Fond funciar. Decizia nr. 1444/2013. Tribunalul IALOMIŢA

Decizia nr. 1444/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 2577/98/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 1444

Ședința publică din 17.12.2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE –C. G.

JUDECĂTOR – T. I.

JUDECĂTOR – D. C. T.

GREFIER –S. R. D.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de revizuenta – reclamantă P. V. împotriva deciziei civile nr. 458R/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații –pârâți O. E., E. E., A. E., A. C., C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SCOARȚA, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR GORJ și DIRECȚIA S. GORJ, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța la cererea reprezentantului revizuentei-reclamante, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.12.2012 pentru a depune concluzii scrise și apoi la data de 17.12.2013, pronunțând următoarele:

INSTANȚA

Cu privire la cauza civilă de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița la nr._ – 13.11.2013 – petenta P. V. cu domiciliul în loc. Târgu J., .. 30, ., . a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 458/R/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, anularea deciziei menționate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr._ .

În motivarea cererii petenta arată că prin decizia nr. 458/R/17.04.2013 în baza art.312 (1) Cod procedură civilă a fost admis recursul declarat de pârâții O. E., domiciliată în ., și E. E., domiciliată în Târgu J., . B61, ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr.2697/1.09.2011 a Judecătoriei Slobozia pe care o modifică în parte, în ceea ce privește cererea reclamantei P. V., domiciliată în municipiul Târgu J., ..30, ., ., și cheltuielile de judecată suportate de pârâtele E. E. și O. E..

A fost respinsă cererea de constatare a nulității titlului de proprietate_/_ formulată de reclamanta P. V. în contradictoriu cu pârâtele O. E., E. E., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Scoarța, județul Gorj și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Gorj.

Au fost înlăturate mențiunile privind obligarea pârâtelor E. E. și O. E. la 7.661 lei cheltuieli de judecată către reclamanta P. V..

Au fost înlăturate mențiunile privind compensarea cheltuielilor de judecată și obligarea reclamantei P. V. către intervenienta E. E. la plata sumei de 2195,76 lei cheltuieli de judecată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate și obligată reclamanta P. V. către recurentele – pârâte O. E. și E. E. la 1.313,80 lei cheltuieli de judecată.

Cererea de revizuire a acestei decizii este întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, în baza înscrisurilor comunicate petentei la 15.10.2013 de Primăria Scoarța cu adresa nr. 8203/09.10.2013. Conform acestor înscrisuri singura persoană care a formulat cerere de reconstituire este B. A.,autoarea pârâtei O. E., cu care s-a judecat în prezenta cauză și a numitului B. I..

Prin cererea formulată B. A. a solicitat suprafața de 0,02 ha în punctul „V. –. acestei cereri s-a eliberat numitului B. I. în anul 2001 titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 1000 m.p. intravilan, iar în anul 2005 a fost eliberat titlul de proprietate nr._ din 25.03.2003, pe numele lui O. D., ginerele autoarei B. A. pentru o suprafață mai mare din care face parte și suprafața de 3.619 m.p. în litigiu, situată în intravilanul satului Colibași, ., astfel cum rezultă din înscrisurile înaintate de către Primăria Scoarța cu adresa nr. 8203 din 09.10.2013.

Ori, în condițiile în care pârâții au susținut în mod continuu că terenul în litigiu provine de la B. A., iar din aceste înscrisuri rezultă că au fost eliberate acte de proprietate moștenitorilor acesteia, B. I. și O. E. pentru o suprafață mult mai mare decât cea solicitată de autoare și pe care aceasta a avut-o în proprietate în punctul „V. . pârâta nu era persoană îndreptățită la reconstituire și cu atât mai mult soțul acesteia pentru suprafața de teren în litigiu.

Petent a apreciat că înscrisurile care i-au fost comunicate la data de 15.10.2013 de către Primăria Scoarța cu adresa nr. 8203/09.10.2013 sunt înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 Cod proc. civilă care dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia pronunțării pricinii ar fi dus la pronunțarea altei soluții.

De asemenea, a menționat că deși C. L. de fond funciar Scoarța a fost parte în proces nu a comunicat niciodată aceste înscrisuri, iar petenta a intrat în posesia lor după ce a aflat întâmplător că și B. I., fratele pârâtei O. E., are titlul de proprietate pentru 1000 mp în intravilanul satului Colibași de la aceeași autoare care nu avea atâta teren în acest punct în litigiu.

Este cert că dacă existau la dosar aceste înscrisuri, instanța de recurs ar fi constatat că se impunea admiterea cererii sale prin care a solicitat constatarea nulității titlului de proprietate nr._/_ eliberat pe numele autorului pârâtelor O. E., E. E. cel puțin pentru suprafața de 2600 m.p. astfel cum corect a dispus instanța de fond.

Prin întâmpinarea depusă pârâta-intimată E. E. solicită respingerea cererii de revizuire, invocând ineficiența juridică a înscrisurilor prezentate asupra fondului cauzei.

Din actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 458/R/17.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul Ialomița a admis recursul declarat de pârâții O. E. și E. E., împotriva sentinței civile nr.2697/1.09.2011 a Judecătoriei Slobozia pe care a modificat-o în parte, în ceea ce privește cererea reclamantei P. V. și cheltuielile de judecată suportate de pârâtele E. E. și O. E..

A respins cererea de constatare a nulității titlului de proprietate_/_ formulată de reclamanta P. V. în contradictoriu cu pârâtele O. E., E. E., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Scoarța, județul Gorj și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Gorj.

A înlăturat mențiunile privind obligarea pârâtelor E. E. și O. E. la 7.661 lei cheltuieli de judecată către reclamanta P. V..

A înlăturat mențiunile privind compensarea cheltuielilor de judecată și obligarea reclamantei P. V. către intervenienta E. E. la plata sumei de 2195,76 lei cheltuieli de judecată.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

A obligat pe intimata-reclamantă P. V. către recurentele-pârâte O. E. și E. E. la 1.313,80 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Prin adresa nr. 8203/09.10.2013 a Primăriei comunei Scoarța, jud. Gorj, aceasta răspunde unei cereri a petentei P. V., prezentând situația reconstituirilor dreptului de proprietate a numiților B. I., O. E., B. A., O. A. anexând titlurile de proprietate eliberate acestora și actele care au stat la baza eliberării acelor titluri.

Potrivit art. 322 pct. 5 Cod proc. civilă revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Ori, revizuenta nu a făcut dovada că înscrisurile invocate ca temei al cererii de revizuire – respectiv titlurile de proprietate emise de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Gorj numiților B. I. I., O. E., O. A., pe raza satului Colibași, . care au stat la baza eliberării acestor titluri – comunicate de Primăria . la 15.10.2013 au fost reținute de aceasta în timpul procesului sau nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. În lipsa îndeplinirii uneia din aceste două condiții, este inutilă examinarea calității de „înscrisuri doveditoare” a înscrisurilor prezentate, respectiv a influenței lor asupra fondului cauzei.

Ca atare, cererea de revizuire se privește ca nefondată urmând a fi respinsă.

Văzând și prevederile art. 328 alin 1 Cod proc. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire a Deciziei nr. 458/R/17.04.2013 a Tribunalului Ialomița formulată de P. V., domiciliată în localitatea Târgu J., .. 30, ., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. G. T. I. D. C. T.

Grefier,

S. R. D.

Red./ T.I.

Dact./S.R.D./02 ex.30.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1444/2013. Tribunalul IALOMIŢA