Pretenţii. Decizia nr. 788/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 788/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 3788/278/2010
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 788/R/2013
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: - B. P. - judecător
- R. I. - vicepreședinte Tribunal
- I. M. - judecător
- Ș. R. - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil introdus de către pârâtul G. M. împotriva sentinței civile nr. 4431/05.10.2012 pronunțata de Judecătoria Petroșani (judecător fond M. C. V.).
Instanța a constatat că dezbaterile asupra cauzei și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din 27 septembrie 2013 și din 04 octombrie 2013, ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4431/2012, pronunțată de Judecătoria Petroșani s-a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și lipsei de interes a reclamanților, invocate de pârât.
S-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții P. M. și P. A., ambii domiciliați în Petroșani, Boțoni, ., jud. Hunedoara împotriva pârâtului G. M., domiciliat în Petroșani, Boțoni, ., jud.Hunedoara și în consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1256,00 lei, cu titlu de despăgubiri civile și suma de 1814,48 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluția instanța de fond a reținut că din declarația martorului B. R., audiat în cauză, rezultă împrejurarea că acesta cunoaște amplasamentul terenului ce face legătura din . situate la locurile „Scoabele” și „Racontu din Dealul lui B.”, acest teren a fost folosit de părinții reclamantei P. A., iar în prezent este folosit de reclamantă și soțul ei. Drumul pe care s-a circulat cu atv-ul nu este folosit în mod exclusiv de reclamanți, pe acest drum circulă toată lumea din zonă însă cu excepția unei suprafețe de 70 metri din drum care aparține familiei N. V., restul terenului de aproximativ 800 m aparține familiei reclamanților.
Martorul știe că din anul 2007 pârâtul a început să circule cu un atv pe terenul din litigiu și în vara anului 2008, personal martorul l-a văzut pe pârât când a tăiat mestecenii ce erau crescuți pe acel drum pentru a putea circula cu atv-ul și că, înainte de a circula cu atv-ul pe acest teren creștea fân, respectiv 2-3 căpițe medii, care era recoltat de reclamanți, însă, datorită impregnării terenului cu combustibilul de la atv și a mizeriei de pe roțile atv-ului – pe teren în prezent nu mai crește fân.
Valoarea unei căpițe era de 800 – 1000 lei iar greutatea unei căpițe era în jur de 1500-2300 Kg. Valoarea celor 12-13 bucăți de mesteceni tăiați de pârât martorul a apreciat-o la 500-600 lei. Lungimea terenului pe care s-a circulat cu atv-ul este de aproximativ 800 m iar lățimea de aproximativ 1,50 m, terenul fiind afectat atât în partea inițială cât și în partea finală, pe ultimii 150-200 m care reprezintă fânaț.
A reținut instanța că martorul i-a ajutat pe reclamanți, în anii 2008, 2009 și 2010 să efectueze lucrări de stabilizare a terenului în zona casei lor și la începutul zonei unde se recolta fân înainte, lucrările constând în introducerea unor șine de fier în pământ și așezarea unor pietre pe drum, astfel cum se observă în poza nr.2 depusă la dosar ( fila 44 din dosar).
Martorul a arătat că distrugerile provocate terenului de către ATV au constat în crearea unor urme pe care se scurgea apa de ploaie și zăpada topită și astfel s-au creat șanțuri. Aceste urme s-au creat datorită proastei manipulări a ATV-ului, întrucât nu circulă cu o viteză constantă iar din cauza pantei cu un grad ridicat de înclinare, ATV-ul derapează.
Totodată martorul a mai declarat că pe acest drum din anul 1954 și până în anul 2007 nu au circulat decât oamenii și animalele și doar în timpul iernii se circula pe zăpadă cu târsul și în 2 rânduri, în anul 1965 cu ocazia montării liniei de înaltă tensiune s-a circulat cu tractorul ( filele 45-46 din dosar).
Conform declarației martorului P. V., în vârstă de 63 ani, aflată la filele 14,15 din dosar, terenul din litigiu „ care pleacă de la . la terenurile „Scoabele” și „Racotu cu Dealu lui B.” aparține reclamanților și este folosit pentru tranzit și de alți vecini însă doar cu pasul sau cu animale, pe teren nu au circulat mașini sau alte mijloace motorizate.
Singurul care a circulat pe teren cu atv-ul este pârâtul G. M., care pentru a putea circula cu atv-ul a efectuat lucrări constând în tăierea a 10-12 mesteceni și săparea terenului în perioada anilor 2007 – 2008, împrejurări constatate personal de martor. Terenul pe care s-a circulat cu atv și care aparține reclamanților are o lungime de 700 m și o lățime de 10 metri, însă doar pe o lățime de 1,50 metri pârâtul a efectuat lucrări, restul terenului nefiind afectat. Pe întreaga suprafață a terenului creștea fân, care era recoltat anual de reclamanți, respectiv se puteau recolta aproximativ 2 clăi de fân anual care ambele în prezent valorează 1000-1500 lei. Pârâtul a circulat cu atv-ul atât atunci când fânul era crescut cât și atunci când fânul era cosit și depus pe sol, astfel că au existat 3 perioade de cosire și anume în anii 2007, 2008 și 2009 când nu s-au putut recolta cele 2 clăi de fân anual. Din momentul în care pârâtul a efectuat lucrările de săpare pentru a putea circula cu atv-ul, drumul a început să fie spălat de ploi, care au dus la degradarea terenurilor, martorul apreciind că până nu se va readuce terenul la situația anterioară efectuării săpăturilor de către pârât, apa de ploaie va continua să afecteze drumul.
Asupra excepțiilor, invocate de pârât, instanța de fond a reținut:
Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces. Astfel calitatea procesuală impune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății(calitatea procesuală activă)și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic(calitatea procesuală pasivă). In practica judecătorească s-a admis obligarea autorului prejudiciului la a plăti despăgubiri chiar și în unele situații în care pierderea suferită era consecința încălcării unui simplu interes, care nu alcătuia un drept subiectiv.
Prima instanță a observat din planșa aflată la fila 36 din dosar depusă de pârât, în care este evidențiat drumul pentru care reclamanții pretind despăgubirile în cauza de față, că drumul străbate terenurile înscrise în cărțile funciare nr.146 Petroșani, nr.top.1958, CF 1063 Petroșani, nr.top. 1978 și CF 6 Petroșani, nr.top.1977.
A reținut că este adevărat că terenurile înscrise în cele 3 cărți funciare sunt deținute în indiviziune de mai mulți coproprietari, printre aceștia figurând și coproprietarii Dăjică D. lui Ș. și soția acestuia Dăjică( D.) M. născută D. M., care sunt coproprietari sub B 3.1 și B 4.1 în CF 146 Petroșani, nr.top. 1958 ( fila 207 din dosar), sub B 51 și B 52 în CF 6 Petroșani, nr.top. nr.top.1977 ( fila 212 din dosar) și respectiv sub B 39 și B 40 în CF 1063 Petroșani, nr.top.1978 ( fila 213 din dosar). Din actele de stare civilă depuse la filele 214-223 din dosar rezultă că reclamanta P. A. este fiica coproprietarilor Dăjică D. și Dăjică M. născută D. iar reclamantul P. M. este soțul reclamantei.
Prin testamentul autentificat prin încheierea de autentificare nr.5005 din 4 octombrie 1991 ( fila 202 din dosar) mama reclamantei a testat anumite terenuri în favoarea fiicelor sale B. I. și Cic M. iar restul averii mobile și imobile a testat-o în favoarea reclamantei P. A. – tot în calitate de fiică.
Așadar reclamanta, în calitate de moștenitoare a mamei sale, a dobândit drept de proprietate asupra terenurilor primite în calitate de legatar, deci și asupra cotelor de teren pe care defuncta sa mamă le deținea din terenurile înscrise în cele 3 cărți funciare din care face parte și terenul din litigiu. În calitatea sa de coproprietar, reclamanta este îndreptățit să pretindă despăgubiri atât de la ceilalți coproprietari, cât și de la un terț, în cazul în care este prejudiciată prin actele de folosință abuzivă din partea acestora.
De altfel și Legea nr.287/2009 privind Codul civil în art. 640 reglementează posibilitatea fiecărui coproprietar de a face acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalți coproprietari, soluție care era acceptată și în vechea reglementare, chiar și în lipsa unei reglementări exprese. Totodată potrivit art.643 alin.1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil.: „ Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.”
În speța de față, reclamanta deține și folosește terenul în calitatea sa de coproprietar, alături de soțul său reclamantul P. M. iar interesul acestora este acela de a conserva terenul, prin readucerea terenului la starea anterioară.
Instanța de fond a reținut că prin acțiunea de față reclamanții fac un act de conservare, care profită tuturor coproprietarilor, și aceștia din urmă la rândul lor se pot îndrepta împotriva reclamanților, pentru a pretinde cota ce li se cuvine, din contravaloarea despăgubirilor pretinse în cauză. Pentru aceste considerente a apreciat ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și lipsei de interes a acestora în promovarea acțiunii, motiv pentru care au fost respinse.
Pentru stabilirea cuantumului real al despăgubirilor pretinse, în cauză s-a efectuat un raport de expertiză agricolă, aflat la filele 112-115 din dosar. D. fiind neconcordanțele dintre declarațiile martorilor audiați în cauză și constatările expertului S. M., în cauză s-a efectuat și un raport de contraexpertiză agricolă, aflat la filele 172-175 din dosar.
Prin raportul de contraexpertiză agricolă, în urma măsurătorilor efectuate experții au constatat că poteca lungă de 400 metri și lată de 0,5- 0,7 metri, ca urmare a circulației cu atv-ul s-a lărgit prin formarea de șanțuri ( ogașe) și astfel a fost scoasă din circuitul agricol o suprafață de circa 300 mp de fânaț.
Producția de fân uscat ce se putea recolta de pe suprafața de teren afectată este de 150 kg/ anual și la valoarea unui kilogram de fân de 1 leu/Kg, valoarea fânului ce putea fi recoltat anual este de 150 lei.
Cum din declarațiile martorilor a rezultat că reclamanții nu au putut cosi fânul 3 ani consecutiv, însă din anul 2009 pârâtul nu a mai circulat cu atv-ul, instanța a ținut cont doar de valoarea fânului uscat pe care reclamanții îl puteau recolta pe o perioadă de doar 2 ani, în valoare de 300 lei.
Experții au evaluat la 26 lei, materialul lemnos defrișat pe baza celor 10 cioate de mesteacăn cu diametrul mediu de 6 cm, identificate în teren.
Totodată experții au constatat că degradarea terenului produsă prin circulația cu ATV- ul s-a materializat pe drumul din litigiu prin tasarea terenului și formarea de șanțuri, prin care o cantitate de sol a fost transportată în aval prin eroziune, în urma precipitațiilor formându-se ogașe și ducând la scoaterea din circuitul agricol a suprafeței de circa 300 mp. de teren fânaț.
A reținut instanța de fond că aducerea terenului denivelat la cota inițială și refacerea suprafeței de fânețe, implică un volum de lucrări specifice, pe care experții le-au enumerat în tabelul aflat la fila 174 din dosar și le-au evaluat la suma de 930 lei. Așadar valoarea totală a despăgubirilor pe care reclamanții le pot pretinde în cauză este de 1256 lei.
Experții au concluzionat că dacă pe teren nu s-ar fi circulat cu atv-ul nu s-ar fi produs denivelarea terenului și nu s-ar fi distrus covorul vegetal, ce are rol de protecție împotriva fenomenului de eroziune a solului.
Din cuprinsul art. 998 și art. 999 din Codul civil de la 1864 rezultă condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, și anume existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză coroborate cu constatările experților din raportul de contraexpertiză a stabilit instanța de fond, existența faptei ilicite a pârâtului care a efectuat lucrări de săpare a drumului, a tăiat 10 mesteceni, cât și existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pe care l-a creat prin fapta sa de a circula cu atv-ul pe acest drum.
Pentru considerentele expuse, instanța a apreciat ca fondată acțiunea de față și în temeiul art.998 comb. cu art.999 din Codul civil de la 1864 a fost admisă în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1256,00 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Instanța a constatat existența culpei procesuale a pârâtului, astfel că acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în sumă de 1814,48 lei, justificate de plata taxei judiciare de timbru, timbrului judiciar, onorariului de avocat și onorariului aferent contraexpertizei agricole.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul G. M., prin care a solicitat în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare pentru necercetarea fondului, iar în subsidiar, în urma rejudecării să se respingă acțiunea.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a nesocotit principiul disponibilității, schimbând temeiul de drept din art. 674 C. proc. civ. – acțiune posesorie în drept de creanță izvorât din dreptul de proprietate fără a pune în discuția contradictorie a părților modificarea cadrului procesual.
A invocat, de asemenea și încălcarea principiului continuității, cauza fiind dezbătută în fața a 5 judecători. A criticat faptul că instanța a omis să se pronunțe asupra daunelor morale deși reclamanții nu au renunțat la judecată.
Recurentul a arătat că împreună cu alte 8 persoane cu care a utilizat neîntrerupt drumul care asigura accesul la terenurile, livezile și colibele din Rancotu cu Dealul lui B. a obținut pe calea ordonanței președințiale, în dosarul nr._ obligarea soților P. și a fiului acestora S. Dajica I. de a elibera drumul și a îndepărta grilajul metalic cu care fusese blocat. La 14.04.2010 toți cei 9 au sesizat instanța pentru a se pronunța asupra fondului dreptului, iar la data de 27.04.2010 soții P. au formulat acțiunea de față, în scop de șicană.
A mai arătat recurentul că i-a fost încălcat dreptul la apărare în sensul că toate probele solicitate i-au fost respinse.
De asemenea, a criticat faptul că instanța de fond nu a arătat în ce constă fapta ilicită, s-a mărginit a enumera condițiile răspunderii civile delictuale, fără a analiza condiția raportului de cauzalitate.
În drept, a invocat art. 304 pct. 2 și 5 C. proc. civ.
Intimații P. M. și P. A. au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar pe fond ca neîntemeiat, menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că sentința atacată este irevocabilă întrucât acțiunea are ca obiect plata unei sume de bani de până la 2000 lei.
Pe fond, intimații au arătat că din declarațiile martorilor și din cele două expertize efectuate în cauză a rezultat că recurentul pârât a cauzat un prejudiciu prin faptul că a circulat pe o potecă înierbată ce traversează proprietatea lor, lipsindu-i de fânul ce putea fi recoltat și a tăiat 12 mesteceni.
În drept au invocat art. 115 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele, conform prevederilor art.3041 C. proc. civ., tribunalul reține următoarele:
În primul rând, solicitarea intimaților de respingere a recursului ca inadmisibil nu va fi reținută, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată are o valoare de peste 2000 lei, iar faptul că prin hotărârea judecătorească s-a acordat o sumă mai mică, situată sub acest plafon nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 11 din C. proc. civ., așa cum era în vigoare la data pronunțării sentinței. În consecință, recursul este admisibil și va fi cercetat pe fond.
În ceea ce privește critica recurentului conform căreia instanța de fond a nesocotit principiul disponibilității, schimbând temeiul de drept din art. 674 C. proc. civ. – acțiune posesorie în drept de creanță izvorât din dreptul de proprietate fără a pune în discuția contradictorie a părților modificarea cadrului procesual, tribunalul constată că aceasta nu este întemeiată.
Astfel, din cererea de chemare în judecată se observă că obiectul acțiunii a fost acela de obligare a pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând prejudiciu, în baza răspunderii civile delictuale. În ședința de judecată din data de 23.02.2011 reclamanții nu au modificat obiectul acțiunii, ci au arătat numai că solicită repararea prejudiciului în calitate de posesori, iar nu de proprietari, în baza art. 998 C. civ. Menționarea de către reclamanți și a art. 674 C. proc. civ., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la fila 34 – dosar fond, nu atrage concluzia că în cauză este vorba despre o acțiune posesorie, întrucât instanța nu este ținută de invocarea unui text de lege greșit, ci de situația de fapt calificată juridic de către parte. În speță, nu rezultă din nici un element de fapt că ne-am afla în prezenta unei acțiuni reale, fie ea posesorie sau petitorie, ci în prezența unei acțiuni personale (pretenții).
Așadar, în speță nu a fost schimbată cauza cererii de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în limitele cadrului procesual stabilit de reclamanți.
Nu va fi reținută nici critica privind încălcarea principiului continuității, fiind în prezența încălcării acestui principiu numai în situația în care judecătorul care pronunță soluția nu este cel în fața căruia a fost dezbătută cauza pe fond, iar nu atunci când din diferite motive obiective, alți judecători decât cel care pronunță hotărârea au luat diferite măsuri în cauză, fie chiar prin intermediul unor încheieri interlocutorii. Din încheierea de ședință din data de 21.09.2012 (f. 225, 226 dosar fond) rezultă că sentința atacată a fost pronunțată de același judecător în fața căruia au fost susținute concluziile pe fondul cauzei.
În ceea ce privește susținerea recurentului pârât că instanța a omis să se pronunțe asupra daunelor morale solicitate de reclamanți, această omisiune nu i-a produs niciun prejudiciu recurentului, ci dimpotrivă îi este favorabilă, așa încât acesta nu are interes să o invoce pe calea recursului.
De asemenea, critica recurentului privind încălcarea dreptul la apărare datorită faptului că toate probele solicitate i-au fost respinse nu este întemeiată. Astfel, din încheierile de ședință aflate la filele 82 și 86 - dosar fond rezultă că recurentului pârât i-a fost încuviințată proba cu expertiză agricolă. Respingerea probei cu martorii T. A. și M. P. prin încheierea de ședință din data de 16.03.2011 a fost consecință a faptului că prin încheierea din data de 23.02.2011 s-a admis excepția tardivității formulării întâmpinării, făcându-se aplicarea art. 138 C. proc. civ.
Tribunalul constată că, contrar celor susținute de recurent, instanța de fond a arătat în ce constă fapta ilicită (a efectuat lucrări de săpare a drumului, a tăiat 10 mesteceni), și a analizat condiția raportului de cauzalitate, însușindu-și concluzia experților conform căreia dacă pe teren nu s-ar fi circulat cu ATV-ul nu s-ar fi produs denivelarea terenului și nu s-ar fi distrus covorul vegetal, ce are rol de protecție împotriva fenomenului de eroziune a solului.
Prin urmare, tribunalul apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o soluție legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul civil declarat de către pârâtul G. M..
În baza art. 274 Cod procedură civilă tribunalul va obligă pe recurent la plata către intimații P. M. și P. A. a sumei de 700 lei – cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în recurs și cheltuieli de transport (f. 17-20).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul G. M. împotriva sentinței civile nr. 4431/2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 700 lei către intimații P. M. și P. A. – cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. P. R. I. I. M.
GREFIER,
Ș. R.
BP/ȘR/2 ex.
24.12.2013
Jud. fond M. C. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 795/2013. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 152/2013.... → |
|---|
