Partaj judiciar. Sentința nr. 2/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 6479/221/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 162/A/2013
Ședința publică din data de 09 septembrie 2013
Președinte – B. M. S. - judecător
I. I. E. - judecător
Ș. R. - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil introdus de către pârâtul D. M. împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ (judecător fond A. C.).
Instanța a constatat că mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 02.09.2013, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TR I B U N A LU L
Deliberând asupra apelului civil constată:
Prin sentința civilă nr._/2012, pronunțată de Judecătoria D., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul Defranț N. în contradictoriu cu pârâtul D. M..
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional D. M. în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional Defranț N. și în consecință:
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul apartament înscris în CF_-C1-U1 D., nr. top. 3753/26/2/xv, în suprafață de 51 mp, situat administrativ în D., ..4, ., ., prin atribuirea acestuia în natură în întregime către pârâtul-reclamant reconvențional D. M..
A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional D. M. la plata către reclamantul-pârât reconvențional Defranț N. a sumei de_,00 lei, cu titlul de sultă, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A fost obligat reclamantul-pârât reconvențional Defranț N. la plata către pârâtul-reclamant reconvențional D. M. a sumei de 5000,00 lei, cu titlul de cheltuieli de înmormântare.
A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional D. M. la plata către reclamantul-pârât reconvențional Defranț N. a sumei de 789,00 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
S-au respins în rest cererile formulate.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, prin decizia civilă nr. 946/A/11.06.2004, pronunțată de Curtea de Apel A.-I. în dosar nr. 7159/2003, având ca obiect partajul bunurilor comune dobândite de numiții Defranț D. și D. M. sub durata căsătoriei, desfăcute prin divorț, s-a constatat că părțile au dobândit cu titlu de bun comun și cote egale de ½ parte contribuție imobilul apartament înscris în CF_-C1-U1 D., nr. top. 3753/26/2/xv, în suprafață de 51 mp, situat administrativ în D., .; s-a dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea în natură a imobilului către Defranț D. și obligarea acesteia la plata sultei egalizatoare în cuantum de_ lei către fostul său soț D. M..
Dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțate în cauză nu a mai fost întabulat în cartea funciară a imobilului, iar numita Defranț D. nu a mai achitat sulta cuvenită fostului său soț, aceștia continuând să locuiască împreună în imobil, deși căsătoria lor a fost desfăcută încă din anul 1994.
Urmare a decesului defunctei Defranț D., survenit la data de 31.12.2009, a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 18/02.03.2010 emis de BNP S. E. (f. 5 dosar), prin care, în baza testamentului autentificat sub nr. 431/10.04.2009 de același birou notarial, s-a constatat calitatea de legatar universal cu cota de 1/1 parte din masa succesorală, a reclamantului Defranț N. – nepot de frate.
S-a constatat că masa succesorală este compusă din cota de ½ parte din imobilul apartament înscris în CF_-C1-U1 D., nr. top. 3753/26/2/xv, în suprafață de 51 mp, situat administrativ în D., ..4, ., ., restul cotei de ½ parte fiind proprietatea pârâtului reclamant reconvențional D. M. (extras CF f. 4 dosar).
Prin prezenta acțiune, reclamantul pârât reconvențional Defranț N. tinde la sistarea stării de indiviziune asupra imobilului identificat anterior și asupra căruia deține un drept de coproprietate în cotă de ½ parte, în timp ce pârâtul reclamant reconvențional D. M. tinde la constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului în cotă de 1/1 parte, urmare a anulării pentru lipsa discernământului a testamentului întocmit de defunctă în anul 2009 și a calității sale de moștenitor în baza unui testament anterior.
În ce privește solicitarea de anulare a testamentului autentificat sub nr. 431/10.04.2009, prin care defuncta Defranț D. l-a instituit ca legatar universal pe reclamantul pârât reconvențional Defranț N. – nepot de frate instanța a reținut că, în general, se consideră că atrag nulitatea absolută a actului juridic civil, încălcarea regulilor privind capacitatea civilă în cazul nerespectării unei incapacități speciale, impuse de lege pentru ocrotirea unui interes public, lipsa capacității de folosință a persoanei juridice și nerespectarea principiului specialității capacității de folosință, lipsa consimțământului în cazul erorii obstacol, respectiv eroarea asupra naturii actului încheiat – error in negotio, a identității fizice a obiectului actului – error in corpore, ori asupra identității fizice a persoanei cocontractante în cazul actelor intuitu personae – error in personam, lipsa consimțământului cauzată de nesemnarea convenției de către una din părți, nevalabilitatea obiectului actului juridic civil și nevalabilitatea cauzei convenției în cazul lipsei cauzei, a cauzei false, ilicite sau imorale, nerespectarea formei cerute ad validitatem, încălcarea ordinii publice și fraudarea legii.
Pe de altă parte, lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil și viciile de consimțământ, respectiv: eroarea, dolul, violența și leziunea sunt motive care atrag nulitatea relativă a actului juridic civil.
Cu privire la lipsa discernământului invocată prin cererea reconvențională, instanța a constatat că, din actele medicale depuse în probațiune (f. 55-89 dosar) rezultă că defuncta avea unele probleme medicale de natură cardiacă, dispnee și insuficiență respiratorie, neconcludente în ce privește absența discernământului său.
Totodată, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, defuncta a fost diagnosticată la data de 28.03.2008 cu tulburare cognitivă „în observație” conform certificatului medical nr. 2877/06.12.2010, pentru care a urmat tratament medical 3 luni, fără a se preciza gradul tulburărilor psihice.
În actul medical întocmit la data de 10.04.2009 cu ocazia externării din Secția Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență D. nu s-a făcut nici o precizare privind starea psihică a pacientei.
S-a concluzionat de către comisia medicală că nu se poate preciza discernământul numitei Defranț D. la data de 10.04.2009 – data redactării testamentului autentificat în discuție.
Martorii audiați în cauză (f. 42, 44, 103 dosar) au relatat că defuncta era destul de bolnavă, datorită și vârstei înaintate, consuma băuturi alcoolice, însă nici unul dintre aceștia nu a putut confirma cu certitudine că defuncta era lipsită de discernământul necesar încheierii testamentului.
Prin raportul de expertiză criminalistică administrat în cauză s-a concluzionat fără nici un dubiu că testamentul încheiat în favoarea reclamantului a fost semnat de testatoarea Defranț D. (f. 154-160 dosar).
Discernământul, ca factor intelectiv, constituie o funcție a capacității psihice a individului și reprezintă aptitudinea unei persoane de a înțelege și de a aprecia în mod critic conținutul și consecințele sociale ale actelor sau faptelor sale. Prezența sau lipsa discernământului constituie o stare de fapt, prezumată de lege că există în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu, astfel cum este și cazul defunctei.
Pe de altă parte, lipsa discernământului se apreciază în concret, la momentul încheierii actului juridic civil, iar la persoanele cu variații ale discernământului, respectiv cu alternanța stărilor de luciditate cu cele lipsite de luciditate – stări ce survin, de regulă, pe fondul unor afecțiuni neuro-psihice – este necesară dovedirea momentului de neluciditate suprapus perfect cu momentul încheierii actului.
Or, o asemenea împrejurare nu a fost dovedită în cauză prin probele administrate la solicitarea pârâtului reclamant reconvențional, cu atât mai mult cu cât testamentul supus discuției a fost încheiat la sediul biroului notarial, fiind autentificat de notarul public.
Potrivit disp. art. 59 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici – „Când notarul public are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale vreuneia dintre părți, procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-și exprime în mod valabil consimțământul în momentul încheierii actului.”, iar potrivit disp. art. 6 – „Notarii publici și celelalte instituții prevăzute la art. 5, care desfășoară activitate notarială, au obligația să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.”
Raportat și la prevederile legale redate instanța a constatat că notarul public în fața căruia a fost prezentă defuncta a atestat prezența discernământului necesar emiterii actului de către testator la data respectivă, neexistând nici un motiv de îndoială referitor la deplinătatea facultăților mintale ale părții.
De asemenea, prin actul atacat s-a prevăzut în mod expres că persoana a revocat orice dispoziții testamentare anterioare, testamentul autentificat sub nr. 431/10.04.2009 reprezentând un ultim act de voință pentru cauză de moarte al defunctei Defranț D., în lipsa unui act ulterior.
Prin urmare, instanța a constatat că nu există vreun motiv de nulitate absolută sau relativă a actului, cu consecința respingerii capătului de cerere formulat pe cale reconvențională de anulare a testamentului și a certificatului de moștenitor nr. 18/02.03.2010 eliberat ulterior în baza acestuia.
Pârâtul reclamant reconvențional a mai invocat prin concluziile scrise și după închiderea dezbaterilor în cauză faptul că defuncta a redactat mai multe testamente în ultimii ani ai vieții, anterioare celui prezentat în susținerea acțiunii principale, aspect ce ar duce la concluzia că nu mai avea reprezentarea actelor juridice încheiate și nu mai era conștientă de efectele juridice produse.
Sub acest aspect, în principal, instanța a constatat că aceste acte nu au fost atașate dosarului pe parcursul soluționării cauzei, astfel încât nu mai pot fi luate în considerare nefiind supuse dezbaterii în contradictoriu a părților, iar, pe de altă parte, se poate constata că aceste testamente redactate în beneficiul pârâtului reclamant reconvențional au fost încheiate de defunctă chiar în perioada în care urma tratamentul medicamentos relevat de expertiza medico-legală.
Cu privire la cheltuielile de înmormântare în sumă de 5000,00 lei, acestea au fost achitate integral de pârâtul reclamant reconvențional D. M. și recunoscute de reclamantul pârât reconvențional Defranț N., care, în calitate de unic moștenitor al defunctei, s-a declarat de acord cu plata acestora, motiv pentru care capătul de cerere formulat în acest sens a fost admis.
În ce privește îmbunătățirile aduse apartamentului și constând în instalarea unei centrale termice, montarea unei uși metalice și închiderea unui balcon, din probele administrate nu a reieșit că aceste lucrări ar fi fost achitate integral de către reclamantul reconvențional D. M., cu atât mai mult cu cât centrala termică și ușa metalică au fost achiziționate în anul 2006, respectiv anul 2008 (f. 16-23 dosar), iar lucrările de închidere a balconului au fost efectuate în anul 2005, anterior decesului defunctei (declarație testimonială f. 42 dosar).
Martorul audiat Iordănesc I. a arătat în fața instanței că cei doi soți au adus îmbunătățiri imobilului și au făcut aceste investiții din economii, iar lucrările au fost efectuate cu mult timp înainte de decesul numitei Defranț D..
Față de acest aspect, instanța a respins solicitarea de a se constata un drept de creanță al coproprietarului D. M., constând în contravaloarea lucrărilor efectuate din venituri proprii.
Întrucât, potrivit disp. art. 728 C.civ., oricare dintre coindivizari poate solicita sistarea indiviziunii - „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”, instanța a procedat la sistarea stării de indiviziune a părților asupra imobilului supus partajării, raportat la cotele părți de ½ parte deținute de aceștia asupra imobilului, conform mențiunilor de carte funciară.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții efectuat de expert S. M. (f. 92-96 dosar), imobilul a fost evaluat la suma de_ lei, sumă reprezentând preț actual de circulație.
Prin acțiunea introductivă formulată, reclamantul a arătat în mod expres că nu solicită atribuirea în natură a bunului, întrucât nu deține mijloacele materiale necesare achitării sultei, solicitând a se dispune prin încheiere vânzarea bunului de către executorul judecătoresc.
Pe de altă parte, prin capătul de acțiune subsidiar din cererea reconvențională, pârâtul reclamant reconvențional a solicitat atribuirea în natură a apartamentului, solicitare cu privire la care pârâtul reconvențional s-a arătat de acord cu ocazia cuvântului pe fond, cu mențiunea stabilirii unui termen de plată a sultei de maxim 60 de zile, conform prev. art. 67310 alin. 4 C.pr.civ.
Potrivit art. 6735 alin. 2 C.pr.civ. – „Instanța va face împărțeala în natură. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”, iar potrivit art. 6739 C.pr.civ. – „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii din coproprietari au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea”.
Potrivit art. 67310 alin. 4 C.pr.civ. – „La cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.”
Astfel, instanța a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului, în sensul atribuirii acestuia în natură în întregime către pârâtul reclamant reconvențional D. M., cu obligarea acestuia la plata unei sulte în valoare de_ lei, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În stabilirea modalității de partajare s-a ținut cont de domiciliile actuale ale părților și de acordul exprimat în fața instanței.
În temeiul art. 20 alin. 1 și art. 47 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, s-a dispune efectuarea mențiunilor cuvenite în cartea funciară.
În ce privește cheltuielile de judecată instanța a reținut că, pentru taxa de timbru aferentă cererilor formulate, părțile au solicitat acordarea de ajutor public judiciar în materie civilă, întemeiat pe dispozițiile OUG nr. 51/2008, soluționate conform încheierilor pronunțate în cele două dosare asociate, prin eșalonarea plății taxei calculate la valoarea de 3000,00 lei în 24 de tranșe lunare egale pentru reclamant (f. 33, 40, 99-102) și respingerea cererii pârâtului, acesta din urmă achitând taxă judiciară de timbru în cuantum de 2211,00 lei și timbru judiciar în cuantum de 5,00 lei, anulate la dosar (f. 34).
S-au achitat de către reclamant onorariu expert în construcții în cuantum de 350,00 lei (f. 41, 98).
S-au achitat de către pârât onorariu expert în construcții în cuantum de 350,00 lei (f. 53, 108), taxă expertiză medico-legală în cuantum de 126,00 lei (f. 112 și 124), taxă expertiză criminalistică în cuantum de 900,00 lei (f. 144)
Părțile nu au justificat cheltuieli de judecată constând în onorarii avocațiale.
Potrivit dispozițiilor legale:
„Art. 274 - (1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Art. 275 - Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Art. 276 - Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.”
Onorariul calculat pentru raportul de expertiză în construcții a fost achitat în mod egal de părți, sens în care se va dispune compensarea integrală a cheltuielilor necesare acestei probe, administrate în interesul ambelor părți.
În soluționarea cererii reconvenționale, reclamantul reconvențional a achitat cheltuielile necesare administrării probei cu expertiza medico-legală și expertiza criminalistică, iar raportat la soluția adusă în cauză, s-a dispus ca aceste cheltuieli de judecată să rămână în sarcina sa.
Totodată, instanța a dispus compensarea parțială a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru fiind obligat pârâtul reclamant reconvențional la plata sumei de 789,00 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, rămase în urma compensării.
Împotriva sentinței civile în termen legal și motivat pârâtul-reclamant reconvențional D. M. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia și modificarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale formulate.
A solicitat și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală solicitându-se a se dispune, în principal, anularea testamentului făcut de defuncta Defranț D. în favoarea reclamantului și constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 18/2.03.2010.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică, efectuat în cauză, este adevărat că defuncta a redactat un testament în favoarea reclamantului, însă, acesta nu constituie un act valabil, întrucât la data redactării sale defuncta era lipsită de discernământ, neavând reprezentarea actului pe care îl încheie.
În acest sens se impun a se avea în vedere actele medicale, depuse la dosarul cauzei, dar și declarațiile martorilor audiați în cauză, în concret, martorul Iordănesc I., un apropiat al familiei, vecin cu părțile încă din anul 80, care a relatat că defuncta a fost, în ultimii 5-6 ani destul de bolnavă, având probleme în ceea ce privește discernământul, aceasta consumând și băuturi alcoolice.
De asemenea, sunt relevante și numărul mare de testamente încheiate de defuncta Defranț D. în ultimii ani ai vieții, aspect ce întărește concluzia că nu era conștientă de efectele acestora acte.
Așa fiind, în condițiile în care dezbaterea succesiunii și emiterea certificatului de moștenitor, emis la data de 2.03.2010 s-a realizat tocmai în temeiul testamentului, iar acesta este lovit de nulitate, este evident că nici certificatul de moștenitor nu poate fi considerat un act valabil, în temeiul principiului potrivit căruia se anulează actului subsecvent, ca urmare a anulării actului inițial.
Prin urmare, este necesar a se constata că intimatul reclamant nu are calitatea de moștenitor al defunctei Defranț D., moștenitor testamentar al acesteia fiind pârâtul-reclamant reconvențional, conform testamentului întocmit în favoarea sa.
În subsidiar, în măsura în care nu vor fi avute în vedere argumentele invocate pârâtul a solicitat pe lângă atribuirea în natură a imobilului, obligarea intimatului să-i restituie cheltuielile de înmormântare și scăderea din valoarea de circulație a imobilului a îmbunătățirilor aduse imobilului, respectiv, instalarea unei centrale termice, montarea unei uși metalice, precum și efectuarea de lucrări pentru închiderea unui balcon, în valoare de 7690 lei, așa cum s-a evidențiat în raportul de expertiză tehnică, efectuat în cauză.
Așa cum rezultă din actele depuse la dosar, a mai arătat apelantul, dar și din declarațiile martorilor audiați, suma necesară efectuării acestor îmbunătățiri a fost obținută din vânzarea unui imobil, în județul V., cu privire la care avea o cotă-parte, cu titlu de moștenire, fiind deci venituri proprii, în accepțiunea dispozițiilor legii.
Prin urmare, scăzând din valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului rezultă că valoarea acestuia este de 109.088 lei, așa cum reiese și din raportul de expertiză efectuat în cauză, iar raportat la cota-parte deținută de intimat se impune ca să-i achite acestuia suma de 54.544 lei, cu titlu de sultă, iar nu_ lei, cum eronat a stabilit instanța de fond.
Chiar dacă s-ar accepta varianta că îmbunătățirile au fost efectuate sub durata căsătoriei cu defuncta, cum a reținut instanța de fond, scăzând din valoarea de circulație a imobilului jumătate din contravaloarea îmbunătățirilor, respectiv, suma de 3845 lei, rezultând o valoare a imobilului de_ lei, caz în care sulta pe care trebuie să o achite intimatului este de 56.467,5 lei.
În drept s-au invocat prevederile art. 299 și urm. C.pr.civ.
La termenul de judecată din 29.04.2013, în raport de valoarea obiectului litigiului dedus judecății și dispozițiile art. 282 ind.1 C.pr.civ. instanța a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apelul. (f.17).
Apelul a fost legal timbrat cu 1389,4 lei, taxă judiciară de timbru și 5 lei, timbru judiciar. (f.9).
Intimatul reclamant Defranț N. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat. (f.11).
În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin cererea reconvențională formulată apelantul a solicitat anularea testamentului încheiat de defuncta Defranț D. în favoarea intimatului, pentru două motive, care practic sunt contrare, respectiv, lipsa semnăturii și lipsa discernământului.
Astfel, dacă se susține lipsa discernământului pârâtul a admis încheierea testamentului în fața notarului public, iar dacă se susține lipsa semnăturii valabile, atunci acesta trebuia să admită că defuncta avea discernământ, dar nu și-a manifestat voința în fața notarului public pentru încheierea testamentului, aspecte care dovedesc reaua-credință a apelantului, care dorește pe orice cale desființarea testamentului valabil încheiat în fața notarului public.
În apel, văzând concluziile raportului de expertiză acesta a susținut doar lipsa discernământului la încheierea testamentului, urmare a concluziilor expertului că, din actele de la dosar, nu rezultă lipsa discernământului.
În mod corect instanța a reținut că defuncta avea doar unele probleme de natură cardiacă, dispnee și insuficiență respiratorie, neconcludente în ceea ce privește absența discernământului, reținându-se și aplicabilitatea prevederilor art. 59 din Lg. nr. 36/1995, în sensul că notarul a constatat prezența discernământului defunctei.
În ceea ce privește motivul neacordării îmbunătățirilor presupuse a fi efectuate în exclusivitate de apelant, acestea nu sunt dovedite cu înscrisuri, nici că ar fi fost suportate în exclusivitate de acesta, care ar putea avea doar un drept de creanță care este prescris.
În drept nu s-au invocat dispoziții legale.
În apel s-au depus înscrisuri. (f. 19-f.28).
Examinând sentința în raport de motivele de apel formulate, în limitele instituite prin dispozițiile art. 295 C.pr.civ. se rețin următoarele:
Criticile formulate de apelant vizând hotărârea instanței de fond, sub aspectul anulării testamentului, pentru lipsa de discernământ a defunctei, sunt neîntemeiate.
Astfel, așa cum corect a reținut și instanța de fond lipsa discernământului în momentul încheierii determină nulitatea relativă a actului juridic civil, prezența sau lipsa discernământului constituind o stare de fapt, prezumată de lege că există în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu, astfel cum este și cazul defunctei.
Lipsa discernământului se apreciază, în concret, la momentul încheierii actului juridic civil, iar la persoanele în cazul cărora stările de luciditate alternează cu cele lipsite de luciditate, situații care, de regulă, apar pe fondul unor afecțiuni neuro-psihice, este necesar a se proba faptul că persoana nu era lucidă, la momentul încheierii actului.
Or, o asemenea împrejurare nu a fost dovedită, în cauză, prin probatoriul administrat, cu atât mai mult cu cât testamentul, a cărei anulare se solicită, a fost încheiat la sediul biroului notarial, fiind autentificat de notarul public.
Din actele medicale, depuse la dosar, rezultă că defuncta avea probleme medicale de natură cardiacă, dispnee și insuficiență respiratorie, însă acestea nu determină și lipsa discernământului (f.55-f.89).
De asemenea, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, efectuat în cauză, defuncta a fost diagnosticată la data de 28.03.2008 cu tulburare cognitivă „în observație” conform certificatului medical nr. 2877/06.12.2010, pentru care a urmat tratament medical 3 luni, fără a se preciza gradul tulburărilor psihice.
În același sens, în actul medical întocmit la data de 10.04.2009 cu ocazia externării din Secția Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență D. nu s-a făcut nici o mențiune privind starea psihică a pacientei, considerente pentru care comisia medicală, care a întocmit raportul de expertiză, dispus în cauză, a concluzionat că nu se poate stabili discernământul testatoarei Defranț D. la data redactării testamentului, respectiv, 10.04.2009. (f. 134 dos. fond).
Tot astfel, în raport de prevederile art. 59, respectiv, art. 6 din Legea nr. 36/1995 a notarilor în mod judicios instanța a constatat că notarul public în fața căruia a fost prezentă defuncta a atestat prezența discernământului, necesar emiterii actului de către testator, la data respectivă, neexistând nici un motiv de îndoială în ceea ce privește deplinătatea facultăților mintale ale acesteia.
Nici faptul că în ultimii ani de viață testatoarea Defranț D. ar fi încheiat mai multe testamente, contrar susținerilor apelantului, nu conduce la concluzia că aceasta ar fi fost lipsită de discernământ în condițiile în care, așa cum s-a reținut, nu s-a probat lipsa acestuia la momentului încheierii actului a cărui anulare se solicită.
În ceea ce privește criticile apelantului vizând îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, prin decizia civilă nr. 946/A/11.06.2004, pronunțată de Curtea de Apel A.-I. în dosar nr. 7159/2003, având ca obiect partajul bunurilor comune dobândite de defuncta Defranț D. și D. M. (apelantul din cauză) sub durata căsătoriei, desfăcute prin divorț, s-a constatat că părțile au dobândit cu titlu de bun comun și cote egale de ½ parte contribuție imobilul apartament înscris în CF_-C1-U1 D., nr. top. 3753/26/2/xv, în suprafață de 51 mp, situat în D., ..4, ., ., dispunându-se sistarea comunității de bunuri prin atribuirea în natură a imobilului către Defranț D. și obligarea acesteia la plata sultei egalizatoare în cuantum de_ lei către fostul său soț D. M..
În considerentele acestei decizii s-a reținut, referitor la investițiile pretins a fi efectuate la imobilul-apartament, de către Defranț D., după pronunțarea divorțului ( anul 1994) că acestea au constat în zugrăvirea apartamentului, vopsirea acestuia, fiind apreciate ca și cheltuieli de întreținere curente, care trebuie efectuate periodic de către proprietar. (f. 31-dos. fond).
Părțile nu au solicitat însă, în baza deciziei menționate, efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, iar Defranț D. nu a mai achitat sulta cuvenită fostului său soț, aceștia continuând să locuiască împreună în imobil, în relații de concubinaj și după desfacerea căsătoriei.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară, efectuat în cauză, rezultă că îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu invocate de apelant constau în instalarea unei centrale termice, montarea unei uși metalice și efectuarea unor lucrări de închidere a balconului, valoare totală a acestora fiind de 7690 lei, (f.95-dos. fond).
Valoarea imobilului, fără îmbunătățiri este de 109.088 lei, iar prețul de circulație, incluzând și aceste îmbunătățiri este de 116.780 lei.
Din depoziția martorului Iordănesc I. (f.42) rezultă că cei doi foști soți au adus îmbunătățiri imobilului și au făcut aceste investiții din economii, iar lucrările au fost efectuate înainte de decesul (31.XII.2009) testatoarei Defranț D., în perioada în care cei doi locuiau împreună.
Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv, contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26.05.2006, apelantul a înstrăinat împreună cu D. I. un imobil, prețul fiind de 42.500 lei (f.175).
De asemenea, din depoziția martorei Bicium O. (f.103) rezultă că și Defranț D., înainte de efectuarea îmbunătățirilor la imobil și în perioada în care locuia împreună cu apelantul a vândut o casă.
Coroborând aceste probe rezultă, în ceea ce privește contribuția la îmbunătățirile aduse imobilului, în litigiu, că acestea au fost suportate, în egală măsură, atât de apelant, cât și de defuncta Defranț D., așa încât, sub aspectul întinderii drepturilor, având în vedere valoarea îmbunătățirilor dar și prețul imobilului incluzând aceste îmbunătățiri, respectiv, 116.780 lei, sulta pe care apelantul trebuie să o achite intimatului este de 58.390 lei.
În consecință, apelul pârâtului va fi admis și schimbând, în parte, sentința atacată, acesta va fi obligat să plătească intimatului suma de 58.390, cu titlu de sultă.
Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței civile atacate.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. intimatul va fi obligat să plătească apelantului suma de 1694,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru (1389,4 lei, timbru judiciar de 5 lei ) și 300 lei, onorariu avocat (f.29).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat apelul introdus de pârâtul-reclamant reconvențional D. M. împotriva sentinței civile nr._/2012, pronunțată de Judecătoria D., județul Hunedoara, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâtul reclamant reconvențional D. M. la plata către reclamantul-pârât reconvențional Defranț N. a sumei de 58.390 lei, cu titlu de sultă.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.
Obligă intimatul Defranț N. să plătească apelantului D. M. suma de 1694,4 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
B. M. S. I. I. E.
GREFIER,
Ș. R.
BMS/ȘR/4 ex.
15.10.2013
Jud.fond A. C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2328/2013.... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
