Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1058/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1058/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 4247/312/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1058/R
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - M. B.
Judecător – L. I. M.
Judecător – R. M. I.
Grefier – A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant P. N. împotriva sentinței civile nr. 1766/13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în dosarul acesteia nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte H. F. TINCUȚA, H. M. și H. V., având ca hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns d-na avocat C. A., pentru recurentul-reclamant P. N., în baza contractului de asistență juridică nr. 13/01.08.2012, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, procedura de citare, precum și faptul că a apărătorul recurentului a depus dovada consemnării taxei de timbru, precizări și înscrisuri, după care;
Apărătorul recurentului-reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, urmând să se ia act că au fost depuse la dosar, nemaiavând alte cereri sau excepții de formulat în cauză.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurent, prin apărător, pe care o apreciază ca fiind utilă, pertinentă și concludentă cauzei, luând act că au fost depuse la dosar. Totodată, având în vedere că nu au mai fost formulate cereri sau excepții, constată procedura probatorie terminată, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocat C. A., pentru recurentul-reclamant P. N., solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1766/13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o consideră netemeinică și nelegală. Susține că, instanța de fond a respins cererea reclamantului motivat de faptul că terenul nu ar fi fost individualizat/identificat în convenția încheiată între părți.
Arată că, anterior, recurentul a mai promovat o acțiune în instanță pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dosar finalizat cu respingerea cererii. Între părți, existând o dispută veche, din partea promitentului-vânzător colaborarea aproape neexistentă, toate actele și demersurile fiind făcute exclusiv de către recurent, deși voința părților reiese clar din înscrisul întocmit cu 20 de ani în urmă. În acele contracte de promisiune de vânzare-cumpărare, eroarea s-a produs datorită faptului că, la momentul încheierii lor, nu erau eliberate titlurile de proprietate, la bază stând adeverințele provizorii de proprietate eliberate în temeiul Legii nr. 18/1991, încât orice eroare din contract a fost acoperită.
Consideră că, dacă hotărârea pronunțată de Judecătoria Slobozia ar rămâne în vigoare, disputa dintre părți ar continua, având în vedere că reclamantul se folosește de aceste terenuri și în prezent, mai mult, a achitat integral prețul vânzării, a plătit taxele și impozitele, la zi.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civil de față:
Prin sentința civilă nr.1766 din data de 16.06.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul P. N. în contradictoriu cu pârâtele H. M., H. V. si H. F. TINCUTA, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că la data de 07.04.197, prin antecontractul de vânzare – cumpărare pârâta a promis spre vânzare reclamantului un teren arabil în suprafață totală de 1,00 ha, pe care îl deținea conform adeverinței de proprietate nr.700/14.08.1991, urmând ca, ulterior, părțile să se prezinte la un birou notarial pentru încheierea unui contract autentic de vânzare - cumpărare.
La aceeași dată (07.04.1997) numitul H. P. (în prezent decedat) a promis spre vânzare reclamantului un teren arabil în suprafață totala de 0,50 ha, pe care îl deținea conform adeverinței de proprietate nr. 514/17.08.1991, urmând ca, ulterior, părțile să se prezinte la un birou notarial pentru încheierea unui contract autentic de vânzare – cumpărare.
Deși reclamantul a făcut demersuri în acest sens, notificându-i pe promitenții vânzători, aceștia nu s-au prezentat pentru încheierea actului sub formă autentică, ulterior H. P. decedând, astfel că a înțeles să se judece în contradictoriu cu pârâtele ca prezumtive (de vreme ce nu s-a dezbătut succesiunea) succesoare în drepturi ale acestuia.
Două condiții sunt esențiale promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract: antecontractul să aibă îndeplinite cerințele generale de valabilitate a actelor juridice prevăzute de art. 948 Cod civ. și bunul a cărei vânzare a fost promisă să se afle în patrimoniul vânzătorului promitent și să nu existe alte impedimente legale.
În speță instanța a constatat că aceste condiții nu au fost îndeplinite în totalitate, în sensul că lucrul asupra căruia se presupune ca s-au învoit părțile (obiectul vânzării) nu este precizat pentru a considera vânzarea valabilă.
Potrivit art. 963 si art. 1310 Cod civil, pentru ca vânzarea sa fie valabilă lucrul vândut trebuie sa fie în circuitul civil, iar art. 1311 cod civil prevede că lucrul trebuie să existe.
În speță, instanța nu a reținut că a existat o predare a lucrului de vreme ce nu se poate stabili cu exactitate care a fost terenul ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare cumpărare.
Astfel, din conținutul promisiunii, așa cum a fost redactată, reiese că pârâta H. M. a promis spre vânzare reclamantului un teren arabil în suprafață totala de 1,00 ha, pe care îl deținea conform adeverinței de proprietate nr.700/14.08.1991, iar defunctul H. P. a promis spre vânzare reclamantului un teren arabil în suprafață totala de 0,50 ha, pe care îl deținea conform adeverinței de proprietate nr. 514/17.08.1991. Aceste suprafețe nu au fost individualizate (.-se nici măcar localitatea unde se presupune că se află.
Instanța a apreciat că nu poate avea în vedere nici procesele verbale de predare - primire invocate de reclamant, acestea nefiind datate și neprecizându-se nici în ele unde anume se află suprafața promisă spre vânzare.
Așadar, în lipsa unei individualizări clare a terenurilor, instanța nu a reținut că a avut loc o vânzare, titlurile de proprietate indicate de reclamant neavând nicio legătură cu promisiunile de vânzare cumpărare, iar instanța nu a putut înțelege de ce promisiunea a avut în vedere niște adeverințe de proprietate din 1991, când la momentul promisiunii (1997), promitenții dețineau deja din 1994, respectiv 1995, titluri de proprietate.
Constatând că nu poate fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vreme ce nu s-a putut stabili care sunt terenurile ce au făcut obiectul promisiunii, instanța a respins cererea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii recurentul arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale ale promisiunii de vânzare-cumpărare în sensul că lucrul asupra căruia se presupune că s-au învoit părțile nu este precizat pentru a considera vânzarea valabilă.
Așa cum a arătat și în motivarea cererii de chemare în judecată, reiterată în motivarea recursului, la data de 07.04.1997 recurentul susține că a încheiat cu pârâta H. M. cât și cu soțul acesteia două contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de 1,00 ha, respectiv 0,50 ha teren arabil, amplasamentul fiind cel din adeverințele provizorii nr.514/17.08.1991 și nr.700/14.08.1991.
La momentul acela nu era cunoscut amplasamentul celor două suprafețe de teren întrucât titlul de proprietate nu fusese eliberat, drept pentru care cele două antecontracte au fost însoțite de procese-verbale care s-au întocmit pentru fiecare lot în parte.
Pentru aceste motive recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, să se dispună admiterea cererii și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În drept cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art.299 și urm. cod procedură civilă, art.1073-107 cod civil iar în dovedirea cererii s-a solicitat proba cu acte.
Intimații, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată în raport de motivele de recurs invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, reținând următoarele:
Pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare-cumpărare trebuie să întrunească diferite elemente care, conform regulilor generale în materie de contracte sunt consimțământul, capacitatea, obiectul (lucrul vândut și prețul), o cauză licită și, în contractele solemne, forma.
În ceea ce privește lucrul vândut, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit și posibil și să fie proprietatea vânzătorului.
În speță, lucrul promis spre vânzare nu este determinat sau determinabil.
În cuprinsul înscrisurilor care constituie promisiunile de vânzare-cumpărare nu sunt menționate elemente de natură a individualiza terenurile sub aspectul situării și amplasamentului lor, astfel că acestea nu pot fi identificate. Nu există niciun element care să permită stabilirea identității între terenurile promise spre vânzare și cele menționate în titlurile de proprietate emise pe numele pârâtei H. M. și al soțului acesteia.
Nu poate fi reținut argumentul recurentului că la momentul încheierii promisiunilor de vânzare cumpărare nu se știa amplasamentul terenurilor și de aceea au avut în vedere adeverințele provizorii deoarece titlurile de proprietate au fost emise în anul 1994, respectiv 1995 iar promisiunile de vânzare s-au încheiat în anul 1997 deci după eliberarea titlurilor. Faptul că titularii dreptului de proprietate nu și-au ridicat titlurile de proprietate și ambele părți contractante au dat dovadă de lipsă de diligență cu privire la identificarea terenurilor promise spre vânzare nu poate suplini elementele de identificare a terenurilor și complinirea condițiilor de valabilitate a antecontractelor.
În lipsa oricărui element de identificare a terenurilor promise spre vânzare, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.
Cum motivele de recurs nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 sau art.3041 cod procedură civilă, tribunalul apreciază recursul ca fiind nefundat, urmând ca în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă să îl respingă.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.312 alin.1 cod procedură civilă respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul P. N., domiciliat în mun. Slobozia, ..8, ., . împotriva sentinței civile nr.1766 din data de 13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. B. L. I. M. R. M. I.
GREFIER,
A. D.
Red.I.R.M.
Tehnored. B.C.
Jud.fond S. P.
2 ex/02.12.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1444/2013. Tribunalul IALOMIŢA | Anulare act. Decizia nr. 1393/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
