătoria Petroșani în dosarul civil nr_ (judecător D. L. N.).
Se constată că dezbaterile au avut loc la termenul din data de 04 martie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată,încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru depunerea de concluzii scrise, în temeiul art.146 coroborat cu dispozițiile art. 260 Cod proc. civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi.
Se mai constată că, prin serviciul registratură al instanței, la data de 08.03.2013, recurenta pârâtă N. C. M., a depus la dosar concluzii scrise.
De asemenea, prin serviciul registratură, recurenții intervenienți în interes propriu, N. F. E., N. I.,P. E. și P. F., au depus la data de 03.03.2013, concluzii scrise.
.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr.3362/2012, pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr._ ,s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul U. M. S., cu domiciliul în Lupeni, . nr. 20, jud. Hunedoara, împotriva pârâtei N. C. M., cu domiciliul în Lupeni, ., jud. Hunedoara.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta N. C. M..
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții N. I., cu domiciliul ales în Uricani, ., jud. Hunedoara, P. E., cu domiciliul în Lupeni, ., jud. Hunedoara, N. F. E., cu domiciliul în Lupeni, ., jud. Hunedoara și P. F. cu domiciliul în Lupeni, ., jud. Hunedoara.
S-a constatat încetarea în 28 martie 2011 a comunității legale de bunuri dintre foștii soți U. M. S. și N. C. M..
S-a constatat că reclamantul și pârâta au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă de ½ fiecare, autoturismul Volkswagen Golf 3, înmatriculat sub nr._ .
S-a atribuit pârâtei N. C. M., autoturismul Volkswagen Golf 3, înmatriculat sub nr._ .
A fost obligată pârâta la plata către reclamant, cu titlu de sultă, a sumei de 4.000 lei.
S-a constatat ca datorie comună a părților, în cote de ½ fiecare, suma de 2.926 lei, contractată de la Asociația Pensionarilor pentru Ajutor de Deces și Ajutor Reciproc Petroșani în baza contractului de împrumut din 20 decembrie 2010.
S-au compensat în parte cheltuielile de judecată.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 152 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul U. M. S. și pârâta N. C. M. au fost căsătoriți din 12 septembrie 2009 până în 28 martie 2011, când căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 3193/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
În 11 octombrie 2009 reclamantul a cumpărat autoturismul marca Volswagen Golf 3, înmatriculat sub nr._ . (fila 26)
În 20 decembrie 2010 pârâta N. C. M. a încheiat contractul de împrumut cu Asociația pensionarilor pentru Ajutor de Deces și Ajutor Reciproc Petroșani (fila 21) prin care aceasta a luat cu împrumut suma de 4.000 lei, suma urmând a fi restituită în 13 rate lunare.
Potrivit împrumutătorului, în 27 martie 2011 soldul împrumutului era în valoare de 2.926 lei iar în 20 mai era de 2.306 lei, împrumutul fiind achitat integral în 19 octombrie 2011 (adeverința nr. 189 din 10 aprilie 2012 – fila 180).
Cu privire la cererea privind împărțirea bunurilor comune s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 29 Cod familiei, soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei, iar conform art. 30 Cod familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, instituindu-se, astfel, prezumția de comunitate și prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune.
Autoturismul marca Volswagen Golf 3, cumpărat după încheierea căsătoriei dintre reclamant și pârâtă, este, potrivit dispozițiilor legale amintite, bun comun, aspect necontestat de către reclamant, și nici de către pârâtă. Aceasta, prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulate, nu a contestat calitatea de bun comun, solicitând împărțirea acestuia.
Însă, în ceea ce privește cota foștilor soți la dobândirea bunului, aceștia au avut solicitări divergente. Dacă reclamantul a arătat că cei doi au contribuit în cote de ½ fiecare, pârâta a arătat că ea a contribuit cu 100% din achiziționarea bunului cu banii primiți de la familia sa – intervenienți în prezenta cauză.
Pentru dovedirea contribuției reclamantului și pârâtei la dobândirea la dobândirea autoturismului au fost administrate în cauză probele cu martori, înscrisuri și interogatoriul părților.
Analizând aceste probe, instanța a reținut că o singură probă administrată a confirmat susținerea pârâtei, respectiv martora B. M., prietenă apropriată cu mama pârâtei, respectiv intervenienta P. F., care a declarat că banii cu care s-ar fi cumpărat mașina ar fi fost dați de intervenienți pârâtei, a doua zi după încheierea nunții, respectiv că P. F. ar fi dat suma de 1.000 euro, Naghy I. (tatăl pârâtei) – 1.500 lei, P. E. (bunica pârâtei) – 1.500 lei și Naghy F. E. (sora pârâtei) – 1.500 lei.
S-a apreciat că,din nicio altă probă nu reiese că banii cu care a fost cumpărat autoturismul, respectiv suma de 1.900 euro ar fi provenit, în exclusivitate de la familia pârâtei, declarația martorei propusă de intervenienta Naghy F. E. fiind irelevantă sub acest aspect în condițiile în care nu a participat nici la nuntă, nici la masa de a doua zi, tot ceea ce știe spunându-i-se de intervenientă - vecina sa care a propus-o ca martor.
De asemenea, nici în ceea ce privește cuantumul sumei dată de intervenienți nu a fost dovedit în cauză, cuantum care, de altfel, a fost infirmat de însăși declarația martorei propusă de pârâtă.
Astfel, instanța reține, că nu au fost dovedite nici existența resurselor financiare a familiei pârâtei pentru a putea susține un asemenea dar/împrumut, respectiv 1.000 euro tatăl și 1.500 lei mama, bunica și sora, în condițiile în care bunica este pensionară cu o pensie de 283 (fila 44), tatăl are un salariu de 605 lei (fila 46 – cererea de ajutor public judiciar), sora, angajata Primăriei Lupeni, are un salariu de 625 lei (fila 49 – cererea de ajutor public judiciar) iar mama este beneficiara unei pensii de 455 lei.
Ca urmare, cum comunitatea de bunuri este un efect legal al căsătoriei și deci bunul dobândit de oricare dintre soți este comun, contribuția fiind așadar presupusă de lege iar în cauza de față nu s-a dovedit de către pârâtă contribuția sa exclusivă, instanța a apreciat că autoturismul marca Volswagen Golf 3 este bun comun, cota de contribuție a soților fiind de ½ fiecare.
Față de cele arătate, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtă cu privire la constatarea cotei sale de contribuție la achiziționarea autoturismului de 100%.
În ceea ce privește atribuirea bunului, instanța, față de criteriile prevăzute de art. 6739 C. proc. civ. și art. 741 C. civ. (1864), a reținut că la alegerea modalității de partajare a unui autovehicul criteriul posesiei și al folosinței nu este unul absolut, însă este determinant. De asemenea, față de criteriile cuprinse în textele legale menționate, niciuna dintre părți nu a dovedit că ar avea o situație specială ci, dimpotrivă, dovezile administrate au arătat că acești a se află în stare de egalitate.
Având în vedere cele arătate, ținând cont de faptul că pârâta este cea care are în folosință autoturismul, precum și faptul că criteriul naturii serviciului, invocat de reclamant, nu este determinant întrucât acesta se poate schimba, instanța a atribuit bunul pârâtei.
Potrivit dispozițiilor art. 67310 alin. (4) C. proc. civ., în măsura în care instanța atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, la cererea unuia dintre coproprietari, stabilește sumele de bani ce se cuvin celorlalți coproprietari și coproprietarul care este obligat să le plătească.
Față de atribuirea bunului pârâtei, raportat la valoarea autovehiculului - 8.000 lei, având în vedere și contribuția de ½ reținută la dobândirea bunului, instanța a obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 4.000 lei.
Cu privire la cererea reconvențională privind datoria comună a foștilor soți
Pârâta a solicitat prin cererea reconvențională formulată să se constate că, în timpul căsătoriei cu reclamantul a contractat un împrumut în cotă de ½ parte fiecare din suma în cuantum de 2.926 rămasă neachitată, să se includă în masa partajabilă și datoria comună constând în împrumutul în cuantum de 2.926 lei, să oblige pârâtul la plata sumei în cuantum de ½ parte, respectiv suma de 1463 lei.
Instanța a constatat că în timpul căsătoriei pârâta Naghy F. E. a contractat cu Asociația pensionarilor pentru Ajutor de Deces și Ajutor Reciproc Petroșani un împrumut (fila 21) prin care aceasta a luat cu suma de 4.000 lei, suma urmând a fi restituită în 13 rate lunare, sumă din care, în 27 martie 2011, mai era de achitat suma 2.926 lei iar în 20 mai 2012 era de 2.306 lei, împrumutul fiind achitat integral în 19 octombrie 2011 (adeverința nr. 189 din 10 aprilie 2012 – fila 180).
Având în vedere că reclamantul nu a probat că banii obținut din credite ar fi fost folosit în exclusivitate de către pârâtă, s-a reținut că ambele părți au obligația de a contribui la stingerea acesteia, iar proporția de contribuție va fi stabilită în raport cu procentul reținut la cota de proprietate asupra bunurilor comune, și anume 50% fiecare dintre părți, acesta fiind singurul criteriu echitabil ce poate fi incident în cauza de față.
În consecință, instanța a constatat că suma totală de 2.926 lei constituie datorie comună a părților și care urmează a fi suportată de părți în cote egale, începând cu data desfacerii căsătoriei.
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu, s-au reținut următoarele:
Intervenienții N. F. E., P. F., P. E. și N. I. au solicitat să se constate că au avut o contribuție de 100% la achiziționarea autoturismului Volswagen Golf 3, înmatriculat sub nr._, în valoare de 8.755 lei astfel: N. I., în calitate de tată al pârâtei cu cota de 50%, P. F., în calitate de mamă a pârâtei cu cota de 16,6%, N. F. E., în calitate de soră cu cota de 16,6% și P. E., în calitate de bunică maternă cu cota de 16,6%, să se dispună atribuirea autoturismului subsemnaților și să fie obligat pârâtul U. M. S. la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește prim cerere, instanța, având în vedere și motivele invocate, a apreciat că aceasta este o cerere în constatarea unui drept de creanță, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.. Astfel, intervenienții nu au solicitat să se constate că ar fi proprietari asupra bunului, pe care, de altfel, îl apreciază ca fiind unul comun al foștilor .
Strict referitor la categoria liberalităților sub forma darurilor de nuntă, aspect ce interesează în prezenta cauză, instanța a reținut că acestea urmează a fi considerate bunuri comune ale soților deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei, și anume la serbarea nunții, adică după încheierea căsătoriei, scopul lor fiind formarea începutului patrimoniului comun.
Ca urmare, având în vedere și lipsa dovezilor în susținerea cererii, instanța apreciază ca nefiind întemeiată cererea intervenienților în interes propriu privind constatarea dreptului de creanță pentru suma de 8.755 lei.
În ceea ce privește cererea acestora privind atribuirea lor a autovehiculului, instanța reține că, în procesul de partaj al bunurilor devălmașe, calitatea de beneficiar al împărțelii prin atribuirea bunului o au numai foștii soți, nu și terții care pretind un drept de creanță sau real asupra bunului, „atribuirea” bunului către terți neputând fi făcută, decât ca urmare a unei acțiuni în revendicare, posesorie etc.. De asemenea, calitatea de creditor nu este egală cu cea de proprietar. Așadar, chiar dacă intervenienții și-ar fi dovedit dreptul de creanță, acest lucru nu ar fi însemnat că ar fi avut vreun drept real asupra bunului care să ducă la primirea în folosință a acestuia.
În consecință, având în vedere că s-au admis în parte atât acțiunea formulată de reclamant, cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă, instanța a compensat în parte cheltuielile de judecată, până la concurența celei mai mici, astfel că a obligat-o pârâta la plata către reclamant a sumei de 152 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta N. C. M., cât și intervenienții în interes propriu N. F. E.,N. I.,P. E. și P. F..
Prin recursul său,pârâta N. C. M. a solicitat,în principal, casarea sentinței atacate, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea reclamantului-pârât U. M. S. la plata sumei de ½ parte din datoria comună, respectiv 1463 lei; iar în subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii,în sensul de a se constata că, în timpul căsătoriei cu reclamantul-pârât reconvențional U. M. S. a dobândit bunul propriu în cotă de 1/1 parte constând în autoturismul marca Volkswagen, tipul 1 HXO, cu nr. de înmatriculare_, în valoare de 8000 lei așa cum s-a convenit și s-a înserat în încheierea de ședință din data de 22.03.2012, ca urmare a contribuției familiei sale în cotă de 100% în modul următor:
-N. I.,în calitate de părinte(tată) cu cota de 50% reprezentând suma în cuantum de 1000 euro echivalentul a 4255 lei calculată la cursul BNR din data de 11.09.2009, respectiv 4,2552 lei;
.P. F. în calitate de părinte (mamă)cu cota de 16,6% reprezentând suma în cuantum de 1500 lei;
N. F.-E. în calitate de soră cu cota de 16,6% reprezentând suma în cuantum de 1500 lei;
P. E. în calitate de bunică maternă cu cota de 16,6% reprezentând suma în cuantum de 1500 lei;
Că în timpul căsătoriei cu reclamantul –pârât reconvențional a contractat un împrumut (conform contractului de împrumut din data de 20.12.2010) în cotă de ½ parte fiecare din suma în cuantum de 1926 lei, rămasă neachitată.
Să se includă la masa partajabilă și alte bunuri, respectiv datoria comună constând în împrumutul în cuantum de 2926 lei.
Să fie obligat pârâtul reclamant reconvențional la plata sumei în cuantum de ½ parte ,respectiv la suma de 1463 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate, atât la instanța de fond, cât și în recurs.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere reconvențională privind obligarea reclamantului-pârât la plata cotei de ½ parte din datoria comună.
A mai susținut că ea a contestat calitatea de bun comun a autoturismului, prin însăși faptul că a solicitat să se constate caracterul lui de bun propriu în cotă de 1/1 parte, ca urmare a contribuției familiei sale la achiziționarea lui.
A criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, referindu-se în esență la interpretarea greșită a probelor administrate în cauză de către prima instanță,sub aspectul calității de bun comun al autoturismului supus partajului și contribuției la dobândirea lui.
A mai arătat că instanța i-a îngrădit dreptul de a demonstra sumele de bani cu care intervenienții au contribuit la celebrarea căsătoriei, precum și resursele financiare ale acestora.
Recurenta a susținut că autoturismul a fost achiziționat cu banii dați de către intervenienți doar ei și cu condiția să cumpere un autoturism, iar reclamantul nu a făcut dovada că aceștia au înțeles să le dea amândurora acei bani.
În drept ,s-au invocat prevederile art.299, 3021, 303, 304 pct.4 și 6, 3041, 305,306 alin.3 Cod proc. civilă.
La rândul lor, recurenții-intervenienți în interes propriu N. F. E., N. I.,P. E. și P. F. au solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu pe care au formulat-o și pe cale de consecință să se constate că au o contribuție de 100% la achiziționarea autoturismului marca Volkswagen tipul 1 HXO/GOLF, cu nr. de înmatriculare_ ,ce face obiectul partajului de bunuri, întrucât au contribuit cu suma în cuantum de 8755 lei, astfel:
-N. I.,în calitate de părinte(tată) cu cota de 50% reprezentând suma în cuantum de 1000 euro echivalentul a 4255 lei calculată la cursul BNR din data de 11.09.2009, respectiv 4,2552 lei;
.P. F. în calitate de părinte (mamă)cu cota de 16,6% reprezentând suma în cuantum de 1500 lei;
N. F.-E. în calitate de soră cu cota de 16,6% reprezentând suma în cuantum de 1500 lei;
P. E. în calitate de bunică maternă cu cota de 16,6% reprezentând suma în cuantum de 1500 lei;
Să se dispună atribuirea autoturismului mai sus indicat intervenienților în interes propriu;
Să fie obligat reclamantul –pârât reconvențional U. M. S. la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate, atât la instanța de fond, cât și în recurs.
În motivare, recurenții-intervenienți au arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că ei au apreciat că autoturismul este bun comun al foștilor soți, aspect contrazis de solicitările lor din cererea de intervenție în interes propriu.
Au susținut că bunul ce face obiectul partajului nu este bun comun dobândit în timpul căsătoriei,ci este bunul propriu al pârâtei, întrucât ei au contribuit cu suma de 8755 lei-în cotă de 100% la achiziționarea autoturismului.
Că instanța de fond le-a îngrădit dreptul la apărare, întrucât a limitat probatoriul doar la un martor,deși martora Țâț M. pe care a propus-o a participat efectiv la nuntă și cunoștea împrejurări care ar fi condus la relatarea unor fapte relevante pentru soluționarea cauzei.
Au mai arătat că este incorectă și aprecierea primei instanțe că ei nu ar fi dispus de resurse financiare pentru a da bani pârâtei în vederea achiziționării autoturismului, care avea obligația să le pună în vedere să justifice acești bani.
A mai invederat că banii dați pârâtei au provenit din veniturile lor salariale sau din împrumut, din vânzarea unei case și teren din satul L. de Sus, ., precum și din moștenirea după defunctul P. G..
Au precizat că intervenientele P. F. și P. E. au vândut acest imobil cu suma de 30.000 lei, din care 3000 lei i-au dat/donat doar pârâtei pentru achiziționarea autoturismului.
Că această susținere o dovedesc cu înscrisul intitulat”proces-verbal” și cu cel intitulat „ convenție” ambele fiind semnate de către reclamantul U. M. S., în calitate de martor.
Că intervenientul N. I. a împrumutat suma de 1000 Euro de la intervenienta N. F. E., potrivit contractului de împrumut din data de 15.08.2009.
Că reclamantul nu a făcut dovada că ei au înțeles să-i doneze și lui suma de bani.
În drept, s-au invocat prevederile art.299,3021,303,304 pct.4, 3041,305,306 alin.3 Cod proc. civilă.
Recursul pârâtei a fost timbrat cu 64 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar (f.32), iar intervenienții au achitat cu acest titlu câte 53 lei și 3 lei timbru judiciar, fiecare (f.34-37).
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând sentința atacată prin prisma tuturor motivelor de recurs, Tribunalul reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs prin care recurenta pârâtă N. C. M. solicitase casarea hotărârii, întrucât instanța de fond nu se pronunțase asupra capătului din cererea reconvențională vizând obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 1463 lei, despăgubiri, reprezentând cota de ½ parte din datoria comună, se constată că, prin notele de ședință depuse la dosar (f.31), recurenta a arătat că acesta a rămas fără obiect, întrucât, prin sentința civilă nr.4012/20.09.2012 instanța de fond a dispus completarea dispozitivului în acest sens.
În plus,potrivit art.2812a Cod proc. civilă, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art.281-2822 Cod proc. civilă, cale pe care pârâta a urmat-o în fața instanței de fond.
În continuare, se constată că atât recursul pârâtei, cât și cel al intervenienților în interes propriu vizează același aspect, criticându-se hotărârea primei instanțe în ce privește reținerea calității de bun comun a foștilor soți a autoturismului Volkswagen Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, pretinzând că acesta este bunul propriu al pârâtei N. C. M., dobândit prin contribuția ei exclusivă, cu banii primiți cu titlu de donație de la intervenienții în interes propriu, părinții, bunica și respectiv sora pârâtei.
Este de necontestat faptul că acei bani reprezintă dar de nuntă, fiind dați cu ocazia celebrării căsătoriei, aspect confirmat de toate părțile, atât prin cererile formulate, cât și prin răspunsul la interogatoriu.
Raportat la această împrejurare, soluția instanței de fond este în concordanță cu practica judiciară constată, considerându-se că sumele obținute cu titlu de dar de nuntă constituie bun comun al soților, care au drepturi egale asupra acestora.
Soluția este justificată de împrejurarea specială în care sunt gratificați soții și de destinația acestor bani de a forma începutul patrimoniului comun.
Ca urmare, se prezumă că darul este făcut ambilor soți, iar pârâta și intervenienții nu au reușit să facă dovada contrară, în sensul că doar pârâta ar fi fost gratificată cu acea sumă de bani și în scopul special de a-și cumpăra autoturismul în cauză.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, doar martora B. M. a relatat în sensul celor susținute de pârâtă și intervenienți, dar declarația sa trebuie privită cu rezerve, dată fiind relația ei de prietenie cu intervenienta-mama pârâtei.
În plus, părțile au primit și alți bani cu titlu de dar de nuntă de la persoanele care au participat la aceasta, care acopereau prețul autoturismului.
Ca atare, nu s-a dovedit nici faptul că banii au provenit de la familia pârâtei, intervenienții din prezenta cauză, sau că doar aceștia au fost investiți în cumpărarea mașinii.
Față de cele reținute mai sus, apar ca neîntemeiate și celelalte solicitări reiterate în recurs de pârâta și intervenienți cu atât mai mult cu cât, aceștia din urmă nu pot solicita să le fie atribuit autoturismul chiar dacă s-ar fi dovedit susținerile lor, câtă vreme acei bani, fiind donați, au ieșit din patrimoniul lor și nu au un drept de proprietate asupra autoturismului.
În consecință, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, în baza art.312 alin.1 Cod proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul de față.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată în recurs, dat fiind faptul că recurenții se află în culpă procesuală,iar intimatul-reclamant nu le-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate atât recursul civil formulat de pârâta N. C. M., cât și recursul declarat de către intervenienții în interes propriu N. F. E., N. I.,P. E. și P. F. împotriva sentinței civile nr.3362/2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. C. V. I. I. E. B. M. S.
Grefier,
O. L. S.
CCV/OLS-2 ex.11.04.2013
Jud. fond-D. L. N.
| ← Situaţie juridică minor. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
