Anulare act. Decizia nr. 1393/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1393/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 541/283/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1393/R
Ședința publică din data de 5 decembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - B. M.
Judecător – M. L. I.
Judecător – I. R. M.
Grefier – D. A.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenții – pârâți G. R., G. S. și G. M. împotriva sentinței civile nr. 863 din data de 05.09.2012 pronunțată de Judecătoria P., în contradictoriu cu intimații - reclamanți I. C., I. V. C., I. C. și I. M., având ca obiect constatare nulitate act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii sau note scrise, a amânat pronunțarea azi, 5 decembrie 2013.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria P. sub nr._ din 31.03.2011, reclamanții I. M., I. C., I. V. C. și I. C. au chemat în judecată pe pârâții G. M., G. R. și G. S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de donație autentificat sub nr.4546/21.12.2009 și a contractului de donație autentificat sub nr.214/26.07.2010, în ceea ce privește suprafața de aproximativ 1200 mp teren categoria de folosință „ arabil” situat în comuna Brănești, ., pct.”Malul Gârlei”, județul Dâmbovița,
- să se constate dreptul de proprietate în patrimoniul reclamanților asupra suprafeței de aproximativ 1200 mp teren arabil,
- rectificarea tabulară a înscrisurilor din cartea funciară privind terenul în litigiu.
Prin sentința civilă nr.863/05.09.2012, Judecătoria P. a admis acțiunea reclamanților, constatând nulitatea absolută parțială a contractului de donație nr.2147/26.07.2010 cu privire la suprafața de 236 mp teren situat în Brănești, pct Malul Gârlei cu vecinătățile din raportul de expertiză, a dispus rectificarea tabulară a înscrisurilor din cartea funciarănr.799 a comunei Brănești nr.cadastral 1205 în sensul diminuării suprafeței de la 3197 mp la suprafața de 2961 mp proprietatea pârâților, a respins excepțiile invocate de pârâți și a obligat pârâții în solidar către reclamanți la plata sumei de 2668 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, față de concluziile expertului și având în vedere celelalte probe administrate în cauză, că suprafața de 236 mp nu făcea parte la data contractului de donație din patrimoniul donatorului G. M., acesta donând bunul ce aparținea proprietarilor-reclamanți ce au dobândit drept de proprietate prin uzucapiune conform art.1860 Cod civil.
Din înscrisurile depuse la dosar și având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că defuncta T. E. a stăpânit terenul în suprafață de 1200 mp din anul 1959 iar de la decesul acesteia de către moștenitorii I. C. și I. V.. După decesul numitei I. V., au continuat să stăpânească terenul moștenitorii acesteia, reclamanții în cauză, fiind aplicabile dispozițiile art.1890 cod civil raportat la art.1846 Cod civil.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că pârâții nu au dovedit dreptul de proprietate pentru suprafața de 236 mp teren ce aparține reclamanților și care face obiectul contractelor de donație, astfel că, față de prevederile art.33 din Legea nr.27/1996 se impune rectificarea înscrierii din cartea funciară nr.799 Brănești nr.cadastral 1205 privind suprafața de 236 mp conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de către expertul H. M.- între punctele 40-8-9-41.
Cu privire la excepțiile invocate de către pârâți, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 01.06.2011 în ce privește inadmisibilitatea acțiunii iar pentru celelalte excepții privind punctul unde se află terenul, s-a constatat cu ocazia expertizei că terenul reclamanților se învecinează cu terenul pârâților ca și vecinătățile menționate în contractul de donație și certificatul de moștenitor, conform căruia reclamanții sunt moștenitorii numitei T. E., aceasta la rândul său fiind moștenitoarea defunctei G. A., considerându-se astfel că excepția de la pct.4 nu poate fi considerată o excepție ci o apărare pe fond.
Împotriva acestei sentințe și a încheierilor de ședință din 08.06.2011, 16.05.2012 și 21.03.2012 au declarat recurs pârâții G. M., G. R. și G. S., solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii cu toate capetele de cerere cu care a fost învestită Judecătoria P..
În motivarea apelului invocă neregularități care țin de procedură și care sunt nulități pe care nu le-au putut invoca până la acest moment întrucât încheierile prin care s-a pronunțat instanța de fond asupra lor sunt interlocutorii și nu se pot ataca decât odată cu fondul însă, întrucât le-au provocat vătămări le apreciază ca fiind lovite de nulitate relativă astfel cum sunt ele reglementate de dispozițiile art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă. În ce privește modul în care instanța de fond a rezolvat cele trei probleme deduse judecății de către reclamanți apreciază că s-a încălcat legislația civilă materială.
Cu privire la încheierea de ședință din data de 08.06.2011 prin care s-a respins excepția inadmisibilității cererii de rectificare tabulară și s-au unit celelalte excepții cu fondul, consideră că instanța de fond avea toate elementele necesare pentru a o soluționa.
În ce privește încheierea de ședință din data de 16.05.2012 consideră că aceasta contravine principiilor dreptului civil având în vedere că după efectuarea expertizei instanța respinge cererea de reaudiere a martorilor formulată de reclamanți și dispune o cercetare locală la care s-a prezentat și martora D. Lorica, după care a revenit asupra cererii de reaudiere a martorilor în cursul căreia o audiază chiar pe numita D. Lorica.
Cea de-a treia încheiere de ședință o contestă întrucât, după efectuarea expertizei, instanța de fond a administrat celelalte probe, s-a pronunțat asupra excepțiilor și acceptă cererea de precizări la acțiune, cerere prin care se schimbă radical acțiunea și pe care însă instanța nu o analizează nici din punct de vedere procedural și nici material. Mai mult, nu pune în discuție în această cerere, fiind evident că la acel moment acțiunea nu mai putea fi modificată decât cu acordul pârâților.
O altă critică adusă sentinței atacate constă în faptul că instanța de fond nu a motivat în drept constatarea nulității absolute parțiale și nici nu face vreo referire la temeiurile invocate în acțiune și anume art.996, art.998 din Codul civil. Consideră că reclamanții nu au dovedit cauza imorală și în ce constă aceasta din moment ce pârâții au intabulat terenul și l-au donat prin două contracte succesive. Invocă doctrina în materie, conform căreia vânzarea lucrului altuia nu duce la constatarea nulității absolute a actului decât în situația în care se dovedește complicitatea dintre vânzător și cumpărător.
În ce privește probele administrate de reclamanți, solicită a se observa că instanța de fond nu a analizat răspunsurile reclamanților la interogatoriul și nici nu a ținut seama că aceștia nu și-au motivat acțiunea în sensul de a preciza cât teren stăpânesc la momentul introducerii acțiunii ci au pornit acțiunea ca și când tot terenul ar fi fost al lor și abia după efectuarea expertizei și-au modificat cererea; prin expertiza efectuată s-a constatat că suprapunerea reală a celor două terenuri nu este de 1200 mp și nici de 236 mp ci numai de 1162 mp între punctele 8-9-50-51 din completarea la expertiza H., fila 152.
De asemenea, arată că nici cererea de constatare a uzucapiunii nu a fost analizată din punct de vedere al dreptului iar instanța nu a motivat de ce a admis uzucapiunea pentru 1267 mp.
Cu privire la acțiunea în rectificare tabulară, o consideră inadmisibilă având în vedere că reclamanții nu aveau o hotărâre judecătorească irevocabilă care să constate îndeplinite cerințele art.34 din Legea nr.7/1996 pe care și-au argumentat cererea.
Solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii, cu plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanții I. M., I. C., I. V.-C. și I. C. au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând, cu privire la critica privind acțiunea în rectificare tabulară, că aceasta are întotdeauna un caracter accesoriu întrucât presupune o verificare de fond a dreptului ce se realizează în cadrul unei acțiuni principale prin care instanța trebuie să constate o situație juridică ce nu corespunde cu conținutul cărții funciare, existând două posibilități de promovare a unei astfel de acțiuni, respectiv pe cale principală după judecarea acțiunii în fond pe cale separată sau ca un capăt de cerere accesoriu în cadrul unui litigiu prin care se soluționează fondul.
În speță, pârâții nu se pot considera prejudiciați de promovarea concomitentă a acțiunii în fond și a celei de rectificare tabulară întrucât soarta celei din urmă depinde întru-totul de soluția cererii principale - ce va deveni definitivă și irevocabilă, existând și posibilitatea respingerii cererii principale și implicit a celei de rectificare tabulară.
În ce privește critica privind nelegalitatea încheierii de ședință din data de 16.05.2012 prin care s-a dispus reaudierea martorilor, apreciază că instanța de fond a dispus în acest sens conform dispozițiilor art.129 alin.5 C.pr.civ. iar în ce privește oportunitatea reaudierii martorilor solicită a se constata că aceasta s-a impus ca fiind necesară în urma cercetării la fața locului, instanța dorind să clarifice situația prezentată de expertul pârâților cu privire la teren. Mai mult, cu privire la audierea martorului D. Lorica, martor ce a fost prezent la cercetarea locală, arată că această persoană este vecin direct atât cu reclamanții cât și cu pârâții iar terenurile nu sunt delimitate prin gard despărțitor.
Cu privire la nelegalitatea precizării acțiunii invocă dispozițiile art.132 alin.2 pct.2 C.pr.civ., solicitând a se observa că aceasta este permisă și nu reprezintă o veritabilă modificare a acțiunii întrucât viza exclusiv micșorarea sau mărirea câtimii obiectului cererii.
Arată că a fost absolut necesară această modificare întrucât doar după efectuarea expertizei s-a clarificat situația exactă a terenului ocupat de pârâți, stabilindu-se că aceștia și-au intabulat dreptul de proprietate numai cu privire la 236 mp din terenul reclamanților astfel cum a fost delimitată în schița anexă la raportul de expertiză H. M. ca fiind S3 între punctele 40-8-9-41.
Asupra criticii reclamanților privind soluționarea greșită a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de donație și nemotivarea în drept, solicită a se observa că instanța de fond a motivat în drept această soluție, prin raportare la dispozițiile art.800-.801 Cod civil, esența fiind aceea că pârâtul G. M. nu era proprietar al întregii suprafețe pe care a donat-o.
Consideră că nu se poate compara cu situația privind vânzarea lucrului altuia și donarea lucrului altuia, astfel cum sugerează pârâții, și nici nu puteau formula acțiune în revendicare întrucât nu au pierdut niciodată posesia terenului, tulburarea existând numai în drept.
În ce privește soluționarea greșită a acțiunii în constatare, solicită a se avea în vedere că atât terenul lor, al reclamanților cât și cel al pârâților provine de la un autor comun și anume G. A., mama pârâtului G. M. dar și a autoarei lor T. E. ( soră cu G. M.), astfel încât singura persoană ce putea să le conteste dreptul de proprietate pentru diferența de 1031 mp este chiar unul dintre pârâți.
Pentru toate argumentele prezentate solicită respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia nr.12 din data de 23.01.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a respins ca nefundat apelul declarat de către pârâți.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții și prin decizia nr.1753 din data de 12.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis recursul, s-a casat decizia dată în apel și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița ca instanță de recurs.
Prin Încheierea civilă nr.3923 din data de 23.09.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Ialomița.
În rejudecare, analizând sentința recurată în raport de motivele invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs privind nulitatea Încheierii de ședință din data de 08.06.2011 prin prisma soluționării greșite a excepției inadmisibilității, este nefondat.
Astfel, acțiunea în rectificare poate fi principală sau accesorie, în funcție de cadrul procesual în care a fost promovată.
Promovarea acțiunii tabulare în rectificarea înscrierilor din cartea funciară este condiționată de existența unei hotărâri definitive și irevocabile numai atunci când este promovată ca acțiune principală.
Când cererea de chemare în judecată are două capete de cerere iar acțiunea în rectificare este o acțiune accesorie, grefată pe acțiunea principală care constituie suportul său juridic, respectiv pe acțiunea care însoțește dreptul subiectiv lezat de înscrierea nevalabilă, cum este cazul acțiunii în constatarea nulității actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, acțiunea în rectificare nu este inadmisibilă în lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile ci admisibilitatea este condiționată de admiterea în mod definitiv și irevocabil, a primului capăt de cerere.
Legea nu exclude posibilitatea promovării concomitente a acțiunii în nulitatea titlului cu acțiunea în rectificare, în principiu aceasta din urmă având caracter accesoriu, caracter recunoscut de și de practica judiciară.
Nici al doilea motiv de recurs, privind nulitatea relativă a Încheierii din data de 16.05.2012, nu este fondat deoarece atât revenirea asupra unor probe cât și reascultarea martorilor este permisă de lege.
Încheierea prin care au fost încuviințate probele este preparatorie, astfel că instanța nu este ținută de aceasta, putând reveni asupra probelor încuviințate, cu obligația de a pune în discuția părților acest aspect și de a motiva măsura luată. De asemenea, art.197 alin.1 din codul de procedură civilă de la 1865 permite reaudierea martorilor.
În speță se reține că instanța, revenind asupra cererii de reaudiere a martorilor (respinsă inițial prin Încheierea din data de 21.03.2012) după efectuarea unei cercetări la fața locului, a apreciat că se impune reaudierea martorilor pentru lămurirea unor aspecte privind uzucapiunea și proprietatea, prezentate în cererea principală.
Ambele măsuri sunt premise de lege iar împrejurarea că unul dintre martorii reaudiați a fost prezent la cercetarea la fața locului nu este de natură a atrage nulitatea relativă a Încheierii deoarece măsura luată nu este aptă prin ea însăși să creeze vreo vătămare, proba astfel administrată având relevanță juridică numai dacă se coroborează cu celelalte probe administrate și poate fi combătută de partea interesată prin alte probe.
Nici al treilea motiv de recurs privind nulitatea încheierii din data de 21.03.2012 nu este fondat deoarece prin precizările primite la acel termen de judecată reclamanții și-au micșorat sau mărit câtimea obiectului, respectiv suprafața pentru care s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale sau constatarea dreptului de proprietate și rectificarea cărții funciare, situație care se încadrează în dispozițiile art.132 alin.2 pct.2 cod procedură civilă.
Ori, în această situație reclamanții puteau formula o astfel de cerere până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, deci și după administrarea probelor arătate de către recurenți, fără a fi necesar acordul pârâților sau comunicarea în scris a cererii către aceștia, fiind suficientă precizarea orală a reclamanților și înscrierea ei în încheierea de ședință, înscriere care se regăsește în practicaua Încheierii din 21.03.2012.
Motivul 4 din cererea de recurs, privind soluționarea cererii în constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de donație, de asemenea, tribunalul îl apreciază ca fiind nefondat.
Critica recurenților în sensul că instanța de fond nu motivează în drept, în nici un fel soluția și nu face nicio referire la temeiul juridic invocat de reclamanți nu poate fi reținută deoarece se poate observa că instanța de fond a motivat soluția reținând incidența dispozițiilor art.800 și art.801 cod civil referitoare la condițiile de validitate ale donației și la caracterul irevocabil al acesteia, reținând nulitatea absolută a donațiilor pentru lipsa calității de proprietar a donatorului asupra bunului donat(în speță asupra unei părți din bunul donat) sau altfel spus pentru donarea lucrului altuia.
În ceea ce privește temeiul juridic invocat de către reclamanți, deși instanța de fond nu a continuat raționamentul, apreciind că lipsa calității de proprietar a donatorului asupra bunului și donarea bunului altuia este suficientă pentru constatarea nulității absolute, tribunalul apreciază că în condițiile în care donatorul nu a prezentat un titlul de proprietate pentru întregul imobil donat, actul de donație încheindu-se în baza declarației sale, date pe propria răspundere, având în vedere mențiunile din registrele agricole și lipsa oricărui act care să justifice sporirea suprafeței deținute, se poate reține că donatorul avea cunoștință de suprafața reală care îi revine și că donează o suprafață mai mare decât avea el în proprietate. Ori, această situație denotă reaua lui credință la încheierea convenției, cu consecința nulității absolute pentru cauză ilicită, în baza art. 948 pct. 4 din Codul civil cu referire la art. 966 și 968 din Codul civil.
Susținerile recurenților cu privire la sancțiunea care intervine în cazul vânzării bunului altuia și anume nulitatea relativă, nu sunt întemeiate deoarece regulile din materia contractului de vânzare-cumpărare nu sunt aplicabile întocmai și în cazul donației iar conform teoriei în materia donațiilor, chiar unul dintre autorii citați de către recurenți – F. D. – menționează într-una dintre lucrările sale „ Tratat de drept civil - Contracte Speciale”, 1999, la cap.III, secțiunea a II-a, pag.127, alin.2 „Dacă bunul donat este individual determinat donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar (fie și sub condiție). Dacă contractul are ca obiect lucrul altuia donația este nulă absolut, în toate cazurile (indiferent de soluția ce se admite în materia vânzării lucrului altuia) întrucât donatorul se poate abține să dobândească proprietatea lucrului altuia și deci donația contravine principiului irevocabilității.”
Nici motivul de recurs privind soluționarea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate ca urmare a uzucapiunii nu este fondat.
Și în această privință, recurenții invocă lipsa de motivare a instanței de fond dar din considerentele hotărârii rezultă că instanța a motivat, indicând atât în fapt cât și în drept, condițiile intervenirii uzucapiunii – reținând că defuncta T. E. a stăpânit terenul în suprafață de 1200 m.p. din anul 1959 iar de la decesul acesteia, moștenitorii ei au continuat să-l stăpânească, fiind incidente dispozițiile art.1890 rap. la art.1846 cod civil.
În ceea ce privește critica privind admisibilitatea acțiunii în constatare pentru suprafața de 1267 m.p. în condițiile în care constatarea nulității absolute pentru contractele de donație s-a solicitat doar pentru suprafața de 236 m.p. și recurenții nu contestă dreptul de proprietate al reclamanților pentru diferența de teren, aceasta nu este întemeiată deoarece suprafața pentru care s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de donație, de 236 m.p. nu poate fi privită în mod individual, ca o suprafață distinctă, ea făcând parte din întreaga suprafață de teren asupra cărora reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
În această situație este corectă soluționarea cererii în constatarea dreptului cu privire la întreg bunul imobil și nu doar la o parte din acesta.
Nu în ultimul rând trebuie menționat că dreptul de proprietate al donatarilor, dobândit prin contract autentic și chiar înscris în cartea funciară, nu este opozabil celui care a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, în condițiile în care termenul de prescripție achizitivă s-a împlinit anterior încheierii contractului.
Totodată, și motivul privind inadmisibilitatea acțiunii în rectificare tabulară este nefondat având în vedere, așa cum am menționat în analizarea primului motiv de recurs că promovarea unei acțiuni în rectificare nu este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile atunci când acțiunea în rectificare se promovează în același timp cu acțiunea în constatarea nulității actului juridic, acțiunea în rectificare fiind accesorie, situație în care soluționarea ei depinde evident de soluționarea primului capăt de cerere. Legea nu interzice promovarea acestor acțiuni deodată, prin aceeași cerere.
Cum motivele de recurs invocate nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.5,7, 9 cpc și nu există nici un alt motiv de recurs conform art.3041 cpc care să ducă ca casarea sau modificarea sentinței, tribunalul apreciază recursul ca fiind nefundat, urmând ca în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă să îl respingă.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 312 alin.1 cod procedură civilă respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții - pârâți G. R., G. S. și G. M., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Răcari, ..88, județul Dâmbovița – la Cabinet de Avocatură „D. A.” împotriva sentinței civile nr. 863 din data de 05.09.2013 pronunțată de Judecătoria P..
Irevocabilă .
Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. M. M. L. I. I. R. M.
GREFIER,
D. A.
Red.tehnored/I.R.M.
2 ex/25.02.2014
Jud.fond M. I.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 666/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
