Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 191/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 191/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 1263/272/2012

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 191/R/2013 DOSAR NR._

Ședința publică din data de 21.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. C. A. - Judecător

C. M. A. - Președinte secția I civilă

R. I. - Vicepreședinte Tribunal

S. E. A. - Grefier

Prezentul complet de judecată a fost constituit potrivit dispozițiilor Hotărârii Colegiului de Conducere nr.117 /19.12.2012 și a procesului verbal din data de 20.02.2013.

Pe rol se află judecarea recursului civil introdus de către petentul S. L. PLASTOR ORĂȘTIE, împotriva Sentinței civile nr.1016/2011, pronunțată de Judecătoria Orăștie (judecător fond – F. N. )

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul petent președintele său dl M. N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care.

Conform art.103 al.1 indice 1 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005, cu modificările și completările ulterioare,ca urmare a verificării dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, s-a constatat că nu există pe rolul instanței alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect.

Reprezentantul recurentului a depus la dosar delegația de reprezentare, un set de înscrisuri, respectiv tabele nominale cu membrii de sindicat care sunt angajați la Chimica Automotive SRL și care reconfirmă voința lor de a rămâne membrii ai Sindicatului L. Plastor și a învederat că nu mai are de formulat alte

2

cereri.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentului a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței cu trimitere spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

  1. Circumstanțele cauzei.

Prin sentința civilă nr.1016/22.11.2012 pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosarul civil nr._ a fost respinsă cererea introdusă de petentul S. L. Plastor Orăștie, de constatare a reprezentativității petentului în ..

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în considerente că:

Prin încheierea nr. 11/PJ/1990 a Judecătoriei D. s-a dispus înscrierea Sindicatului L. din întreprinderea „Chimica Orăștie” în registrul persoanelor juridice de la grefa Judecătoriei D., motivându-se la acea dată că sunt îndeplinite condițiile art.7din Legea nr. 52/1945.

Ulterior statutul sindicatului a suferit diferite modificări, inclusiv cu privire la nume, devenind sindicatul „Plastor”, reprezentând membrii de sindicat care activează în . sediul în Orăștie, ., județul Hunedoara.

Potrivit adresei Oficiului Național al Registrului Comerțului ., a fost înmatriculată ca persoană juridică la data de 25.04.2012, având sediul social în Cluj-N., .. 47 /15N, respectiv Parcul Industrial Tetarom.

Asociatul unic al acestei persoane juridice este . nu Chimica Orăștie iar o parte din personalul unității este detașat, temporar, de la .>

Potrivit art. 1 lit.u din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, organizația sindicală este denumirea generică pentru sindicat, federație sau confederație sindicală.

S., ca formă de organizare voluntară a angajaților, în scopul apărării drepturilor și promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale în relația cu angajatorul.

Din interpretarea sistematică a reglementărilor privitoare la sindicate din legea nr. 62/2011 rezultă că sindicatul este o formă de asociere la nivel de unitate. per a contrario, există posibilitatea ca în aceiași unitate să fie constituite mai multe sindicate, însă un sindicat poate fi constituit și implicit înființat la nivelul unei singure unități.

S. petent a fost înființat și constituit în . de altfel are reprezentativitate, astfel, încât solicitarea de a i se acorda reprezentativitate la nivelul ., care este o persoană juridică independentă și nu rezultatul unei divizări apare ca nefondată.

  1. Motivele și temeiul juridic al recursului promovat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, la data de 08.01.2012

petentul S. PLASTOR ORĂȘTIE, solicitând casarea sau modificarea

hotărârii atacate în sensul admiterii cererii.

3

În opinia recurentului hotărârea instanței de fond a fost dată ca urmare a unei analize eronate a fondului cauzei, aceasta fiind confuză în prezentarea aspectelor de natură a da lămurire în ceea ce privește incidența textelor de lege la care aceasta a înțeles să facă raportarea.

În concret a arătat că prin cererea introdusă în dosarul_ al Judecătoriei Orăștie, S. L. Plastor a solicitat să se constate că îndeplinește condițiile de reprezentativitate și în ., societate comercială care își desfășoară activitatea pe platforma CHIMICA din Orăștie și care a preluat toată activitatea de injecție de la . funcționa cu salariați detașați din . acești salariați, fiind preluați de la acest agent economic și care, sunt la rândul lor afiliați la S. L. PLASTOR, nemanifestându-și dorința de a părăsi acest sindicat, iar în Statutul sindicatului la art.4, fiind stipulată posibilitatea ca salariații să poată rămâne membrii de sindicat și în cazul înființării unor noi societății.

În drept cererea lor a fost motivată pe prevederile art.51 alin 1 pct C din Legea 62/2011.

Prima instanță de judecată ignorând rolul său activ prevăzut de art 129 din C pr civilă nu a ținut cont de prevederile Legii 67/2006, care reprezintă o transpunere a unei Directive Europene și anume Directiva Consiliului 2011/23/CE, acte normative care în mod explicit clarifică și problema apartenenței sindicale.

În același timp consideră că prima instanță nu a ținut cont nici de prevederile art 304 ind.7și 304 ind.8 din C pr civilă, interpretând greșit actul dedus judecății și referindu-se la motive ce nu aveau legătură cu speța.

În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 C pr civilă.

3.Considerentele și soluția asupra recursului de față:

Recursul de față, urmează a fi admis ca fondat, conform art 336 C pr civilă, în raport de temeiurile de drept invocate și raportat la motivele înfățișate de recurent, a probelor administrate, în considerarea celor ce urmează.

În cauză recurentul reiterând argumentele expuse prin întâmpinarea depusă la fond, efectuează o critică a hotărârii instanței de fond, prin prisma modului în care aceasta a interpretat probele administrate în cauză de ambele părți litigante și a aplicat dispozițiile legale în materie.

Conform art.51 aliniat 1 litera c din Legea dialogului social, sunt reprezentative la nivel de unitate dacă:

a) au statut legal de sindicat

b) au independență organizatorică și patrimonială

c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.

(2) Îndeplinirea de către organizațiile sindicale a condițiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către instanță care le-a acordat personalitate juridică, prin depunerea la instanță a documentației prevăzute la art.52.

Art.52 prevede ca dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate se face astfel:

C la nivel de unitate:

a) copie a hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice de către sindicat și a ultimei hotărâri judecătorești definitive de modificare a statutului și /sau competenței organului executiv de conducere;

b) declarație semnată de reprezentatul legal al sindicatului privind numărul

4

total de membri

c) dovadă privind numărul de angajați din unitate, eliberată de angajator.

d) dovada depunerii la inspectorul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate.

Tribunalul constată că petentul a depus la instanța de fond la dosarul cauzei toate înscrisurile necesare și care fac dovada în sensul art 52 a îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate, respectiv încheierea nr.11/PJ/16.02.1990 de dobândire a personalității juridice (f.4), încheierea civilă nr,2/PJ/ST/19.04.2012 cu ultimele modificări aduse statutului (f.5), declarația semnată de reprezentatul legal M. N. cuprinzând numărul angajaților (f.7,8) precum și dovada depunerii la ITM a unei copii a dosarului de reprezentativitate (f.8) .

Având în vedere dispozițiile legale sus citate și dovada îndeplinirii condițiilor de acordare a reprezentativității, recursul de față se apreciază a fi fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul civil introdus de reclamantul S. PLASTOR ORĂȘTIE, împotriva Sentinței civile nr.1016/2011, pronunțată de Judecătoria Orăștie, județul Hunedoara., pe care o modifică integral în sensul că admite acțiunea reclamantului și în consecință:

Constată că S. L. „Plastor” Orăștie are reprezentativitate în ..

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din, 21.02.2013.

Președinte Judecător Judecător

N. C. A. C. M. A. R. I.

Grefier S. E. A.

CMA/SEA -2 ex

18.03.2013

Judecător fond - – F. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 191/2013. Tribunalul HUNEDOARA